Pe facebook: Scrisoarea unui irlandez catre un comisar european

luni, 4 aprilie 2016

Scrisoarea unui irlandez catre un comisar european

Scrisoarea unui irlandez catre un comisar european – 21 martie 2016

Smaranda Dobrescu

Daca cei care cunsc situatia agriculturii si au si caderea sa intervina la CE nu o fac din motive de ei cunoscute, iata ca un irlandez traitor in Romania a scria o scrisoare Comisarului pentru agricultura descriind un tablou al agricultorului roman si a saraciei ce-l insoteste:
"Fac apel la dvs pentru ca trebuie să existe un mecanism pe care să il puteti declansa, care ar precipita o evaluare independentă a ceea ce eu numesc "nedreptatea din mediul rural al Romaniei" (Rural Romania's Raw Deal), o evaluare care ar putea permite Comisiei să si asume responsabilitătile reale în România, pentru securitatea pe termen lung a tuturor cetătenilor UE. Românii nu sunt doar o piată. Sunt cei care mentin pacea. Nu pare sa existe nici o limită pentru ceea ce cheltuim pe arme si protectie bancară. Deci, o data am putea, vă rog, să punem un pret pe pace?

Scrisoarea unui irlandez către un comisar european: „România este ţara ultimei civilizaţii...

Irlandezul Peter Hurley, implicat în numeroase proiecte de promovare a satelor…

ADEVARUL.RO|BY FLORINA POP

Mihai Ion Turcu Daca este asa, prabusirea ei ni se datoreaza. Politica noastra este o manea, Pe linga grija pentru propria imburgezire a politricienilor ,care este grija principala, abordarea problemelor, nu identificarea lor,pentru ca sunt stridente si nu necesita multa inteligenta pentru a fi reperate, este lalaita, cu mare apetit pentru cancan politicianist si vorbarie in media despre temiri ce, de la izmenele cuiva la ce case s-au trantit din furat unii sau altii, si cine pe cine urmeaza sa articuleze, cu scheunaturi fata de cate a mai pierdut din ale sale natia in timp ce noi tocmai jucam baza.

Smaranda Dobrescu Tablou realist, lipsit de culori pastel.. Inca din 1992 problemele ridicate de agricultori au fost doua in principal: stabilirea dreptului de proprietate asupra pamantului pe vechile amplasamente si crearea unor cooperative satesti care sa ajute la colectarea produselor agricultorilor si sa le contracteze cu fabrici de prelucrare, mai departe. Nici prima nici a doua doleanta nu s-a rezolvat, in schimb taranul a obosit sa se zbata si sa formuleze necazul propriu. S-au impacat cu situatia, au ajuns sa-si vinda laptele prin alti intermediari la cativa bani litrul iar fructele cam tot atat de ieftin. S-au multumit sa primeasca subventii cei care se calificau sa le primeasca. Singurul progres in agricultura in cei 26 ani pare a fi inflorirea fermelor cetatenilor straini care au cumparat, cumpara si vor cumpara in continuare la preturi subevaluate poate cel mai de calitate teren si sol din Europa... In concluzie, o mina de aur, aflata inca partial in proprietate pe care nu o apara nimeni, desi o declara toti"prioritate nationala"

Mihai Ion Turcu Cetateni straini si persoane juridice, care beneficiaza de credite acordate de banci numai lor. In marea noastra intelepciune am demolat toate bancile romanesti.

Smaranda Dobrescu Oare cine era comisarul european pentru agricultura cand a inceput la 1 ianuarie 2014 vanzarea pamanturilor spre cetatenii straini si nimeni din Romania nu a fost sfatuit sa face vreo notificare? Iata ce spune azi premierul Ciolos care a declarat luni că "nu este de acord ca terenurile să fie vândute cetățenilor străini pentru că, în opinia sa, pământul trebuie valorificat de comunitățile locale. "S-a tot vorbit de vânzarea pământului la străini. Vreau să vă spun un mesaj foarte clar: nici eu nu îmi doresc ca pământul să fie vândut la străini, îmi doresc ca pământul să fie utilizat de comunitățile locale, pentru că e o resursă pe care greu o puteți obține din altă parte, nu puteți practic să o obțineți din altă parte. Dacă o pierdeți, odată ce ați renunțat la o astfel de resursă, cu greu puteți s-o obțineți înapoi. "
http://www.cotidianul.ro/cum-au-ajuns-strainii.../

Dinica Roman Doamna Dobrescu, cu tot respectul, Ciolos in 2014 nu ajunsese la capatul drumului. Acum probabil ca el asa vede situatia, inclusiv pe aceea personala a sa, ca proiectul european e la capatul drumului, caci nu trag nadejde ca s-ar fi repatriat. Cine umbla cu dume d'alea la educatie, nu poate fi patriat.

Prospectiv A-z http://www.cotidianul.ro/cum-au-ajuns-strainii.../

Cum au ajuns străinii proprietari pe 40% din pământul arabil al ţării

COTIDIANUL.RO

Prospectiv A-z http://www.cotidianul.ro/fermierii-au-iesit-in-strada-ne.../

Fermierii au ieşit în stradă: Ne-au adus în sapă de lemn!

COTIDIANUL.RO

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Despre Atelierul Grupului Prospectiv

Discutiile noastre la facebook au fost reluate in cadrul Atelierului Grupul Prospectiv. O buna descriere a ideii de atelier am gasit-o in textul lui Andrei Serban:

Nu mă gândesc prea des de ce sunt în viață, care e rostul meu pe lume. Ma gândesc în schimb foarte des cum să îmi fie mie bine, cum să am succes. Poate că nu sunt singurul care gândește așa… Totuși, oare nu suntem aici pentru altceva? În Mahabharata, Udishtira ne atrage atenția: „zilnic moartea ne bate la ușă, dar noi continuăm să trăim ca și cum am fi nemuritori”.

Un înțelept a spus: „Omul are o menire specială, pe care animalele nu o pot îndeplini: aceea de a sluji, de a servi conștient planeta. Un artist poate face mai mult, poate deveni un pod de legătură pentru ca anumite energii mai fine, de o altă calitate, să devină vizibile. Pentru a îndeplini această funcție, el trebuie să evolueze.”

Citind aceste cuvinte, cu mulți ani în urmă, m-am simțit imediat inspirat să mă examinez pe mine însumi, să mă întreb ce îmi lipsește și cum aș putea să evoluez, pentru a deveni un om și un artist adevărat.

Descoperisem în tinerețe, lucrând cu Brook în format de atelier, cât de benefică este munca de laborator. În atelier competiția nu-și are locul, ca și, de altfel, multe alte constrângeri și piedici, inclusiv teama paralizantă dinaintea unei premiere. Când lucrăm la un spectacol, vine aproape inevitabil momentul când propria importanță se face simțită – acel amor propriu care ne împinge să fim preocupați mai mult de noi înșine decât de întreg și să ne simțim fiecare atât de „speciali”, de „intersanți”. Iată ce ne izolează în micul egoism, de fapt într-o imensă singurătate. În condiții de atelier, însă, ceea ce caut este să mă regăsesc împreună cu ceilalți, să ne punem aceleași întrebări. Atmosfera de calmă introspecție ne ajută și să simțim că există în noi și în jurul nostru energii de o altă natură decât cele cu care interacționăm de obicei, energii cosmice accesibile doar într-o stare de disponibilitate pe care nu o avem în graba cotidiană după succes. Și ne dăm seama că toți contribuim la condițiile speciale absolut necesare pentru a crea această deschidere. Astfel se naște în fiecare o responsabilitate nouă, aceea de a participa la efortul comun. Ecranul opac, cel care mă face să mă gândesc doar la mine, se dizolvă atunci când las impresiile care vin de la ceilalți să mă pătrundă și apoi să circule liber. (…)

De ce participarea la ateliere e un fel de a te dezvolta? Trăim într-o lume dominată de o individualitate maximă și de un egoism monstruos. Ne e foarte greu nouă, oamenilor, să fim împreună. Un stol de păsări pot gândi și reușesc să se miște împreuna. La fel insectele, peștii, animalele… Oamenii, dimpotrivă – fiecare în singurătatea sa. În același timp – dansatorii din Bali sau actorii japonezi ai teatrului No formează cu adevărat un grup, reacționează în mod natural toți împreună, sunt animați de același impuls, ca o orchestră remarcabilă, dar fără dirijor, fără ca cineva să le dea semnalul. Prin contrast, nouă ne e aproape imposibil. De ce? Pentru că toți vrem să fim „speciali și unici”. De exemplu, când mă observ pe mine însumi, recunosc cât mi-e de greu să-i ascult pe ceilalți – mă gândesc la „importanța” mea, la ce am „eu” de spus. Să fii sensibil la cel de lângă tine cere un alt fel de concentrare decât în viață, o anumită calitate care ne lipsește, care cere un antrenament special. Acesta se poate obține doar în conditii de atelier. Ar trebui să ne amintim că suntem aici pentru a servi ceva mai înalt decât propria noastră persoană, atât în viață, cât și în teatru – cred profund în asta. Și, dacă e adevărat ce spun, înseamnă că eu și tu suntem același în esență și ar trebui să ne considerăm „NOI”, fiecare cu individualitatea sa, dar tinzând împreună spre un scop înalt, nobil. Prin exerciții, ajung să simt că eu, tu, noi facem parte din același univers, ajung să-l văd și să-l înțeleg pe celălalt ca pe mine însumi: Eu-Tu-Noi.

(Fragment din volumul „Cartea Atelierelor. Academia Itinerantă Andrei Șerban”, coordonat de Monica Andronescu și Cristiana Gavrilă, Editura Nemira, 2013)

Pe facebook

luni, 4 aprilie 2016

Scrisoarea unui irlandez catre un comisar european

Smaranda Dobrescu

Niciun comentariu:

afişări

Textele nerestricţionate pot fi preluate cu atribuire la blogul Grupului Prospectiv