Modificari
ale Codului Electoral – 26 februarie 2015
Smaranda Dobrescu
Comisia de Cod electoral a votat, marţi, cu zece voturi "pentru", patru voturi "împotrivă" şi o abţinere, ca un partid să poate fi înfiinţat doar de trei membri.Comisia de vot electoral este condusa de Valeriu Zgonea.Aceasta idee care a entuziasmat pe acei tineri frumosi care si-au luat tara inapoi, a apartinut Monicai Macovei care a obtinut un scor de 4% pe programul cu care a candidat. Asadar aceasta teza care practic a intrunit 2,4 % din totalul populatiei ne va guverna viata politica de acum incolo.
Ani de zile după revoluţie clasa politică românească, bună sau blamată s-a luptat pentru atingerea situaţiei din ţările cu democraţie consolidată în care se disting 2-3 formaţiuni politice. Tendinţa contrară propusă de Macovei ar atomiza politicul, ar împraştia opţiunile, ar lipsi de legitimitate formaţiunile care chiar merită să o aibe
Se ridică în aceste cazuri în mod firesc întrebarea: Până unde este legitim să mergi cu extinderea grupurilor minoritare cum ar fi cel de 4% care dictează asupra voinţei celor 96% care au votat alt program? Poţi lăsa o minoritate de 4% să controleze structura şi societatea? Răspunsul este unul singur şi trebuie să-l cunoască Comisia de Cod Electoral si societatea civila cata mai e de capul ei. Acei 4% trebuie să vorbească pentru ei iar cei care au câştigat ultimele alegeri legislative să-şi pună programul în aplicare în litera şi spiritul lui. Altfel, in conditiile in care statul e din ce in ce mai slab, natiunea e atacata din toate partile, atomizarea societatii ce s-ar obtine prin aceasta masura ne-ar transforma intr-o frunza purtata de vanturile ce bat din toate directiile.
http://www.digi24.ro/…/Comisie+Cod+electoral+partid+infiint…
Comisia de Cod electoral a votat, marţi, cu zece
voturi "pentru", patru voturi "împotrivă" şi o abţinere, ca
un partid să poate fi înfiinţat doar de trei membri.
Ionel
Iani Velciov
Corect!!!
Poate fi infintat cu trei membri dar ca sa functioneze sa aiba nevoie de macar
cinci mii !
Smaranda
Dobrescu
Hai
sa facem trei dintre noi un partid. In cat timp ajungem la 10 mii prin mijloacele
noastre, fara Soros, fara...? Nu uitam ca PSD-ul actual are peste 50 mii! De ce
nu se grabesc si altii din democratii consolidate sa ne fure modelul?
Prospectiv
A-z
.
Semn ca pericolul ce bate la usa lumii din vecinatatea Romaniei inca n-a schimbat planul atomizarii romanilor/pulverizarii Romaniei. Nenorocit semn, Macovei&Zgonea nu-s decat la.chei.e.
Semn ca pericolul ce bate la usa lumii din vecinatatea Romaniei inca n-a schimbat planul atomizarii romanilor/pulverizarii Romaniei. Nenorocit semn, Macovei&Zgonea nu-s decat la.chei.e.
Platon
Florin
gresit
dna Smaranda Dobrescu,
ideea, precum si initiativa au apartinut Piratilor Romani - http://www.hotnews.ro/stiri-politic-19491948-curtea...
hotnews.ro
S.D Aflu
ca acest partid, Pirat Romania intradevar a obtinut exceptia de
neconstitutionalitate a articolului din legea partidelor care stabilea
conditiile de inregistrare a partidelor. Intrucat ei au sediul la Cluj, si au
extrem de putini membri si cativa simpatizanti
pe FB nu si-au putut inscrie partidul pe formula veche. Inseamna ca 3 persoane
fizice au obtinut acest lucru. Bravo lor, bravo CCR!
De ce daca CCR nu a stabilit minimul de membri necesari inscrierii, Comisia de cod electoral nu a hotarat unul sau cinci? MI se pare una din cele mai grave lucruri care se intampla vietii politice .
De ce daca CCR nu a stabilit minimul de membri necesari inscrierii, Comisia de cod electoral nu a hotarat unul sau cinci? MI se pare una din cele mai grave lucruri care se intampla vietii politice .
S.D
Ca
dovada ca Partidul Pirat Romania, cel care probabil a organizat in turul doi
manifestatii la Cluj era in legatura cu Monica Macovei sta anuntul de
infiintare azi a noului partid politic al Monicai Macovei dupa isprava cu CCR.
Printre initiatori, radicalii
politicii neoliberale: Adrian Papahagi, Lucian Mandruta(!!), Cristian Ghinea,
Bogdan Glavan, etc. Nu erau cei din Pirat Romania aceia care faceau diferente
intre ardelenii cei frumosi si mitici? Nu am analizat ca infiintarea partidelor
de asemenea dimensiuni vine in intampinarea atomizarii societatii, ca sa nu
spun a teritoriului?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu