Pe facebook

marți, 21 aprilie 2015

Smaranda Dobrescu

Efectele masurilor luate de guvernul Boc in domeniul muncii au fost nu doar eficiente din punctul lui de vedere, dar absolut devastatoare pentru lucratorul roman, al carui statut a fost practic demonetizat.
"România se confruntă cu un mediu politic corupt, rupt de realități care se ascunde în spatele unor doctrine pe care nimeni nu le mai înțelege. Ceea ce este important se referă la faptul că avem o clasă politică care se înclină profund în fața zeului ban, iar în aceste co...

Nefericitul statut al lucrătorului român

Pentru a trăi decent în România de azi nu este de ajuns să ai un loc de muncă, ci mai trebuie să fii și corect plătit pentru munca desfășurată. Nu putem sta indiferenți să observăm că anumite multinaționale seacă România de resurse, raportând...

SOCIALEAST.RO

Stefan Kovacs Ar fi multe de discutat- începând cu condițiile de lucru. Care au fost ignorate în anii 90- pe motiv că amărâții de muncitori au fost puși să aleagă între un plus nesemnificativ la salariu sau condiții de muncă mai bune- și au ales evident plusul.
Stefan Kovacs O altă discuție- avută de mine cu respectivul Bleen pe blogul domniei sale- a fost referitoare la valoarea salariului. Dacă cel angajat nu-și poate plăti din salariul obținut facilitățile, transportul și un minim de hrană- ce rost are să se mai angajeze- și de ce ar trebui să lucreze cu entuziasm și pricepere ?
Smaranda Dobrescu Acesta este un aspect care ne singularizeaza in lume: mai demult cand explicam delegatiei FMI de ce avem conditii de lucru normale, deosebite si speciale cu repercusiuni asupra sanatatii lucratorilor dar si asupra bugetului de pensii, permitand pensionarea la o varsta cu 4 in fata, mi-au spus , pana si ei care au pe ultimul loc de prioritati sanatatea lucratorului ca suntem responsabili de lipsa impunerii unui mediu de lucru normal. Evident ca in minele de carbuni, nici daca bagai un sfert din bugetul tarii nu rezolvai mare lucru. Intamplator companiile de carbune, compania de cale ferata si alte foste regii aveau contributia la pensii datorata de patron si uneori prin stopare la sursa chiar de angajati neplatita de ani de zile. Aceasta masura e perdanta pentru toti, mai ales ca in perioada lui Boc s-au introdus prin anexe la lege locuri de munca specifice cu incadrare in grupa a II-a. Practic, intreaga industrie, cata mai ramasese. Acest subiect nu putea fi discutat cu sindicatele, caci si-ar fi pierdut imediat pozitiile. Patronii au fost si ei bucurosi ca scapa de asigurarea unor conditii sanatoase de munca, toti se complac in aceasta stare. Si totusi, in felul acesta varsta medie de pensionare in Romania este de 53 ani iar morbiditatea e foarte ridicata. Solutia pe care o vad eu este intrarea in normalitate: salarii decente si conditii de munca asisderea.
Smaranda Dobrescu In decembrie 2014, viceguvernatorul BNR, Florin Georgescu declara;
"Dacă în 2008 profitul declarat la nivelul ţării era de 66 mld € iar salariile însumau 59 mld €, în 2012 profiturile înregistrate la patroni au fost de 67 mld € şi salariile doar 48 mld €. Deci în timpul crizei profiturile au crescut totuşi cu 1 mld € în timp ce salariile au scăzut cu 11 mld €. "

Rezulta clar si disperant de grav modul in care se distribuie in Romania plus valoarea din munca. Se poate observa ce rezerva de crestere au salariile daca patronii ar intelege conceptul de echitate sau de solidaritate. Daca insa legea ii permite patronului sa angajeze absolventi de studii superioare cu salariul minim , atunci cu cine sa se bata lucratorul a carui reprezentare a devenit prin prevederile Codului Muncii-Boc aproape inexistenta .Au ajuns in prezent sindicatele sa aibe ca principal obiect de activitate impartirea darurilor de Craciun si Paste salariatilor sindicalisti.
Mihai Ion Turcu Cineva spre sfarsitul "epocii ceausescu", a caracterizat Romania ca fiind in "Epoca Toapei". Desigura ar trebui sa face precizari conceptuale incepind cu ce este o "toapa". Dictionarul universal al L.R. deriva cuvantul de la germanul Zopf ( par capilat impletit), particular de la populatia munitlor apuseni in care si barbatii impleteau codite deasupra urechilor (Toparlani). Conex ideea de persoane rudimentare, neslefuite. "Epoca Toapei" s-a derivat si de la Elena Ceausescu "toapa in blana" (de leopard) si troica doamnelor in inalte functii "Leana (Ceausescu) Lina (Ciobanu) si Gaina (Gainuse)". Sensul se suprapuneoarecum pe exoticul britanic "snob"prin care era calificata in secolul al XVIII-lea burgezia cu aspiratii la status si aparenta de aristocrati, avind conditia materiala de sorginte capitalista, pentru a mima statusul aristocratic cu aroganta si rafinamentul sau, fara a fi in situatia aristocratului de vita.
Octavian Lupu Interesant excursul dvs teoretic in ceea ce priveste conceptualizarea termenului de tzoapa. Chiar daca nu mi-am dat seama ce legatura are cu subiectul pus in discutie de d-na Dobrescu, demersul dvs intelectual ramane remarcabil. A propos stiati ca unii dintre germani o poreclesc pe d-na cancelar Merkel "toapa DDR-ista"? Asa ca intr-un fel, indirect de aceasta data, ne aflam tot in "Epoca Tzoapei".

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

Despre Atelierul Grupului Prospectiv

Discutiile noastre la facebook au fost reluate in cadrul Atelierului Grupul Prospectiv. O buna descriere a ideii de atelier am gasit-o in textul lui Andrei Serban:

Nu mă gândesc prea des de ce sunt în viață, care e rostul meu pe lume. Ma gândesc în schimb foarte des cum să îmi fie mie bine, cum să am succes. Poate că nu sunt singurul care gândește așa… Totuși, oare nu suntem aici pentru altceva? În Mahabharata, Udishtira ne atrage atenția: „zilnic moartea ne bate la ușă, dar noi continuăm să trăim ca și cum am fi nemuritori”.

Un înțelept a spus: „Omul are o menire specială, pe care animalele nu o pot îndeplini: aceea de a sluji, de a servi conștient planeta. Un artist poate face mai mult, poate deveni un pod de legătură pentru ca anumite energii mai fine, de o altă calitate, să devină vizibile. Pentru a îndeplini această funcție, el trebuie să evolueze.”

Citind aceste cuvinte, cu mulți ani în urmă, m-am simțit imediat inspirat să mă examinez pe mine însumi, să mă întreb ce îmi lipsește și cum aș putea să evoluez, pentru a deveni un om și un artist adevărat.

Descoperisem în tinerețe, lucrând cu Brook în format de atelier, cât de benefică este munca de laborator. În atelier competiția nu-și are locul, ca și, de altfel, multe alte constrângeri și piedici, inclusiv teama paralizantă dinaintea unei premiere. Când lucrăm la un spectacol, vine aproape inevitabil momentul când propria importanță se face simțită – acel amor propriu care ne împinge să fim preocupați mai mult de noi înșine decât de întreg și să ne simțim fiecare atât de „speciali”, de „intersanți”. Iată ce ne izolează în micul egoism, de fapt într-o imensă singurătate. În condiții de atelier, însă, ceea ce caut este să mă regăsesc împreună cu ceilalți, să ne punem aceleași întrebări. Atmosfera de calmă introspecție ne ajută și să simțim că există în noi și în jurul nostru energii de o altă natură decât cele cu care interacționăm de obicei, energii cosmice accesibile doar într-o stare de disponibilitate pe care nu o avem în graba cotidiană după succes. Și ne dăm seama că toți contribuim la condițiile speciale absolut necesare pentru a crea această deschidere. Astfel se naște în fiecare o responsabilitate nouă, aceea de a participa la efortul comun. Ecranul opac, cel care mă face să mă gândesc doar la mine, se dizolvă atunci când las impresiile care vin de la ceilalți să mă pătrundă și apoi să circule liber. (…)

De ce participarea la ateliere e un fel de a te dezvolta? Trăim într-o lume dominată de o individualitate maximă și de un egoism monstruos. Ne e foarte greu nouă, oamenilor, să fim împreună. Un stol de păsări pot gândi și reușesc să se miște împreuna. La fel insectele, peștii, animalele… Oamenii, dimpotrivă – fiecare în singurătatea sa. În același timp – dansatorii din Bali sau actorii japonezi ai teatrului No formează cu adevărat un grup, reacționează în mod natural toți împreună, sunt animați de același impuls, ca o orchestră remarcabilă, dar fără dirijor, fără ca cineva să le dea semnalul. Prin contrast, nouă ne e aproape imposibil. De ce? Pentru că toți vrem să fim „speciali și unici”. De exemplu, când mă observ pe mine însumi, recunosc cât mi-e de greu să-i ascult pe ceilalți – mă gândesc la „importanța” mea, la ce am „eu” de spus. Să fii sensibil la cel de lângă tine cere un alt fel de concentrare decât în viață, o anumită calitate care ne lipsește, care cere un antrenament special. Acesta se poate obține doar în conditii de atelier. Ar trebui să ne amintim că suntem aici pentru a servi ceva mai înalt decât propria noastră persoană, atât în viață, cât și în teatru – cred profund în asta. Și, dacă e adevărat ce spun, înseamnă că eu și tu suntem același în esență și ar trebui să ne considerăm „NOI”, fiecare cu individualitatea sa, dar tinzând împreună spre un scop înalt, nobil. Prin exerciții, ajung să simt că eu, tu, noi facem parte din același univers, ajung să-l văd și să-l înțeleg pe celălalt ca pe mine însumi: Eu-Tu-Noi.

(Fragment din volumul „Cartea Atelierelor. Academia Itinerantă Andrei Șerban”, coordonat de Monica Andronescu și Cristiana Gavrilă, Editura Nemira, 2013)

Pe facebook

marți, 21 aprilie 2015

Smaranda Dobrescu

Niciun comentariu:

afişări

Textele nerestricţionate pot fi preluate cu atribuire la blogul Grupului Prospectiv