Pe facebook

marți, 21 aprilie 2015

Ilie Diaconu

Dezvoltarea: acces direct la hrană și apă

Ca în fiecare an din 1991, între 31 august și 5 septembrie 2014 a avut loc la Stockholm „Săptămâna Mondială a Apei”. Evenimentul este organizat de Institutul Internațional al Apei din Stockholm, un centru de consultanță pe tema politicilor...

WWW.ESTICA.EU

Prospectiv A-z .

Autorul scrie: "Care sunt cauzele acestui dezastru din România? Taxarea inexistentă sau minimă și dereglementarea pieței industriei agro-alimentare sunt profitabile pentru multinaționale și duc la extincția țărănimii productive, la exploatarea fermelor de familie, la degradarea mediului și exacerbarea sărăciei; de asemeni, calitatea vieții și a mâncării sunt distruse."

Continua cu un pachet de solutii:

"Este nevoie ca statul român să impună regulile jocului prin reglementările necesare în urma cărora motoarele economiei să pornească. Și acest lucru nu se poate întâmpla decât printr-un sistem de taxare just în funcție de profit și de indicele de poluare a mediului. Apoi trebuie instituit modelul economic cooperatist, în paralel cu sistemul bancar cooperatist creator de capital local și monedă locală, pentru eliminarea intermediarilor și crearea industriei locale la cel mai înalt standard în ceea ce privește calitatea produselor. Explozia somajului și nivelul de trai mizerabil arată că nu se mai poate continua pe vechiul model economic neoliberal în care crearea finanțelor, producția, distribuirea produselor și consumul sunt entități separate ce acționează autonom. România are nevoie urgentă de implementarea unei Noi Economii în care producătorul bunurilor materiale este și distribuitor, și finanțator al propriei afaceri, și creator de monedă locală. În mediile Noii Finanțe a apărut deja conceptul de „diversitate monetară” sau „multicultură monetară”. Economia modernă, așa cum a fost ea concepută de Adam Smith, Karl Marx și Milton Friedman, înseamnă centralizare economică realizată prin PIB și prin monocultură monetară: PIB – indice care nu măsoară calitatea vieții și creșterea ecologică; și monocultura monetară – o singură monedă prin care se fac tranzacții naționale și / sau globale (leu, Euro, Dolar, moneda globală, etc). Unul din motivele principale pentru care, în România, clasa de mijloc nu există e faptul că monocultura monetară nu permite nașterea capitalului local independent de fluxurile internaționale de capital. Prin urmare, monocultura monetară trebuie abandonată în favoarea multiculturii monetare: o societate prosperă se naște numai din competiția liberă a sistemelor monetare. În România am putea avea, pe langă Leu, bani locali în fiecare județ sau regiune în scopul dezvoltării capitalului local, producției și infrastructurii."

Interesant! Se face un salt prea mare totusi cand se discuta de 'multicultura monetara'. Pot intelege si discuta nevoia decuplarii partiale/temporare a politicii BNR dela DIKTATELE mondialiste, pot merge pana acolo incat sa accept si rolul trocului pana se creaza lichiditate in sistem, insa a merge cu moneda proprie la nivelul unui judet inseamna ca inchizi economia si cetatenii acelui judet sau le incredintezi unui uber-arendas local. Ca o idee buna totusi, o retin pe aceea a cooperativizarii unor sectoare de activitate, inlcusiv bancare.

Smaranda Dobrescu Distributism plus multicultura monetara?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

Despre Atelierul Grupului Prospectiv

Discutiile noastre la facebook au fost reluate in cadrul Atelierului Grupul Prospectiv. O buna descriere a ideii de atelier am gasit-o in textul lui Andrei Serban:

Nu mă gândesc prea des de ce sunt în viață, care e rostul meu pe lume. Ma gândesc în schimb foarte des cum să îmi fie mie bine, cum să am succes. Poate că nu sunt singurul care gândește așa… Totuși, oare nu suntem aici pentru altceva? În Mahabharata, Udishtira ne atrage atenția: „zilnic moartea ne bate la ușă, dar noi continuăm să trăim ca și cum am fi nemuritori”.

Un înțelept a spus: „Omul are o menire specială, pe care animalele nu o pot îndeplini: aceea de a sluji, de a servi conștient planeta. Un artist poate face mai mult, poate deveni un pod de legătură pentru ca anumite energii mai fine, de o altă calitate, să devină vizibile. Pentru a îndeplini această funcție, el trebuie să evolueze.”

Citind aceste cuvinte, cu mulți ani în urmă, m-am simțit imediat inspirat să mă examinez pe mine însumi, să mă întreb ce îmi lipsește și cum aș putea să evoluez, pentru a deveni un om și un artist adevărat.

Descoperisem în tinerețe, lucrând cu Brook în format de atelier, cât de benefică este munca de laborator. În atelier competiția nu-și are locul, ca și, de altfel, multe alte constrângeri și piedici, inclusiv teama paralizantă dinaintea unei premiere. Când lucrăm la un spectacol, vine aproape inevitabil momentul când propria importanță se face simțită – acel amor propriu care ne împinge să fim preocupați mai mult de noi înșine decât de întreg și să ne simțim fiecare atât de „speciali”, de „intersanți”. Iată ce ne izolează în micul egoism, de fapt într-o imensă singurătate. În condiții de atelier, însă, ceea ce caut este să mă regăsesc împreună cu ceilalți, să ne punem aceleași întrebări. Atmosfera de calmă introspecție ne ajută și să simțim că există în noi și în jurul nostru energii de o altă natură decât cele cu care interacționăm de obicei, energii cosmice accesibile doar într-o stare de disponibilitate pe care nu o avem în graba cotidiană după succes. Și ne dăm seama că toți contribuim la condițiile speciale absolut necesare pentru a crea această deschidere. Astfel se naște în fiecare o responsabilitate nouă, aceea de a participa la efortul comun. Ecranul opac, cel care mă face să mă gândesc doar la mine, se dizolvă atunci când las impresiile care vin de la ceilalți să mă pătrundă și apoi să circule liber. (…)

De ce participarea la ateliere e un fel de a te dezvolta? Trăim într-o lume dominată de o individualitate maximă și de un egoism monstruos. Ne e foarte greu nouă, oamenilor, să fim împreună. Un stol de păsări pot gândi și reușesc să se miște împreuna. La fel insectele, peștii, animalele… Oamenii, dimpotrivă – fiecare în singurătatea sa. În același timp – dansatorii din Bali sau actorii japonezi ai teatrului No formează cu adevărat un grup, reacționează în mod natural toți împreună, sunt animați de același impuls, ca o orchestră remarcabilă, dar fără dirijor, fără ca cineva să le dea semnalul. Prin contrast, nouă ne e aproape imposibil. De ce? Pentru că toți vrem să fim „speciali și unici”. De exemplu, când mă observ pe mine însumi, recunosc cât mi-e de greu să-i ascult pe ceilalți – mă gândesc la „importanța” mea, la ce am „eu” de spus. Să fii sensibil la cel de lângă tine cere un alt fel de concentrare decât în viață, o anumită calitate care ne lipsește, care cere un antrenament special. Acesta se poate obține doar în conditii de atelier. Ar trebui să ne amintim că suntem aici pentru a servi ceva mai înalt decât propria noastră persoană, atât în viață, cât și în teatru – cred profund în asta. Și, dacă e adevărat ce spun, înseamnă că eu și tu suntem același în esență și ar trebui să ne considerăm „NOI”, fiecare cu individualitatea sa, dar tinzând împreună spre un scop înalt, nobil. Prin exerciții, ajung să simt că eu, tu, noi facem parte din același univers, ajung să-l văd și să-l înțeleg pe celălalt ca pe mine însumi: Eu-Tu-Noi.

(Fragment din volumul „Cartea Atelierelor. Academia Itinerantă Andrei Șerban”, coordonat de Monica Andronescu și Cristiana Gavrilă, Editura Nemira, 2013)

Pe facebook

marți, 21 aprilie 2015

Ilie Diaconu

Niciun comentariu:

afişări

Textele nerestricţionate pot fi preluate cu atribuire la blogul Grupului Prospectiv