vineri, 24 aprilie 2015

În decembrie 1989 erau în funcţiune în Bucureşti 47 mari unităţi grupate în cinci platforme industriale şi în alte arii. Acestea erau: I. Platforma
REVISTACLIPA.COM

  • Adrian H. Todea In sfarsit un articol documentat redant adevarata fatza a "libertatilor" castigate de Romania post-revolutionara. Libertatea de a nu exista.

  • Adrian Severin Regret dar nu pot împărtăși entuziasmul pentru acest articol. Am un mare respect și o veche simpatie pentru profesorul Giurăscu, cu care m-am întâlnit de multe ori în trecut de aceeași parte a baricadei. Abordarea neanalitică din acest articol nu servește, însă, la nimic.

    Câteva precizări istorice mai întâi. În anii 1990 și 1991 nu s-a privatizat nimic din vechiul capital de stat comunist. S-au luat unele măsuri pentru susținerea apariției unui sector privat mai ales în zona întreprinderilor mici și mijlocii dar nimic semnificativ sub aspectul restructurării prin privatizare a marii industrii de stat. (Au mai fost unele încercări de "privatizare abuzivă" dar în cele din urmă acestea au fost oprite.) 

    Legea privatizării a fost adoptată abia în vara anului 1991 și a intrat în vigoare în toamna aceluiași an, cam pe când o nouă rebeliune minerească - încurajată sau cel puțin utilizată, dacă nu chiar planificată și amorsată de forțe politice conservatoare - a doborât guvernul. 

    Astfel, adevărata mare privatizare a început în 1992, an în care au avut loc doar așa-numitele "privatizări-pilot". Toate acele privatizări au fost de succes. Cel puțin în sensul că nici una dintre societățile privatizate atunci nu au fost revândute apoi ca fier vechi. Din câte știu nici una dintre acele privatizări nu a creat probleme de ordin social.

    Reaminstesc că în legea privatizării se vorbea despre ramuri sau întreprinderi cu valoare strategică a căror privatizare era supusă unei proceduri speciale dacă s-ar fi ajuns la pierderea pachetului de control al statului. Ramurile strategice fuseseră identificate într-un document anterior al Consiliului pentru reformă. Nici acele prevederi legale nici acel document strategic nu au fost aplicate vreodată. De ce?

    O schimbare importantă în cursul inițiat prin privatizările pilot a început în 1993, odată cu intrarea în funcțiune a Fondului Proprietății de Stat, care a fost imediat politizat. Abia atunci s-a trecut la privatizări standardizate. 

    O schimbare și mai mare, poate, a avut loc în 1997 când, sub presiune externă dar și din motive de incompetență internă, s-a trecut la lichidări masive de întreprinderi considerate nerentabile. 

    Atât în perioada 1993-1996 cât și 1997-1999, pe măsură ce privatizarea se accelera și liberaliza, în proces s-au insinuat elementele de corupție având deopotrivă surse interne și externe. Ele s-au amplificat ulterior ajungând să afecteze major procesul de privatizare abia după anul 2000.

    Nu este spațiu aici pentru a analiza cum s-au petrecut lucrurile în detaliu și care au fost cauzele complexe ale unei asemenea istorii.

    Întrebarea este: Crede cineva că industria moștenită de la regimul comunist-ceaușist - care după expresia unuia dintre conducătorii Comitetului de Stat al Planificării, producea "de la ac la tun" - putea fi păstrată ca atare? Cu ce energie putea fi alimentată aceea industrie energofagă, mai ales în condițiile globalizării pieței energiei consecutiv dispariției sistemului mondial comunist? Pe ce piețe s-ar fi putut vinde produsele industriale românești în condițiile în care vechile sale fiefuri se dizolvau într-o piață globală dominată de agenții economici euro-atlantici? De unde se puteau lua lichiditățile necesare modernizării tehnologice a acestei industrii? (Cei care afirmă că în 1991 economia românească se situa la nivelul tehnologic cel mai înalt nu știu ce spun. Acesta este un mit. Nici liderii comuniști nu susțin un asemnea lucru, imposibil să se fi întâmplat în condițiile restituirii precipitate a datoriei externe.)

    O altă întrebare este aceea dacă nu era nevoie de schimbarea alianțelor României? Ar fi fost mai bine să rămânem cu o URSS în vădită disoluție? (Să nu uităm că de-a lungul întregului an 1990 și 1991 URSS a mai existat.) Ar fi trebuit să menținem CAER-ul și Pactul de la Varșovia, în condițiile în care atât statele Grupului de la Viszegrad cât și Rusia se deziceau de ele? 

    A treia întrebare este: puteam noi să ne integrăm în alte alianțe fără să ne restructurăm economia? (Ceea ce implica diminuarea până la dispariție a unor industrii.)

    Articolul de la care am pronit nici măcar nu identifică aceste întrebări, necum să le răspundă.

    Ceea ce s-a întâmplat pe parcurs a fost, într-adevăr, o tragedie care a dus România spre colonizare și chiar spre dispariție. Nu privatizarea este vinovată ci cu totul altceva. Este ca și când am acuza chirurgia pentru că un doctor nebun sau criminal a tăiat beregata cuiva cu bisturiul.

    Din păcate, critica făcută din exteriorul procesului rămâne superficială și de aceea inutilă sau chiar nocivă. Eu împărtășesc concluzia dar nu demonstrația (care, de altminteri lipsește) și nici informația pe care aceasta încearcă să se bazeze. Or, dacă ajungem la diagnosticul corect în urma interpretării greșite a analizelor, riscăm să prescriem o terapie greșită căci nu există boli ci doar oameni bolnavi.

  • Un Prospectiv .
    "Ceea ce s-a întâmplat pe parcurs a fost, într-adevăr, o tragedie care a dus România spre colonizare și chiar spre dispariție. Nu privatizarea este vinovată ci cu totul altceva." 


    Privatizarea a fost un mijloc important, nu cauza. Sa fie totusi cauza esecului una metafizica? Nu cred. Raspunsul la aceasta dilema poate fi cel dat de intrebarea: Daca am mai fi odata in 1990, ce si cum ar trebui facut diferit pentru a evita situatia din 2014? Numai o cauza metafizica ne-ar aduce in acelasi loc indiferent de ce s-ar fi facut diferit.

    Cred ca putem cu toti beneficia de marturiile celor ca dl Adrian Severin, actori in prima scena economico-politica a Romaniei acelor ani, despre perspectiva din care se opera. Ce proiectii, garantii, asteptari, presiuni si motivatii--dela nivel institutional pana la cel personal--animau actorii privatizarilor?

    ________

    P.S. Care-i deosebirea dintre privatizarea economiei si 'restitutiile' care continua pana azi? Este vreo invataminte pe care s-o putem desprinde din procesul de privatizare si pe care s-o putem aplica azi la cel al 'restitutiilor' si, de ce nu, la continuarea privatizarilor?
    P.P.S. De ce nu parem sa fi invatat ceva? Fara invatare de minte, se continua din eroare in eroare, din ticalosie in ticalosie. Observatie: Si mai tinerii in decizia politica par a fi garantia neinvatarii.

  • Gheorghe Gradinaru In opinia mea ambele analize respectiv articolul postat( predominant acuzator si cu un caracter documentar- cu unele inexactitati) ca si postarea domnului Adrian Severin sufera de o lacuna majora aceea ca nu identifica cu subiect si predicat vinovatii de turnura pe care a luat-o Romania. Dl. Adrian Severin a enuntat corect, in opinia mea, printre cauze coruptia interna si externa dar nu mentioneaza nimic de incompetenta unor factori decizionali, sistemul clientelar de numire in functii de conducere si alte aspecte negative care ar putea fi cuantificate si actiona pentru pedepsirea celor care au profitat personal din acest proces de privatizare.
    Legat de intrebarile puse de dl Adrian Severin cred ca despre pertinenta acestora nu are rost sa ne indoim dar personal eu nu vad ce motive ne opresc , date fiind raspunsurile uneori gresite la "provocarile" cu care ne-am confruntat, ca cei care au purtat raspunderea si s-au imbogatit ca urmare a deciziilor luate sa fie judecati si sanctionati penal, financiar sau politic( interzicerea ocuparii unor functii publice) de catre justitia romana.Eu nu vad cum am putea evita , alfel,pe viitor repatarea unor asemenea greseli.

  • Adrian H. Todea De acord cu dl Adrian Severin ca, politic, nu putem arunca vina doar pe un partid sau altul. Ideologia economica bazata pe afirmatii de genul "toata industria este un morman de fiare vechi, energofaga", "sa punem accentul pe intreprinderile mici si mijlocii" a plecat de la conducerea politica a anilor 1990-1991 si perpetuata de factorii politici care au urmat. De acord a fost un proces politic mult influentat de apus. Dar fie vorba intre noi, ce interes ar fi avut vesticii sa ne sfatuiasca sa pastram o intreprindere ca IMGB, care putea rivaliza oricand cu companiile vestice, etc, etc. Se pune intrebarea au fost factorii nostri politici atat de naivi sau au fost corupti. Probabil si una si alta. Prin faramitarea intreprinderilor in scopul (chipurile) eficientizarii au dat lovitura fatala oricarei incercari de reabilitare si realiniere la standardele pietei libere (vezi politica corporatiilor care nu discuta decat la "megaproportii"). Totodata, sunt convins ca prin pastrarea statutului de intreprinderi de stat, sistemul managerial ar fi fost corupt si ineficient, ducand in final la faliment. Aici ar fi putut sa intervina factorul politic prin incurajarea de facto a angajatilor intreprinderilor respective sa devina actionari (deci responsabili de soarta companiei lor), inclusiv prin preturi de vanzare accesibile, educarea si formarea la nivel de companie a cadrelor pentru marketing (marketingul, atat cat era, se facea centralizat la ministere) in conditiile schimbarilor sistemului de aliante.

  • Adrian Severin Dle Todea, înainte de a sări la răspunderi trebuie să stabilim faptele. Tehnic este greu să facem acest lucru în mod serios prin conversație pe FB dar câte ceva putem, totuși, spune. 

    În 1990 nu eram nici naivi nici corupți. Eram revoluționari. Iar re
    voluția nu are modele pe care să le urmeze ci își crează propriile soluții și își găsește legitimitatea în sine. Nu puteți măsura cu unitățile de măsură aplicabile azi ceea ce s-a întâmplat atunci. Este o eroare și o inutilitate să judecați revoluțiile. Le puteți regreta dar aste este altceva. 

    Eu unul nu sunt un adept al revoluțiilor. Numai în perspectivă istorică lungă ele arată uneori frumos. Pe termen scurt sunt urâte și fracturează societatea. Din păcate, revoluția din 1989 a fost necesară și inevitabilă. Aceasta din cauza contextului românesc dar mai ales a contextului internațional. De aceea am preferat să intru în tumultul eu spre a face lucrurile așa cum m-am priceput eu iar nu așa cum nu s-au priceput sau nu au vrut să se priceapă alții.

    Acestea fiind spuse, eu unul cred că politica de dezvoltare a sectorului întreprinderilor mici și mijlocii a fost și rămâne corectă. Ceea ce nu înseamnă renunțarea la unitățile industriale mari. Din păcate nu este spațiul pentru a argumenta mai mult aici. Dacă aveți o altă opinie o respect dar asta nu mă va face să cred nici că ați fi naiv nici că ați fi corupt.

    Industria României în 1990 trebuia restructurată. Aceasta din rațiuni economice și din rațiuni politice (poate mai ales rațiuni de politică externă). Povestea cu "mormanul de fiare vechi" a fost o formulă retorică, până la urmă nefericită, a lui Petre Roman iar nu o politică. Se referă toți la ea ca și când ar fi o doctrină pusă în aplicare. Nu a fost și niciodată nu a fost luată în considerare de guvern. Din păcate politica de restructurare pe care noi am discutat-o la timpul respectiv (nu cu Roman care nu se pricepea ci cu alții) nu s-a aplicat decât în mică măsură. Este prea amplă spre a o descrie eu aici dar pot spune doar că ea a fost stopată odată cu mineriada din toamna anului 1991 și a fost abandonată din 1993, odată cu venirea guvernului Văcăroiu - guvern care nu a fost nici corupt nici naiv ci doar conservator. El a eșuat tocmai pentru că a vrut să meargă împotriva curentului. Așa a ajuns la putere guvernarea CDR-USD care a început prin a fi naivă și a sfârșit prin a deschide calea corupției mari.

    În rest, totul a fost încercat: și privatizarea managementului, și privatizarea către angajați etc. 

    Spuneți că industria românească din 1990 nu a fost energofagă. Eu știu că a fost. Nu eu am măsurat ci experții români ai timpului. Dacă ei m-au mințit, vă mint și eu.

    Credeți că statul trebuia să rămână agent economic și să își păstreze intactă proprietatea industrială. Eu nu cred. În 1990 era și imposibil să se întâmple așa.

    Nu contest că de la un moment dat a intervenit corupția cu forma ei cea mai periculoasă, incompetența. Au mai intervenit și iresponsabilitatea și servilismul față de străinătate, ca să nu zic trădarea. Să nu le amestecăm pe acestea, însă, cu ideologia sau cu reforma căci nu ajungem nicăieri; sau mai rău, ajungem într-o fundătură. A fost o reformă, care poate fi evaluată critic și a fost corupție, care trebuie condamnată. Nu tot ceea nu v-a plăcut în reformă trebuie pus pe seama răutății sau erorii. Nu există decât o prea mică legătură între reforma începută în anii 90 și eșecul de astăzi al statului român. Această legătură constă în principal în aceea că orice tranziție oferă un mediu prielnic corupției și imposturii.

    Îmi pare rău că spațiul inevitabil limitat nu permite o argumentare solidă a acestor poziții. Cred, însă, că este inutil să scriem o istorie contrafactuală. Nimeni nu va ști ce ar fi fost dacă ar fi fost altfel. Important acum este să vedem cu va fi și mai exact cum putem face să fie mai bine.

  • Un Prospectiv .
    Domnule Severin, intrebarea mea nu era o invitatie catre contrafactualism, ci explora posibilitatea ca la nivelul celor de pe linia intai a politicului si economicului romanesc s-a atins nivelul de reflectivitate care sa ne faca nu numai sa intelegem trecutul apropiat, dar si sa intrerupem sirul esecurilor romanesti post-89.


    Nu de alta dar stiti si dvs, a gresi e omenesc,a persista in greseala e diavolesc.

  • Adrian Severin Dle Prospectiv, nu la întrebarea dvs m-am referit când am vorbit de contrafactualism ci la riscul ca eu să cad în această capcană. În ceea ce privește abordarea dvs, cred că aveți perfectă dreptate.

  • Adrian H. Todea "Important acum este să vedem cum va fi și mai exact cum putem face să fie mai bine." - Adrian Severin

Niciun comentariu: