Câteva prostii. Despre cercetare și nu numai
---------------------------------------------------------
Acum n ani îl cunoșteam pe inegalabilul și indestructibilul domn director Sandu (să-l țină Dumnezeu pe unde vrea el) - la vremea aceea în defunctul CNST. Am aflat că domnia sa a introdus un paragraf în formularele care se completau pe vremea aceea- și s-au mai completat multă vreme după despre ” soluții peste nivelul tehnic actual”- dacă mai țin eu bine minte.
Am fost puțin uimit la vremea aceea- pentru că credeam- și încă cred- că în Cercetare nu știi niciodată unde o să ajungi. Evident că am completat și eu - ca mulți alții- nivele de progres peste nivelul navelor spațiale americane, etc. Încă mai există oameni care cred că dacă depui cu adevărat un efort- în 2 ani poți inventa un avion care să zboare cu apă sau o cămilă electromagnetică adaptată la folosirea în oraș.
Măcar dl. director Sandu avea bunul simț să asigure o finanțare decentă pentru ceea ce se numea pe vremuri Cercetare în România. Ok, n-am descoperit nici apa caldă și nici măcar bomba atomică- dar așa cum era ea cercetarea românească constituia un factor de progres. Chiar dacă trebuia să mergi la INID ca să consulți documentație de ultimă oră. Din documentația respectivă am înțeles că premiile Nobel sunt relativ rare- și cu atât mai importante- tocmai pentru că sunt rezultatul unor cercetări de durată și în general foarte bine finanțate. Și aici aud glasul unor persoane care întreabă nevinovat ”Dar noi de ce n-avem un Nobel ?”. Și alt glas al unor persoane ceva mai vinovate- cele care au distrus cercetarea românească - care vin cu prostia măreață ”cercetarea ar trebui să se întrețină singură. ”. Nu. Nici pe departe. În nici un stat civilizat, în nici un domeniu- cercetarea nu se întreține singură. Pentru că nu are cum. Pentru că prețul unei cercetări rezonabile este în general prohibitiv- și și-l pot permite doar marii agenți economici- sau statul ca atare.
Ok, ultimul ministru care a făcut ceva pentru cercetarea din România a fost dl. profesor Anton Anton. Precedat de către dl.Câmpurean- dacă nu mă înșel eu foarte tare. A fost vârful unei perioade relativ urâte în care institute de cercetare cum ar fi ICPET-ul s-au transformat în mall-uri. Dar dl. Anton a reușit să asigure o finanțare decentă- dată prin concurs. PN II-ul a reprezentat un pas însemnat înainte. După care a venit dezastrul. Nu numai că incompetentul și ineptul dl. Boc a tăiat cu 25% contractele de cercetare semnate de statul român- pentru nevoi mai presante cum ar fi telegondolele sau câinii albaștri purtați în loc de poșetă- dar a făcut și măgăria măgărească să încurce noțiunile. A amestecat institutele- care făceau cu adevărat cercetare- cu universitățile- despre care până la venirea echipei Boc se știa că sunt stimabile- dar despre care habar n-aveam că au produs ceva în acest domeniu. Nu vreau să fiu înțeles greșit dar în opinia mea universitatea- cel puțin în România și pentru următorii 100 de ani- este locul în care pe primul plan trebuie să fie educația de calitate. Toată șmecheria cu aruncatul universităților la înaintare a fost simplă- s-au redus masiv fondurile de cercetare, măgărească - cunosc oameni de mare valoare care n-au nici măcar 1 ISI- din simplul motiv că ei au considerat că trebuie să facă cercetare- articolele fiind un produs auxiliar determinat de niște rezultate semnificative- față de anumiți domni universitari care trăiesc din producția de articole ISI (mă întreb extrem de interesat- pe ce baze ???) la hectar.
Rezultate guvernare Boc- apropo de cercetarea din România- în anul de grație 2014. Din peste 2000 de proiecte depuse la competiția Parteneriate se finanțează 158. Selectate Dumnezeu știe pe ce criterii- pentru că procesul de selecție a revenit în mâna așa-zișilor ”experți internaționali”. Care nu se știe ce specialități au și ce competențe pentru a evalua de exemplu proiecte în domeniul securității și sănătății în muncă. Și eu și colegii mei din institut am întrebat- la UEFISCDI- și am primit răspunsuri mirat-indignate că noi nu înțelegem că e vorba despre ”experți internaționali” și că selecția și utilizarea lor e pe deplin conformă cu nu știu ce HG,. Drept urmare am înțeles că trebuie să lăsăm orice speranță dacă nu se schimbă sistemul- și că proiectele noastre au fost evaluate probabil de distinși profesori de arheologie submarină, istorie a Vedelor sau cusut sincron. Domeniul nostru de cunoaștere e relativ mic și se întâmplă să cam știm vârfurile în domeniu- fie că e vorba de universitatea tehnică din Delft- de HSL-ul englezesc sau de BIA din Germania. Sau chiar de institutele omoloage din Slovacia sau Letonia. Nu era nimeni de-acolo- dar ar trebui să fim excluși până la moarte din rândul cercetătorilor pentru faptul că ne-am îndoit de experții internaționali.
Institutul nostru a fost înființat în 1951 - ca Institut al Sindicatelor (cele interesate și atunci ca și acum să aibă lucrători sănătoși). În 2007 ne-am pierdut sediul din Budișteanu- printr-o măgărie juridică- și n-o prea ducem pe roze - din vremurile cele de mult apuse ale lui Anton Anton. Accidentele de muncă- dovedesc din păcate că mai e nevoie de cercetare specifică în România. S-o mai găsi miniștrii deștepți care să o finanțeze ?
---------------------------------------------------------
Acum n ani îl cunoșteam pe inegalabilul și indestructibilul domn director Sandu (să-l țină Dumnezeu pe unde vrea el) - la vremea aceea în defunctul CNST. Am aflat că domnia sa a introdus un paragraf în formularele care se completau pe vremea aceea- și s-au mai completat multă vreme după despre ” soluții peste nivelul tehnic actual”- dacă mai țin eu bine minte.
Am fost puțin uimit la vremea aceea- pentru că credeam- și încă cred- că în Cercetare nu știi niciodată unde o să ajungi. Evident că am completat și eu - ca mulți alții- nivele de progres peste nivelul navelor spațiale americane, etc. Încă mai există oameni care cred că dacă depui cu adevărat un efort- în 2 ani poți inventa un avion care să zboare cu apă sau o cămilă electromagnetică adaptată la folosirea în oraș.
Măcar dl. director Sandu avea bunul simț să asigure o finanțare decentă pentru ceea ce se numea pe vremuri Cercetare în România. Ok, n-am descoperit nici apa caldă și nici măcar bomba atomică- dar așa cum era ea cercetarea românească constituia un factor de progres. Chiar dacă trebuia să mergi la INID ca să consulți documentație de ultimă oră. Din documentația respectivă am înțeles că premiile Nobel sunt relativ rare- și cu atât mai importante- tocmai pentru că sunt rezultatul unor cercetări de durată și în general foarte bine finanțate. Și aici aud glasul unor persoane care întreabă nevinovat ”Dar noi de ce n-avem un Nobel ?”. Și alt glas al unor persoane ceva mai vinovate- cele care au distrus cercetarea românească - care vin cu prostia măreață ”cercetarea ar trebui să se întrețină singură. ”. Nu. Nici pe departe. În nici un stat civilizat, în nici un domeniu- cercetarea nu se întreține singură. Pentru că nu are cum. Pentru că prețul unei cercetări rezonabile este în general prohibitiv- și și-l pot permite doar marii agenți economici- sau statul ca atare.
Ok, ultimul ministru care a făcut ceva pentru cercetarea din România a fost dl. profesor Anton Anton. Precedat de către dl.Câmpurean- dacă nu mă înșel eu foarte tare. A fost vârful unei perioade relativ urâte în care institute de cercetare cum ar fi ICPET-ul s-au transformat în mall-uri. Dar dl. Anton a reușit să asigure o finanțare decentă- dată prin concurs. PN II-ul a reprezentat un pas însemnat înainte. După care a venit dezastrul. Nu numai că incompetentul și ineptul dl. Boc a tăiat cu 25% contractele de cercetare semnate de statul român- pentru nevoi mai presante cum ar fi telegondolele sau câinii albaștri purtați în loc de poșetă- dar a făcut și măgăria măgărească să încurce noțiunile. A amestecat institutele- care făceau cu adevărat cercetare- cu universitățile- despre care până la venirea echipei Boc se știa că sunt stimabile- dar despre care habar n-aveam că au produs ceva în acest domeniu. Nu vreau să fiu înțeles greșit dar în opinia mea universitatea- cel puțin în România și pentru următorii 100 de ani- este locul în care pe primul plan trebuie să fie educația de calitate. Toată șmecheria cu aruncatul universităților la înaintare a fost simplă- s-au redus masiv fondurile de cercetare, măgărească - cunosc oameni de mare valoare care n-au nici măcar 1 ISI- din simplul motiv că ei au considerat că trebuie să facă cercetare- articolele fiind un produs auxiliar determinat de niște rezultate semnificative- față de anumiți domni universitari care trăiesc din producția de articole ISI (mă întreb extrem de interesat- pe ce baze ???) la hectar.
Rezultate guvernare Boc- apropo de cercetarea din România- în anul de grație 2014. Din peste 2000 de proiecte depuse la competiția Parteneriate se finanțează 158. Selectate Dumnezeu știe pe ce criterii- pentru că procesul de selecție a revenit în mâna așa-zișilor ”experți internaționali”. Care nu se știe ce specialități au și ce competențe pentru a evalua de exemplu proiecte în domeniul securității și sănătății în muncă. Și eu și colegii mei din institut am întrebat- la UEFISCDI- și am primit răspunsuri mirat-indignate că noi nu înțelegem că e vorba despre ”experți internaționali” și că selecția și utilizarea lor e pe deplin conformă cu nu știu ce HG,. Drept urmare am înțeles că trebuie să lăsăm orice speranță dacă nu se schimbă sistemul- și că proiectele noastre au fost evaluate probabil de distinși profesori de arheologie submarină, istorie a Vedelor sau cusut sincron. Domeniul nostru de cunoaștere e relativ mic și se întâmplă să cam știm vârfurile în domeniu- fie că e vorba de universitatea tehnică din Delft- de HSL-ul englezesc sau de BIA din Germania. Sau chiar de institutele omoloage din Slovacia sau Letonia. Nu era nimeni de-acolo- dar ar trebui să fim excluși până la moarte din rândul cercetătorilor pentru faptul că ne-am îndoit de experții internaționali.
Institutul nostru a fost înființat în 1951 - ca Institut al Sindicatelor (cele interesate și atunci ca și acum să aibă lucrători sănătoși). În 2007 ne-am pierdut sediul din Budișteanu- printr-o măgărie juridică- și n-o prea ducem pe roze - din vremurile cele de mult apuse ale lui Anton Anton. Accidentele de muncă- dovedesc din păcate că mai e nevoie de cercetare specifică în România. S-o mai găsi miniștrii deștepți care să o finanțeze ?
- Un Prospectiv .
Ar putea parea ca un lux aceasta postare numai ca avem de-a face cu un caz emblematic pentru vriajul in care ne aflam. Basescu-Boc au reusit sa transmita: Tineri romani cu potential de cercetare, valea!
Anul acesta, Romania a luat locul 11 la Olimpiada Internationala de Matematica--daca va uitati pe clasamentele istorice, locul Romaniei era dintr-o singura cifra. La sfarsitul biologic al generatiei de profesori formati inainte de 1989, se va duce si luxul asta.
Ponta e interesat sa reduca CASul, adica in continuarea basismului dupa Basescu. D-soara pe care a intalnit-o la 'American Enterprise Institute', o floare perena a neoliberalimsului american in straie academice, n-are cum sa obiecteze decat cel mult la inconsecventa ideologica a lui basescu-contra.
Intre timp, SINGURELE economii care se incapataneaza sa prospere sunt cele in care statul si domeniul privat se complementeaza. Aflu recent dela un inginer roman de cai ferate, care lucreaza la antipozi, ca ai lui l-au 'imprumutat' chinezilor pentru niste proiecte. Chinezii au o privire foarte clara, chiar cinica, despre modurile capitaliste in care sectorul privat e de capul lui. In materie de guvernanta chinezeasca, de retinut sunt 1) aproape invidia cu care elitele politice americane privesc la mobilitatea corpului politic chinezesc--apt sa schimbe directia inainte de a baga oistea in gard cu totul ca in modelele anglo-saxone; 2) criteriile de selectie ale noilor mandarini chinezi ar pune calificarea si experienta lui Obama, sa nu mai pomenim de a d-soarei ministru de finante, la... 
Stefan Kovacs Luxul de care vorbiți va fi să renunțăm la Cercetare- și să devenim o ”semi-colonie pentru semi-fabricate” . Este foarte dificil să explici unor oameni de ce-ar fi nevoie de un compresor- sau de un bilanț de eficiență termică- sau de un audit de securitate și sănătate a muncii. În mentalul pe care dl.Băsescu a încercat să-l formeze facem parte din ”omul gras”- ăla care nu vine cu secretul vindecării SIDA după 2 săptămâni de cercetare. Din păcate domnia sa este total pe dinafară în tot ce ține de activitatea intelectuală- la fel cum a fost și onorabilul domn Boc. Revenind - e într-adevăr un lux să ai un nivel de viață mai bun, să gândești singur, să nu lucrezi într-un mediu care te transformă la 40-50 de ani într-o epavă.
Alexandru Botu Cunosc si eu cam tot ce s-a petrecut cu Cercetarea in Romania, mai ales cu cea aplicativa. Din 1971 sunt prizonierul unor sperante mereu neimplinite. Dar, vorba lui Creanga, mai rau ca acum nu va fi decat maine. Caci exista o politica sistematica de desfiintare a tot ceea ce inseamna competitie de competente. Dispretul pentru profesionisti are o singura explicatie: profesionistii stiu sa faca orice, dar nu dispun, pe cand cei care dispun nu stiu sa faca nimic.
Smaranda Dobrescu Stefan, Alexandru si cu mine am fost toti in situatia sa cercetam si sa facem prototipuri " la nivel sau ceva peste nivelul mondial" Uneori chiar reuseam performantele, dar cand ajungeam la calculul real al MTBF-ului plecam ochii. Alexandru si cu mine nu aveam componentele necesare intotdeauna sau acestea aveau un grad de integrare insuficient. Totusi nu cred ca am avut a ne rusina de rezultatele cercetarii noastre aplicate.D-l Sandu (daca e vorba de Aurel Sandu) era in felul lui un ambitios care ridica stacheta pentru noi cat se poate de sus. Zilnic trebuiasa ne depasim limitele noastre si sa compensam limitele componentelor. De exemplu, acelasi Sandu ne-a cerut sa comandam numeric prelucrarea primului strung circular cu diametrude 6,4 metri din Caer. Si am scos-o.etc, etc. Tot el ne dadea si fonduri, ne permitea sa angajam pe cei mai buni, ne acorda chiar si cate un zambet insotit de o diploma. Aveam impresia ca munca noastra e pretuita.Azi, fondurile pentru cercetare au determinat inchiderea si reducerea activitatii marilor institute de cercetare. Asta face parte din politica meschina care refuza sa recunoasca rolul educatiei si cercetarii in bunul mers al societatii. In schimb se propun diferite metode false de de crestere a competitivitatii. Am toata consideratia pentru cercetatorii, educati si supraeducati, doctori in ramurile lor, care persista sa-si caute satisfactii personale acolo unde mai tinerii sau mai orientatii au parasit de mult ringul si tara..- Stefan Kovacs Doamna Dobrescu- știu. Părinții mei au lucrat amândoi în institute de cercetare- proiectare, mama în IPA și tata la ICPET.
- Smaranda Dobrescu @Stefan,acum nu-mi amintesc dar sunt sigura ca mama ta ne cunoaste pe Alexandru si pe mine. Cred ca am mancat aceeasi paine repede mestecata ca nu aveam timp...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu