Pe facebook

sâmbătă, 25 aprilie 2015

Gheorghe Gradinaru

June 4, 2014

Acesta este titlul editorialului meu din Jurnalul National de astazi. În timp ce noi căutăm, nedumeriți, resorturile care l-au împins pe Crin Antonescu să-și dea demisia, lăsându-și partidul cu och...

NASTASE.WORDPRESS.COM

Cristi Pantelimon Traian Băsescu a avut mereu nevoie de scandal, pentru a se remarca. Când a câştigat în 2004 împotriva lui Adrian Năstase, s-a pierdut şansa unei continuităţi de guvernare consensuală, cu toate tarele şi corupţia din acei ani. Acum, am ajuns în acelaşi punct, cu un PSD care pare tot mai mare (nefiresc de mare, totuşi!), cu o luptă împotriva corupţiei care nu sperie pe nimeni, pentru că e stridentă, şi cu o populaţie obosită să mai spere în minuni. Încununarea acestei domnii este scandalul cu Bercea Mondialul, asta ca să vedem mai bine ce presupun arcana imperii ai actulului preşedinte. Jalnic!
Mariuca Dinu mă tem că nu scăpăm de băsescu nici la sfarsitul anului. Va fi decretată vreo stare de urgenţă (Ucraina, ruşi, etc) şi nu vor mai fi alegeri. Circumstanţele de acum par dubioase. Prea mult calm in vederea prezidenţialelor. Se fac că se joacă de-a alegerile.
Smaranda Dobrescu Semnalul care mi se pare necesar a fi retinut nu de catre noi, FB-ii ci de catre Guvern rezulta de aici: "Schimburile României cu Rusia se bazează, în mare măsură, pe importurile de gaz și, de aceea, deficitul nostru depășea 1,3 miliarde dolari. Alte țări europene aveau însă deficite și mai mari în raporturile comerciale cu Rusia "....."Aceasta este o realitate pe care noi nu vrem să o vedem și să o înțelegem." Cu alte cuvinte, inteleg eu, nu va faceti politica dupa nevoia de resurse si mai ales nu va lasati incalecati de Chevron! Oricum Cernavoda ar putea rezolva aproape totul!
Mariuca Dinu Pentru mine, Cernavodă e un subiect dureros. Dvs, Smaranda, precis stiţi mai bine decât mine, din şedinţele de guvern. Eu, fizician stagiar, am lucrat in 1987 la controlul instalaţiilor de la Reactorul III. I era in probe in 89. Al doilea era şi el aproape gata in 89. Dar, IV, V... Stiu doar că in 92 au intrat in "conservare". Era abia inceputul jafului.
Smaranda Dobrescu Am lucrat si eu timp de cativa ani (1986-1988) cu colectivul meu de cercetare la prototipurile de avertizare de la Cernavoda. Nici sa-ti stergi nasul nu puteai sa o faci fara sa ai o procedura scrisa si aprobata. Pornise bine, erau canadienii acolo, erau specialisti romani era disciplina dar si o mare teroare impusa de Dinca. De atunci s-au intamplat prea putine lucruri importante, mai degraba s-a vazut indolenta si lipsa de finantare. Totusi stiu ca exista o intelegere (daca nu chiar un contract ) cu chinezii pentru punerea in functiune a inca unui reactor (probabil al treilea). Asta ar fi o speranta.
Un Prospectiv .
Un apel firav daca n-am tine cont de circumstante. Un apel tardiv. Mai ales daca tinem cont de starea de decadere a notiunii de a fi roman. Un apel cu elemente de luciditate. Sper s-ajunga la destinatar(i).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

Despre Atelierul Grupului Prospectiv

Discutiile noastre la facebook au fost reluate in cadrul Atelierului Grupul Prospectiv. O buna descriere a ideii de atelier am gasit-o in textul lui Andrei Serban:

Nu mă gândesc prea des de ce sunt în viață, care e rostul meu pe lume. Ma gândesc în schimb foarte des cum să îmi fie mie bine, cum să am succes. Poate că nu sunt singurul care gândește așa… Totuși, oare nu suntem aici pentru altceva? În Mahabharata, Udishtira ne atrage atenția: „zilnic moartea ne bate la ușă, dar noi continuăm să trăim ca și cum am fi nemuritori”.

Un înțelept a spus: „Omul are o menire specială, pe care animalele nu o pot îndeplini: aceea de a sluji, de a servi conștient planeta. Un artist poate face mai mult, poate deveni un pod de legătură pentru ca anumite energii mai fine, de o altă calitate, să devină vizibile. Pentru a îndeplini această funcție, el trebuie să evolueze.”

Citind aceste cuvinte, cu mulți ani în urmă, m-am simțit imediat inspirat să mă examinez pe mine însumi, să mă întreb ce îmi lipsește și cum aș putea să evoluez, pentru a deveni un om și un artist adevărat.

Descoperisem în tinerețe, lucrând cu Brook în format de atelier, cât de benefică este munca de laborator. În atelier competiția nu-și are locul, ca și, de altfel, multe alte constrângeri și piedici, inclusiv teama paralizantă dinaintea unei premiere. Când lucrăm la un spectacol, vine aproape inevitabil momentul când propria importanță se face simțită – acel amor propriu care ne împinge să fim preocupați mai mult de noi înșine decât de întreg și să ne simțim fiecare atât de „speciali”, de „intersanți”. Iată ce ne izolează în micul egoism, de fapt într-o imensă singurătate. În condiții de atelier, însă, ceea ce caut este să mă regăsesc împreună cu ceilalți, să ne punem aceleași întrebări. Atmosfera de calmă introspecție ne ajută și să simțim că există în noi și în jurul nostru energii de o altă natură decât cele cu care interacționăm de obicei, energii cosmice accesibile doar într-o stare de disponibilitate pe care nu o avem în graba cotidiană după succes. Și ne dăm seama că toți contribuim la condițiile speciale absolut necesare pentru a crea această deschidere. Astfel se naște în fiecare o responsabilitate nouă, aceea de a participa la efortul comun. Ecranul opac, cel care mă face să mă gândesc doar la mine, se dizolvă atunci când las impresiile care vin de la ceilalți să mă pătrundă și apoi să circule liber. (…)

De ce participarea la ateliere e un fel de a te dezvolta? Trăim într-o lume dominată de o individualitate maximă și de un egoism monstruos. Ne e foarte greu nouă, oamenilor, să fim împreună. Un stol de păsări pot gândi și reușesc să se miște împreuna. La fel insectele, peștii, animalele… Oamenii, dimpotrivă – fiecare în singurătatea sa. În același timp – dansatorii din Bali sau actorii japonezi ai teatrului No formează cu adevărat un grup, reacționează în mod natural toți împreună, sunt animați de același impuls, ca o orchestră remarcabilă, dar fără dirijor, fără ca cineva să le dea semnalul. Prin contrast, nouă ne e aproape imposibil. De ce? Pentru că toți vrem să fim „speciali și unici”. De exemplu, când mă observ pe mine însumi, recunosc cât mi-e de greu să-i ascult pe ceilalți – mă gândesc la „importanța” mea, la ce am „eu” de spus. Să fii sensibil la cel de lângă tine cere un alt fel de concentrare decât în viață, o anumită calitate care ne lipsește, care cere un antrenament special. Acesta se poate obține doar în conditii de atelier. Ar trebui să ne amintim că suntem aici pentru a servi ceva mai înalt decât propria noastră persoană, atât în viață, cât și în teatru – cred profund în asta. Și, dacă e adevărat ce spun, înseamnă că eu și tu suntem același în esență și ar trebui să ne considerăm „NOI”, fiecare cu individualitatea sa, dar tinzând împreună spre un scop înalt, nobil. Prin exerciții, ajung să simt că eu, tu, noi facem parte din același univers, ajung să-l văd și să-l înțeleg pe celălalt ca pe mine însumi: Eu-Tu-Noi.

(Fragment din volumul „Cartea Atelierelor. Academia Itinerantă Andrei Șerban”, coordonat de Monica Andronescu și Cristiana Gavrilă, Editura Nemira, 2013)

Pe facebook

sâmbătă, 25 aprilie 2015

Gheorghe Gradinaru

Niciun comentariu:

afişări

Textele nerestricţionate pot fi preluate cu atribuire la blogul Grupului Prospectiv