Pe facebook

sâmbătă, 25 aprilie 2015

Cunoscuta publicație axată pe politică globală,economie și idei,Foreign Policy își onorează deviza "subiecte altfel invizibile " în fiecare număr.Ediția din mai a FP România confirmă încă odată ac...

ADRIANCOSTEA09.WORDPRESS.COM

Mariuca Dinu Mă iertaţi că îmi bag nasul, eu cred că întâi ar trebui (re)cultivată demnitatea de a fi român. La toţi cetăţenii. Mitul "suntem o ţară mică... " ar trebui rapid desfiinţat. Apoi, fie şi o ţară mică, dar care se poartă ca Buricul Pămânhtului. Şi trebuie facut ceva urgent cu modul fanariot în care se dau funcţiile la stat. Peşcheş la obţinerea funcţiei, din care care fiecare scoate tot ce poate, şi dă ceva mai departe. Până izbucneşte un scandal de proporţii.Ca pe vremea conei Chiriţa şi boierului Bârzoi
Un Prospectiv .
"Ce putea face și România în acest timp și nu a făcut-o a fost crearea unei școli de expertiză care să se concentreze pe regiunea Europei Centrale și de Est.În Polonia,a apărut o generație numeroasă de absolvenți din sfera studiilor est-europene din care s-au desprins actualii specialiștii din sectorul guvernamental și cel nonguvernamental.Rezultatul:crearea unor grupuri de cercetare de talia OSW(concentrat strict pe domeniul economic,afiliat ministerului de resort) sau PISM(Institutul Polonez de Afaceri Internaționale din cadrul MAE din Polonia),diferite fundații,ONG-uri sau asociații,toate acestea asigurând un înalt grad de informare a oamenilor cu putere de decizie din Polonia,cu mult superior celui din România."

De bun simt. Ma intreb daca aceste institutii poloneze sunt deaspura partidelor, caci altfel s-au facut si la noi. SNSPA-ul si celelalte de gen nu stiu inca ce re/produc.

"România putea fi cel puțin angrenată în această dinamică regională est-europeană dacă o înțelegea din timp.Influențată sau nu din exterior,opțiunea țării noastre de a insista pe politica regionalizării în Marea Neagră,un proiect unde și-a atribuit statutul de lider,s-a dovedit a fi un eșec.Mult mai realizabilă ar fi fost atragerea în cadrul Parteneriatului Estic,propunere refuzată de către diplomația românească."

Interesant. Sa fi fost asta alta chestie inspirata a lui Basescu? Intr-o lucrare a Smarandei Dobrescu si a mea (Europa, intre colaps si utopie) scriam despre nevoia solidarizarii politice la nivel eruropean a tarilor fost socialiste.

"Țara noastră ar putea deveni un pol energetic european prin implementarea proiectelor comunitare în zona Balcanilor și Europei de Est:South Coridor -conducta de gaze din Bulgaria către Austria via România și Ungaria sau Gas East(traseul estic al gazelor)"

Vrabia malai viteazul! Gasesc initiativele astea un pic asimetrice cu intelectul tintei.

"Desemnarea în anul 2009 a lui Dacian Cioloș la portofoliul agriculturii nu a reprezentat un succes al diplomației românești.Franța a fost de fapt cea care a câștigat un comisar european în plus."

De acord! Emfatic.

"Din cauza deciziei de a-și împinge fiica în Parlamentul European,președintele României nu are nicio legitimitate să ceară reformarea semnificativă a unui sistem bazat pe nepotism."

Amin! Desi majoritatea europarlamentara romaneasca a fost ca si cum rasplatita cu acele pozitii pentru obositoarea munca de politician roman la intern.

Bravo, domnule GG, buna punere in lumina!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

Despre Atelierul Grupului Prospectiv

Discutiile noastre la facebook au fost reluate in cadrul Atelierului Grupul Prospectiv. O buna descriere a ideii de atelier am gasit-o in textul lui Andrei Serban:

Nu mă gândesc prea des de ce sunt în viață, care e rostul meu pe lume. Ma gândesc în schimb foarte des cum să îmi fie mie bine, cum să am succes. Poate că nu sunt singurul care gândește așa… Totuși, oare nu suntem aici pentru altceva? În Mahabharata, Udishtira ne atrage atenția: „zilnic moartea ne bate la ușă, dar noi continuăm să trăim ca și cum am fi nemuritori”.

Un înțelept a spus: „Omul are o menire specială, pe care animalele nu o pot îndeplini: aceea de a sluji, de a servi conștient planeta. Un artist poate face mai mult, poate deveni un pod de legătură pentru ca anumite energii mai fine, de o altă calitate, să devină vizibile. Pentru a îndeplini această funcție, el trebuie să evolueze.”

Citind aceste cuvinte, cu mulți ani în urmă, m-am simțit imediat inspirat să mă examinez pe mine însumi, să mă întreb ce îmi lipsește și cum aș putea să evoluez, pentru a deveni un om și un artist adevărat.

Descoperisem în tinerețe, lucrând cu Brook în format de atelier, cât de benefică este munca de laborator. În atelier competiția nu-și are locul, ca și, de altfel, multe alte constrângeri și piedici, inclusiv teama paralizantă dinaintea unei premiere. Când lucrăm la un spectacol, vine aproape inevitabil momentul când propria importanță se face simțită – acel amor propriu care ne împinge să fim preocupați mai mult de noi înșine decât de întreg și să ne simțim fiecare atât de „speciali”, de „intersanți”. Iată ce ne izolează în micul egoism, de fapt într-o imensă singurătate. În condiții de atelier, însă, ceea ce caut este să mă regăsesc împreună cu ceilalți, să ne punem aceleași întrebări. Atmosfera de calmă introspecție ne ajută și să simțim că există în noi și în jurul nostru energii de o altă natură decât cele cu care interacționăm de obicei, energii cosmice accesibile doar într-o stare de disponibilitate pe care nu o avem în graba cotidiană după succes. Și ne dăm seama că toți contribuim la condițiile speciale absolut necesare pentru a crea această deschidere. Astfel se naște în fiecare o responsabilitate nouă, aceea de a participa la efortul comun. Ecranul opac, cel care mă face să mă gândesc doar la mine, se dizolvă atunci când las impresiile care vin de la ceilalți să mă pătrundă și apoi să circule liber. (…)

De ce participarea la ateliere e un fel de a te dezvolta? Trăim într-o lume dominată de o individualitate maximă și de un egoism monstruos. Ne e foarte greu nouă, oamenilor, să fim împreună. Un stol de păsări pot gândi și reușesc să se miște împreuna. La fel insectele, peștii, animalele… Oamenii, dimpotrivă – fiecare în singurătatea sa. În același timp – dansatorii din Bali sau actorii japonezi ai teatrului No formează cu adevărat un grup, reacționează în mod natural toți împreună, sunt animați de același impuls, ca o orchestră remarcabilă, dar fără dirijor, fără ca cineva să le dea semnalul. Prin contrast, nouă ne e aproape imposibil. De ce? Pentru că toți vrem să fim „speciali și unici”. De exemplu, când mă observ pe mine însumi, recunosc cât mi-e de greu să-i ascult pe ceilalți – mă gândesc la „importanța” mea, la ce am „eu” de spus. Să fii sensibil la cel de lângă tine cere un alt fel de concentrare decât în viață, o anumită calitate care ne lipsește, care cere un antrenament special. Acesta se poate obține doar în conditii de atelier. Ar trebui să ne amintim că suntem aici pentru a servi ceva mai înalt decât propria noastră persoană, atât în viață, cât și în teatru – cred profund în asta. Și, dacă e adevărat ce spun, înseamnă că eu și tu suntem același în esență și ar trebui să ne considerăm „NOI”, fiecare cu individualitatea sa, dar tinzând împreună spre un scop înalt, nobil. Prin exerciții, ajung să simt că eu, tu, noi facem parte din același univers, ajung să-l văd și să-l înțeleg pe celălalt ca pe mine însumi: Eu-Tu-Noi.

(Fragment din volumul „Cartea Atelierelor. Academia Itinerantă Andrei Șerban”, coordonat de Monica Andronescu și Cristiana Gavrilă, Editura Nemira, 2013)

Pe facebook

sâmbătă, 25 aprilie 2015

Gheorghe Gradinaru

Niciun comentariu:

afişări

Textele nerestricţionate pot fi preluate cu atribuire la blogul Grupului Prospectiv