Gheorghe Gradinaru

July 14, 2014

Se pune întrebarea cum reușesc oameni de o calitate atât de îndoielnică să promoveze în funcții de miniștri, secretari de stat? Cine îi recrutează și îi promovează?

DOREL ȘANDOR: Politicul - sursă de riscuri pentru țară

Un context politic intern agitat, marcat de două campanii electorale, europarlamentare și prezidențiale, și mai ales o criză regională fără precedent, despre care vom discuta cu altă ocazie, ne înd...

REVISTA22.RO

• 

  Smaranda Dobrescu Fenomenul descris exista, s-a accentuat prin 2004 si aproape s-a generalizat incepand cu votul uninominal. Boala cuprinde toate formatiunile politice. Poate odata, cineva va pune in discutie de ce presa atat de vigilenta si pertinenta in acest subiect solicita in campanie pentru o aparitie in ziare sau la televiziunile particulare preturi exorbitane. Nu este oare acest aspect un factor determinant al coruptiei locale unde se primesc sponsorizari contra servicii viitoare, inclusiv joburi in administratie?Desigur, presa privata nu poate fi reglementata in privinta preturilor. Rezultatul este insa acela ca tineri pregatiti, bine intentionati, potential politicieni de succes daca nu sunt si bogati, sunt exclusi din politica.

  
  
• 

  Costel Gilca sau nu sunt interesati de cloaca!

  
  
• 

  Adrian Severin "Politicul" nu poate fi o sursă de riscuri. Statul este organizarea politică a societății care, în consecință, nu poate fi rupt de sfera politicului. Politica, respectiv decizia politică poate induce riscuri ceea ce devine o problemă sistemică atunci când clasa politică ajunge a fi o parte a problemei iar nu o parte a soluției. Ceea ce se întâmplă în România azi și ceea ce, de fapt, comunică acest dialog între doi oameni deștepți.
  
  Ceea ce mi se pare că lipsește este definirea riscului - ce (ni) se poate întâmpla rău atâta timp cât România operează cu o asemenea clasă politică? - și indicarea dimensiunii externe a factorului de risc. 
  
  Teoretic, cu un asemenea guvern (rezultat din calitatea execrabilă a clasei politice din care a fost extras) economia ar trebui să se prăbușească. În ciuda acestui fapt, aparent economia românească funcționează la parametri superiori celor medii ai UE; ba chiar peste nivelul de performanță al unora dintre primadonele europene. Explicația cea mai simplă a paradoxului este următoarea: colonia este administrată bine, statul a eșuat. Colonia România produce satisfăcător pentru metropolă; statul român nu produce pentru cetățeni iar guvernatorul coloniei îi abuzează pe rezidenți.
  
  Ieri la Cotroceni, dna ministru de finanțe (îmi scapă numele) a explicat perfect esența politicii actualului executiv: mutarea resurselor financiare necesare investițiilor publice în sectorul privat spre a înlocui investițiile publice - de principiu rele / ineficiente - cu investiții private - de principiu bune / eficiente. Astfel se crează, poate, locuri de muncă și creștere economică. Riscul este că, în schimb, urmare a fugii profiturilor către statul de origine a investitorului (căci economia românească este astăzi, în primul rând, o economie de sucursale ale agenților economici străini) și diminuării investițiilor publice, se pierde avuție națională dar mai ales se subțiază serviciile economice de interes social afectându-se coeziunea socială și destinul național. 
  
  În același timp, un factor de risc îl constituie numirea în funcții esențiale din instituțiile de conducere a statului prin intervenție - ca să nu spunem prin dictat - externă. Acesta este, printre altele, efectul încercării politicienilor români de a-și compensa lipsa cronică de legitimitate internă prin legitimare externă.
  
  Am rezerve asupra verdictului foarte categoric negativ dat sistemului alegerilor prin scrutin majoritar în circumscripții uninominale. Pe de o parte, sistemul nu este rău în sine. În România este, într-adevăr, catastrofal dar în alte părți (ex Marea Britanie și parțial în Germania) funcționează perfect. Pe de altă parte, creșterea autonomiei candidaților la funcțiile parlamentare în raport cu șefii de partid ajunși șefi de clan și pierderea avantajelor oferite de anonimatul candidaturii pe listele-vehicul electoral, ar fi trebuit să conducă la creșterea calității parlamentarilor. În România nu a fost așa întrucât circumscripțiile se distribuie tot de către mahării de partid dar pe bani și mai mulți iar victoria în alegeri se cumpără. Transformarea partidelor românești în clanuri oligarhice a fost aceea care a condus la folosirea unui sistem electoral deficitar și criticabil, poate, dar nu complet fără merite, spre a deversa în politică pe membrii lacomi, inculți și iresponsabili ai unei plutocrații formate prin acumularea primitivă de capital.
  
  Analiza mi se pare nu lacunară ci deficitară în punctul în care se referă la justiție ca la unica realizare reală a regimului Băsescu. (Dovadă că nimeni nu este vaccinat împotriva prejudecăților populiste.) În realitate justiția este unul dintre cele mai mari eșecuri - de altfel, programate - ale regimului Băsescu. Dincolo de unele operațiuni judiciare probabil corecte, menite a ascunde realitatea profundă, justiția a devenit o cooperativă de "ucigași profesioniști" tocmiți de toate clanurile oligarhice interne, fără excepție, ca și de cercurile de interese externe, spre a lichida pe românii care deranjează. De altfel, cu numai câteva săptămâni în urmă, într-o foarte exactă alocuțiune ținută la SNSPA, dl Armand Gossu, afirma că lupta împotriva corupției a fost compromisă astfel încât nu se mai poate ști cine este vinovat și cine inocent, în timp ce nevinovații sunt condamnați iar vinovații scapă. Nu ireversibilitatea acestui proces, așadar, este de dorit ci stoparea lui energică și imediată.
  
  Bătălia politică actuală se concentrează nu asupra eliminării factorilor de risc ci asupra unora dintre persoanele care le întruchipează. În timp ce se luptă cu Traian Băsescu, oponenții săi declarați fac tot ce pot spre a-i moșteni sistemul, urmând a-l folosi în aceleași scopuri și în același fel dar spre profitul lor. Pe acest fond văd rsicul ca "pontanismul" să fie ultimul stagiu al "băsismului". (De ar fi măcar ultimul!)

  
  
• 

  Smaranda Dobrescu @Adrian, avantajele uninominalului cu scrutin majoritar sunt evidente in alte tari. Si la noi ai amintit ceva. Eu ma gandeam insa la faptul ca o campanie uninominala mareste ponderea cheltuielilor de campanie ale candidatului, contributia partidului fiind nesemnificativa si apoi, politicianul dobandeste sentimentul ca meritul victoriei ii apartine exclusiv, simtindu-se eliberat la nevoie de tutela partidului si apucand calea traseismului. In acest moment el se simte exonerat si de promisiunile electorale facute sub o alta umbrela politica. Principalul dezavantaj continui sa cred rezida in imposibilitatea ca atatia tineri scoliti si bine intentionati sa-si sustina o campanie din ce in ce mai costisitoare.

  
  
• 

  Adrian Severin Smaranda, discuția pe această temă este foarte utilă. Nu știu cât o putem epuiza aici și, mai ales, câți vor ține seama de noi. 
  
  Pe la sfârșitul anilor 90 am susținut uninominalul cu scrutin majoritar ca reacție la monopolizarea deciziei privind alcătuirea listelor electorale de către birocrația de partid și în special de către președinții partidelor. Întrucât succesul listei depindea de popularitatea partidului - adesea confundată cu popularitatea liderului de imagine al acestuia - odată intrat pe listă și un cimpanzeu era câștigător. De aceea nu meritul conta ci obediența față de șef. Așa s-au umplut parlamentele cu yesmeni și sicofanți. 
  
  Sistemul "uninominal" implică și el partidele, căci partidele sunt jucătorii indispensabili ai jocului democratic. Candidatura, fie ea și uninominală, tot sub semnul partidului are loc. În acest caz, teoretic cel puțin, se realizează un mai bun echilibru între dependența candidatului / deputatului față de partid și cea față de electorat, cu care are o relație mai directă și mai palpabilă. De asemenea, tot teoretic, atuul listei pierzându-se, partidul ar trebui să fie mai interesat de meritele celui pe care îl trimite să candideze. Căci partidul dorește să aibă cât mai multe mandate în Parlament - nu-i așa? 
  
  La noi totul s-a stricat din cauza "banului". Atâta timp cât nu numai candidaturile dar și mandatele se cumpără - prin marketing electoral și mită electorală - toată discuția despre merite devine superfluă iar acolo unde meritele nu contează se deschide și calea corupției - fenomen care include traseismul.
  
  Remediul ar fi, pe termen scurt: 1. sancționarea prin lege a traseismului (inclusiv acordarea unui drept conferit oricărui votant din circumscripția în care o persoană a fost aleasă, de a cere în justiție retragerea mandatului în cazul în care, fără un motiv legitim, persoana în cauză a trecut la alt partid sau la alt grup parlamentar); 2. reglementarea strictă a finanțării partidelor / campaniilor electorale; 3) reglementarea modului de mediatizare a campaniilor electorale. Pe termen lung ar fi necesară o reformă profundă a modului de organizare și funcționare a partidelor politice, în prezent clanuri oligarhice promotoare ale unei ordini neo-feudale.
  
  La nivelul Consiliului Europei, al UE, al ONU, al Internaționalei Socialiste, al Partidului Socialiștilor Europeni dar și la alte niveluri am lucrat intens pe toate aceste teme și am ajuns chiar, în calitate de coautor, la formularea unor documente destul de îndrăznețe. Nici unul nu a "zburat". Ele s-au lovit de o rezistență furibundă și au căzut pradă unui lobby ostil de o virulență inimaginabilă. Ceea ce nu înseamnă că lupta nu trebuie continuată.

  
  
• 

  Smaranda Dobrescu La incercarea din anul trecut de modificare a Constitutiei s-a discutat (de forma??) problema traseismului, in ce fel s-ar putea stipula problema lui in Constitutie. Blocajul a aparut in legatura cu mandatul imperativ si discutiile au incetat. Ideea ta ca oricare alegator sa poata cere in justitie retragerea mandatului in caz de parasire fara motiv legitim a partidului celui ce a candidat este atragatoare, dar prezinta doua inconveniente dupa parerea mea :textul din Constitutie ar trebui detaliat ca norma(procedura) in alt act normativ si justitia va avea multe si diferite idei care te pot arunca in ceva care sa taie cheful alegatorului pentru atare demers si al doilea motiv consta in lipsa de dovada ca acel alegator a votat pe respectivul ales. Pot aparea delatori, etc. In concluzie, ambele sisteme de vot prezinta dezavantaje fata de dezideratul ce-l punem acum in discutie, adica o clasa politica performanta. Intre atitudinea de yesman determinata de lista si aceea de independenta fata de politica partidului datorata uninominalului, Solutia sta tot in mana liderilor si a criteriilor de selectie. Aportul material ar trebui scos din lista "virtutilor".