Pe facebook

marți, 21 aprilie 2015

Dan Alexandrescu

dar acest lucru a fost făcut cu largul concurs al ”tinerilor frumoși și liberi”, care nu au înțeles, și cel mai probabil, nu vor înțelege niciodată ce se întâmplă cu ei sau cu țara în care trăiesc, după modelul polonez. Alegerile din Polonia, desfășurate în aceeași zi cu turul doi al alegerilor prezidențiale de la noi, pe 16 noiembrie 2014 au fost un fiasco din punct de vedere al organizării (și nu numai), rezultatele fiind date publicității la 30 de zile după votul care s-a desfășurat electronic, același vot electronic după care tânjesc”tinerii frumoși și liberi” din România.

DEBĂSIFICARE EGAL DEZAMERICANIZAREA SISTEMULUI?

MOTTO: “Nu contează cine votează. Contează cine numără voturile.” Stalin Alegerile din Europa anilor 2013-2014 au avut un vector dominant: geopolitica....

GANDESTE.ORG

Prospectiv A-z .
Consider ca este bine sa ridicam probleme, hai sa mergem un pas mai departe: Cum s-ar putea mai bine, dinauntrul sau din afara actualului sistem?

Nu da alta, dar nu pot miza in timp util pe rusinarea celor in eroare ne/voita.
Dan Alexandrescu Dinauntrul sistemului, dinauntrul partidelor! Ma indoiesc sincer ca schimbarea de parametri a legii partidelor va conduce la aparitia de noi partide cu influenta. Iluzii pentru naivii de serviciu sau pentru idealistii eterni.
Prospectiv A-z .
Cum au procedat grecii? Ramane sa vedem si cu ce finalitate. Oricum, ei au decade bune inainte.
Dan Alexandrescu Ei s-au luptat cu sistemul, noi doar am mimat lupta. Si mai ales intelectualii, cei fara de care nu ar putea sa perpetueze sistemul dar care nu pot renunta in veci la orgolii si si ambitii personale si mai ales nu isi vor asuma vreodata raspunderi "certe si exigibile".
Prospectiv A-z .
Au mimat si grecii si multi altii inaintea lor caci oamenilor nu le vine sa creada ce au de facut. Atentie insa la ce se pierde/castiga si care sunt ingredientele schimbarii in rau/bine!
Prospectiv A-z .
Vad ca Basescu da din colt in colt ca o fiara incoltita si ma gandesc ca va merge pe urmele lui... Mubarak--maurul si-a facut datoria. Arestarea sa, in caz ca se va intampla, ar trebui sa dea de gandit trepadusilor dela Palatele romanesti: nu-i destul sa faci pe 'sluga americanilor,' mai trebuie sa fi si un servant public al poporului tau. Daca suna ca misiune imposibila, sa vada unde si cum poate impinge inapoi!

Revin cu acest comentariu la postarea initiala caci lucrurile sunt un pic mai complicate. Intr-adevar, pentru SUA, ideal ar fi numai Japonii/Corei de Sud daca ar avea de ales intre acestea si regimuri ca ale lui Basescu/Mubarak etc.

Incerc sa arata aici ca avem de-a face cu nivele de maro..., iar maroul celor care au inteles cum functioneaza sistemul si si-au optimizat situatia in cadrul acestuia e aur pe langa maroul, sa zicem, jugoslav/venezuelean.

P.S. Apropos de fotografia atasata: Este din pacate foarte ilustrativa pentru natura relatiilor romano-americane din 2005 incoace: doi cetateni privati care au capturat in numele tarilor lor, dar folos personal, relatia romano-americana.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

Despre Atelierul Grupului Prospectiv

Discutiile noastre la facebook au fost reluate in cadrul Atelierului Grupul Prospectiv. O buna descriere a ideii de atelier am gasit-o in textul lui Andrei Serban:

Nu mă gândesc prea des de ce sunt în viață, care e rostul meu pe lume. Ma gândesc în schimb foarte des cum să îmi fie mie bine, cum să am succes. Poate că nu sunt singurul care gândește așa… Totuși, oare nu suntem aici pentru altceva? În Mahabharata, Udishtira ne atrage atenția: „zilnic moartea ne bate la ușă, dar noi continuăm să trăim ca și cum am fi nemuritori”.

Un înțelept a spus: „Omul are o menire specială, pe care animalele nu o pot îndeplini: aceea de a sluji, de a servi conștient planeta. Un artist poate face mai mult, poate deveni un pod de legătură pentru ca anumite energii mai fine, de o altă calitate, să devină vizibile. Pentru a îndeplini această funcție, el trebuie să evolueze.”

Citind aceste cuvinte, cu mulți ani în urmă, m-am simțit imediat inspirat să mă examinez pe mine însumi, să mă întreb ce îmi lipsește și cum aș putea să evoluez, pentru a deveni un om și un artist adevărat.

Descoperisem în tinerețe, lucrând cu Brook în format de atelier, cât de benefică este munca de laborator. În atelier competiția nu-și are locul, ca și, de altfel, multe alte constrângeri și piedici, inclusiv teama paralizantă dinaintea unei premiere. Când lucrăm la un spectacol, vine aproape inevitabil momentul când propria importanță se face simțită – acel amor propriu care ne împinge să fim preocupați mai mult de noi înșine decât de întreg și să ne simțim fiecare atât de „speciali”, de „intersanți”. Iată ce ne izolează în micul egoism, de fapt într-o imensă singurătate. În condiții de atelier, însă, ceea ce caut este să mă regăsesc împreună cu ceilalți, să ne punem aceleași întrebări. Atmosfera de calmă introspecție ne ajută și să simțim că există în noi și în jurul nostru energii de o altă natură decât cele cu care interacționăm de obicei, energii cosmice accesibile doar într-o stare de disponibilitate pe care nu o avem în graba cotidiană după succes. Și ne dăm seama că toți contribuim la condițiile speciale absolut necesare pentru a crea această deschidere. Astfel se naște în fiecare o responsabilitate nouă, aceea de a participa la efortul comun. Ecranul opac, cel care mă face să mă gândesc doar la mine, se dizolvă atunci când las impresiile care vin de la ceilalți să mă pătrundă și apoi să circule liber. (…)

De ce participarea la ateliere e un fel de a te dezvolta? Trăim într-o lume dominată de o individualitate maximă și de un egoism monstruos. Ne e foarte greu nouă, oamenilor, să fim împreună. Un stol de păsări pot gândi și reușesc să se miște împreuna. La fel insectele, peștii, animalele… Oamenii, dimpotrivă – fiecare în singurătatea sa. În același timp – dansatorii din Bali sau actorii japonezi ai teatrului No formează cu adevărat un grup, reacționează în mod natural toți împreună, sunt animați de același impuls, ca o orchestră remarcabilă, dar fără dirijor, fără ca cineva să le dea semnalul. Prin contrast, nouă ne e aproape imposibil. De ce? Pentru că toți vrem să fim „speciali și unici”. De exemplu, când mă observ pe mine însumi, recunosc cât mi-e de greu să-i ascult pe ceilalți – mă gândesc la „importanța” mea, la ce am „eu” de spus. Să fii sensibil la cel de lângă tine cere un alt fel de concentrare decât în viață, o anumită calitate care ne lipsește, care cere un antrenament special. Acesta se poate obține doar în conditii de atelier. Ar trebui să ne amintim că suntem aici pentru a servi ceva mai înalt decât propria noastră persoană, atât în viață, cât și în teatru – cred profund în asta. Și, dacă e adevărat ce spun, înseamnă că eu și tu suntem același în esență și ar trebui să ne considerăm „NOI”, fiecare cu individualitatea sa, dar tinzând împreună spre un scop înalt, nobil. Prin exerciții, ajung să simt că eu, tu, noi facem parte din același univers, ajung să-l văd și să-l înțeleg pe celălalt ca pe mine însumi: Eu-Tu-Noi.

(Fragment din volumul „Cartea Atelierelor. Academia Itinerantă Andrei Șerban”, coordonat de Monica Andronescu și Cristiana Gavrilă, Editura Nemira, 2013)

Pe facebook

marți, 21 aprilie 2015

Dan Alexandrescu

Niciun comentariu:

afişări

Textele nerestricţionate pot fi preluate cu atribuire la blogul Grupului Prospectiv