Pe facebook

marți, 21 aprilie 2015

Octavian Lupu via The Atlantic

Ceea ce mi se pare paradoxal si amuzant intr-o oarecare masura este faptul ca stiintele umaniste aveau dedicat un spatiu mare in cadrul procesului de invatamant din perioada comunista. Deci un regim care propovaduia egalitarismul si virtutile muncii fizice si care manifesta o neincredere programatica in intelectualul pur si dur, iata ca totusi promova la nivel de mase stiintele umaniste. Trebuie mentionat ca cei care terminau facultati umaniste aveau asigurat si un loc de munca care se incadra cat de cat pe domeniul sau de activitate. Capitalismul in schimb propovaduitor al diferentelor si diferentierilor si care a adus in ultimii ani inegalitatile si inechitatile la un nivel paroxistic, rezerva, tot in mod paradoxal, invatarea stiintelor umaniste numai elitelor, ca pe un produs de lux precum caviarul. "Prostimea" trebuie sa fie in schimb foarte competenta si eficienta la "trasul la saiba". Si ma refer aici nu numai la gulerele albastre ci si la cele albe. Am pus cei drept ghilimele la "prostime" dar in fapt tanara generatie este supusa unui proces permanent de imbecilizare. In comunism majoritatea tinerilor stiau ninca din frageda pruncie ca propaganda de partid este bullshit. In capitalismul democratic plin de comunicatori "independenti" si "bine intentionati" s-a instapanit ideea ca sistemul este perfect dar mai sunt pe ici colo "tovarasi" care pe langa lipsuri mai au si neajunsuri. Rezistenta la sistem este din aceasta cauza aproape nula sau in cel mai bun caz nesemnificativa.

Why I Teach Plato to Plumbers

There are among future plumbers as many devotees of Plato as among the future...

THEATLN.TC|BY SCOTT SAMUELSON

Smaranda Dobrescu Plina lumea de paradoxuri: Filosofi formati in universitatile comuniste sunt azi considerati autentici promotori ai filosofiei crestine, in lupta acerba cu filosofii marxisti, care condamna holocaustul si sunt formati in aceleasi conditii de filosofie materialista. Dreptate, nu stiu cum se face dar in disputele teoretice dar si academice, pentru cursuri, catedre, masterate, doctorate, castig de cauza are acum categoria filosofilor crestini si a discipolilor acestora. Chiar si locuri de munca isi gasesc mai usor absolventii acestia..
Mihai Ion Turcu Octavian Lupu@Sa nu uitam din ce filozofii deriva marxismul. Doctrina utopica prefigura un "om nou" liber si evoluat. Mai dorea o reparatie, a face accesibile prostimii bunuril altadata rezervate buirgezo-mosierimii. Cate filarmonici de stat a sustinut financiar regumul comunist ? am ales un exemplu care cu adevarat nu avea legatura cu propaganda.
Octavian Lupu A mai existat un element pervers in acele vremuri: propaganda desantata televiziva, radiofonica si jurnalistica i-a impins pe oameni inspre cultura: teatre, literatura, opera, filarmonica. Astazi informatia este cea care tine loc de cultura.
Prospectiv A-z .
Dle Lupu, ati facut o analiza foarte buna ca m-a lasat cu gandul, 'numai atat?'

O mica nuantare: Educatia liberala/clasica era intr-adevar apanajul elitelor, care intelesesera foarte bine ca era important sa invete dela greco-romani cum sa conduca un imperiu. Cand centrul sistemului a trecut oceanul, lucrurile s-au mai schimbat, dar cei chemati sa administreze veneau din educatii clasice/umaniste solide pana de curand. Intre timp, am reusit sa devenim exceptionali si in sensul acesta--a se vedea scrisoare deschisa a apevistului-avocat-senator republican trimisa iranienilor. Revenind la ideea initiala, educatia clasica e buna cand te cheama cum trebuie, altfel e mai productiv sa ai o meserie.

Mihai Ion Turcu: Da, marxismul are un filon utopic, dar a nu se pierde din vedere ca are in comun utopia progresului cu... capitalismul/liberalismul!
Mihai Ion Turcu Sunt doctrine nascute in iluminism,trecute prin romantism, plus economie politica.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

Despre Atelierul Grupului Prospectiv

Discutiile noastre la facebook au fost reluate in cadrul Atelierului Grupul Prospectiv. O buna descriere a ideii de atelier am gasit-o in textul lui Andrei Serban:

Nu mă gândesc prea des de ce sunt în viață, care e rostul meu pe lume. Ma gândesc în schimb foarte des cum să îmi fie mie bine, cum să am succes. Poate că nu sunt singurul care gândește așa… Totuși, oare nu suntem aici pentru altceva? În Mahabharata, Udishtira ne atrage atenția: „zilnic moartea ne bate la ușă, dar noi continuăm să trăim ca și cum am fi nemuritori”.

Un înțelept a spus: „Omul are o menire specială, pe care animalele nu o pot îndeplini: aceea de a sluji, de a servi conștient planeta. Un artist poate face mai mult, poate deveni un pod de legătură pentru ca anumite energii mai fine, de o altă calitate, să devină vizibile. Pentru a îndeplini această funcție, el trebuie să evolueze.”

Citind aceste cuvinte, cu mulți ani în urmă, m-am simțit imediat inspirat să mă examinez pe mine însumi, să mă întreb ce îmi lipsește și cum aș putea să evoluez, pentru a deveni un om și un artist adevărat.

Descoperisem în tinerețe, lucrând cu Brook în format de atelier, cât de benefică este munca de laborator. În atelier competiția nu-și are locul, ca și, de altfel, multe alte constrângeri și piedici, inclusiv teama paralizantă dinaintea unei premiere. Când lucrăm la un spectacol, vine aproape inevitabil momentul când propria importanță se face simțită – acel amor propriu care ne împinge să fim preocupați mai mult de noi înșine decât de întreg și să ne simțim fiecare atât de „speciali”, de „intersanți”. Iată ce ne izolează în micul egoism, de fapt într-o imensă singurătate. În condiții de atelier, însă, ceea ce caut este să mă regăsesc împreună cu ceilalți, să ne punem aceleași întrebări. Atmosfera de calmă introspecție ne ajută și să simțim că există în noi și în jurul nostru energii de o altă natură decât cele cu care interacționăm de obicei, energii cosmice accesibile doar într-o stare de disponibilitate pe care nu o avem în graba cotidiană după succes. Și ne dăm seama că toți contribuim la condițiile speciale absolut necesare pentru a crea această deschidere. Astfel se naște în fiecare o responsabilitate nouă, aceea de a participa la efortul comun. Ecranul opac, cel care mă face să mă gândesc doar la mine, se dizolvă atunci când las impresiile care vin de la ceilalți să mă pătrundă și apoi să circule liber. (…)

De ce participarea la ateliere e un fel de a te dezvolta? Trăim într-o lume dominată de o individualitate maximă și de un egoism monstruos. Ne e foarte greu nouă, oamenilor, să fim împreună. Un stol de păsări pot gândi și reușesc să se miște împreuna. La fel insectele, peștii, animalele… Oamenii, dimpotrivă – fiecare în singurătatea sa. În același timp – dansatorii din Bali sau actorii japonezi ai teatrului No formează cu adevărat un grup, reacționează în mod natural toți împreună, sunt animați de același impuls, ca o orchestră remarcabilă, dar fără dirijor, fără ca cineva să le dea semnalul. Prin contrast, nouă ne e aproape imposibil. De ce? Pentru că toți vrem să fim „speciali și unici”. De exemplu, când mă observ pe mine însumi, recunosc cât mi-e de greu să-i ascult pe ceilalți – mă gândesc la „importanța” mea, la ce am „eu” de spus. Să fii sensibil la cel de lângă tine cere un alt fel de concentrare decât în viață, o anumită calitate care ne lipsește, care cere un antrenament special. Acesta se poate obține doar în conditii de atelier. Ar trebui să ne amintim că suntem aici pentru a servi ceva mai înalt decât propria noastră persoană, atât în viață, cât și în teatru – cred profund în asta. Și, dacă e adevărat ce spun, înseamnă că eu și tu suntem același în esență și ar trebui să ne considerăm „NOI”, fiecare cu individualitatea sa, dar tinzând împreună spre un scop înalt, nobil. Prin exerciții, ajung să simt că eu, tu, noi facem parte din același univers, ajung să-l văd și să-l înțeleg pe celălalt ca pe mine însumi: Eu-Tu-Noi.

(Fragment din volumul „Cartea Atelierelor. Academia Itinerantă Andrei Șerban”, coordonat de Monica Andronescu și Cristiana Gavrilă, Editura Nemira, 2013)

Pe facebook

marți, 21 aprilie 2015

Octavian Lupu via The Atlantic

Niciun comentariu:

afişări

Textele nerestricţionate pot fi preluate cu atribuire la blogul Grupului Prospectiv