Pe facebook

vineri, 1 mai 2015

Sunt Rusia si China cheia pentru salvarea Greciei?

Rusia bate marti palma cu Grecia? Ce trebuie sa faca Atena pentru 5 miliarde de euro

Moscova este dispusa sa ajute financiar Grecia, fiind gata sa plateasca miliarde...

ZIARE.COM

Prospectiv A-z .
Nu cred, dar asta nu inseamna ca grecii nu pot sa incerce.
Cristi Rcm Forteaza, ca de obicei in ultima perioada, mana UE.
Prospectiv A-z .
Vrand-nevrand, grecii sunt pionierii reemanciparii natiunilor de sub blocuri. Cei care nu-s in blocul european n-au decat sa arate ca o astfel de emancipare se poate face cu succes. Ceilalti au majoritatea parghiilor in maini.

Grecia trebuia sa fie asistata de catre Germania-Franta in a intra intr-un faliment controlat, la inceperea problemei. Logica germana s-a alterat, pe de-o parte, de departarea sa de la destinul european, pe de alta, de la financializare, acest *minunat cadou* facut lumii de capitalism in ultima sa faza.
Alexandru Botu Stiti ce zicea un oarecare?.Zicea: Fara Rusia UE se prabuseste prin birocratie si autosuficienta. Rusia o trezeste la realitate. Sa-l credem?
Prospectiv A-z .
Domnule Botu, cred ca e un alt fel de a spune ca dupa infulecarea Früstück-ului Estic, schema Ponzi EUropeana are nevoie de un obiectiv cu adevarat (estic) pe masura ambitiilor.

Rusia trezeste multe entitati la realitate, se pare ca rusii nu stiu altceva si cred ca asta e o consecinta a marimii pe mai multe dimensiuni (ca si in cazul SUA sau China). Blocurile (Ponzi) sunt imaginare.

Cred ca ce isterizeaza *post-modernizatii* este excesul de realism cu care abordeaza rusii problema. Rusii insisi par a fi incurcati de incapacitatea lor de a proiecta eficient un bloc propriu...
Alexandru Botu Domnule Prospectiv A-z,Mult prea interesanta afirmatia: "Rusii insisi par a fi incurcati de incapacitatea lor de a proiecta eficient un bloc propriu..."
Acum incerc doar sa o inteleg, nu intru la comentarii. Un singur lucru pare ca s-ar putea spune, totusi; cei mari nu au nevoie sa proiecteze, ei doar ii executa pe ceilalti.
Prospectiv A-z .
Observati, va rog, si calificativul, *eficient*.

Dupa mine, ca veni vorba, dela Clinton incoace, SUA pare a fi uitat/ignorat acest detaliu, executiile fiind din ce in ce mai... costisitoare.

De unde mai gaseste Vestul gugustiuci ca cei din Est sa se puna de unii singuri pe tava? Pana si ucrainienii s-au prins.
Alexandru Botu Inseamna ca problema unora este ca ucrainienii sa nu se intelega cumva cu rusii, asa cum dau semne evidente ca incep sa o faca...
Prospectiv A-z .
Ucrainienii s-au inteles dintotdeauna cu rusii, doar sunt cam una si aceeasi (mai cu seama in partea estica). Problema este cand minoritatea dela putere prinde gustul arbitrajului. Deocamdata, Vestul a prevalat, dar sa ne aducem aminte cat a durat si chipesul ala in Georgia...

Nu poti merge prea mult impotriva fundamentalelor, te costa mai mult decat face. Cred ca toti stiu asta, nu toti au aceleasi obiective/orare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

Despre Atelierul Grupului Prospectiv

Discutiile noastre la facebook au fost reluate in cadrul Atelierului Grupul Prospectiv. O buna descriere a ideii de atelier am gasit-o in textul lui Andrei Serban:

Nu mă gândesc prea des de ce sunt în viață, care e rostul meu pe lume. Ma gândesc în schimb foarte des cum să îmi fie mie bine, cum să am succes. Poate că nu sunt singurul care gândește așa… Totuși, oare nu suntem aici pentru altceva? În Mahabharata, Udishtira ne atrage atenția: „zilnic moartea ne bate la ușă, dar noi continuăm să trăim ca și cum am fi nemuritori”.

Un înțelept a spus: „Omul are o menire specială, pe care animalele nu o pot îndeplini: aceea de a sluji, de a servi conștient planeta. Un artist poate face mai mult, poate deveni un pod de legătură pentru ca anumite energii mai fine, de o altă calitate, să devină vizibile. Pentru a îndeplini această funcție, el trebuie să evolueze.”

Citind aceste cuvinte, cu mulți ani în urmă, m-am simțit imediat inspirat să mă examinez pe mine însumi, să mă întreb ce îmi lipsește și cum aș putea să evoluez, pentru a deveni un om și un artist adevărat.

Descoperisem în tinerețe, lucrând cu Brook în format de atelier, cât de benefică este munca de laborator. În atelier competiția nu-și are locul, ca și, de altfel, multe alte constrângeri și piedici, inclusiv teama paralizantă dinaintea unei premiere. Când lucrăm la un spectacol, vine aproape inevitabil momentul când propria importanță se face simțită – acel amor propriu care ne împinge să fim preocupați mai mult de noi înșine decât de întreg și să ne simțim fiecare atât de „speciali”, de „intersanți”. Iată ce ne izolează în micul egoism, de fapt într-o imensă singurătate. În condiții de atelier, însă, ceea ce caut este să mă regăsesc împreună cu ceilalți, să ne punem aceleași întrebări. Atmosfera de calmă introspecție ne ajută și să simțim că există în noi și în jurul nostru energii de o altă natură decât cele cu care interacționăm de obicei, energii cosmice accesibile doar într-o stare de disponibilitate pe care nu o avem în graba cotidiană după succes. Și ne dăm seama că toți contribuim la condițiile speciale absolut necesare pentru a crea această deschidere. Astfel se naște în fiecare o responsabilitate nouă, aceea de a participa la efortul comun. Ecranul opac, cel care mă face să mă gândesc doar la mine, se dizolvă atunci când las impresiile care vin de la ceilalți să mă pătrundă și apoi să circule liber. (…)

De ce participarea la ateliere e un fel de a te dezvolta? Trăim într-o lume dominată de o individualitate maximă și de un egoism monstruos. Ne e foarte greu nouă, oamenilor, să fim împreună. Un stol de păsări pot gândi și reușesc să se miște împreuna. La fel insectele, peștii, animalele… Oamenii, dimpotrivă – fiecare în singurătatea sa. În același timp – dansatorii din Bali sau actorii japonezi ai teatrului No formează cu adevărat un grup, reacționează în mod natural toți împreună, sunt animați de același impuls, ca o orchestră remarcabilă, dar fără dirijor, fără ca cineva să le dea semnalul. Prin contrast, nouă ne e aproape imposibil. De ce? Pentru că toți vrem să fim „speciali și unici”. De exemplu, când mă observ pe mine însumi, recunosc cât mi-e de greu să-i ascult pe ceilalți – mă gândesc la „importanța” mea, la ce am „eu” de spus. Să fii sensibil la cel de lângă tine cere un alt fel de concentrare decât în viață, o anumită calitate care ne lipsește, care cere un antrenament special. Acesta se poate obține doar în conditii de atelier. Ar trebui să ne amintim că suntem aici pentru a servi ceva mai înalt decât propria noastră persoană, atât în viață, cât și în teatru – cred profund în asta. Și, dacă e adevărat ce spun, înseamnă că eu și tu suntem același în esență și ar trebui să ne considerăm „NOI”, fiecare cu individualitatea sa, dar tinzând împreună spre un scop înalt, nobil. Prin exerciții, ajung să simt că eu, tu, noi facem parte din același univers, ajung să-l văd și să-l înțeleg pe celălalt ca pe mine însumi: Eu-Tu-Noi.

(Fragment din volumul „Cartea Atelierelor. Academia Itinerantă Andrei Șerban”, coordonat de Monica Andronescu și Cristiana Gavrilă, Editura Nemira, 2013)

Pe facebook

vineri, 1 mai 2015

Cristi Rcm

Niciun comentariu:

afişări

Textele nerestricţionate pot fi preluate cu atribuire la blogul Grupului Prospectiv