a și poziția pe care o va avea acesta în PSD. Neștiind statutul partidului pe care îl conduce, nici nu are de ce să-l cunoască pentru că el conduce discreționar, Ponta a trimis-o pe ziaristă pentru un răspuns la secretarul general al PSD, care cunoaște Statutul și, în legătură cu funcția acestuia, a spus că ”Șova revine în echipă” (a se citi revine în poziția de vicepreședinte al PSD), așa, cam pe șest, dacă până și lui Ponta îi este jenă să facă anunțul oficial.
De ce am afirmat că pentru Ponta&Co, Statutul este un fel de hârtie igienică ? Înaintea ședinței de azi de la Sinaia, Șova nu era membru al PSD. În Statut, la art. 10, sunt menționate următoarele: ”Admiterea în rândurile PSD se face în baza cererii depuse către organizaţia locală sau organizaţia teritorială, în cazul lipsei celei locale, sau la Consiliul Naţional, dacă nu este formată organizaţia teritorială respectivă.”. Altă cale de a fi admis în PSD nu există. Azi, Ponta&Co au adăugat la Statut o nouă modalitate de admitere în PSD: anularea unei decizii de excludere.
Sigur, e un subiect minor la prima vedere, un gest mărunt al lui Ponta&Co, în comparație cu toate grozăviile pe care le vedem zilnic pe la DNA și în Justiție, dar el demonstreză încă o dată de ce PSD e perceput ca un partid comunistoid, în care bunul plac al unui lider ține loc de Lege.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu