marți, 21 aprilie 2015


Octavian Lupu via DILEMA veche
March 27 at 5:53am
<< Mai aproape de adevăr mi se pare ideea lui Malraux că definitoriu pentru un intelectual autentic este faptul că trăieşte conform cu ideile sale. Nu exhibă o ideologie a grijii pentru săracii lumii, instalat, autist, pe un morman de bani capitalişti (vezi „comunismul caviar“) şi nici nu face apologia euforică a capitalismului, transferînd asupra lui nimbul unui paradis atotmîntuitor.>> Desigur ar fi extraordinar daca intelectualul nu doar ar scrie/spune ce trebuie sa faca un intelectual ci chiar ar si face ceea ce spune/scrie.
„Intelectual“? Adică ce? | Dilema Veche
Aud, adesea, formule autoreferenţiale care mă pun pe gînduri: „Eu, ca intelectual…“, „Sînt, totuşi, un intelectual…“, „Noi, intelectualii…“ Prima mea reacţie este să spun că un intelectual adevărat nu se recomandă niciodată pe sine ca „i…
DILEMAVECHE.RO

  • Smaranda Dobrescu O licarire modesta de logica, cu totul nesemnificativa ma face sa ma intreb cum se impaca cele doua idei ale maestrului:
    "În final (mai ales în dialogurile „aporetice“, adică fără soluţii teoretice clare), toţi înţeleg că tot ce se poate şti e că nu şt    ii nimic. Aş spune că, tocmai atunci, cei din jurul maestrului devin „intelectuali“. 
    "Intelectualul e cineva care ştie multe. La o adică – tot! Are idei, face o conversaţie vioaie şi competentă, se pronunţă autoritar pe orice temă."
    Ambele definitii ale intelectualului ii apartin autorului si sunt exprimate in aceeasi fraza. Pe care o alegem, caci se cam exclud? Sau a doua presupune doar emfaza?

  • Mihai Ion Turcu Prospectiv A-z@ Cine a brevetat "moda"? A nu fi "la moda" in Franta este "penal".(A fi neaparat la moda este superficial, gregar si arogant, pentru ca cei la moda, totdeauna o minoritate, care demonstreaza curaj adoptand o inovatie, opusul fiind conservatorii, se considera partasii inovatiei originale, clastice, confundate cu progresul). Intelectualul francez trebuie sa fie si la moda. Mai trebuie definit conceptul de "intelectual".A fi "la moda' este implicit o limitare prini constrangere. Desigur exista o mare deosebire intre inovator si preluarea inovatiei de catre un grup de oameni care fac din creatia cuiva "moda" si se disting ca fiind "la moda", insisi fiind sterili sub raportul expresiei personale. Este la moda ca baietii sa se tunda "palmier", plastic este in totalul lor dezavantaj. Care este originea acestei inovatii ? Presupun ca deriva din sfera militara, unde este functionala ca fiind igienica. Din sefra militara a trecut in cinematografie in filme de actiune asupra unor actori atletici, carora tunsoarea le eshiba constructul robust al cefei si accentueaza dispretul de sine al unor oameni implocati rezolutiv in situatii cu risc capital, un ideal intangibil pentru un adolescent fragil prin natura statusului sau biologic si social. Adolescentii vor sa fie in ton cu moda subculturii lor, si foarte originali fiind toti trasi la indigo.....

  • Prospectiv A-z .
    Domnule Turcu, a fi la moda, in cazul elitelor intelectuale, descalifica moral, mai ales atunci cand sunt si bine platite. Problema intelectualilor la moda in Romania, acum sau dintotdeauna, este ca ei vor si cu burta plina , dar si sunca moralei intacta in pod. Cum nu cred ca acestia se vor rusina, vom ajunge mai cinici cu toti, adica morala nu va mai conta deloc, ca la... modele.

  • Nedeea Burca Pai mi se pare ca asta s-a intamplat deja....

  • Mihai Ion Turcu Prospectiv A-z@ Daca am conveni asupra conceptului "intelectual" (exista varii definiri) am constata ca exista multitudine de "intelectuali" doar unii fiind "la moda" ceilalti facand lumina in jurul lor prin insasi conditiile lor sociale diverse, cei dedicati unor opere prin acele opere scrise si publicate. Exista si intelectuali socratici cu impact care doar vorbesc. (Nu exista acord privind definirea conceptului).

  • Nedeea Burca Evident, numai ca, in acest caz este vorba, se pare, de "intelectualii publici"....

  • Mihai Ion Turcu Nedea Burca@ de dragul discutiei : Domnul Plesu polemizeazsa cu unii, nu atat pe seama conceptului de intelect si intelectual ci privind cerinta "implicarii' social-politice a intelectualilor ca obligatie morala fata de societate. Conceptual, tot ce tine de "intelect", "inteligenta' se refera la un nivel al cunoasterii, "intelegerea". Intelegerea presupune trangresarea evidentului spre relatiile inaparente nonintamplatoare din care decurg functiuni, si conceptualizarea acestei cunoasteri. Valorificarea inteligentei ca premiza pentru asemenea demers, presupune si metoda, demersul generand un nivel oarecare de adevar, cunoastere adeverita de nivel secundar cu valoare superioara celei primare. In stiinta matematizarea ar genera nivelul superior, abstract, al cunoasterii inteligente. Intelectualii sunt persoane formate pentru a genera cunoastere inteligenta, sau macar a difuza cunoasterea inteligenta. Demersul in cauza presupune dedicatie pentru ca este complex si intensiv. Omul fiind social, va comunica ce a descoperit. Cu acestea misiunea intelectualului ca intelectual este incheiata. va produce un raport de cercetare, va scrie un articol intr-o revista de specialitate, va publica o carte, va preda adevarurile din cunoastere inteligenta unor elevi etc. prin acestea este util si indispensabil societatii. Folosirea sociala a productiilor intelectuale nu mai tine de producatorul lor. Aplicatiile sunt pragmatica. Valorificarea economica a aplicatiilor tine de mediul de afaceri. Descoperitorii de adevaruri, daca nu au brevetat o aplicatie, sunt de regula inafara beneficiilor decurse din descoperirile lor. Privind vre-un mare om din sfera cunoasterii functionarii societatii sau economiei, rar se intampla sa fie investit cu rol de conducere a statului sau economiei. Este in cel mai bun caz consilierul cuiva care detine putere. Operele intelectuale ale unora au directionat miscari sociale sau comportamente economice, adica pragmatica.

  • Octavian Lupu O clasificare la care ader. "Potrivit unei distincții operate pentru prima dată de Gramsci, prin poziția lor față de epocă se pot detașa în general două tipuri de intelectuali, având două atitudini perfect distincte: "intelectualul critic", care respinge realitatea imediată și are drept unic criteriu de judecată universalul, și "intelectualul organic", care aderă la realitate și propune un număr de criterii și necesități conjuncturale. Aceste opțiuni se reflectă direct în angajările lor.

    INTELECTUALUL CRITIC sau universalist postulează refuzul alăturării de orice sistem de putere constituit (structuri statale, religioase, ideologice, de guvernământ etc.), de a susține sistemul sau de a participa la el în orice fel, chiar atunci când acțiunile lui ar sluji binele. Pentru el, rolul instanței gândirii este acela de a fi indiferentă sau în opoziție declarată față de Principe. Regimurile, structurile constituite sau spiritul timpului nu trebuie flatate, chiar și atunci când ar fi îmbrățișate de majoritatea indivizilor. Ceea ce-i rămâne prin urmare este fie calea abstragerii din secol, a ignorării istoriei și imperativelor timpului său, refuzînd de plano angajarea ca fiind neesențială în raport cu ideile sau cu arta sa (aceasta este poziția instanței "clericale" absolute a intelectualului, susținută de Julien Benda), fie calea "intervenționistă", a unei continue vigilențe critice în raport cu Puterea și cu spiritul timpului său (activismul civic etc.). Pentru intelectualul critic, singurul criteriu care ar trebui să ne orienteze judecata este exemplaritatea universalului și demnitatea individuală. Doar un set de valori universale (Adevăr, Bine, Frumos, Dreptate, conștiință rațională, științificitate, raționalitate logică și experiment) trebuie să determine analiza, discernământul, atitudinea sau normele noastre de judecată. Reperele fiind universale, din ele decurg în mod necesar conștiința critică, morală, socială sau istorică a individului.
    INTELECTUALUL ORGANIC sau "specific" (cf. Foucault) postulează necesitatea ca aceste criterii ale universalului să fie subsumate unui număr de necesități și opțiuni normative, impuse de imperativele epocii. Acestea îl pot determina să susțină formal o cauză sau un sistem de credințe, sau chiar să profeseze înregimentarea în sistemul constituit, indiferent de caracterul democratic sau autoritar al acestuia. Deși valorile universale sunt importante, intelectualul organic afirmă că decisivă este concretizarea acestor abstracțiuni, aplicarea lor imediată pentru binele individului istoric. Esențiale nu devin așadar "binele", "adevărul", "progresul" în general, ci ceea ce pot însemna acestea pentru noi, măsura în care ele pot fi instituite sau augmentate; nu o descoperire științifică, ci valoarea ei de utilitate; nu elaborarea și valorizarea sensurilor, ci valoarea și funcția lor pentru individ. Astfel, un adevăr devine important numai în măsura în care el este adevăr-pentru-noi, prin caracterul său procesual în raport cu binele public. Acest amoralism, care poate însemna că un rău evident contra individului poate reprezenta un bine necesar pentru societate, a determinat tăcerea sau complicitatea intelectualului organic față de caracterul criminogen al unor regimuri autoritare. Opțiunea morală abstractă, exemplaritatea singulară de a face opoziție unui regim politic sunt pentru el alegeri cu totul secundare. Esențial este felul cum poate fi ajutat un regim să instituie un bine social pentru cel mai mare număr, în raport cu imperativul progresului. Renunțând la criterii de judecată fundamentale, precum universalitatea, principiul realității sau primatul certitudinii raționale, intelectualul organic este un om de credință, cineva care își pune speranțele într-un sistem ideatic promițând o soteriologie generală. Acțiunile acestui tip de intelectual, care au provocat adesea perplexitate, se explică prin acest tip de valorizare simplă dar coerentă. Ele nu țin de obnubilare sau de eroarea istorică, ci de o alegere conștientă și asumată." Wikipedia

  • Smaranda Dobrescu Conceptul de intelectual dupa stiinta mea nu este definit filosofic. In tarile vestice daca vorbesti despre categoria de intelectuali esti socotit arogant, discriminatoriu, cu un comportament superior si lezant fata de mai toate categoriile sociale. Sigur ca incepand cu referinta J`accuse a lui Zola, atitudinea si implicarea in viata cetatii a celor capabili de rationamente corecte si nepartizane a fost atribuita ca fiind a unor intelectuali. De altfel Jean Paul Sartre considera ca principala manifestare intelectuala este aceea de implicare in viata politica. 
    Personal citind atatea pagini despre "intelectuali neimplicati, sau influenti sau care au pactizat cu dusmanul tradand poporul si cauza acestuia", prefer mica incercare de definitie a lui Albert Camus: "Un intelectual este persoana a cărui minte se veghează pe ea însăşi "

  • Gabi Cretu Intelectualul critic este prin definiție implicat. Implicat, nu atasat say in serviciul Puterii. E o confuzie la sursa. Au copiat articole fara a lua in seama negațiile. 

  • Adrian H. Todea D-le Octavian Lupu ar trebui sa-i comunicam si lui Plesu ce spune Wikipedia despre intelectual. Clasificarea lui Plesu cade in ridicol prin simplificare.

  • Costel Gilca Plesu nu e un intelectual. Este un agent antiroman (scuze ca nu argumentez). M-am obosit sa scriu asta pt ca de obicei mai mult de idiot nu ii aloc! Nu merita!

  • Preda Mihailescu Cred ca un intelectual care isi propune sa faca ce trebuie si ce este bine, nu prea mai are timp de altceva. In particular nu prea mai are timp sa stea el sa puna in cuvinte binele pe care cauta sa il urmareasca cu adevarat. Este o .... dilema veche, intr-adevar. Mai veche decat Plesu, au cazut in fata ei si un Sartre, poate chiar Göthe?

  • Preda Mihailescu Pe aceste teme discutand, ar fi interesant sa luam in vedere exemplul Frantei, care nu numai ca a fost mult timp model pentru Romania, dar are si o structura emotional-mentala similara. Francezii l-au cultivat pe Sartre, in sensul ca si-au ascuns slabiciunile si minciunile timp de 30 de ani, sustinandu-l pe el in a isi acoperi propriile minciuni. Era grav in toata acea perioada, ca cineva sa spuna ca regele ochelarist este cam nud. Dupa 10-20 de ani de au aparut in sfarsit o noua generatie de ganditori, aparent liberi, care vorbesc cu nonsalanta de limitarile si contradictiile lui Sartre, si propun noi abordari. Intre ei Michel Onfray, un filozof prolific cu origini elementare, si o gandire destul de practica, pare refreshing din toate punctele de vedere. Dar iata, a avut loc masacrul din Inuarie, si mi-a fost dat sa il aud vorbind despre Charlie. Si mi s-a coborat steagul admiratie pe loc la jumatate de catarg, caci orbirea inrolata nu putea fi mai servila. Deci nu Sartre sau Onfray pot fi problema, ci in mare masura Franta - caci Franta cultiva ca un corset asemenea ingradiri si impozitii de inrolare in anumite teme. Sunt convins ca Onfray in privat, daca mai are o sfera privata de gandire de gand a devenit ganditor public, s-ar exprima altfel. Ce facem?

  • Mihai Ion Turcu Discutia se invarte de fapt in jurul persoanei domnului Plesu.Domnul Plesu poate fi incadrat in tipul "umanistilor renasterii", o ip[ostaza a intelectuqalului de serviciu.Ce i se reproseaza este angajarea politica presupus oneroasa sau cel putin carierista, complianta, si faptul ca acuma nu adera la miscari civice, destul de confuze.

  • Smaranda Dobrescu M.Onfray est devenu un peu neglijeant. Onfray, accusé par le Premier ministre de "perdre les repères" des électeurs de gauche en préférant l'intellectuel de la Nouvelle droite, Alain de Benoist, aux intellectuels de gauche, a répondu ce lundi aux micros de France Inter et Europe 1. que le premier est un cretin . 
    En savoir plus sur http://www.lexpress.fr/.../pour-michel-onfray-c-est-le...

  • Mihai Ion Turcu Preda Mihailescu@ noi nu suntem Franta.In Romania acuma cam toata lumea spune ce are de spus sau nu are de spus dar trebuie sa scrie ceva pentru diferitele concursuri (universitarii). Nu avem nici ''scoala" cu sef de scoala ( nu mai avem nici macar catedre universitare, urmare a unei reforme idioate), nici "saloane', o institutie franceza, nici "cafenele". La bucuresti si Cluj, la Iasi am fost o singura data acuma sunt vreo 45 de ani, oamenii se mai aduna la casa universitarilor, casa scriitorilor, casa oamenilor de stiinta etc.Humaniutas a incercat sa prganizeze in reteaua ei un fel de conferinte colocviu, in librarii, simpatice, cu mult tineret, dar fara a exista "linii" vre-un "spiritus rector" si gregarism intelectual. De altfel intreaga noastra societate acuma este in stare de dispersie.

  • Preda Mihailescu Mihai Ion Turcu @ Nu stiu in ce masura insa noi nu ne comparam cu o Franta a secolului 19 (inca cu saloane) sau antebelica (cu cafenele). Mai recent erau mai degraba centrele culturale finantate de partidul socialist la putere (dupa 1980) si alte scheme, mult mai colectiviste. Eu nu am inteles niciodata daca Sartre i-a distrus pe Francezi sau Francezii l-au modelat pe Jean Saul, cum frumos spunea Vian. Sa nu ne cautam singurlarismul in loc gresit - exista niste cantece de lebada pe care le aud cantate in limbile cele mai felurite - si toti interpretii se cred singulari!

  • Mihai Ion Turcu Mentalitatea singularista in UE, cu replieri pe natiune, insoteste criza de concept UE. UE s-a comportat prea repede birocratic. Amenintarea ruseasca prinde bine, un dus rece, criza financiara si EURO cer reculegere. Dezmembrarea UE ar fi catatsrofala, nu este loc de intors. Am citit un articol care clameaza fictiunea "identitatii europene" cu reactii nationaliste. Exista o identitate europeana, fie ea si conflictuala dar europeana. Este mai profunda decat pare.Toate natiunile europene au preluat marile inovatii europene care sunt internalizate. Privind conflictualitatile, unele teritoriale, istorice, pot fi inhibate, in conditiile unei confederatii solide nu mai conteaza. Diferentele culturale sunt cele interesante, pe cat posibil se cer cultivate. Trebuie sa tinem aproape.
la

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)