Pe facebook: Despre munca

miercuri, 26 octombrie 2016

Despre munca

Despre munca – 1 octombrie 2016

Despre muncă
--------------------
Oricât ar fi de ciudat- munca nu este pentru roboți. Omul este obișnuit să muncească. O activitate care-i ocupă timpul și îl face să se simtă folositor- adică exact ce n-a înțeles conducerea acestei țări după 1990 și se pare că nu pricep nici distinșii noștri co-europeni.
Am mai spus-o pe-aici- 95% din oameni sunt muncitori, 5% antreprenori mai mult sau mai puțin realizați. A încerca să transformi un muncitor în antreprenor e o chestiune care s-ar putea să reușească- dar e împotriva naturii. Nu trebuie să te aștepți la cine știe ce mari descoperiri- muncitorii fac descoperirile mici- alea care asigură progresul constant al omenirii.
Finalmente- a-l ține pe om inactiv- înseamnă să-l condamni la un sfârșit tragic și crud.
Și-atunci- îmi vine în minte modul în care toți acești oameni pentru care viitorul s-a terminat atunci când fabrica lor s-a închis- ar putea să fie sprijiniți să re-devină oameni- printr-un sistem de întreprinderi de stat. S-a mai făcut asta- au făcut-o atât democrațiile- Roosevelt cu acel sistem de "mari companii" care executau diverse lucrări edilitare- dar și dictaturile.
Acuma sunt pline ziarele de diverse articole cum nu știu ce companie nu și-a găsit angajați că oamenii nu vroiau să muncească 18 ore pe zi pentru trei boabe de grâu. Fără nici un fel de respect- asta nu e muncă ci sclavie. O comanie de stat- sau a primăriei (cum vrea să facă dna. Firea) ar putea să ofere un salariu pentru 8 ore de muncă/zi plus să zicem o masă caldă. Hai să fim răi și să spunem că ar putea exista creșe și grădinițe pentru copiii muncitorilor. Ne reîntoarcem la comunism ? Nici pe departe- statele nordice au avut astfel de sisteme care le-au ajutat să iasă din sărăcie.
Să dăm omului dreptul la muncă înapoi....

Dinica Roman http://intelart.blogspot.com/2013/09/bullshit-jobs.html

Bullshit Jobs<br>Why, despite our technological capacities, are we not all…

INTELART.BLOGSPOT.COM

Stefan Kovacs

Îmi pun și eu o problemă. Mare. Dacă chiar ne doare de cât de coruptă e România- normală ar fi fost o abordare sistemică- care să ne spună ce ?
1. Care sunt legile permisive- pe care se bazează corupții- și cum ar trebui ele să fie modificate;
2. Care sunt mecanismele specifice- și care din aceste mecanisme sunt în realitate bine implementate în UE și SUA- vezi lobby-ul și legea lobby-ului- și care mecanisme ar trebui demantelate (de exemplu prostia cu prețul minim la licitație);
3. Cum ar putea fi folosită corupția ca să progresăm ? De exemplu- dacă la o licitație făcută inițial pentru computere- licitatorul obține în aceeași bani de la furnizor și niște cursuri de specializare la care participă și el- e corupt ?
După ce s-ar fi analizat toate astea, am fi implementat și noi măcar legea lobby-ului și o lege decentă a sponsorizării- ar fi fost de discutat necesitatea DNA...

Dinica Roman https://www.facebook.com/mihai.radu.125/posts/1216929048327894

Mihai Radu

Kovesi e invitată la Petreanu și CTP la Europa FM de 15 minute și nu s-au pronunțat încă nimic despre următoarele: "prietenie cu Sebi Ghiță", "chef la Oprea acasă", "zeci de pasaje luate din alte cărți în lucrarea dvs de doctorat".

Haha, acum l-au luat pe unul prin telefon care a avut următoarea întrebare pentru Kovesi: Ce pot face cetățenii obișnuiți pentru a ajuta lupta anticorupție?

După juma de oră încă un telefon: e un tip care o felicită pe Kovesi pentru activitate și o întreabă ce-ar trebui să facă statul ca să recupereze banii de la corupți, mai ales că DNA își face treaba atât de bine... Hm, grea întrebare.

Stefan Kovacs Dl.cârnat Petreanu s-a crezut teribil de spiritual când a insinuat că dna. Kovesi a plagiat de la ea Lascu la ea- Kovesi. Atunci când i-am dat link-ul cu lucrările din care era acuzată că a plagiat- și unde nu era nici un Lascu- a tăcut precum peștele. Face asta de vreo 2 zile...

Dinica Roman La radio e un decalaj.

Prospectiv A-z .
Coruptia este reala in Romania. Cu toate astea, e cauza auxiliara a mizeriei. In consecinta, solutia ar include si o componenta anti-coruptie...

Ma intreb daca sunt paralele intre starea interbelica si acum din acest punct de vedere al coruptiei si anti--coruptiei. Parca legionarii erau anti-coruptie.

Stefan Kovacs Corupția reală înseamnă niște oameni care oferă și niște oameni care primesc- și mai înseamnă niște obiective nerealizate- zic eu. Pentru că altfel dacă dl. Bechtel îi face cadou un stilou de aur dlui. X pentru că a semnat contractul cu ei- nu văd unde e corupția. Ce e ciudat e că avem un stat care are un buget și care nu poate să spună dacă bugetul ăla a fost executat pe bune- sau a fost furat de către corupți- și atunci am putea găsi într-adevăr cine, de ce și unde...

Prospectiv A-z .
Bugetul e atat de redus incat poti pune 'disparitia' banilor pe seama unei gauri negre daca asumi ca acei bani ar fi acolo. Adica va inteleg demersul, dar ma intreb daca accentul nu trebuie pus in amonte. Acordarea de contracte intre prieteni si/sau familie e o pratica generalizata la specia umana.

Stefan Kovacs Prospectiv A-z Abordarea bazată strict pe ce există- ce a dispărut- și ce nu poate fi regăsit în "livrabile" zic eu că evită pericolul diverșilor "experți" care au spus că ICA valora aur.

Prospectiv A-z .
Acum, daca tot insistati, cred ca mai e o problema: Inovatia romaneasca nu-i in acordarea de contracte preferential, ci in faptul ca cei care le castiga nu fac mai nimic. Ca si cu diplomele de doctorat copy-paste.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Despre Atelierul Grupului Prospectiv

Discutiile noastre la facebook au fost reluate in cadrul Atelierului Grupul Prospectiv. O buna descriere a ideii de atelier am gasit-o in textul lui Andrei Serban:

Nu mă gândesc prea des de ce sunt în viață, care e rostul meu pe lume. Ma gândesc în schimb foarte des cum să îmi fie mie bine, cum să am succes. Poate că nu sunt singurul care gândește așa… Totuși, oare nu suntem aici pentru altceva? În Mahabharata, Udishtira ne atrage atenția: „zilnic moartea ne bate la ușă, dar noi continuăm să trăim ca și cum am fi nemuritori”.

Un înțelept a spus: „Omul are o menire specială, pe care animalele nu o pot îndeplini: aceea de a sluji, de a servi conștient planeta. Un artist poate face mai mult, poate deveni un pod de legătură pentru ca anumite energii mai fine, de o altă calitate, să devină vizibile. Pentru a îndeplini această funcție, el trebuie să evolueze.”

Citind aceste cuvinte, cu mulți ani în urmă, m-am simțit imediat inspirat să mă examinez pe mine însumi, să mă întreb ce îmi lipsește și cum aș putea să evoluez, pentru a deveni un om și un artist adevărat.

Descoperisem în tinerețe, lucrând cu Brook în format de atelier, cât de benefică este munca de laborator. În atelier competiția nu-și are locul, ca și, de altfel, multe alte constrângeri și piedici, inclusiv teama paralizantă dinaintea unei premiere. Când lucrăm la un spectacol, vine aproape inevitabil momentul când propria importanță se face simțită – acel amor propriu care ne împinge să fim preocupați mai mult de noi înșine decât de întreg și să ne simțim fiecare atât de „speciali”, de „intersanți”. Iată ce ne izolează în micul egoism, de fapt într-o imensă singurătate. În condiții de atelier, însă, ceea ce caut este să mă regăsesc împreună cu ceilalți, să ne punem aceleași întrebări. Atmosfera de calmă introspecție ne ajută și să simțim că există în noi și în jurul nostru energii de o altă natură decât cele cu care interacționăm de obicei, energii cosmice accesibile doar într-o stare de disponibilitate pe care nu o avem în graba cotidiană după succes. Și ne dăm seama că toți contribuim la condițiile speciale absolut necesare pentru a crea această deschidere. Astfel se naște în fiecare o responsabilitate nouă, aceea de a participa la efortul comun. Ecranul opac, cel care mă face să mă gândesc doar la mine, se dizolvă atunci când las impresiile care vin de la ceilalți să mă pătrundă și apoi să circule liber. (…)

De ce participarea la ateliere e un fel de a te dezvolta? Trăim într-o lume dominată de o individualitate maximă și de un egoism monstruos. Ne e foarte greu nouă, oamenilor, să fim împreună. Un stol de păsări pot gândi și reușesc să se miște împreuna. La fel insectele, peștii, animalele… Oamenii, dimpotrivă – fiecare în singurătatea sa. În același timp – dansatorii din Bali sau actorii japonezi ai teatrului No formează cu adevărat un grup, reacționează în mod natural toți împreună, sunt animați de același impuls, ca o orchestră remarcabilă, dar fără dirijor, fără ca cineva să le dea semnalul. Prin contrast, nouă ne e aproape imposibil. De ce? Pentru că toți vrem să fim „speciali și unici”. De exemplu, când mă observ pe mine însumi, recunosc cât mi-e de greu să-i ascult pe ceilalți – mă gândesc la „importanța” mea, la ce am „eu” de spus. Să fii sensibil la cel de lângă tine cere un alt fel de concentrare decât în viață, o anumită calitate care ne lipsește, care cere un antrenament special. Acesta se poate obține doar în conditii de atelier. Ar trebui să ne amintim că suntem aici pentru a servi ceva mai înalt decât propria noastră persoană, atât în viață, cât și în teatru – cred profund în asta. Și, dacă e adevărat ce spun, înseamnă că eu și tu suntem același în esență și ar trebui să ne considerăm „NOI”, fiecare cu individualitatea sa, dar tinzând împreună spre un scop înalt, nobil. Prin exerciții, ajung să simt că eu, tu, noi facem parte din același univers, ajung să-l văd și să-l înțeleg pe celălalt ca pe mine însumi: Eu-Tu-Noi.

(Fragment din volumul „Cartea Atelierelor. Academia Itinerantă Andrei Șerban”, coordonat de Monica Andronescu și Cristiana Gavrilă, Editura Nemira, 2013)

Pe facebook

miercuri, 26 octombrie 2016

Despre munca

Niciun comentariu:

afişări

Textele nerestricţionate pot fi preluate cu atribuire la blogul Grupului Prospectiv