Exista un sistem fiscal optim pentru industria extractiva? – 1 octombrie 2014
Carolina Novac via Energy Policy Group
Care e cel mai potrivit sistem fiscal pentru industria de
țiței și gaze? Nu există un răspuns fără echivoc la această întrebare, o „cea
mai bună“ formulă aplicabilă tuturor
revista22.ro
Smaranda
Dobrescu S-au inmultit discutiile
despre redevente si dupa parerea mea au si un oarece caracter politic. Doua
sunt motivele: Termenii contractului cu Petrom pot fi schimbati chiar acum,
cand s-au implinit cei 10 ani. Toata lumea a criticat acest contract pentru
conditiile nefavorabile in care s-a incheiat vanzarea. Acum multi, incepand cu
Ministrul Gheorghe Dutu si continuand cu autorul articolului pledeaza pentru
suficienta actualului procent al redeventei, aducand diferite argumente in
sprijin.
Al doilea obiectiv pentru care se face reclama redeventei mici este exploatarea off shore de gaz din Marea Neagra de catre Exxon, firma abia inalt vizitata si care din cauza investitiei majore in tehnologia de extractie (1 miliard euro) are nevoie de o amortizare mai rapida si obtinerea de profit cat mai bun, caci, asta e scopul capitalismului. Nu-i asa?
Al doilea obiectiv pentru care se face reclama redeventei mici este exploatarea off shore de gaz din Marea Neagra de catre Exxon, firma abia inalt vizitata si care din cauza investitiei majore in tehnologia de extractie (1 miliard euro) are nevoie de o amortizare mai rapida si obtinerea de profit cat mai bun, caci, asta e scopul capitalismului. Nu-i asa?
S.D via Ioana Petrescu,
ministrul finantelor:
“Echipamentele off-shore nu se găsesc pe teritoriul României sau în apele teritoriale ale României. Sunt la mai mult de 12 mile marine de ţărmul României. În lege, prin amendamentele care s-au pus, se defineşte foarte clar că este vorba de aceste construcţii speciale pe teritoriul României sau în apele teritoriale ale României”, a declarat marţi ministrul Finanţelor Publice, la finalul şedinţei de Guvern.
“Am găsit o soluţie să exceptăm de la impozitare construcţiile situate pe platformele off-shore de exploatare din Marea Neagră”, declarase aceasta anterior."
Dacă aceste echipamente off-shore NU se găsesc pe teritoriul României sau în apele teritoriale ale României, atunci pe ce se întemeiază drepturile României de a extrage hidrocarburile în ape internaționale și cum se aplică legislația română de concesionare a ceva ce nu este pe teritoriul sau în apele teritoriale?
“Echipamentele off-shore nu se găsesc pe teritoriul României sau în apele teritoriale ale României. Sunt la mai mult de 12 mile marine de ţărmul României. În lege, prin amendamentele care s-au pus, se defineşte foarte clar că este vorba de aceste construcţii speciale pe teritoriul României sau în apele teritoriale ale României”, a declarat marţi ministrul Finanţelor Publice, la finalul şedinţei de Guvern.
“Am găsit o soluţie să exceptăm de la impozitare construcţiile situate pe platformele off-shore de exploatare din Marea Neagră”, declarase aceasta anterior."
Dacă aceste echipamente off-shore NU se găsesc pe teritoriul României sau în apele teritoriale ale României, atunci pe ce se întemeiază drepturile României de a extrage hidrocarburile în ape internaționale și cum se aplică legislația română de concesionare a ceva ce nu este pe teritoriul sau în apele teritoriale?
Carolina Novac
Consider ca se ignora cateva date statistice si
argumente forte pe care nu are sens sa le enumar inca o data, ci o sa le citez
din articol pentru cei care n-au dat click:
"Producția e în continuă scădere, zăcămintele sunt mature (mult dincolo de vârful de producție), mici și fragmentate, producția per sondă este dintre cele mai mici din Europa, iar costurile producției barilului de petrol sunt printre cele mai mari din Europa. Sigur, gradul de suficiență energetică este ridicat, în comparație cu al vecinilor sud-est europeni, dar, deși România e al cincilea producător de hidrocarburi la nivel european, distanța față de primii trei producători (Norvegia, Marea Britanie și Olanda) este mare.
Dezvoltarea producției românești de țiței și gaze depinde astăzi mai cu seamă de investiții de risc ridicat în zăcăminte de „frontieră“: apele adânci ale Mării Negre, potențialul (încă incert) de gaze de șist, redezvoltarea zăcămintelor mature și forajul onshore la adâncimi mari (peste 2.500 de metri). În aceste condiții, redevențele impuse de statul român sunt comparabile ca nivel cu cele practicate în Italia, Franța, Polonia, Turcia, Croația sau Serbia.
Dar, pentru a maximiza pe termen lung „partea statului“, trebuie ca statul să participe în mai mare măsură la câștiguri, atunci când producția este mare și când prețurile hidrocarburilor pe piețele internaționale sunt mari, după cum investitorii trebuie stimulați să investească în zăcăminte marginale și cu grad ridicat de risc și, de asemenea, susținuți fiscal, atunci când productivitatea scade sau când prețurile coboară sub un anumit nivel."
"Producția e în continuă scădere, zăcămintele sunt mature (mult dincolo de vârful de producție), mici și fragmentate, producția per sondă este dintre cele mai mici din Europa, iar costurile producției barilului de petrol sunt printre cele mai mari din Europa. Sigur, gradul de suficiență energetică este ridicat, în comparație cu al vecinilor sud-est europeni, dar, deși România e al cincilea producător de hidrocarburi la nivel european, distanța față de primii trei producători (Norvegia, Marea Britanie și Olanda) este mare.
Dezvoltarea producției românești de țiței și gaze depinde astăzi mai cu seamă de investiții de risc ridicat în zăcăminte de „frontieră“: apele adânci ale Mării Negre, potențialul (încă incert) de gaze de șist, redezvoltarea zăcămintelor mature și forajul onshore la adâncimi mari (peste 2.500 de metri). În aceste condiții, redevențele impuse de statul român sunt comparabile ca nivel cu cele practicate în Italia, Franța, Polonia, Turcia, Croația sau Serbia.
Dar, pentru a maximiza pe termen lung „partea statului“, trebuie ca statul să participe în mai mare măsură la câștiguri, atunci când producția este mare și când prețurile hidrocarburilor pe piețele internaționale sunt mari, după cum investitorii trebuie stimulați să investească în zăcăminte marginale și cu grad ridicat de risc și, de asemenea, susținuți fiscal, atunci când productivitatea scade sau când prețurile coboară sub un anumit nivel."
P.A-z .
"Consider ca se ignora cateva date statistice si argumente forte" Foarte interesant. Cine ar fi cei care le ignora?
Altfel, ma intreb de ce e nevoie de investitii riscante in hidrocarburile romanesti in momentul in care putem gandi la 74 de directii unde cu investitii mai mici si mai putin riscant s-ar obtine inca profituri foarte mari si fara impactul ecologic asociat in general cu exploatarile mineralelor.
De logica nu-i scutit niciun argument--exceptie facand cei dela BOR si DNA.
"Consider ca se ignora cateva date statistice si argumente forte" Foarte interesant. Cine ar fi cei care le ignora?
Altfel, ma intreb de ce e nevoie de investitii riscante in hidrocarburile romanesti in momentul in care putem gandi la 74 de directii unde cu investitii mai mici si mai putin riscant s-ar obtine inca profituri foarte mari si fara impactul ecologic asociat in general cu exploatarile mineralelor.
De logica nu-i scutit niciun argument--exceptie facand cei dela BOR si DNA.
S.D In urma cu doi ani,
premierul Ponta declara:"In 2012, nivelul redevenţelor trebuie adus la
media europeană. Redevenţele petroliere din România sunt mult mai mici decât
cele din Danemarca, Norvegia sau Marea Britanie. Nivelul scăzut a provocat mari
scandaluri în ultimii zece ani, din cauză că Petrom scoate profituri fabuloase,
de peste un miliard de euro anul trecut, pe când statul colectează din
redevenţele la petrol şi gaze doar 200 de milioane de euro. Astfel, media
colectată în România este de 7% din valoarea producţiei, pe când în celelalte
state cu producţie europeană este de 14-18%."
Aici s-a luat in considerare doar nivelul castigurilor celui care exploateaza si a celui care incaseaza redeventele nu si celelalte argumente ale autorului care palesc in fata acestei evidente, cat de stiintifice ar fi. Redeventele probabil ca nu vor creste spectaculos, caci argumente pentru aceasta sunt si cele ale expertului dar si imposibilitatea de a interveni peste contractele de concesiune in derulare, incheiate pe 20-30 ani.
Ceea ce putea face insa expertul care sustine redeventele mici era sa fi intervenit cu argumentele si stiinta Domniei Sale in perioada in care Adrian Nastase era pus la zid ca a acceptat redevente atat de mici. De aceea sustin ca acesta este un articol stiintific oportun din punct de vedere politic.Oportun pentru marile companii.
Citeste mai mult: adev.ro/nck4o9
Aici s-a luat in considerare doar nivelul castigurilor celui care exploateaza si a celui care incaseaza redeventele nu si celelalte argumente ale autorului care palesc in fata acestei evidente, cat de stiintifice ar fi. Redeventele probabil ca nu vor creste spectaculos, caci argumente pentru aceasta sunt si cele ale expertului dar si imposibilitatea de a interveni peste contractele de concesiune in derulare, incheiate pe 20-30 ani.
Ceea ce putea face insa expertul care sustine redeventele mici era sa fi intervenit cu argumentele si stiinta Domniei Sale in perioada in care Adrian Nastase era pus la zid ca a acceptat redevente atat de mici. De aceea sustin ca acesta este un articol stiintific oportun din punct de vedere politic.Oportun pentru marile companii.
Citeste mai mult: adev.ro/nck4o9
Proiectul
privind noile redevenţe pentru sectorul petrolier va fi pus în dezbatere la
începutul anului viitor şi va introduce un sistem care să asigure resurse
bugetare la media europeană, dar care să nu descurajeze investiţiile prin
perceperea unor taxe prea mari, a declarat premierul Victor Ponta.adevarul.ro
Alexandru
Cosmin Codreanu „(...) ca principiu
fundamental, un astfel de sistem trebuie atât să maximizeze câștigul statului,
cât și să atragă și să mențină investițiile de capital și tehnologie” (Radu
Dudău)
Corect. Însă și nevoia strategică de independență energetică ar trebui luată în calcul, nu numai profitul pe termen scurt. În acest sens autorul, dl. Radu Dudău revine si afirmă
„(...) politicile de management al exploatării resurselor trebuie să fie întemeiate într-o strategie energetică națională, care să formuleze obiective de dezvoltare și priorități de termen lung”.
În cazul nostru particular, România trebuie să își diversifice sursele de energie pentru a ieși cu concesii cât mai puține și mai mici dintr-un eventual șantaj temporar al livrării gazelor dinspre Rusia.
„(...) trebuie să ținem cont de sistemele generoase de deduceri (capital allowances) și alte elemente de susținere fiscală (reduceri și scutiri) practicate în aceste țări. După cum explica Vasile Iuga într-un recent studiu al sistemelor fiscale din industria extractivă de hidrocarburi, „deducerile se acordă pentru încurajarea investițiilor în dezvoltarea zăcămintelor mici sau având condiții dificile de producție (cum ar fi offshore de mare adâncime, țiței greu, zăcăminte mature), care în alte condiții nu ar fi profitabile“. Or, deducerile fiscale micșorează profitul căruia i se aplică taxarea, astfel că, în ciuda ratelor nominale ridicate de impozitare, cele reale sunt mult diminuate – uneori, chiar până la zero, în cazul proiectelor neprofitabile. Astfel, „la nivelul lui 2012, prin raportare la venituri, ponderea încasărilor din taxa suplimentară a reprezentat 18% în Danemarca, 15% în Marea Britanie și 21% în Norvegia“ (V. Iuga). Constatăm, prin urmare, că ratele efective de impozitare sunt comparabile cu nivelul redevențelor din țara noastră.” (Radu Dudău)
„În România, pe de altă parte, redevențele variază între 3,5% și 13,5% din valoarea producției brute de țiței, în funcție de cantitatea extrasă”. (Radu Dudău)
Pe lângă o apropiere oarecum forțată a beneficiului Statutului de alte țări cu resurse de hidrocarburi, în acest calcul dl. Iuga, ca de altfel și dl. Radu Dudău, autorul acestui articol publicat de Revista 22, uită faptul că deducerile fiscale pentru „încurajarea investițiilor în dezvoltarea zăcămintelor mici sau având condiții dificile de producție” sunt beneficii temporare acordate investitorilor și pot fi retrase în orice moment. Revedențele, la polul opus, sunt mult mai greu sau imposibil de renegociat.
„(...) există o mare diferență de profitabilitate între producția din zăcămintele gigantice și relativ ușor accesibile ale Orientului Mijlociu și cea din câmpurile petrolifere și gazifere mici și fragmentate din țara noastră și din Europa (cu excepția Norvegiei și a Marii Britanii)”. (Radu Dudău)
Corect, acolo unde petrolul „iese dacă înțepi pământul” costul de extracție merge până la maxim 20 USD / baril. În condiții de extracție dificile, costurile cresc până la 60 USD/ baril. În ambele cazurile barilul se vinde azi cu 100 USD. Vă las pe dumneavoastră calculați profitabilitatea celor care extrag și comercializează petrol. Atenție, în acest profit nu intră prelucrarea petrolului si valoarea adăugată produselor finite.
„(...) în Norvegia, impozitarea producției de țiței și gaze se apropie de 80%”. (Radu Dudău).
Exploatările de petrol din Norvegia sunt cantonate în marea Nordului, adică în condiții dificile de extracție. Factor agravant pentru cei care exploatează petrol nordic este că costurile de mediu impuse de Norvegia sunt foarte mari și suportate integral de cei care exploatează petrol.
„Dezvoltarea producției românești de țiței și gaze depinde astăzi mai cu seamă de investiții de risc ridicat în zăcăminte de „frontieră“: apele adânci ale Mării Negre, potențialul (încă incert) de gaze de șist, redezvoltarea zăcămintelor mature și forajul onshore la adâncimi mari (peste 2.500 de metri).” (Radu Dudău)
Zona resurselor de hidrocarburi aflate în ape adânci era considerată „o zonă de frontieră” în anii '90. A trecut ceva timp de atunci. Astăzi frontiera o reprezință tehnica de „fracking”.
„(...) pentru a maximiza pe termen lung „partea statului“, trebuie ca statul să participe în mai mare măsură la câștiguri, atunci când producția este mare și când prețurile hidrocarburilor pe piețele internaționale sunt mari, după cum investitorii trebuie stimulați să investească în zăcăminte marginale și cu grad ridicat de risc și, de asemenea, susținuți fiscal, atunci când productivitatea scade sau când prețurile coboară sub un anumit nivel.” (Radu Dudău)
Foarte corectă afirmația. Însă în ciuda crizei prețul petrolului se menține cvasi-constant, cu premize de creștere, în ciuda entuziasmului legat de gazele de șist. În consecință, pe acest fir logic, nu ar trebuie să scădem profitul Statului român.
Sper ca aceste observații personale să completeze această utilă temă de reflecție propusă de Revista 22.
Corect. Însă și nevoia strategică de independență energetică ar trebui luată în calcul, nu numai profitul pe termen scurt. În acest sens autorul, dl. Radu Dudău revine si afirmă
„(...) politicile de management al exploatării resurselor trebuie să fie întemeiate într-o strategie energetică națională, care să formuleze obiective de dezvoltare și priorități de termen lung”.
În cazul nostru particular, România trebuie să își diversifice sursele de energie pentru a ieși cu concesii cât mai puține și mai mici dintr-un eventual șantaj temporar al livrării gazelor dinspre Rusia.
„(...) trebuie să ținem cont de sistemele generoase de deduceri (capital allowances) și alte elemente de susținere fiscală (reduceri și scutiri) practicate în aceste țări. După cum explica Vasile Iuga într-un recent studiu al sistemelor fiscale din industria extractivă de hidrocarburi, „deducerile se acordă pentru încurajarea investițiilor în dezvoltarea zăcămintelor mici sau având condiții dificile de producție (cum ar fi offshore de mare adâncime, țiței greu, zăcăminte mature), care în alte condiții nu ar fi profitabile“. Or, deducerile fiscale micșorează profitul căruia i se aplică taxarea, astfel că, în ciuda ratelor nominale ridicate de impozitare, cele reale sunt mult diminuate – uneori, chiar până la zero, în cazul proiectelor neprofitabile. Astfel, „la nivelul lui 2012, prin raportare la venituri, ponderea încasărilor din taxa suplimentară a reprezentat 18% în Danemarca, 15% în Marea Britanie și 21% în Norvegia“ (V. Iuga). Constatăm, prin urmare, că ratele efective de impozitare sunt comparabile cu nivelul redevențelor din țara noastră.” (Radu Dudău)
„În România, pe de altă parte, redevențele variază între 3,5% și 13,5% din valoarea producției brute de țiței, în funcție de cantitatea extrasă”. (Radu Dudău)
Pe lângă o apropiere oarecum forțată a beneficiului Statutului de alte țări cu resurse de hidrocarburi, în acest calcul dl. Iuga, ca de altfel și dl. Radu Dudău, autorul acestui articol publicat de Revista 22, uită faptul că deducerile fiscale pentru „încurajarea investițiilor în dezvoltarea zăcămintelor mici sau având condiții dificile de producție” sunt beneficii temporare acordate investitorilor și pot fi retrase în orice moment. Revedențele, la polul opus, sunt mult mai greu sau imposibil de renegociat.
„(...) există o mare diferență de profitabilitate între producția din zăcămintele gigantice și relativ ușor accesibile ale Orientului Mijlociu și cea din câmpurile petrolifere și gazifere mici și fragmentate din țara noastră și din Europa (cu excepția Norvegiei și a Marii Britanii)”. (Radu Dudău)
Corect, acolo unde petrolul „iese dacă înțepi pământul” costul de extracție merge până la maxim 20 USD / baril. În condiții de extracție dificile, costurile cresc până la 60 USD/ baril. În ambele cazurile barilul se vinde azi cu 100 USD. Vă las pe dumneavoastră calculați profitabilitatea celor care extrag și comercializează petrol. Atenție, în acest profit nu intră prelucrarea petrolului si valoarea adăugată produselor finite.
„(...) în Norvegia, impozitarea producției de țiței și gaze se apropie de 80%”. (Radu Dudău).
Exploatările de petrol din Norvegia sunt cantonate în marea Nordului, adică în condiții dificile de extracție. Factor agravant pentru cei care exploatează petrol nordic este că costurile de mediu impuse de Norvegia sunt foarte mari și suportate integral de cei care exploatează petrol.
„Dezvoltarea producției românești de țiței și gaze depinde astăzi mai cu seamă de investiții de risc ridicat în zăcăminte de „frontieră“: apele adânci ale Mării Negre, potențialul (încă incert) de gaze de șist, redezvoltarea zăcămintelor mature și forajul onshore la adâncimi mari (peste 2.500 de metri).” (Radu Dudău)
Zona resurselor de hidrocarburi aflate în ape adânci era considerată „o zonă de frontieră” în anii '90. A trecut ceva timp de atunci. Astăzi frontiera o reprezință tehnica de „fracking”.
„(...) pentru a maximiza pe termen lung „partea statului“, trebuie ca statul să participe în mai mare măsură la câștiguri, atunci când producția este mare și când prețurile hidrocarburilor pe piețele internaționale sunt mari, după cum investitorii trebuie stimulați să investească în zăcăminte marginale și cu grad ridicat de risc și, de asemenea, susținuți fiscal, atunci când productivitatea scade sau când prețurile coboară sub un anumit nivel.” (Radu Dudău)
Foarte corectă afirmația. Însă în ciuda crizei prețul petrolului se menține cvasi-constant, cu premize de creștere, în ciuda entuziasmului legat de gazele de șist. În consecință, pe acest fir logic, nu ar trebuie să scădem profitul Statului român.
Sper ca aceste observații personale să completeze această utilă temă de reflecție propusă de Revista 22.
P.A-z . "Însă și
nevoia strategică de independență energetică ar trebui luată în calcul"
Sa incepem cu alte forme de independenta. Cu timpul, lumea si-ar da seama ca 'independenta energetica' este o gogorita mai mare decat Casa Poporului. De ce e Romania racordata la sistemul mondial cu atatea costuri? Ca sa poata tranzactiona ORICE din piata la pretul pietei!
Sa incepem cu alte forme de independenta. Cu timpul, lumea si-ar da seama ca 'independenta energetica' este o gogorita mai mare decat Casa Poporului. De ce e Romania racordata la sistemul mondial cu atatea costuri? Ca sa poata tranzactiona ORICE din piata la pretul pietei!
A.C C Buna observatie Prospectiv
FCh. Exista insa vremuri cand nu mai poti sau nu mai vrei sa
tranzactionezi. In acele timpuri este absolut necesar sa fii auto-suficient.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu