Pe facebook: De ce sperie Trumpișorul

sâmbătă, 2 iulie 2016

De ce sperie Trumpișorul

De ce sperie Trumpișorul ?
------------------------------------
Vom asista la un fel de luptă a giganților. Tot establishment-ul- de la stânga la dreapta- se va aduna (Plătit din banii lui Sachs printre alții- un supermilionar republican care preferă să o sprijine pe Hillary) împotriva dlui. Trump. Deja o candidatură (lucru perfect democratic) a stârnit manifestări urâte de violență (soldate cu câteva zeci de răniți doar în SUA), violență care amenință să se acutizeze și să se răspândească până în ziua alegerilor. Toate publicațiile consacrate- de la New York Times și până la ziarele britanice sunt contra acestuia. Comandanți de nivel superior din armata SUA au spus mai puțin voalat că nu vor executa ordinele comandantului suprem dacă dl. Trump ajunge acolo. Care este spaima ?
Trump este un om normal, cu o gândire normală. El vrea, de exemplu- pace cu Rusia și spune că se va înțelege bine cu Putin (e deci omul lui Putin, aha). El zice că NATO și-a trăit traiul și că SUA trebuie să-și apere teritoriul propriu- să mai pună și europenii de la ei dacă vor să se războiască- sau să trăiască în pace. El zice că islamul ca religie e câh și că musulmanii dubioși n-ar trebui lăsați în SUA. El zice că trebuie să-și apere contribuabilul american- așa că s-a cam terminat cu liberul schimb și cu produsele făcute în China, Coreea și alte Asii.
Trump este un om normal cu o gândire normală. El este contra discriminării pozitive- care n-a dat nici un fel de rezultat (în afară de Obama- dacă el poate fi un rezultat). El este religios și contra prostiilor LGBT. El va reorienta politica americană în domeniul drepturilor omului pe chestiuni care sunt cu adevărat importante pentru SUA.
Trump este un om normal, cu o gândire normală, capitalist. El este pentru locuri de muncă și culmea pentru un New Deal în care statul să contribuie- prin inițiativele sale- la dezvoltarea de locuri de muncă în America. Sunt infrastructuri care trebuie reparate, sunt utilități care trebuie menținute sau deschise altele noi. Sunt oameni care vor să muncească, pot să muncească și așteaptă aceste locuri de muncă .Acolo unde cererea se va întâlni cu oferta- nu poate să iasă decât bine.
Trump este un om normal, cu o gândire normală. El susține că toate ”intervențiile chirurgicale” făcute de SUA din 2003 încoace au ieșit prost- și că în loc să înceapă n războaie pe care să le piardă SUA trebuie să aibă o armată puternică și eficientă care să-și rezolve problemele unui singur angajament.
De ce sperie Trump ?

Comments

Prospectiv A-z:
Cel mai probabil pentru ca Trump este un om al trecutului din punctul de vedere al elitei. La criza de sistem, unii se intorc la traditie/bun simt, altii se intrec in generarea de forme extravagante in ideea ca cel putin oamenii vor fi prea dezorientati pentru rezistenta daca nu cumva una dintre aceste idei va genera un nou ciclu de *crestere* cu aceeasi elita la putere.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

Despre Atelierul Grupului Prospectiv

Discutiile noastre la facebook au fost reluate in cadrul Atelierului Grupul Prospectiv. O buna descriere a ideii de atelier am gasit-o in textul lui Andrei Serban:

Nu mă gândesc prea des de ce sunt în viață, care e rostul meu pe lume. Ma gândesc în schimb foarte des cum să îmi fie mie bine, cum să am succes. Poate că nu sunt singurul care gândește așa… Totuși, oare nu suntem aici pentru altceva? În Mahabharata, Udishtira ne atrage atenția: „zilnic moartea ne bate la ușă, dar noi continuăm să trăim ca și cum am fi nemuritori”.

Un înțelept a spus: „Omul are o menire specială, pe care animalele nu o pot îndeplini: aceea de a sluji, de a servi conștient planeta. Un artist poate face mai mult, poate deveni un pod de legătură pentru ca anumite energii mai fine, de o altă calitate, să devină vizibile. Pentru a îndeplini această funcție, el trebuie să evolueze.”

Citind aceste cuvinte, cu mulți ani în urmă, m-am simțit imediat inspirat să mă examinez pe mine însumi, să mă întreb ce îmi lipsește și cum aș putea să evoluez, pentru a deveni un om și un artist adevărat.

Descoperisem în tinerețe, lucrând cu Brook în format de atelier, cât de benefică este munca de laborator. În atelier competiția nu-și are locul, ca și, de altfel, multe alte constrângeri și piedici, inclusiv teama paralizantă dinaintea unei premiere. Când lucrăm la un spectacol, vine aproape inevitabil momentul când propria importanță se face simțită – acel amor propriu care ne împinge să fim preocupați mai mult de noi înșine decât de întreg și să ne simțim fiecare atât de „speciali”, de „intersanți”. Iată ce ne izolează în micul egoism, de fapt într-o imensă singurătate. În condiții de atelier, însă, ceea ce caut este să mă regăsesc împreună cu ceilalți, să ne punem aceleași întrebări. Atmosfera de calmă introspecție ne ajută și să simțim că există în noi și în jurul nostru energii de o altă natură decât cele cu care interacționăm de obicei, energii cosmice accesibile doar într-o stare de disponibilitate pe care nu o avem în graba cotidiană după succes. Și ne dăm seama că toți contribuim la condițiile speciale absolut necesare pentru a crea această deschidere. Astfel se naște în fiecare o responsabilitate nouă, aceea de a participa la efortul comun. Ecranul opac, cel care mă face să mă gândesc doar la mine, se dizolvă atunci când las impresiile care vin de la ceilalți să mă pătrundă și apoi să circule liber. (…)

De ce participarea la ateliere e un fel de a te dezvolta? Trăim într-o lume dominată de o individualitate maximă și de un egoism monstruos. Ne e foarte greu nouă, oamenilor, să fim împreună. Un stol de păsări pot gândi și reușesc să se miște împreuna. La fel insectele, peștii, animalele… Oamenii, dimpotrivă – fiecare în singurătatea sa. În același timp – dansatorii din Bali sau actorii japonezi ai teatrului No formează cu adevărat un grup, reacționează în mod natural toți împreună, sunt animați de același impuls, ca o orchestră remarcabilă, dar fără dirijor, fără ca cineva să le dea semnalul. Prin contrast, nouă ne e aproape imposibil. De ce? Pentru că toți vrem să fim „speciali și unici”. De exemplu, când mă observ pe mine însumi, recunosc cât mi-e de greu să-i ascult pe ceilalți – mă gândesc la „importanța” mea, la ce am „eu” de spus. Să fii sensibil la cel de lângă tine cere un alt fel de concentrare decât în viață, o anumită calitate care ne lipsește, care cere un antrenament special. Acesta se poate obține doar în conditii de atelier. Ar trebui să ne amintim că suntem aici pentru a servi ceva mai înalt decât propria noastră persoană, atât în viață, cât și în teatru – cred profund în asta. Și, dacă e adevărat ce spun, înseamnă că eu și tu suntem același în esență și ar trebui să ne considerăm „NOI”, fiecare cu individualitatea sa, dar tinzând împreună spre un scop înalt, nobil. Prin exerciții, ajung să simt că eu, tu, noi facem parte din același univers, ajung să-l văd și să-l înțeleg pe celălalt ca pe mine însumi: Eu-Tu-Noi.

(Fragment din volumul „Cartea Atelierelor. Academia Itinerantă Andrei Șerban”, coordonat de Monica Andronescu și Cristiana Gavrilă, Editura Nemira, 2013)

Pe facebook

sâmbătă, 2 iulie 2016

De ce sperie Trumpișorul

Comments

Niciun comentariu:

afişări

Textele nerestricţionate pot fi preluate cu atribuire la blogul Grupului Prospectiv