Pe facebook: Sfidarea Parlamentului

miercuri, 1 noiembrie 2017

Sfidarea Parlamentului

Sfidarea parlamentului – 3 octombrie 2017

Smaranda Dobrescu shared a link.

Curtea Constitutionala a constatat ca sefa DNA a chiulit nejustificat si a sfidat Parlamentul: "Exista un conflict juridic de natura constitutionala intre Parlamentul Romaniei si Ministerul Public generat de refuzul procurorului sef al DNA de a se prezenta in fata Comisiei speciale de ancheta".

CCR A ZDROBIT-O PE KOVESI – Curtea Constitutionala a constatat ca sefa DNA a chiulit nejustificat si a sfidat Parlamentul: "Exista un conflict juridic de natura constitutionala intre Parlamentul Romaniei si Ministerul Public generat de refuzul...

LUJU.RO

Eduard Virgiliu Se apropie funia de par, sa vedem daca ambasadele n-o fac scapata si pe asta.

Alexandru Botu Doamna Smaranda Dobrescu
Eram cel mult la scoala primara si o parte din vacanta de vara mi-o petreceam la bunicii dinspre mama. In primul rand, fiindca sarcina mea, pe atunci, era sa am grija de oile noastre, unite cu oile bunicului. in jur de 40 de ca...See More

Smaranda Dobrescu Frumoasa amintire! Sa o tii in tine vesnic. Asa arata comorile noastre!

Alexandru Botu Deja am marturisit-o. Nu trebuia?

Smaranda Dobrescu Nu-ti para rau! Am mai adunat o uncie de aur la colectia mea ascunsa..

Alexandru Stanescu Bunicii , bunicile , capătă-n amintirile fiecăruia dimensiuni greu de sters ! Tocmai pentru că au bunătatea și experiența unei vieți !

Alexandru Stanescu Ce mă izbește la creatura asta este lățimea frunții!

Alexandru Botu Doar latimea, nu si inaltimea? Dar dimensiunile fruntii nu sunt neaparat definitorii, iar la barbati, cu varsta, devin chiar prea "adanci", plecand de la sprancene si terminandu-se pe fata invizibila a capului, asta daca au bunul simt sa se opreasca acolo. Aici, insa, discutia se referea la sfidarea institutiei fundamentale in democratie si, probabil, a oamenilor fara functii protective in stat. Cu siguranta ca inteligenta, chiar si aceea perfida, te poate ajuta sa nu practici bolovanos si exclusiv, daca tot o doresti organic, aroganta si sfidarea josnice. Educatia si bunul simt sunt cele fatale comportamentului in discutie.
Sa nu se inteleaga ca nu as fi de acord cu principiile luptei anticoruptie, cu crearea de institutii si de cadru legistativ care sa le puna in practica, cu profesionalism, consecventa, responsabilitate si rezultate pe masura investitiilor facute pe spinarea societatii.

,"creatura" a compromis complet noțiunea de luptă anticorupție !

Alexandru Botu Domnule Alexandru Stanescu, va respect opinia si sunt si de acord cu ea. Nu sunt de acord cu epitetele cam tari.

Alexandru Stanescu De ce cuvinte alese pentru acțiuni ca cele de la Ploiești de exemplu ?
Asta mi-e convingerea , se reactivează metode dintr-o eră glaciară !

Alexandru Botu Alexandru Stanescu , in gluma, as putea zice ca doar cu epitetele utilizate de mine, referitoare la persoanele vizate si la situatiile determinate, as fi foarte ingaduitor. Asa ca nu luati ceea ce am zis decat ca o gluma, respectiv o provocare de a gasi epitete alternative. De exemplu, cineva poate sa intrebe ce epitete (si nu neaparat de ce ) s-ar potrivi unei persoane, obiect, situatie, stare etc. Fara concurs, fara premii. A fost un timp cand chiar urmaream sa gasesc licentele cele mai expresive din postarile Grupului Prospectiv, uimindu-ma cu adevarat si de mai multe ori Domnul Prospectiv A-z. Apoi am considerat ca nu prea este in regula sa urmaresc fara sa contribui astfel de explozii de inteligenta, spirit critic si umor.

Preda Mihailescu Pare un stat foarte feminist, progresiv, la prima vedere.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Despre Atelierul Grupului Prospectiv

Discutiile noastre la facebook au fost reluate in cadrul Atelierului Grupul Prospectiv. O buna descriere a ideii de atelier am gasit-o in textul lui Andrei Serban:

Nu mă gândesc prea des de ce sunt în viață, care e rostul meu pe lume. Ma gândesc în schimb foarte des cum să îmi fie mie bine, cum să am succes. Poate că nu sunt singurul care gândește așa… Totuși, oare nu suntem aici pentru altceva? În Mahabharata, Udishtira ne atrage atenția: „zilnic moartea ne bate la ușă, dar noi continuăm să trăim ca și cum am fi nemuritori”.

Un înțelept a spus: „Omul are o menire specială, pe care animalele nu o pot îndeplini: aceea de a sluji, de a servi conștient planeta. Un artist poate face mai mult, poate deveni un pod de legătură pentru ca anumite energii mai fine, de o altă calitate, să devină vizibile. Pentru a îndeplini această funcție, el trebuie să evolueze.”

Citind aceste cuvinte, cu mulți ani în urmă, m-am simțit imediat inspirat să mă examinez pe mine însumi, să mă întreb ce îmi lipsește și cum aș putea să evoluez, pentru a deveni un om și un artist adevărat.

Descoperisem în tinerețe, lucrând cu Brook în format de atelier, cât de benefică este munca de laborator. În atelier competiția nu-și are locul, ca și, de altfel, multe alte constrângeri și piedici, inclusiv teama paralizantă dinaintea unei premiere. Când lucrăm la un spectacol, vine aproape inevitabil momentul când propria importanță se face simțită – acel amor propriu care ne împinge să fim preocupați mai mult de noi înșine decât de întreg și să ne simțim fiecare atât de „speciali”, de „intersanți”. Iată ce ne izolează în micul egoism, de fapt într-o imensă singurătate. În condiții de atelier, însă, ceea ce caut este să mă regăsesc împreună cu ceilalți, să ne punem aceleași întrebări. Atmosfera de calmă introspecție ne ajută și să simțim că există în noi și în jurul nostru energii de o altă natură decât cele cu care interacționăm de obicei, energii cosmice accesibile doar într-o stare de disponibilitate pe care nu o avem în graba cotidiană după succes. Și ne dăm seama că toți contribuim la condițiile speciale absolut necesare pentru a crea această deschidere. Astfel se naște în fiecare o responsabilitate nouă, aceea de a participa la efortul comun. Ecranul opac, cel care mă face să mă gândesc doar la mine, se dizolvă atunci când las impresiile care vin de la ceilalți să mă pătrundă și apoi să circule liber. (…)

De ce participarea la ateliere e un fel de a te dezvolta? Trăim într-o lume dominată de o individualitate maximă și de un egoism monstruos. Ne e foarte greu nouă, oamenilor, să fim împreună. Un stol de păsări pot gândi și reușesc să se miște împreuna. La fel insectele, peștii, animalele… Oamenii, dimpotrivă – fiecare în singurătatea sa. În același timp – dansatorii din Bali sau actorii japonezi ai teatrului No formează cu adevărat un grup, reacționează în mod natural toți împreună, sunt animați de același impuls, ca o orchestră remarcabilă, dar fără dirijor, fără ca cineva să le dea semnalul. Prin contrast, nouă ne e aproape imposibil. De ce? Pentru că toți vrem să fim „speciali și unici”. De exemplu, când mă observ pe mine însumi, recunosc cât mi-e de greu să-i ascult pe ceilalți – mă gândesc la „importanța” mea, la ce am „eu” de spus. Să fii sensibil la cel de lângă tine cere un alt fel de concentrare decât în viață, o anumită calitate care ne lipsește, care cere un antrenament special. Acesta se poate obține doar în conditii de atelier. Ar trebui să ne amintim că suntem aici pentru a servi ceva mai înalt decât propria noastră persoană, atât în viață, cât și în teatru – cred profund în asta. Și, dacă e adevărat ce spun, înseamnă că eu și tu suntem același în esență și ar trebui să ne considerăm „NOI”, fiecare cu individualitatea sa, dar tinzând împreună spre un scop înalt, nobil. Prin exerciții, ajung să simt că eu, tu, noi facem parte din același univers, ajung să-l văd și să-l înțeleg pe celălalt ca pe mine însumi: Eu-Tu-Noi.

(Fragment din volumul „Cartea Atelierelor. Academia Itinerantă Andrei Șerban”, coordonat de Monica Andronescu și Cristiana Gavrilă, Editura Nemira, 2013)

Pe facebook

miercuri, 1 noiembrie 2017

Sfidarea Parlamentului

Smaranda Dobrescu shared a link.

Niciun comentariu:

afişări

Textele nerestricţionate pot fi preluate cu atribuire la blogul Grupului Prospectiv