Pe facebook: De ce pleaca contributiile de la patron?

miercuri, 1 noiembrie 2017

De ce pleaca contributiile de la patron?

De ce pleaca contributiile de la patron? – 6 octombrie 2017

Smaranda Dobrescu

Poate va intrebati, stimati colegi de ce ma tot agit cu pasarea contributiilor sociale la angajat, de atatea luni de zile? Azi va ofer un alt argument care are puterea unei masuri de transformare a tarii intr-un paradis fiscal:
1. Din afara, Romania pentru potentialii investitori va aparea precum un loc minunat unde patronul nu are alta obligatie decat sa asigure salariul minim pe economie, care deocamdata a ramas pe aceeasi penultima pozitie din clasamentul european. El nu va trebui sa contribuie nici pentru pensia, nici pentru sanatatea nici pentru somajul sau fondul de accidente de munca si boli profesionale. Nu va plati concedii medicale, nici concedii pentru cresterea copiilor. Acest paradis fiscal va deveni unic in Europa si cred ca si in lume
2. Nu s-a elaborat legea privind obligativitatea ramanerii in tara a profitului obtinut aici, marile companii in continuare declara, ca si bancile ce profit le convine, introducand tot soiul de alte cheltuieli adiacente dar inutile procesului de productie.
Intr-un astfel de paradis fiscal nu vor veni firme serioase. Vor veni cele care considera ca acest stat este fraier.

A, am uitat ca exista un plan compensatoriu: fiscalizam oul!

Mery Sivu Din pacate foarte mare adevar, din cite stiu parte din investitori italieni sunt cei cautati de fiscul italian.... (la ei acasa), pot da informatii binenteles ca cetatean roman - sau pot da un contribut statului (sau celor ce trebuie sa faca control ) ca sa poti deschide magazin romanesc aici in Italia nu e usor, in afara de acesta esti mereu sub ochiul finantei.... la noi cum sunt controlati investitori, cineva a vazut daca cazierul e ok, daca nu a inchis ca un uragan alte firme.... sper sa fi pus un pic de "piper.... "

Gavrila Ch shared Le Monde's post.

October 6 at 11:20am

foarte pertinente/actuale consideratii/pacat ca Franta nu l-a avut presedinte, sau macar premier...

Le Monde

October 5 at 11:49am

The former IMF BOSS, who was speaking in a tribute to Nicole Bricq, gave his first political speech since the New York Sofitel Case in 2011.

Le message de DSK à Emmanuel Macron sur les valeurs de la gauche

LEMONDE.FR

Smaranda Dobrescu "...Parce qu'elle savait que les valeurs de gauche et les valeurs de droite ne sont pas les mêmes. Que les deux sont nécessaires à l'équilibre de la société, mais que leur opposition dialectique vivra tant que vivra la démocratie. Les mêler, ce n'est pas les confondre. Les faire avancer ensemble, c'est savoir garder leur équilibre. »

Cam acelasi lucru pe care DSK il exclude ca valabilitate, se petrece si la noi: Stanga, la putere foloseste un mix de politici stanga-dreapta si in schimb echilibrul societatii este ultima grija atat a puterii cat si a opozitiei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Despre Atelierul Grupului Prospectiv

Discutiile noastre la facebook au fost reluate in cadrul Atelierului Grupul Prospectiv. O buna descriere a ideii de atelier am gasit-o in textul lui Andrei Serban:

Nu mă gândesc prea des de ce sunt în viață, care e rostul meu pe lume. Ma gândesc în schimb foarte des cum să îmi fie mie bine, cum să am succes. Poate că nu sunt singurul care gândește așa… Totuși, oare nu suntem aici pentru altceva? În Mahabharata, Udishtira ne atrage atenția: „zilnic moartea ne bate la ușă, dar noi continuăm să trăim ca și cum am fi nemuritori”.

Un înțelept a spus: „Omul are o menire specială, pe care animalele nu o pot îndeplini: aceea de a sluji, de a servi conștient planeta. Un artist poate face mai mult, poate deveni un pod de legătură pentru ca anumite energii mai fine, de o altă calitate, să devină vizibile. Pentru a îndeplini această funcție, el trebuie să evolueze.”

Citind aceste cuvinte, cu mulți ani în urmă, m-am simțit imediat inspirat să mă examinez pe mine însumi, să mă întreb ce îmi lipsește și cum aș putea să evoluez, pentru a deveni un om și un artist adevărat.

Descoperisem în tinerețe, lucrând cu Brook în format de atelier, cât de benefică este munca de laborator. În atelier competiția nu-și are locul, ca și, de altfel, multe alte constrângeri și piedici, inclusiv teama paralizantă dinaintea unei premiere. Când lucrăm la un spectacol, vine aproape inevitabil momentul când propria importanță se face simțită – acel amor propriu care ne împinge să fim preocupați mai mult de noi înșine decât de întreg și să ne simțim fiecare atât de „speciali”, de „intersanți”. Iată ce ne izolează în micul egoism, de fapt într-o imensă singurătate. În condiții de atelier, însă, ceea ce caut este să mă regăsesc împreună cu ceilalți, să ne punem aceleași întrebări. Atmosfera de calmă introspecție ne ajută și să simțim că există în noi și în jurul nostru energii de o altă natură decât cele cu care interacționăm de obicei, energii cosmice accesibile doar într-o stare de disponibilitate pe care nu o avem în graba cotidiană după succes. Și ne dăm seama că toți contribuim la condițiile speciale absolut necesare pentru a crea această deschidere. Astfel se naște în fiecare o responsabilitate nouă, aceea de a participa la efortul comun. Ecranul opac, cel care mă face să mă gândesc doar la mine, se dizolvă atunci când las impresiile care vin de la ceilalți să mă pătrundă și apoi să circule liber. (…)

De ce participarea la ateliere e un fel de a te dezvolta? Trăim într-o lume dominată de o individualitate maximă și de un egoism monstruos. Ne e foarte greu nouă, oamenilor, să fim împreună. Un stol de păsări pot gândi și reușesc să se miște împreuna. La fel insectele, peștii, animalele… Oamenii, dimpotrivă – fiecare în singurătatea sa. În același timp – dansatorii din Bali sau actorii japonezi ai teatrului No formează cu adevărat un grup, reacționează în mod natural toți împreună, sunt animați de același impuls, ca o orchestră remarcabilă, dar fără dirijor, fără ca cineva să le dea semnalul. Prin contrast, nouă ne e aproape imposibil. De ce? Pentru că toți vrem să fim „speciali și unici”. De exemplu, când mă observ pe mine însumi, recunosc cât mi-e de greu să-i ascult pe ceilalți – mă gândesc la „importanța” mea, la ce am „eu” de spus. Să fii sensibil la cel de lângă tine cere un alt fel de concentrare decât în viață, o anumită calitate care ne lipsește, care cere un antrenament special. Acesta se poate obține doar în conditii de atelier. Ar trebui să ne amintim că suntem aici pentru a servi ceva mai înalt decât propria noastră persoană, atât în viață, cât și în teatru – cred profund în asta. Și, dacă e adevărat ce spun, înseamnă că eu și tu suntem același în esență și ar trebui să ne considerăm „NOI”, fiecare cu individualitatea sa, dar tinzând împreună spre un scop înalt, nobil. Prin exerciții, ajung să simt că eu, tu, noi facem parte din același univers, ajung să-l văd și să-l înțeleg pe celălalt ca pe mine însumi: Eu-Tu-Noi.

(Fragment din volumul „Cartea Atelierelor. Academia Itinerantă Andrei Șerban”, coordonat de Monica Andronescu și Cristiana Gavrilă, Editura Nemira, 2013)

Pe facebook

miercuri, 1 noiembrie 2017

De ce pleaca contributiile de la patron?

Smaranda Dobrescu

Gavrila Ch shared Le Monde's post.

Niciun comentariu:

afişări

Textele nerestricţionate pot fi preluate cu atribuire la blogul Grupului Prospectiv