Pe facebook: Tratatul cu Ucraina

luni, 6 noiembrie 2017

Tratatul cu Ucraina

Tratatul cu Ucraina – 26 septembrie 2017

Gheorghe Gradinaru shared a link.

Istoria unei trădări naţionale: Tratatul cu Ucraina. O carte-document de Tiberiu Tudor, cu un Cuvânt înainte al regretatului academician Florin Constantiniu -…

ZIARISTIONLINE.RO

Dana Fantu Şi relaţia armonioasă cu Ucraina merge mai departe. Înţeleg că-şi actualizează legislaţia în vederea aderării la UE. Au început foarte ,,pe europeneşte", cu legea educaţiei.

Prospectiv A-z .
Si punctul de vedere al unui protagonist, Adrian Severin:

http://pefacebook.blogspot.com/.../a-fost-benefic...

A fost benefic tratatul cu Ucraina?

A fost benefic tratatul cu Ucraina? – 22 februarie 2015 Victor Roncea Sa ne amintim: Tratatul tradarii si…

PEFACEBOOK.BLOGSPOT.PE

Dana Fantu Problema e, cu siguranţă, complexă. Din cele de mai sus mi-au atras atenţia următoarele: 1. Chestionarea Tratatului e mâna ruşilor, nemulţumiţi de armonia dintre România şi Ucraina; 2. Drepturile minorităţii române din Ucraina beneficiază de cea mai înaltă protecţie ca urmare a încheierii Tratatului. Vedem ce se întâmplă astăzi. Nu mai este tratatul în vigoare? Este, prin prelungire. 3. Ca efect al Tratatului, am câştigat dreptul de a ne judeca la Haga, unde am obţinut 10.000 kmp de ,,hidrocarburi". Dacă ne-am fi limitat la suprafaţă, ar fi fost una. Din câte cunosc, hidrocarburile erau deja concesionate ,,eventual", chiar înainte de decizia de la Haga.
În noul context din Crimeea (şi din Ucraina, referitor la şcolile de limbă română), oare cum ar arăta azi un nou Tratat? Înţeleg că cel în discuţie a fost încheiat pentru 10 ani.

Smaranda Dobrescu M-ar fi interesat parerea lui GG, fiind poate singurul care era in legatura directa cu conditiile exterioare politicii din 1997. In rest prefer (scuzati-ma, va rog) sa nu-mi spun de data asta parerea. Ii las pe cei care in 1997 erau implicati in alte probleme nu mai putin importante.

Gheorghe Gradinaru La momentul respectiv a fost benefic- s-au putut finaliza negocierile cu UE.Pe termen lung fara presiunea atingerii obiectivului de tara,acceptat de toate fortele politice, putem aduce in discutii si aspecte care la acea data pareau a fi necesar subordonate obiectivului enuntat. si care au legitimitatea lor.

Prospectiv A-z .
"La momentul respectiv a fost benefic- s-au putut finaliza negocierile cu UE." Atunci, asa era. Acum, se poate intreba unul, la ce a folosit?

De fapt, mai bine citez din articolul postat: "Astăzi este cât se poate de clar că invitarea României de a adera la NATO nu a depins de semnarea Tratatului cu Ucraina. Considerentele aderării României la NATO erau de natură geopolitică, de locul în care România este aşezată în Europa." Daca se ofera in carte si o justificare pe masura acestei concluzii...

Smaranda Dobrescu In primul rand NATO cerea tratate cu vecinii. Acum se pot pune intrebari incepand cu cele trei puse de AS si continuand cu evolutiile previzibile. Renegocierea cred ca e posibila daca se stie ce se doreste.

Preda Mihailescu Oare in situatia labila a Ucrainei de astazi este suficient a sti ce se doreste?

Smaranda Dobrescu Preda Mihailescu Autorul considera tradare faptul ca tratatul nu a obtinut redarea teritoriilor romanesti ale Tinutului Hertei, Cetatii Albe, Hotinului, luate noua in 1940. In 1997 ati fi vazut posibil acest lucru? Dar acum?Exista astfel de reveniri fara razboaie?

Gheorghe Gradinaru Prospectiv A-z sincer nu stiu ce baza se poate pune pe afirmatia citata de dumneavoastra

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Despre Atelierul Grupului Prospectiv

Discutiile noastre la facebook au fost reluate in cadrul Atelierului Grupul Prospectiv. O buna descriere a ideii de atelier am gasit-o in textul lui Andrei Serban:

Nu mă gândesc prea des de ce sunt în viață, care e rostul meu pe lume. Ma gândesc în schimb foarte des cum să îmi fie mie bine, cum să am succes. Poate că nu sunt singurul care gândește așa… Totuși, oare nu suntem aici pentru altceva? În Mahabharata, Udishtira ne atrage atenția: „zilnic moartea ne bate la ușă, dar noi continuăm să trăim ca și cum am fi nemuritori”.

Un înțelept a spus: „Omul are o menire specială, pe care animalele nu o pot îndeplini: aceea de a sluji, de a servi conștient planeta. Un artist poate face mai mult, poate deveni un pod de legătură pentru ca anumite energii mai fine, de o altă calitate, să devină vizibile. Pentru a îndeplini această funcție, el trebuie să evolueze.”

Citind aceste cuvinte, cu mulți ani în urmă, m-am simțit imediat inspirat să mă examinez pe mine însumi, să mă întreb ce îmi lipsește și cum aș putea să evoluez, pentru a deveni un om și un artist adevărat.

Descoperisem în tinerețe, lucrând cu Brook în format de atelier, cât de benefică este munca de laborator. În atelier competiția nu-și are locul, ca și, de altfel, multe alte constrângeri și piedici, inclusiv teama paralizantă dinaintea unei premiere. Când lucrăm la un spectacol, vine aproape inevitabil momentul când propria importanță se face simțită – acel amor propriu care ne împinge să fim preocupați mai mult de noi înșine decât de întreg și să ne simțim fiecare atât de „speciali”, de „intersanți”. Iată ce ne izolează în micul egoism, de fapt într-o imensă singurătate. În condiții de atelier, însă, ceea ce caut este să mă regăsesc împreună cu ceilalți, să ne punem aceleași întrebări. Atmosfera de calmă introspecție ne ajută și să simțim că există în noi și în jurul nostru energii de o altă natură decât cele cu care interacționăm de obicei, energii cosmice accesibile doar într-o stare de disponibilitate pe care nu o avem în graba cotidiană după succes. Și ne dăm seama că toți contribuim la condițiile speciale absolut necesare pentru a crea această deschidere. Astfel se naște în fiecare o responsabilitate nouă, aceea de a participa la efortul comun. Ecranul opac, cel care mă face să mă gândesc doar la mine, se dizolvă atunci când las impresiile care vin de la ceilalți să mă pătrundă și apoi să circule liber. (…)

De ce participarea la ateliere e un fel de a te dezvolta? Trăim într-o lume dominată de o individualitate maximă și de un egoism monstruos. Ne e foarte greu nouă, oamenilor, să fim împreună. Un stol de păsări pot gândi și reușesc să se miște împreuna. La fel insectele, peștii, animalele… Oamenii, dimpotrivă – fiecare în singurătatea sa. În același timp – dansatorii din Bali sau actorii japonezi ai teatrului No formează cu adevărat un grup, reacționează în mod natural toți împreună, sunt animați de același impuls, ca o orchestră remarcabilă, dar fără dirijor, fără ca cineva să le dea semnalul. Prin contrast, nouă ne e aproape imposibil. De ce? Pentru că toți vrem să fim „speciali și unici”. De exemplu, când mă observ pe mine însumi, recunosc cât mi-e de greu să-i ascult pe ceilalți – mă gândesc la „importanța” mea, la ce am „eu” de spus. Să fii sensibil la cel de lângă tine cere un alt fel de concentrare decât în viață, o anumită calitate care ne lipsește, care cere un antrenament special. Acesta se poate obține doar în conditii de atelier. Ar trebui să ne amintim că suntem aici pentru a servi ceva mai înalt decât propria noastră persoană, atât în viață, cât și în teatru – cred profund în asta. Și, dacă e adevărat ce spun, înseamnă că eu și tu suntem același în esență și ar trebui să ne considerăm „NOI”, fiecare cu individualitatea sa, dar tinzând împreună spre un scop înalt, nobil. Prin exerciții, ajung să simt că eu, tu, noi facem parte din același univers, ajung să-l văd și să-l înțeleg pe celălalt ca pe mine însumi: Eu-Tu-Noi.

(Fragment din volumul „Cartea Atelierelor. Academia Itinerantă Andrei Șerban”, coordonat de Monica Andronescu și Cristiana Gavrilă, Editura Nemira, 2013)

Pe facebook

luni, 6 noiembrie 2017

Tratatul cu Ucraina

Gheorghe Gradinaru shared a link.

Niciun comentariu:

afişări

Textele nerestricţionate pot fi preluate cu atribuire la blogul Grupului Prospectiv