Pe facebook: Demisia profesorului Piperea din functia de Consilier

joi, 30 noiembrie 2017

Demisia profesorului Piperea din functia de Consilier

Demisia profesorului Piperea din functia de Consilier – 13 noiembrie 2017

Gheorghe Piperea's post.

O persoana publica cu o personalitate foarte rara, cu onoare. Da, politicieni romani din toate timpurile, intelegeti ca exista mereu si optiunea demisiei, care este infinit mai onoranta decat balbaielile (pragmatice/de stat) oferite drept scuze!

P.S. Ponta in 2012 TREBUIA SA DEMISIONEZE, nu sa coabiteze.

Gheorghe Piperea

November 13 at 8:43pm

Am decis sa imi inaintez demisia din functia de consilier onorific al premierului, care a fost de acord.
Motivul este ca nu vreau sa acaparez atentia publica si sa deviez, chiar si pentru cateva ore, programul administratiei. Mai importante si urgente sunt codul fiscal si dezbaterea relativa la legile justitiei. Plus conditiile economice setate in laboratoarele financiar-bancare, conditii care se anunta a fi aspre in 2018.
Precizez ca nu premierul si nici vreun membru al partidelor de la guvernare mi-au cerut demisia. Initiativa mi-a apartinut.
Cine si-a imaginat ca sunt manipulabil s-a inselat.
Raman acelasi.

Felicia Trifan Pacat!

Claudia Giurca Poate, totusi, in aceste situatii, nu trebuie sa pui problema onoarei, nu trebuie sa te gandesti ca, faptul ca nu se tine cont de parerea ta, expertiza ta, iti pune o pata pe onoare. Poate si premierul ar vrea sa scape cumva, basma curata tinand cont de presiunile mari din toate partile, dar nu are cum. Poate e mai bine sa continui sa consiliezi in situatii tot mai precare un om. Cel consiliat, poate tine cont de sfatul tau, dar amesteca si cu alte imperative. Poate va veni cineva care il va consilia prost. Si atunci, sfatul prost, impreuna cu celelalte presiuni...

Prospectiv A-z .
Premierul, aflaram acum cateva zile, a fost impus ministru in echipa lui Ponta printr-un telefon dintr-o... padure. Tot printr-un astfel de telefon a fost catapultat si la Victoria. De ce spun astea? Pentru ca eu cred ca atat timp cat le e rau romanilor, situatia e bine controlata de maini sigure.

Nu stiu motivele specifice ale demisiei d-lui Piperea, dar pozitiile sale publice ma fac sa cred ca e genul de om pe care societatea ar trebui sa promoveze.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Despre Atelierul Grupului Prospectiv

Discutiile noastre la facebook au fost reluate in cadrul Atelierului Grupul Prospectiv. O buna descriere a ideii de atelier am gasit-o in textul lui Andrei Serban:

Nu mă gândesc prea des de ce sunt în viață, care e rostul meu pe lume. Ma gândesc în schimb foarte des cum să îmi fie mie bine, cum să am succes. Poate că nu sunt singurul care gândește așa… Totuși, oare nu suntem aici pentru altceva? În Mahabharata, Udishtira ne atrage atenția: „zilnic moartea ne bate la ușă, dar noi continuăm să trăim ca și cum am fi nemuritori”.

Un înțelept a spus: „Omul are o menire specială, pe care animalele nu o pot îndeplini: aceea de a sluji, de a servi conștient planeta. Un artist poate face mai mult, poate deveni un pod de legătură pentru ca anumite energii mai fine, de o altă calitate, să devină vizibile. Pentru a îndeplini această funcție, el trebuie să evolueze.”

Citind aceste cuvinte, cu mulți ani în urmă, m-am simțit imediat inspirat să mă examinez pe mine însumi, să mă întreb ce îmi lipsește și cum aș putea să evoluez, pentru a deveni un om și un artist adevărat.

Descoperisem în tinerețe, lucrând cu Brook în format de atelier, cât de benefică este munca de laborator. În atelier competiția nu-și are locul, ca și, de altfel, multe alte constrângeri și piedici, inclusiv teama paralizantă dinaintea unei premiere. Când lucrăm la un spectacol, vine aproape inevitabil momentul când propria importanță se face simțită – acel amor propriu care ne împinge să fim preocupați mai mult de noi înșine decât de întreg și să ne simțim fiecare atât de „speciali”, de „intersanți”. Iată ce ne izolează în micul egoism, de fapt într-o imensă singurătate. În condiții de atelier, însă, ceea ce caut este să mă regăsesc împreună cu ceilalți, să ne punem aceleași întrebări. Atmosfera de calmă introspecție ne ajută și să simțim că există în noi și în jurul nostru energii de o altă natură decât cele cu care interacționăm de obicei, energii cosmice accesibile doar într-o stare de disponibilitate pe care nu o avem în graba cotidiană după succes. Și ne dăm seama că toți contribuim la condițiile speciale absolut necesare pentru a crea această deschidere. Astfel se naște în fiecare o responsabilitate nouă, aceea de a participa la efortul comun. Ecranul opac, cel care mă face să mă gândesc doar la mine, se dizolvă atunci când las impresiile care vin de la ceilalți să mă pătrundă și apoi să circule liber. (…)

De ce participarea la ateliere e un fel de a te dezvolta? Trăim într-o lume dominată de o individualitate maximă și de un egoism monstruos. Ne e foarte greu nouă, oamenilor, să fim împreună. Un stol de păsări pot gândi și reușesc să se miște împreuna. La fel insectele, peștii, animalele… Oamenii, dimpotrivă – fiecare în singurătatea sa. În același timp – dansatorii din Bali sau actorii japonezi ai teatrului No formează cu adevărat un grup, reacționează în mod natural toți împreună, sunt animați de același impuls, ca o orchestră remarcabilă, dar fără dirijor, fără ca cineva să le dea semnalul. Prin contrast, nouă ne e aproape imposibil. De ce? Pentru că toți vrem să fim „speciali și unici”. De exemplu, când mă observ pe mine însumi, recunosc cât mi-e de greu să-i ascult pe ceilalți – mă gândesc la „importanța” mea, la ce am „eu” de spus. Să fii sensibil la cel de lângă tine cere un alt fel de concentrare decât în viață, o anumită calitate care ne lipsește, care cere un antrenament special. Acesta se poate obține doar în conditii de atelier. Ar trebui să ne amintim că suntem aici pentru a servi ceva mai înalt decât propria noastră persoană, atât în viață, cât și în teatru – cred profund în asta. Și, dacă e adevărat ce spun, înseamnă că eu și tu suntem același în esență și ar trebui să ne considerăm „NOI”, fiecare cu individualitatea sa, dar tinzând împreună spre un scop înalt, nobil. Prin exerciții, ajung să simt că eu, tu, noi facem parte din același univers, ajung să-l văd și să-l înțeleg pe celălalt ca pe mine însumi: Eu-Tu-Noi.

(Fragment din volumul „Cartea Atelierelor. Academia Itinerantă Andrei Șerban”, coordonat de Monica Andronescu și Cristiana Gavrilă, Editura Nemira, 2013)

Pe facebook

joi, 30 noiembrie 2017

Demisia profesorului Piperea din functia de Consilier

Gheorghe Piperea's post.

Niciun comentariu:

afişări

Textele nerestricţionate pot fi preluate cu atribuire la blogul Grupului Prospectiv