Pe facebook: Pentru o revolutie in UE

joi, 30 noiembrie 2017

Pentru o revolutie in UE

Pentru o revolutie in UE – 12 noiembrie 2017

Stefan Kovacs

Pentru o Revoluție în UE....
-------------------------------------
Dacă vrem să mai rămânem într-un UE din ce în ce mai vag și mai abscons- e nevoie de o Revoluție. O Revoluție care să le scoată din cap parlamentarilor UE interesul pentru buburuza eliptic punctiformă și să le bage în cap interesul pentru șomeri, persoane defavorizate din UE care trăiesc în ghetouri minoritare, bătrâni, bolnavi și chestii din astea.
Ce se poate vedea- de vreo 5 ani încoace- e că toate legile și regulamentele care vin dinspre niște birocrați mult prea bine plătiți și mult prea slab pregătiți pentru situația concretă de pe teren- sunt despre povești și au prea puțină legătură cu situația reală- adică cu ce trebuie îmbunătățit pentru cetățenii concreți care-i votează.
Cum s-ar putea face o astfel de Revoluție ? De exemplu- în formă digitală. Pentru fiecare lege apărută- aceasta să fie supusă unei aprobări digitale. Să fie evaluată să zicem pe o scară de la 1 la 5 (1-mizerabilă, 5- excelentă) și dacă n-are peste 5 milioane de voturi peste 3- să zicem- să nu fie aprobată iar inițiatorii să-și piardă salariul pe timpul consumat.
E nevoie de o astfel de Revoluție ? Sigur pentru că nu se mai poate așa- an de an se cheltuie o groază de bani pe drepturile focilor sau pe independența Kawastanului- fără să se facă nimic pentru problemele reale ale Europei. Oameni buni la gură reușesc să convingă câțiva spălați pe creier (cazul României e elocvent) că problema esențială e independența firului de păr de pe capul nu știu cărui oficial- și nu că cetățeanul ăla stă în frig, n-are mâncare și nici educație prea multă nu i se oferă.
Între o Uniune de cetățeni sănătoși, bine hrăniți, normali, cu idei normale- și o Uniune de mankurți- parcă aș prefera-o pe prima.

Prospectiv A-z .
"să le bage în cap interesul pentru șomeri, persoane defavorizate din UE care trăiesc în ghetouri minoritare, bătrâni, bolnavi și chestii din astea" Dupa disparitia URSS, ce interes mai au sa se preocupe de *defavorizati*? Competitia de azi modeleaza societatile occidentale, competitia de azi este cu China si India, tari ale caror populatii s-au hranit pana aseara cu o mana de orez/linte pe zi.

Smaranda Dobrescu Revolutia digitala ar exclude de la exprimare exact acea categorie defavorizata care daca nu are mijloace de subzistenta nu are acces nici la tehnica de calcul. Dar, se stie ca rata de saracie este de cca 40-42%, iar cea de saracie extrema de cca 8%. Se presupune ca acestia sunt in evidenta Asistentei sociale. Odata cu ridicarea ajutorului sau independent de calificarea la ajutor social, ei pot primi un formular in care sa-si bifeze optiunile. La fel primariile de la sate pot face un astfel de formular (desi se vor plange ca nu au fonduri pentri achizitia de hartie si xerox) si sa faca sondajul. Ar exista mijloace, dar ce faci daca bietii oameni raspund, isi manifesta ingrijorarile si politica mare se face doar in sprijinul capitalului strain?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Despre Atelierul Grupului Prospectiv

Discutiile noastre la facebook au fost reluate in cadrul Atelierului Grupul Prospectiv. O buna descriere a ideii de atelier am gasit-o in textul lui Andrei Serban:

Nu mă gândesc prea des de ce sunt în viață, care e rostul meu pe lume. Ma gândesc în schimb foarte des cum să îmi fie mie bine, cum să am succes. Poate că nu sunt singurul care gândește așa… Totuși, oare nu suntem aici pentru altceva? În Mahabharata, Udishtira ne atrage atenția: „zilnic moartea ne bate la ușă, dar noi continuăm să trăim ca și cum am fi nemuritori”.

Un înțelept a spus: „Omul are o menire specială, pe care animalele nu o pot îndeplini: aceea de a sluji, de a servi conștient planeta. Un artist poate face mai mult, poate deveni un pod de legătură pentru ca anumite energii mai fine, de o altă calitate, să devină vizibile. Pentru a îndeplini această funcție, el trebuie să evolueze.”

Citind aceste cuvinte, cu mulți ani în urmă, m-am simțit imediat inspirat să mă examinez pe mine însumi, să mă întreb ce îmi lipsește și cum aș putea să evoluez, pentru a deveni un om și un artist adevărat.

Descoperisem în tinerețe, lucrând cu Brook în format de atelier, cât de benefică este munca de laborator. În atelier competiția nu-și are locul, ca și, de altfel, multe alte constrângeri și piedici, inclusiv teama paralizantă dinaintea unei premiere. Când lucrăm la un spectacol, vine aproape inevitabil momentul când propria importanță se face simțită – acel amor propriu care ne împinge să fim preocupați mai mult de noi înșine decât de întreg și să ne simțim fiecare atât de „speciali”, de „intersanți”. Iată ce ne izolează în micul egoism, de fapt într-o imensă singurătate. În condiții de atelier, însă, ceea ce caut este să mă regăsesc împreună cu ceilalți, să ne punem aceleași întrebări. Atmosfera de calmă introspecție ne ajută și să simțim că există în noi și în jurul nostru energii de o altă natură decât cele cu care interacționăm de obicei, energii cosmice accesibile doar într-o stare de disponibilitate pe care nu o avem în graba cotidiană după succes. Și ne dăm seama că toți contribuim la condițiile speciale absolut necesare pentru a crea această deschidere. Astfel se naște în fiecare o responsabilitate nouă, aceea de a participa la efortul comun. Ecranul opac, cel care mă face să mă gândesc doar la mine, se dizolvă atunci când las impresiile care vin de la ceilalți să mă pătrundă și apoi să circule liber. (…)

De ce participarea la ateliere e un fel de a te dezvolta? Trăim într-o lume dominată de o individualitate maximă și de un egoism monstruos. Ne e foarte greu nouă, oamenilor, să fim împreună. Un stol de păsări pot gândi și reușesc să se miște împreuna. La fel insectele, peștii, animalele… Oamenii, dimpotrivă – fiecare în singurătatea sa. În același timp – dansatorii din Bali sau actorii japonezi ai teatrului No formează cu adevărat un grup, reacționează în mod natural toți împreună, sunt animați de același impuls, ca o orchestră remarcabilă, dar fără dirijor, fără ca cineva să le dea semnalul. Prin contrast, nouă ne e aproape imposibil. De ce? Pentru că toți vrem să fim „speciali și unici”. De exemplu, când mă observ pe mine însumi, recunosc cât mi-e de greu să-i ascult pe ceilalți – mă gândesc la „importanța” mea, la ce am „eu” de spus. Să fii sensibil la cel de lângă tine cere un alt fel de concentrare decât în viață, o anumită calitate care ne lipsește, care cere un antrenament special. Acesta se poate obține doar în conditii de atelier. Ar trebui să ne amintim că suntem aici pentru a servi ceva mai înalt decât propria noastră persoană, atât în viață, cât și în teatru – cred profund în asta. Și, dacă e adevărat ce spun, înseamnă că eu și tu suntem același în esență și ar trebui să ne considerăm „NOI”, fiecare cu individualitatea sa, dar tinzând împreună spre un scop înalt, nobil. Prin exerciții, ajung să simt că eu, tu, noi facem parte din același univers, ajung să-l văd și să-l înțeleg pe celălalt ca pe mine însumi: Eu-Tu-Noi.

(Fragment din volumul „Cartea Atelierelor. Academia Itinerantă Andrei Șerban”, coordonat de Monica Andronescu și Cristiana Gavrilă, Editura Nemira, 2013)

Pe facebook

joi, 30 noiembrie 2017

Pentru o revolutie in UE

Stefan Kovacs

Niciun comentariu:

afişări

Textele nerestricţionate pot fi preluate cu atribuire la blogul Grupului Prospectiv