Conservatorismul actual al SUA

Conservatorismul actual al SUA – 28 mai 2018

 

 

PA-z shared a post.

 

Alexandru Racu

May 28

Permiteți-mi să avansez următoarea ipoteză de cercetare cu privire la originile fenomenului Trump. După părerea mea, vorbim de o mutație a electoratului în mod tradițional conservator, precum și de o criză de reprezentare a acestuia.

Mai întâi, avem de-a face cu compromiterea conservatorismului din interior. Pe de o parte, în mod concret, politicienii obișnuiți să obțină sprijin electoral pentru politicile economice neoliberale prin discursuri referitoare la morala vieții de familie nu au reușit să dea înapoi ceasul revoluției sexuale. Dimpotrivă, aceasta și-a continuat relativ nestingherită avansul. De altfel, mulți dintre republicani s-au acomodat la noile realități, acceptând ca fapt împlinit Roe vs. Wade. Pe de altă parte, în timp ce electoratul republican suporta rigorile pieței libere pentru care altminteri vota, pe principul că asta trebuie să facă un bun creștin, iar piața liberă muta joburile din industria americană în China și Mexic, aceiași politicieni care propovăduiau cu aplomb moralizator disciplina fiscală și regulile divine ale darwinismului social au salvat de la faliment, în totală contradicție cu propria lor teorie, marile bănci de pe Wall Street. Evident, această ipocrizie nu avea cum să nu fie sesizată și penalizată de cei care până atunci susținuseră electoral melanjul de laissez-faire și morală creștină pentru a constata că laissez-faire-ul li se aplica numai lor iar morala creștină oricum nu reușea să prindă din urmă trenul pierdut al istoriei.

Apoi avem de-a face cu reculul conservatorismului ca urmare a presiunii exterioare, în speță politica din ce în ce mai răspândită și din ce în ce mai intolerantă de promovare a noului cod de etică liberală în rândurile clasei de mijloc și mai ales în rândul instituțiilor destinate formării elitelor, în speță universitățile, unde devenea tot mai greu să afirmi valorile religioase tradiționale fără să fi marginalizat, publicly shamed și uneori chiar sancționat din punct de vedere legal. Maximalismul fanatic al apostolilor corectitudinii politice, încununat în mare măsură de (tot mai mult) succes, i-a constrâns pe mare parte din conservatori să adopte una din următoarele trei căi: a) să se acomodeze oportunist la noile condiții, convertindu-se sau diluându-și convingerile în tot mai mare măsură (dar fără prea mare folos, pentru că cu fiecare nou exercițiu de moderație se loveau oricum de un nou puseu de isterie încă și mai radicală); b) să se resemneze întru apolitism, retrăgându-se apatici dintr-un meci inevitabil pierdut (a se vedea și opțiunea Benedict); c) să-și defuleze resentimentele și frustrarea întru alt-right, un fel de nihilism de dreapta, la o primă vedere mult mai percutant decât banalul conservatorism din a cărui cenușă s-a născut. În orice caz, cuplat cu criza de legitimitate a politicienilor conservatori descrisă în primul paragraf, e destul de clar că a avut loc o criză și la nivelul reproducerii elitelor conservatoare. Iar oamenii de rând, cu opțiuni conservatoare, nu puteau să resimtă decât o anxietate și o alienare tot mai pronunțate în condițiile în care constatau că sunt tot mai puțini oameni educați care să le împărtășească convingerile și să fie dispuși să și le asume politic.

Dar acest fenomen s-a petrecut doar la nivelul elitelor, din rândul cărora se recrutau reprezentanții poporului conservator și formatorii opiniilor sale. Căci elitele liberale, triumfătoare în spațiile lor sigure, au fost forțate să constate că, în afara lor, rămânea o masă de indivizi pe care nu reușiseră deloc să o convingă de tezele lor referitoare la familia gay și identitatea de gen. Departe de a schimba societatea, în ansamblul ei, au reușit mai degrabă să radicalizeze un segment semnificativ (și din punct electoral decisiv) al ei prin creșterea distanței față de acest segment ce a rezultat din propriul lor radicalism. Iar asta chiar în momentul în care, cum spuneam, segmentul respectiv trecea printr-o criză de reprezentare, generată în parte de același radicalism al elitelor liberale.

Revenind, această masă se împărțea în două segmente. Pe de o parte, niște fundamentaliști religioși pe steroizi, tot mai radicalizați și mai inabordabili în condițiile în care au devenit tot mai alienați de "sistemul" tot mai demonic și "elita" tot mai antihristică, cel puțin din perspectiva lor, motiv pentru care s-au și arătat dispuși să arunce în ea cu orice le pica la îndemână, inclusiv cu un clovn porno ca Trump. Pe de altă parte, o plebe mândră de ignoranța ei și cu instinctele morale tocite, formată mental în mediul aceleiași (sub)culturi de masă care pe de o parte i-a îngrozit pe conservatori iar pe de altă parte l-a produs pe Donald Trump, indivizi care privesc revendicările moralizatoare ale feministelor liberale cu ochiul candid al vizionatorului de filme porno și care, bineînțeles, întâmpină cel puțin cu un rânjet cinic invitația elitei liberale (ce le ține prelegeri de morală de la înălțimea unui coeficient gini tot mai mare) de a-și împărți felia tot mai mică din PIB cu imigrantul de culoare.

Oricum ar fi, unii s-au iluzionat (iar alții continuă să se iluzioneze) că din această implozie nu doar a conservatorismului, cu tot ce are (sau mai bine zis avea) el mai respectabil, ci și a bunului simț elementar, ar fi putut să se nască, nu știu cum, "izbăvirea", și nu un dezastru încă și mai mare (cât de mare încă nu putem ști) decât cel din care ar fi trebuit, chipurile, să fim salvați.

 

Buciu Petre Conservatorismul actual in SUA e o salata incoerenta de retorica 'free market" cu protectionism populist (adica ineficient in a adresa cauzele), ura anti-leftista, ghiolbanism si mandrie in ignoranta. Ah, si spoiala de fundamentalism religios facil. Si...See More

 

Prospectiv A-z .
E o chestiune mult folosită printre conservatori: "neomarxismul și marxismul cultural sunt vinovate de toate relele. Societatea ar fi fost perfectă dacă marxiștii culturali, școala de la Frankfurt și gramscienii nu și-ar fi băgat coada".

În fapt, această mentalitate este una consolatoare: de fapt ne luptăm cu comuniștii, care sunt, evident, o ideologie și tembelă, și criminală. Deci povestea luptei cu dragonul roșu se poate pune în scenă și ne poate face să ne simțim un soi de eroi.
Însă nu ne luptăm cu comuniștii.
De fapt luptăm, așa cum conservatorii au luptat de la 1789, cu o familie ideologică foarte largă, dominată nu de marxiști, nici de social- democrați, ci de liberali.
Toate degenerările din Occident nu sunt produse marxiste ci sunt consecințele probabil firești și inevitabile ale unei societăți burgheze și liberale, ale capitalismului.
Adevărul pe care trebuie să ni-l asumăm este acela că toate profețiile lui Marx se împlinesc: dar nu în societăți dominate de mișcări revoluționare comuniste ci ca o consecință (tot de Marx prognozată) a evoluțiilor burgheziei capitaliste.
Societatea capitalistă și liberală a distrus conceptul de proprietate. Nu prin naționalizare ci prin diluare și inventarea unei economii predominant fictive și care are un singur motor: lăcomia.
Omul nou a eșuat în experimentele de laborator ale partidelor comuniste, dar iese impecabil, gata costumat și cu creierul apretat pe ușile multinaționalelor foarte capitaliste.
Bisericile au fost martirizate în comunism, dar martirizarea întărește de obicei Biserica, deci creștinii au ieșit mai bine din purgatoriul comunist.
Însă Creștinismul este distrus în societățile liberale și capitaliste. Și nu cu martiri, ci pur și simplu printr-o veritabilă revoluție culturală secularizantă care invocă liberalismul și nu lupta de clasă.
Corectitudinea politică nu e cenzură bolșevică ci este moft burghez. Universitățile private, adevărate corporații capitaliste și inițiative civice, foarte liberale, sunt cele care și-o auto-impun și apoi o impun statului.
Multiculturalismul nu e vreo creație sovietică ci este spirit practic capitalist american: de a cuminți pe indieni și de a îi și scoate apoi "la produs".

Nu e nicio conspirație comunistă în spatele degenerării Occidentului ci este pur și simplu faza ultimă și consecința finală a lăcomiei înțelese ca motor al capitalismului (și binecuvântată ca atare de ideologii liberali și libertarieni) și a prostiei autosuficiente a burgheziei din societățile prospere, care asemenea aristocrației de la sfârșitul vechiului regim, deși controlează puterea politică, au pierdut controlul asupra realității.

Dar e convenabil să vedem peste tot conspirații comuniste și barba lui Marx, mai ales când bună parte din conservatori se simt foarte bine în alianțe contra naturii cu libertarienii…
https://bogdanduca.blog/.../05/27/marxismul-nu-liberalismul/Manage

 

 

BOGDANDUCA.BLOG

Marxismul? Nu, liberalismul

Preda Mihailescu Interesant. Cum mintea noastra are nevoie continuu de termeni antagonici pentru a crea o stereografie a perceptiei sociale. Si acesti termeni antagonici tin la tavaleala si confruntarea cu realitatea, la fel de mult cat si ulciorul Cristic. Care merge la apa pana se sparge. 

Un exemplu care imi sare in ochi, in acest text in rest admirabil prin racoarea gandirii -- este "Corectitudinea politică nu e cenzură bolșevică ci este moft burghez. ". Da, este moft. Este burghez exact in masura in care burghezia este folosita ca trade-mark pentru ipocrizie iresponsabila si ieftin infumurata. Intr-adevar, atribute ale une imagini de mic - burghez, cu reprezentare certa in realitate. Totusi cine poate nega faptul ca 80% din acest tip de burghezie in acelasi timp politic corecta si moftangie, sunt de fapt agresiv articulati in ideologii care inteleg prin "progresist" orice altceva decat liberalism. Problema este ca timpul -- sau daca vreti, capitalismul, egal -- a produs de mult burghezia lataratoare de stanga, arhi-burgheza si moftangie, si aceasta, de la Barosso la Ashton si Schulz, au inghitit influenta cu lingura. Impartind-o de fapt intr-o veselie cu colegii lor "burghezi mai de moda veche", adica neoconi liberali, sau simplement cons.

Smaranda Dobrescu Oare in seama capitalismului se pot retine in special doar aspectele ce tin de distrugerea crestinismului si impunerea muticulturalismului, adica cele mai evidente ca nu-i sunt specifice lui Marx?

 

Prospectiv A-z .
Ar trebui sa distingem intre aspecte perene si aspecte tactice. 

Una din gaselnite a fost ideea weberiana cum ca un anume fel de crestinism (neo/protestantismul) se potriveste ca o manusa mainii capitaliste. Apoi, in confruntarea ideologica cu capitalismul de stat (citeste, regimul sovietic), aspectul pro-crestin a devenit dintr-unul *peren* unul tactic. Noua in Est, cel putin, ne-a placut sa credem ca pro-crestinismul capitalist ar fi o insuire perena, insa nu stiam ca mai cu seama pe tim de criza, capitalismul da totul cu roatele in sus.

Multiculturalismul, asa cum bine observa Ovidiu Stoica si Alexandru Racu, e o gluma anglo-saxona de prelungire a vietii capitalismului. Ai nevoie de forta de munca multa si ieftina, aia iti vine din toate partile lumii; mai ai o lectie a oricarui imperiu ca zeii tuturor trebuie respectati, cel ptin in aparenta; multiculturalismul devine de facto si de jure noua religie a imperiului. Adica din miscare tactica devine din necesitate una perena, cel putin pana la colaps...