De ce am participat? – 10 iunie 2018
Smaranda Dobrescu shared a post.
De ce am participat?
Am participat aseară la marele protest popular împotriva abuzului, a statului ocult ilegitim, a terorii justițiare bolșevico-fasciste și a tribalizării României. Am făcut-o ca un cetățean oarecare, fără gesticulații mediatice, trecând prin mulțime, salutându-i pe cei care m-au recunoscut și bucurându-mă ca prin simbolul prezenței mele să sporesc, nu puterea vreunui partid, ci puterea celor fără de putere.
Prezența mea s-a întemeiat pe cinci motive:
1. Atunci când cineva, indiferent cine, cheamă la solidaritate în denunțarea abuzurilor justițiar-populiste și nu numai, abuzuri care au distrus și distrug elitele României, vulnerabilizând astfel statul și periclitându-i independența, nu poți sta deoparte. Am considerat de datoria mea să duc acolo o părticică din spiritul actualei generații de persecutați, hărțuiți, calomniați, condamnați și deținuți politici. Inclusiv și mai ales al nevinovaților care în prezent zac în închisori.
2. Demonstrarea publică a solidarității este gestul minim necesar în lupta împotriva fricii, precum și a celor care contează pe frică pentru a te ține în genunchi.
3. După ce eu însumi am spus că strada nu trebuie lăsată a fi monopolul unei minorități rătăcite, și că atunci când unii au decis să ducă lupta politică împotriva libertăților fundamentale și a democrației pe stradă, sfidând statul de drept sub cuvânt că îl apără, trebuie ca și forțele binelui să iasă pe stradă în apărarea libertății și democrației, eu nu mai pot sta în casă. Nu îi poți trimite pe alții pe baricade iar tu să stai sub pat.
4. Am văzut în această manifestare nu atât un gest de susținere a Guvernului, cât un ordin popular dat Guvernului pentru ieșirea din paralizia sa exasperantă în luarea măsurilor legislative și administrative care să pună capăt statului paralel, anarhiei și umilinței naționale. Acest mandat constituțional i-a fost reconfirmat Guvernului ales exact în locul în care alții au vrut să i-l fure. Deși lozinca anului 1989 nu a fost strigată ea a fost și trebuie să fie auzită: "Noi suntem poporul!"
5. Am mers în mulțime și pentru a evalua situația direct la fața locului. Acolo am putut măsura atât dimensiunea tragică a dezbinării naționale generate de nefastul regim al lui Traian Băsescu, cât și împlinirea dorinței lui Klaus Iohannis de a avea războiul civil pe care nu a știut să îl evite; dar și capacitatea românilor de a se reconcilia cu ei înșiși și a reface unitatea națiunii în cuget și simțiri.
La un post de televiziune străin s-a spus că "puterea a chemat mulțimea în lupta împotriva justiției". Fals! Mulțimea a chemat puterea în lupta împotriva injustiției. O luptă care înseamnă pentru români astăzi deopotrivă libertate individuală, dreptate socială și independență națională. Desigur, unora nu le convine, dar manifestația de ieri a însemnat inclusiv un pas pe calea recuperării independenței statului român.
Războiul secret a devenit de ieri oficial. Declarației de război făcute abuziv în numele poporului, în fine, poporul i-a răspuns. Liniile de front au fost trasate. Punțile de întoarcere au fost arse. Suveranitatea poporului a fost reafirmată.
Drumul de parcurs mai departe va fi lung și greu. Pe acest drum vom pierde bătălii. Dintre ele, însă, singura importantă va fi ultima. Bătălia prin care se termină războiul și se stabilesc învingătorii. După cele întâmplate ieri sunt sigur că tribul întunericului nu va învinge. Sper ca victoria să fie a poporului român. Adică a noastră, a tuturor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu