Pe facebook: Rusia exporta mai multa hrana decat armament

miercuri, 6 decembrie 2017

Rusia exporta mai multa hrana decat armament

Rusia exporta mai multa hrana decat armament – 18 noiembrie 2017

Draghi Puterity shared a link.

Interesant, nu ma asteptam!

La Russie exporte plus de nourriture que d'armements

Depuis quelques années, les produits agricoles russes ont surpassé les biens militaires fournis par ce pays sur le marché mondial. Bien qu'une bonne partie de ce succès puisse être attribuée aux atouts fondamentaux du pays (terres fertiles et…

FR.RBTH.COM

Alexandru Stanescu Da ! Pune tanc lângă tanc și peste , grâu !

Smaranda Dobrescu Cifrele, ca cifrele, nu ma pronunt ca odata apare ca e un fake news. Dar de ce sunt sigura e ca Rusia nu si-a vandut pamanturile agricole nici pe doi lei nici strainilor.

Preda Mihailescu Pai Rusia are un Putin. Il lauzi sau il detesti -- din pacate pozitia critica de mijloc este mai rara -- cert este ca isi apara tara. Nu cu acelas succes cum o fac Chinezii, din motive evidente, dar o apara!

Alexandru Botu La vedere, adica ce se poate la vedere, asa este.

Casandra Troya Am văzut cifre de la OMC. Anul trecut, principalul exportator de grâu al lumii a fost Rusia, cu un milion de tone mai mult decât SUA. Teribil. S-au ambiționat de când cu embargoul, dau subvenții de dezvoltare a afacerilor agricole foarte serioase, Au introdus în circuitul agricol câeva milioane de ha pe care nu s-a făcut niciodată agricultură și nu au nevoie de îngrășăminte, încălzirea globală îi ajută. Prin primăvară, Putin a prezentat un program prin care, într-un deceniu Rusia să fie principalul producător și exportator de hrană curată. Au acum condiții și potențial de a face mari probleme agricultorilor europeni, dacă lumea nu se deglobalizează. Și au și mână de lucru prin Siberia sudică, mulți chinezi stabiliți legal prin acorduri încheiate între Moscova și Beijing. Ar trebui să avem insomnii, zic.

Eduard Virgiliu Au avut noroc ca le-au impus americanii sanctiuni si firmele americane au avut interdictie sa intre pe piata ruseasca.
"Unde dai si unde crapa ..."

Eduard Virgiliu Si Romania are productii record in ultimii ani si totul se exporta de firme care fac afaceri de miliarde dar sunt pe pierdere si nu platesc nici un impozit.

Smaranda Dobrescu Sunt procente vehiculate de 48-50% din terenul agricol romanesc care nu ne mai apartine.

Eduard Virgiliu http://www.zf.ro/.../o-statistica-stupefianta-romania...

O statistică stupefiantă. România este raiul fiscal al marilor traderi…

ZF.RO

Smaranda Dobrescu Am vazut in anii trecuti un reportaj la TV in care se vedea cum proprietarii cerealelor apelau la vapoare care plimbau tonele de cereale, inregistrand export-import ca sa revina in tara cu ele si sa le vanda in final statului la preturi de import. Nu stiu prea bine care era smecheria, dar era o frauda omologata si larg uzitata. Reporterii au cam avut necazuri, tin minte.

Eduard Virgiliu Smaranda Dobrescu smecheria este TVA-ul ca daca exporti nu-l mai platesti.

Smaranda Dobrescu Asa e, era simplu..

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Despre Atelierul Grupului Prospectiv

Discutiile noastre la facebook au fost reluate in cadrul Atelierului Grupul Prospectiv. O buna descriere a ideii de atelier am gasit-o in textul lui Andrei Serban:

Nu mă gândesc prea des de ce sunt în viață, care e rostul meu pe lume. Ma gândesc în schimb foarte des cum să îmi fie mie bine, cum să am succes. Poate că nu sunt singurul care gândește așa… Totuși, oare nu suntem aici pentru altceva? În Mahabharata, Udishtira ne atrage atenția: „zilnic moartea ne bate la ușă, dar noi continuăm să trăim ca și cum am fi nemuritori”.

Un înțelept a spus: „Omul are o menire specială, pe care animalele nu o pot îndeplini: aceea de a sluji, de a servi conștient planeta. Un artist poate face mai mult, poate deveni un pod de legătură pentru ca anumite energii mai fine, de o altă calitate, să devină vizibile. Pentru a îndeplini această funcție, el trebuie să evolueze.”

Citind aceste cuvinte, cu mulți ani în urmă, m-am simțit imediat inspirat să mă examinez pe mine însumi, să mă întreb ce îmi lipsește și cum aș putea să evoluez, pentru a deveni un om și un artist adevărat.

Descoperisem în tinerețe, lucrând cu Brook în format de atelier, cât de benefică este munca de laborator. În atelier competiția nu-și are locul, ca și, de altfel, multe alte constrângeri și piedici, inclusiv teama paralizantă dinaintea unei premiere. Când lucrăm la un spectacol, vine aproape inevitabil momentul când propria importanță se face simțită – acel amor propriu care ne împinge să fim preocupați mai mult de noi înșine decât de întreg și să ne simțim fiecare atât de „speciali”, de „intersanți”. Iată ce ne izolează în micul egoism, de fapt într-o imensă singurătate. În condiții de atelier, însă, ceea ce caut este să mă regăsesc împreună cu ceilalți, să ne punem aceleași întrebări. Atmosfera de calmă introspecție ne ajută și să simțim că există în noi și în jurul nostru energii de o altă natură decât cele cu care interacționăm de obicei, energii cosmice accesibile doar într-o stare de disponibilitate pe care nu o avem în graba cotidiană după succes. Și ne dăm seama că toți contribuim la condițiile speciale absolut necesare pentru a crea această deschidere. Astfel se naște în fiecare o responsabilitate nouă, aceea de a participa la efortul comun. Ecranul opac, cel care mă face să mă gândesc doar la mine, se dizolvă atunci când las impresiile care vin de la ceilalți să mă pătrundă și apoi să circule liber. (…)

De ce participarea la ateliere e un fel de a te dezvolta? Trăim într-o lume dominată de o individualitate maximă și de un egoism monstruos. Ne e foarte greu nouă, oamenilor, să fim împreună. Un stol de păsări pot gândi și reușesc să se miște împreuna. La fel insectele, peștii, animalele… Oamenii, dimpotrivă – fiecare în singurătatea sa. În același timp – dansatorii din Bali sau actorii japonezi ai teatrului No formează cu adevărat un grup, reacționează în mod natural toți împreună, sunt animați de același impuls, ca o orchestră remarcabilă, dar fără dirijor, fără ca cineva să le dea semnalul. Prin contrast, nouă ne e aproape imposibil. De ce? Pentru că toți vrem să fim „speciali și unici”. De exemplu, când mă observ pe mine însumi, recunosc cât mi-e de greu să-i ascult pe ceilalți – mă gândesc la „importanța” mea, la ce am „eu” de spus. Să fii sensibil la cel de lângă tine cere un alt fel de concentrare decât în viață, o anumită calitate care ne lipsește, care cere un antrenament special. Acesta se poate obține doar în conditii de atelier. Ar trebui să ne amintim că suntem aici pentru a servi ceva mai înalt decât propria noastră persoană, atât în viață, cât și în teatru – cred profund în asta. Și, dacă e adevărat ce spun, înseamnă că eu și tu suntem același în esență și ar trebui să ne considerăm „NOI”, fiecare cu individualitatea sa, dar tinzând împreună spre un scop înalt, nobil. Prin exerciții, ajung să simt că eu, tu, noi facem parte din același univers, ajung să-l văd și să-l înțeleg pe celălalt ca pe mine însumi: Eu-Tu-Noi.

(Fragment din volumul „Cartea Atelierelor. Academia Itinerantă Andrei Șerban”, coordonat de Monica Andronescu și Cristiana Gavrilă, Editura Nemira, 2013)

Pe facebook

miercuri, 6 decembrie 2017

Rusia exporta mai multa hrana decat armament

Draghi Puterity shared a link.

Niciun comentariu:

afişări

Textele nerestricţionate pot fi preluate cu atribuire la blogul Grupului Prospectiv