Iata si textul fastidios de astazi - aria de adresabilitate se largeste considerabil, la toti cei 30 de cititori ai mei.
Principalul curent in teoria economica actuala si in dreptul civil a devenit o adevarata celebrare a clasei ultra-bogatilor formata din rentieri si monopolisti, industria si simplii particulari fiind, practic, omisi din preocuparile main stream - ului politic si legislativ. In acest domeniu, democratia reprezentativa, aleasa, este din ce in ce mai dur repudiata, pe motivul invariabil al coruptiei (ecuatie din care, desigur, lipsesc cei care, avand bani si privilegii si asteptand mai multi bani si mai multe priviliegii, dau mita), preferinta mergand catre elite, tehnocrati, experti si birocrati, nealesi, care isi extrag beneficiile si motivatia existentei si a persistentei temporale din legatura juridica directa sau indirecta cu aceasa clasa de bogati rentieri, care ii platesc si ii sponzorizeaza, asigurandu-le si "stabilitatea" pe post. Prototipul acestui tehnocrat etern este, desigur, Manole, gubernatorul de peste 27 de ani al provinciei Romania.
Mervyn King, fost guvernator al Bancii Angliei, spune negru pe alb in cartea sa, Sfaristul alchimiei, ca statul de drept este menit a asigura proprietatea si executarea contractelor …
Pentru tehnocratii nostri, un contract este un contract. Afirmatia nu este o simpla aliteratie, ci o zicere ferma si amenintatoare care sustine promordialitatea contractului fata de lege. Implicatia afirmatiei este aceea ca, de vreme ce debitorul a semnat, el trebuie, in orice conditii, chiar si in cazul unui contract viciat de clauze abuzive sau de nulitate, chiar si cu riscul de ruina proprie a debitorului, sa plateasca.
Vocabularul de azi din tratatele de economie ale laureatilor premiilor Nobel si in publicatiile sau in analizele televiziunilor si radiourilor main stream este acel dublugandit din romanul lui Orwell, 1984. O piata libera, in termenii libertatii care este supunere, razboiului care este pace si ignorantei care este putere, inseamna o piata care permite liber overlorzilor sistemului (rentieri, monopolisti, finantisti) sa le impuna celorlalti orice cost, datorie sau sarcina. O piata libera este un teritoriu global, fara limite si suveranitate, libera de orice reglementare (mai ales cea nationala, atasata tarilor "mici", neimportante).
Ca sa nu cadem in pacatul judecatilor prescurtate, vom retine ca notiunea de capitalism rentier, vizibil in virtutea inertiei in cazul marilor grupuri din IT (GAFA, adica Google, Apple, Facebook, Amazon, plus, in ultima vreme, Tesla), al BigPharma si al institutiilor de credit, precum si al marilor afaceri ereditare si oligarhice europene, acopera situatiile in care cei ce fac bani din nimic nu se pot "lauda" cu nimic substantial, progresiv, benefic planetei si mediului. E vorba de domeniile in care nu exista industrie (in sensul de activitate cu un produs util pentru comunitate), ci numai drepturi si privilegii. Nimeni nu ii opreste pe acesti rentieri (nici chiar amenzile de miliarde de euro) de la a impune orice preturi ale serviciilor lor, orice contracte legate, orice costuri (inclusiv cele cu amenzile contraventionale sau penale), comisioane si speze imprastiate in toate contractele celor care "cumpara" servicii de la ei, chit ca ar fi buni platnici, credinciosi in seriozitatea pe termen lung a rentierilor sau debitori "neperformanti". Nimeni nu ii impiedica sa achizitioneaze, beneficiind de levierul (multiplicatorul) enorm al profiturilor estimate sau prezumate (EBITDA), orice concurent inovativ, orice inventie revolutionara si orice produs sau tehnologie care ar imbunatati, simplica si vindeca viata omului simplu si viata planetei. E bine de retinut ca, in privinta inventiilor si a tehnologiilor revolutionare, dupa ce sunt cumparate de la autori cu preturi care, la propriu, nu se pot refuza (nu numai pentru ca sunt ridicol de mari, ci si, mai ales, pentru ca refuzul de a vinde tranforma viata autorilor intr-o drama sau chiar tragedie), sunt asunse, pur si simplu, in SPV-uri dedicate pastrarii confidentiale, neatinse si, ulterior expirarii protectiei legale, neutralizarii inventiei sau tehnologiei revolutionare, pentru a nu afecta profitul enorm estimat din comercializarea produselor sau serviciilor proprii, deja intrate in desuetudine, dar beneficiare ale drepturilor de proprietate asupra brandurilor care, in sine, valoreaza miliarde de euro, intrucat evaluatorii bine platiti de rentieri au avut grija din timp sa lanseze aceste cifre pe piata, in asa fel incat, daca s-ar pune problema renuntarii la produsele desuete, daunatoare mediului sau pur si simplu nocive pentru om, automat s-ar ridica problema "pierderilor" cauzate brandului si "pietei libere". Este o complexitate auto-generata si este si un cerc vicios perpetuu, din care numai inteligenta emotionala si intuitia ne vor putea extrage.
Pentru o tusa groasa de culoare, sa vedem cu "ajuta" BNR economia.
BNR cumpara aur pentru rezerva si face ca Statul roman sa se imprumute la institutii internationale zeci de miliarde de euro, cu acelasi scop, dupa care constituie munti de rezerve intangibile pentru Statul roman si, deci, inutile. Toti acesti bani (si toate aceste valori), odata declarati intangibili, devin sterili, sunt neutralizati. Bertrand Russell spunea ca, daca o persoana, care are un venit de 100 de lire, economiseste 30 de lire, se cheama ca este prudenta caci, la nevoie, poate utiliza acele 30 de lire, care sunt tot banii sai. Dar nu este ca si cand acei bani ar fi inchisi intr-un seif, iar codul este imediat dat uitarii, caci acei bani din seif ar fi ca si cum nu ar fi. In legea societatilor comerciale exista reguli care impun constituirea de rezerve legale si reguli care permit constituirea de rezerve statutare, acestea fiind, ambele, extensii ale capitalului social, deci bani ai societatii. In cazuri exceptionale, acesti bani pot fi utilizati pentru necesitatile urgente de finantare a societatii (inclusiv, in anumite conditii, pentru majorarea capitalului social) sau, dupa caz, cand sumele adunate in rezerve depasesc limitele legale sau statutare, pentru restituirea catre actionari a surplusului. Dar, daca prin regulamentele BNR rezerva valutara si de aur a BNR este declarata intangibila, atunci acei bani si acele valori sunt sterili, neutri, nu folosesc la nimic util societatii. Mai precis, acei bani pe care ii economisim noi sau ii finantam noi nu ne servesc noua la nimic. Pentru ca, la o atenta analiza, se poate observa ca exista totusi cineva care beneficiaza masiv de pe urma acestor rezerve adunate in mod sarguincios de BNR, iar aceste beneficii curg inspre zona respectiva fara ca destinatarii sa faca vreun efort, fara sa miste un pai, fara sa aduca in societate o plusvaloare. Este vorba, ati ghicit, despre onorabilele banci. Intrucat au o influenta pozitiva asupra ratingului de tara, rezervele valutare si de aur mari sunt adunate exclusiv in favoarea bancilor, care pot imprumuta mai facil statul sau pot sa isi imbunatateasca indicele de solvabilitate pe seama statului, prin detinerea de titluri de stat in proportii suficiente pentru a steriliza propriile credite neperformante si fraude ascunse in masa mare de credite cesionate din cand in cand colectorilor de creante. De precizat ca, prin lege, institutiei denumite, in mod ciudat, Banca Nationala a Romaniei, ii este interzis sa imprumute Statul roman, desi Statul roman se imprumuta inclusiv la institutiile financiare internationala pentru a sustine si completa rezerva valutara a BNR, pe seama careia bancile imprumuta statul si isi cresc artificial solvabilitatea.
Cel mai ridicol si iritant tip de renta financiara este acela in care (asa cum s-a intamplata anul acest, sub fostul guvern) statul se imprumuta la banci pentru a constitui garantii in favoarea bancilor in programe de ajutor de stat de tipul Prima casa.
Intreaga idee a capitalismului industrial, asa cum a fost el edificat la jumatatea sec XIX, a fost eliberarea de sistemul feudal al castelor, corporatiilor si rentelor.
Cu exemplele de mai sus, multiplicate la infinit in lumea de azi, ne-am intors in timp, in perioada de dinainte de revolutia franceza. Totul in prezent este capitalism rentier, parazitar, corporatiile multi-nationale au propriile legi si sisteme de aparare, concentrand in mainile detinatorilor controlului asupra lor peste 99% din resursele planetei, restul avand "libertatea" de a munci (arbeit macht frei), ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat cu lumea in toti cei 200 de ani care au trecut de la revolutia industriala.
Mervyn King, fost guvernator al Bancii Angliei, spune negru pe alb in cartea sa, Sfaristul alchimiei, ca statul de drept este menit a asigura proprietatea si executarea contractelor …
Pentru tehnocratii nostri, un contract este un contract. Afirmatia nu este o simpla aliteratie, ci o zicere ferma si amenintatoare care sustine promordialitatea contractului fata de lege. Implicatia afirmatiei este aceea ca, de vreme ce debitorul a semnat, el trebuie, in orice conditii, chiar si in cazul unui contract viciat de clauze abuzive sau de nulitate, chiar si cu riscul de ruina proprie a debitorului, sa plateasca.
Vocabularul de azi din tratatele de economie ale laureatilor premiilor Nobel si in publicatiile sau in analizele televiziunilor si radiourilor main stream este acel dublugandit din romanul lui Orwell, 1984. O piata libera, in termenii libertatii care este supunere, razboiului care este pace si ignorantei care este putere, inseamna o piata care permite liber overlorzilor sistemului (rentieri, monopolisti, finantisti) sa le impuna celorlalti orice cost, datorie sau sarcina. O piata libera este un teritoriu global, fara limite si suveranitate, libera de orice reglementare (mai ales cea nationala, atasata tarilor "mici", neimportante).
Ca sa nu cadem in pacatul judecatilor prescurtate, vom retine ca notiunea de capitalism rentier, vizibil in virtutea inertiei in cazul marilor grupuri din IT (GAFA, adica Google, Apple, Facebook, Amazon, plus, in ultima vreme, Tesla), al BigPharma si al institutiilor de credit, precum si al marilor afaceri ereditare si oligarhice europene, acopera situatiile in care cei ce fac bani din nimic nu se pot "lauda" cu nimic substantial, progresiv, benefic planetei si mediului. E vorba de domeniile in care nu exista industrie (in sensul de activitate cu un produs util pentru comunitate), ci numai drepturi si privilegii. Nimeni nu ii opreste pe acesti rentieri (nici chiar amenzile de miliarde de euro) de la a impune orice preturi ale serviciilor lor, orice contracte legate, orice costuri (inclusiv cele cu amenzile contraventionale sau penale), comisioane si speze imprastiate in toate contractele celor care "cumpara" servicii de la ei, chit ca ar fi buni platnici, credinciosi in seriozitatea pe termen lung a rentierilor sau debitori "neperformanti". Nimeni nu ii impiedica sa achizitioneaze, beneficiind de levierul (multiplicatorul) enorm al profiturilor estimate sau prezumate (EBITDA), orice concurent inovativ, orice inventie revolutionara si orice produs sau tehnologie care ar imbunatati, simplica si vindeca viata omului simplu si viata planetei. E bine de retinut ca, in privinta inventiilor si a tehnologiilor revolutionare, dupa ce sunt cumparate de la autori cu preturi care, la propriu, nu se pot refuza (nu numai pentru ca sunt ridicol de mari, ci si, mai ales, pentru ca refuzul de a vinde tranforma viata autorilor intr-o drama sau chiar tragedie), sunt asunse, pur si simplu, in SPV-uri dedicate pastrarii confidentiale, neatinse si, ulterior expirarii protectiei legale, neutralizarii inventiei sau tehnologiei revolutionare, pentru a nu afecta profitul enorm estimat din comercializarea produselor sau serviciilor proprii, deja intrate in desuetudine, dar beneficiare ale drepturilor de proprietate asupra brandurilor care, in sine, valoreaza miliarde de euro, intrucat evaluatorii bine platiti de rentieri au avut grija din timp sa lanseze aceste cifre pe piata, in asa fel incat, daca s-ar pune problema renuntarii la produsele desuete, daunatoare mediului sau pur si simplu nocive pentru om, automat s-ar ridica problema "pierderilor" cauzate brandului si "pietei libere". Este o complexitate auto-generata si este si un cerc vicios perpetuu, din care numai inteligenta emotionala si intuitia ne vor putea extrage.
Pentru o tusa groasa de culoare, sa vedem cu "ajuta" BNR economia.
BNR cumpara aur pentru rezerva si face ca Statul roman sa se imprumute la institutii internationale zeci de miliarde de euro, cu acelasi scop, dupa care constituie munti de rezerve intangibile pentru Statul roman si, deci, inutile. Toti acesti bani (si toate aceste valori), odata declarati intangibili, devin sterili, sunt neutralizati. Bertrand Russell spunea ca, daca o persoana, care are un venit de 100 de lire, economiseste 30 de lire, se cheama ca este prudenta caci, la nevoie, poate utiliza acele 30 de lire, care sunt tot banii sai. Dar nu este ca si cand acei bani ar fi inchisi intr-un seif, iar codul este imediat dat uitarii, caci acei bani din seif ar fi ca si cum nu ar fi. In legea societatilor comerciale exista reguli care impun constituirea de rezerve legale si reguli care permit constituirea de rezerve statutare, acestea fiind, ambele, extensii ale capitalului social, deci bani ai societatii. In cazuri exceptionale, acesti bani pot fi utilizati pentru necesitatile urgente de finantare a societatii (inclusiv, in anumite conditii, pentru majorarea capitalului social) sau, dupa caz, cand sumele adunate in rezerve depasesc limitele legale sau statutare, pentru restituirea catre actionari a surplusului. Dar, daca prin regulamentele BNR rezerva valutara si de aur a BNR este declarata intangibila, atunci acei bani si acele valori sunt sterili, neutri, nu folosesc la nimic util societatii. Mai precis, acei bani pe care ii economisim noi sau ii finantam noi nu ne servesc noua la nimic. Pentru ca, la o atenta analiza, se poate observa ca exista totusi cineva care beneficiaza masiv de pe urma acestor rezerve adunate in mod sarguincios de BNR, iar aceste beneficii curg inspre zona respectiva fara ca destinatarii sa faca vreun efort, fara sa miste un pai, fara sa aduca in societate o plusvaloare. Este vorba, ati ghicit, despre onorabilele banci. Intrucat au o influenta pozitiva asupra ratingului de tara, rezervele valutare si de aur mari sunt adunate exclusiv in favoarea bancilor, care pot imprumuta mai facil statul sau pot sa isi imbunatateasca indicele de solvabilitate pe seama statului, prin detinerea de titluri de stat in proportii suficiente pentru a steriliza propriile credite neperformante si fraude ascunse in masa mare de credite cesionate din cand in cand colectorilor de creante. De precizat ca, prin lege, institutiei denumite, in mod ciudat, Banca Nationala a Romaniei, ii este interzis sa imprumute Statul roman, desi Statul roman se imprumuta inclusiv la institutiile financiare internationala pentru a sustine si completa rezerva valutara a BNR, pe seama careia bancile imprumuta statul si isi cresc artificial solvabilitatea.
Cel mai ridicol si iritant tip de renta financiara este acela in care (asa cum s-a intamplata anul acest, sub fostul guvern) statul se imprumuta la banci pentru a constitui garantii in favoarea bancilor in programe de ajutor de stat de tipul Prima casa.
Intreaga idee a capitalismului industrial, asa cum a fost el edificat la jumatatea sec XIX, a fost eliberarea de sistemul feudal al castelor, corporatiilor si rentelor.
Cu exemplele de mai sus, multiplicate la infinit in lumea de azi, ne-am intors in timp, in perioada de dinainte de revolutia franceza. Totul in prezent este capitalism rentier, parazitar, corporatiile multi-nationale au propriile legi si sisteme de aparare, concentrand in mainile detinatorilor controlului asupra lor peste 99% din resursele planetei, restul avand "libertatea" de a munci (arbeit macht frei), ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat cu lumea in toti cei 200 de ani care au trecut de la revolutia industriala.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu