Pe facebook: Communism, Fondly Remembered, Is Really A Longing For Tradition

luni, 16 octombrie 2017

Communism, Fondly Remembered, Is Really A Longing For Tradition - Social Matter

Communism, Fondly Remembered, Is Really A Longing For Tradition - Social Matter – 17 septembrie 2017

Ovidiu Stoica shared a link.

Articol de Iulian Bretonescu in Social Matter despre Romania post-comunista : nostalgia culturala (nu economica), regretul pentru pierderea independentei si mandriei nationale, efectul distructiv al "economiei de piata" in absenta institutiilor culturale (traditionale si legale) care sa o reglementeze, colonizarea economica occidentala, etc.

Communism, Fondly Remembered, Is Really A Longing For Tradition - Social Matter

My wife recalls going with her little sister to stand in line for bread in the waning years of the Ceausescu regime in Romania. Clutching her family's ration card in hand, they would go to the dispensary and join the queue of ladies with scarves tied over their heads, waiting for the bread truck to…

SOCIALMATTER.NET

Prospectiv A-z .
Ma intreb de ce Bretonescu trebuie sa aduca aminte de situatie prin prisma amintirilor sotiei. Apoi, jalea anilor 1980 este rezultatul presiunilor economice facute de hegemonii momentului. Ce inseamna aceste 2 observatii:
1) Empiricul lui Bretonescu n-are putere de generalizare;
2) Capacitatea lui de a observa fenomene la scara mai mare este redusa.

Sa gandim la urmatoarele: Romanii au putut in vechiul regim sa-si castige independenta culturala si mandria nationala abia dupa ce si-au luat tara dela sovieti--initial cu Dej, apoi cu primii 10-15 ani lui Ceausescu. Romanii dupa 1989 au inceput sa piarda rapid acea independenta culturala si mandrie nationala odata cu intrarea in orbita de hegemonie occidentala.

Daca Bretonescu era pe bune, el ar fi remarcat ca unul din efectele orbitarii la hegemon distruge cultura si mandria nationala. Dpdv economic, lucrurile sunt un pic mai complicate. Sunt de acord cu ideea avansata si de Bretonescu despre lipsa inovatiei in regimurile din orbita sovietica. Ce se uita sau nu se stie insa este succesul social-democratiilor scandinave, din mai toate punctele de vedere--daca avem oameni care inteleg, de exemplu, Suedia printre noi, pot spune.

P.S. Ce cauta acea poza sovietica la capul articolului, Bretonescu nu sesizeaza ironia? Daca ar fi sa aleg o poza reprezentativa pentru mandria romanilor, aceea ar fi fost cu adunarea din Piata Palatului din 1968, dupa invazia sovietica in Cehoslovacia... sau vizita lui de Gaulle/Nixon in Romania.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Despre Atelierul Grupului Prospectiv

Discutiile noastre la facebook au fost reluate in cadrul Atelierului Grupul Prospectiv. O buna descriere a ideii de atelier am gasit-o in textul lui Andrei Serban:

Nu mă gândesc prea des de ce sunt în viață, care e rostul meu pe lume. Ma gândesc în schimb foarte des cum să îmi fie mie bine, cum să am succes. Poate că nu sunt singurul care gândește așa… Totuși, oare nu suntem aici pentru altceva? În Mahabharata, Udishtira ne atrage atenția: „zilnic moartea ne bate la ușă, dar noi continuăm să trăim ca și cum am fi nemuritori”.

Un înțelept a spus: „Omul are o menire specială, pe care animalele nu o pot îndeplini: aceea de a sluji, de a servi conștient planeta. Un artist poate face mai mult, poate deveni un pod de legătură pentru ca anumite energii mai fine, de o altă calitate, să devină vizibile. Pentru a îndeplini această funcție, el trebuie să evolueze.”

Citind aceste cuvinte, cu mulți ani în urmă, m-am simțit imediat inspirat să mă examinez pe mine însumi, să mă întreb ce îmi lipsește și cum aș putea să evoluez, pentru a deveni un om și un artist adevărat.

Descoperisem în tinerețe, lucrând cu Brook în format de atelier, cât de benefică este munca de laborator. În atelier competiția nu-și are locul, ca și, de altfel, multe alte constrângeri și piedici, inclusiv teama paralizantă dinaintea unei premiere. Când lucrăm la un spectacol, vine aproape inevitabil momentul când propria importanță se face simțită – acel amor propriu care ne împinge să fim preocupați mai mult de noi înșine decât de întreg și să ne simțim fiecare atât de „speciali”, de „intersanți”. Iată ce ne izolează în micul egoism, de fapt într-o imensă singurătate. În condiții de atelier, însă, ceea ce caut este să mă regăsesc împreună cu ceilalți, să ne punem aceleași întrebări. Atmosfera de calmă introspecție ne ajută și să simțim că există în noi și în jurul nostru energii de o altă natură decât cele cu care interacționăm de obicei, energii cosmice accesibile doar într-o stare de disponibilitate pe care nu o avem în graba cotidiană după succes. Și ne dăm seama că toți contribuim la condițiile speciale absolut necesare pentru a crea această deschidere. Astfel se naște în fiecare o responsabilitate nouă, aceea de a participa la efortul comun. Ecranul opac, cel care mă face să mă gândesc doar la mine, se dizolvă atunci când las impresiile care vin de la ceilalți să mă pătrundă și apoi să circule liber. (…)

De ce participarea la ateliere e un fel de a te dezvolta? Trăim într-o lume dominată de o individualitate maximă și de un egoism monstruos. Ne e foarte greu nouă, oamenilor, să fim împreună. Un stol de păsări pot gândi și reușesc să se miște împreuna. La fel insectele, peștii, animalele… Oamenii, dimpotrivă – fiecare în singurătatea sa. În același timp – dansatorii din Bali sau actorii japonezi ai teatrului No formează cu adevărat un grup, reacționează în mod natural toți împreună, sunt animați de același impuls, ca o orchestră remarcabilă, dar fără dirijor, fără ca cineva să le dea semnalul. Prin contrast, nouă ne e aproape imposibil. De ce? Pentru că toți vrem să fim „speciali și unici”. De exemplu, când mă observ pe mine însumi, recunosc cât mi-e de greu să-i ascult pe ceilalți – mă gândesc la „importanța” mea, la ce am „eu” de spus. Să fii sensibil la cel de lângă tine cere un alt fel de concentrare decât în viață, o anumită calitate care ne lipsește, care cere un antrenament special. Acesta se poate obține doar în conditii de atelier. Ar trebui să ne amintim că suntem aici pentru a servi ceva mai înalt decât propria noastră persoană, atât în viață, cât și în teatru – cred profund în asta. Și, dacă e adevărat ce spun, înseamnă că eu și tu suntem același în esență și ar trebui să ne considerăm „NOI”, fiecare cu individualitatea sa, dar tinzând împreună spre un scop înalt, nobil. Prin exerciții, ajung să simt că eu, tu, noi facem parte din același univers, ajung să-l văd și să-l înțeleg pe celălalt ca pe mine însumi: Eu-Tu-Noi.

(Fragment din volumul „Cartea Atelierelor. Academia Itinerantă Andrei Șerban”, coordonat de Monica Andronescu și Cristiana Gavrilă, Editura Nemira, 2013)

Pe facebook

luni, 16 octombrie 2017

Communism, Fondly Remembered, Is Really A Longing For Tradition - Social Matter

Ovidiu Stoica shared a link.

Niciun comentariu:

afişări

Textele nerestricţionate pot fi preluate cu atribuire la blogul Grupului Prospectiv