Pe facebook: arbitrajul intre puteri este SINGURA aparare a celor mici in fata rapacitatii celor mari

luni, 16 octombrie 2017

arbitrajul intre puteri este SINGURA aparare a celor mici in fata rapacitatii celor mari

Politica Greciei vis a vis China face prima pagina la NYTimes. Pana la urma, arbitrajul intre puteri este SINGURA aparare a celor mici in fata rapacitatii celor mari. Asta trebuia sa ne fie clar de pe timpul lui Ceausescu, desi niste 'telectuali se tot zbat de +27 de ani sa minimalizeze jocul la mai multe capete si roadele sale pentru Romania acelor ani.

Discutam aici de cum Visegradul da peste nas olandezilor si francezilor in timp ce Romania se incarca dupa fiecare vizita cu datorii si mai apasatoare. Vax albina! Ar fi mai productiv de discutat cum Ponta si-a furat-o imediat dupa vizita in China sau cum KWJ a ajuns presedinte si Ciolos prim ministru.

Revenind la Grecia, ar fi foarte interesant de vazut cum Tsipras si ai sai navigheaza cu China, ca alternativa la ce popunea Varoufakis--coprospectiva Gabriela Craciunescu, poate ne puteti imbogati perspectiva cu observatii din teren. Ceva imi spune ca grecii, dupa ce au trimis la plimbare dinastiile politice (de Stanga si Dreapta), au avut totusi cu ce sa le inlocuiasca...

In incheiere nu pot decat sa ma fac ecoul optiunii Severin dela sondajul din capul paginii si sa intreb: De ce vor aliantii sa ne piarda? Sau nu ar fi nicio pierdere?

https://www.nytimes.com/…/greece-china-piraeus-alexis-tsipr…

Chastised by E.U., a Resentful Greece Embraces China’s Cash and Interests

Chinese investments in Greece are beginning to pay off, not only economically, but also by providing Beijing with a seemingly reliable ally in Brussels.

NYTIMES.COM

Prospectiv A-z

Comments

Gabriela Craciunescu Interesant articol. Tot ce ştiu eu din teren este că chinezii îşi cumpără case, apartamente, proprietăţi în Grecia, în fiecare an mai mult decât în cel precedent, că se mută sate întregi de chinezi aici dar nu se vede cu ochiul liber, o ştiu doar cei de la birourile de avocatură ce întocmesc actele de vânzare cumpărare. Aşa am aflat şi eu de la o conaţională ce lucrează la un astfel de birou. Ea era cam îngrijorată de situaţie deoarece o vede zilnic de câţiva ani. Grecii nu par aşa de îngrijoraţi de 'invazia' chinezilor. O să treacă şi asta zic ei.

Manage

Prospectiv A-z .
Pretul caselor in toate orasele mari ale lumii este umflat de asiatici--in special chinezi.

Eu (ma) intrebam cum ii percep grecii obsinuiti pe cei 2 protagonisti: Tsipras vs. Varoufakis. Noi aici l-am tot discutat pe Varoufakis, aproape elogios. Observ acum ca are si Tsipras un joc al lui. Sunt amandoimla fel de patrioti si competenti sau....?

Manage

Gabriela Craciunescu Greu de perceput dacă Tsipras sau Varoufakis sunt într-un fel sau altul. Mai e şi doamna Zoe Konstantopoulou ca al treilea element al triadei. Ce pot să spun e că Syriza a fost votată şi de grecii din dreapta, monarhişti şi alţii ca ei. Românii cu drept de vot de aici aproape toţi au votat contra din motive de 'jos comunismul' şi ruşi. S-o spun p-a dreaptă, la începuturi nu m-a atras Syriza, dar mi-au plăcut Varoufakis şi Zoe; Tsipras, mai puţin. Grecii, depinde pe cine întrebi. Sigur nu au fost încântaţi de persoane sau personalităţi din Syriza, ci de principiile şi valorile pe care le susţineau: democraţie şi celelalte. Nu s-a format un cult al personalităţilor sau al salvatorilor, li se părea normal ca acele principii să fie susţinute de cei ce îi reprezintă. 'Elita' împreună cu mas-media ei au fost de o josnicie fără seamăn şi ca rezultat canalele media nu au mai fost ascultate sau urmărite de populaţie. Se urmăreau şi comentau între ei. Acum grecii sunt dezamăgiţi de rezultat sau de turnura pe care au luat-o lucrurile. Eu le-am găsit justificări syrizeilor că nu aveau ce face în condiţiile date, prietenii români de aici mă întreabă dacă îi mai susţin, în sensul de 'ţi-am zis eu.' Grecii nu se încurcă cu dacă şi cu parcă, nu sunt aşa de 'intelectuali' ca ai noştri. Le-a plăcut curajul lui Varoufakis şi 'nebunia' Zoei, nu ştiu dacă cineva l-a plăcut strict pe Tsipras, (ziceau că nu prea îl duce mintea - dar prost să fii, noroc să ai -, că n-a muncit o zi în viaţa lui, că a fost instruit să fie politician de profesie), au avut speranţe doar că triada ce o forma cu ceilalţi doi va putea pune problema cum trebuie şi rezolva ceva. Aparent, nu numai că nu s-a rezolvat, ba chiar pare mai rău, noi taxe şi tăieri de salarii, pensii. Ce nu e aparent e posibil să fie descris în articolul ăsta dar cred că nu se scrie nimic în mainstream media dacă nu există o agendă a cuiva, ceva. Deh, ca tot românul suspicios.

Anna Zelinski Spune-mi cu cine te însoțești, ca să-ți spun cine ești. Cât încă mai sunt resurse și le pot exploata în condițiile dictate de ei își stăpânesc resentimentele în fața duplicității și nu numai.

Manage

Preda Mihailescu Cand am fost in China, avea loc o prima intalnire a "Ligii Culturilor Vechi" - sub egida Greciei si a Chinei, avand ca figuranti Egiptul parca si cam atata. Nu Japonia sau India, pasamite Italia, sau Iran.

Deja in urma 10 si 8 ani, la conferinte de matematica si economie, in mod ostentativ laudatiile erau politice si nu matematice, mergand in primul rand la Chinez, apoi la Rus, si apoi la matematicieni.

Manage

Prospectiv A-z .
India ar fi putut figura cu brio. Chiar si Iranul... Dar politica sau interesul cum sugereaza d-na Zelinski mai sus face si desface firescul.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Despre Atelierul Grupului Prospectiv

Discutiile noastre la facebook au fost reluate in cadrul Atelierului Grupul Prospectiv. O buna descriere a ideii de atelier am gasit-o in textul lui Andrei Serban:

Nu mă gândesc prea des de ce sunt în viață, care e rostul meu pe lume. Ma gândesc în schimb foarte des cum să îmi fie mie bine, cum să am succes. Poate că nu sunt singurul care gândește așa… Totuși, oare nu suntem aici pentru altceva? În Mahabharata, Udishtira ne atrage atenția: „zilnic moartea ne bate la ușă, dar noi continuăm să trăim ca și cum am fi nemuritori”.

Un înțelept a spus: „Omul are o menire specială, pe care animalele nu o pot îndeplini: aceea de a sluji, de a servi conștient planeta. Un artist poate face mai mult, poate deveni un pod de legătură pentru ca anumite energii mai fine, de o altă calitate, să devină vizibile. Pentru a îndeplini această funcție, el trebuie să evolueze.”

Citind aceste cuvinte, cu mulți ani în urmă, m-am simțit imediat inspirat să mă examinez pe mine însumi, să mă întreb ce îmi lipsește și cum aș putea să evoluez, pentru a deveni un om și un artist adevărat.

Descoperisem în tinerețe, lucrând cu Brook în format de atelier, cât de benefică este munca de laborator. În atelier competiția nu-și are locul, ca și, de altfel, multe alte constrângeri și piedici, inclusiv teama paralizantă dinaintea unei premiere. Când lucrăm la un spectacol, vine aproape inevitabil momentul când propria importanță se face simțită – acel amor propriu care ne împinge să fim preocupați mai mult de noi înșine decât de întreg și să ne simțim fiecare atât de „speciali”, de „intersanți”. Iată ce ne izolează în micul egoism, de fapt într-o imensă singurătate. În condiții de atelier, însă, ceea ce caut este să mă regăsesc împreună cu ceilalți, să ne punem aceleași întrebări. Atmosfera de calmă introspecție ne ajută și să simțim că există în noi și în jurul nostru energii de o altă natură decât cele cu care interacționăm de obicei, energii cosmice accesibile doar într-o stare de disponibilitate pe care nu o avem în graba cotidiană după succes. Și ne dăm seama că toți contribuim la condițiile speciale absolut necesare pentru a crea această deschidere. Astfel se naște în fiecare o responsabilitate nouă, aceea de a participa la efortul comun. Ecranul opac, cel care mă face să mă gândesc doar la mine, se dizolvă atunci când las impresiile care vin de la ceilalți să mă pătrundă și apoi să circule liber. (…)

De ce participarea la ateliere e un fel de a te dezvolta? Trăim într-o lume dominată de o individualitate maximă și de un egoism monstruos. Ne e foarte greu nouă, oamenilor, să fim împreună. Un stol de păsări pot gândi și reușesc să se miște împreuna. La fel insectele, peștii, animalele… Oamenii, dimpotrivă – fiecare în singurătatea sa. În același timp – dansatorii din Bali sau actorii japonezi ai teatrului No formează cu adevărat un grup, reacționează în mod natural toți împreună, sunt animați de același impuls, ca o orchestră remarcabilă, dar fără dirijor, fără ca cineva să le dea semnalul. Prin contrast, nouă ne e aproape imposibil. De ce? Pentru că toți vrem să fim „speciali și unici”. De exemplu, când mă observ pe mine însumi, recunosc cât mi-e de greu să-i ascult pe ceilalți – mă gândesc la „importanța” mea, la ce am „eu” de spus. Să fii sensibil la cel de lângă tine cere un alt fel de concentrare decât în viață, o anumită calitate care ne lipsește, care cere un antrenament special. Acesta se poate obține doar în conditii de atelier. Ar trebui să ne amintim că suntem aici pentru a servi ceva mai înalt decât propria noastră persoană, atât în viață, cât și în teatru – cred profund în asta. Și, dacă e adevărat ce spun, înseamnă că eu și tu suntem același în esență și ar trebui să ne considerăm „NOI”, fiecare cu individualitatea sa, dar tinzând împreună spre un scop înalt, nobil. Prin exerciții, ajung să simt că eu, tu, noi facem parte din același univers, ajung să-l văd și să-l înțeleg pe celălalt ca pe mine însumi: Eu-Tu-Noi.

(Fragment din volumul „Cartea Atelierelor. Academia Itinerantă Andrei Șerban”, coordonat de Monica Andronescu și Cristiana Gavrilă, Editura Nemira, 2013)

Pe facebook

luni, 16 octombrie 2017

arbitrajul intre puteri este SINGURA aparare a celor mici in fata rapacitatii celor mari

Comments

Niciun comentariu:

afişări

Textele nerestricţionate pot fi preluate cu atribuire la blogul Grupului Prospectiv