Pe facebook: Solutii de porc pentru un terorism fara porc

joi, 18 august 2016

Solutii de porc pentru un terorism fara porc

Soluții de porc pentru un terorism fără porc – 15 iulie 2016

Soluții de porc pentru un terorism fără porc

Bun, ne întoarcem la planșeta de desen și întrebăm- ce se poate face ? Și ni se va spune că numai Big Brother e soluția- pentru că vezi Doamne nu poate fi lezat cultul musulman și nici persoana musulmanului ca atare. Și pentru că "suspecți" nu înseamnă "dovediți" și pentru că legea îl omoară pe procurorul care arestează fără motiv.
Îi avem pe Ahmed, Iusuf și Ali. Toți 3 sunt între 18 și 40 de ani , toți urmași ai unor imigranți, toți religioși. Băieții ăștia uită că bunicul lor mergea cu cămilele, că ce au au datorită statului francez și nu vreunei excepționale capacități proprii și se bazează pe niște legi foarte permisive. Pot să aibă copii- vezi cazul de la San Bernandino- ceea ce-i unește e faptul că nu sunt realizați nici unul din ei- fie sunt pe ajutor de șomaj- fie pe slujbe de amărășteni.
Pe cine arestezi ? Și pentru ce ? Și Ahmed, și Iusuf și Ali au Internet- și așa cum spuneam și anul trecut- după atentatele de la Paris- n-au nevoie de cine știe ce coordonare, logistică sau mai știu eu ce. Orice- de exemplu un camion- devine o armă mortală.
Și Ahmed și Iusuf și Ali plutesc în aceeași zeamă caldă în care orice omor e justificat pentru Profet și pentru religie și orice fel de infractor- de la ăla de-l scuipă pe polițist în spate și până la terorist- e un exemplu de luptă a religiei musulmane contra restului lumii. Pe această zeamă caldă n-o tratează eficient nici guvernele și nici serviciile secrete. Atâta timp cât aceste comunități ale urii și crimei nu vor fi sparte- nu se poate face nimic.

Smaranda Dobrescu Cu alte cuvinte, integrarea reala e posibila? Am auzit de curand o poveste adevarata spusa de un tanar turc: "pe mine mama nu m-a putut da la scoala, caci nu avea cum, eram cativa frati si surori si caietele si cartile costau, nu aveam lumina sa ne facem lectiile, nu aveam haine destule sa mergem la scoala. Refugiatii care au venit acum trimisi de Merkel primesc slujbe, ajutoare sociale, copiii lor merg la scoala"
Poate o societate sa fie mama buna pentru toti? E posibil multiculturalismul cand nativii traiesc mai rau decat refugiatii temporari sau definitivi? Putem visa la o lume fara discriminari? Asta e partea materiala a problemei. Cea religioasa este insa infinit mai delicata..

Stefan Kovacs Atunci când vrei- integrarea reală e posibilă. Numai că băieții ăștia nu sunt din generația deprinsă să muncească ca să obțină ceva ci din generația care așteaptă totul de-a gata. Între două slujbe, șomeri, neangajați vreodată...cineva care are un plan în viață și urmărește să se realizeze profesional nu va deveni niciodată terorist- decât poate împotriva voinței sale. Băieții ăștia sunt din păcate oarecum echivalentul tinerilor noștri frumoși- ăia care cereau resetarea clasei politice pentru că ei încă mai locuiesc cu părinții - dar fără componenta religioasă.

Stefan Kovacs Atâta doar că discutăm de integrarea individuală a cetățeanului în statul său de adopție. Statul nu e obligat să te gâdile cu pene sub nas , să-ți țină paltonul când te îmbraci, să-ți creeze un mediu prietenos în care tu să te simți bine. Imigrantul se integrează sau nu (și-atunci pleacă) în stat- nu statul e obligat să se integreze voinței sau obiceiurilor imigrantului. O șhaormerie nu deranjează pe nimeni, modificarea manualelor de istorie ca să nu lezezi sensibilitatea lui Ali- e deja deranjantă.

Stefan Kovacs La jocul de-a integrarea- orice fel de țară pierde. N-o să avem niciodată fonduri- și mă refer la țările dezvoltate- să dăm oricărui cetățean ceea ce vrea. Și atunci țara în care X-lete se integrează -trebuie să-i spună "Nu ești tu, imigrant Vasile în măsură să mă judeci, să-mi judeci istoria sau obiceiurile.TU te integrezi în obiceiurile mele și în istoria mea- dacă poți veni cu o plus-valoare pașnică și care să fie utilă pentru toată lumea- te acceptăm".

Mihai Ion Turcu Cel mai simplu, stai la tine acasa si reconstruieste-ti tara, noi va dam bani si in special va dam pace sa refaceti ce a fost stricat.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Despre Atelierul Grupului Prospectiv

Discutiile noastre la facebook au fost reluate in cadrul Atelierului Grupul Prospectiv. O buna descriere a ideii de atelier am gasit-o in textul lui Andrei Serban:

Nu mă gândesc prea des de ce sunt în viață, care e rostul meu pe lume. Ma gândesc în schimb foarte des cum să îmi fie mie bine, cum să am succes. Poate că nu sunt singurul care gândește așa… Totuși, oare nu suntem aici pentru altceva? În Mahabharata, Udishtira ne atrage atenția: „zilnic moartea ne bate la ușă, dar noi continuăm să trăim ca și cum am fi nemuritori”.

Un înțelept a spus: „Omul are o menire specială, pe care animalele nu o pot îndeplini: aceea de a sluji, de a servi conștient planeta. Un artist poate face mai mult, poate deveni un pod de legătură pentru ca anumite energii mai fine, de o altă calitate, să devină vizibile. Pentru a îndeplini această funcție, el trebuie să evolueze.”

Citind aceste cuvinte, cu mulți ani în urmă, m-am simțit imediat inspirat să mă examinez pe mine însumi, să mă întreb ce îmi lipsește și cum aș putea să evoluez, pentru a deveni un om și un artist adevărat.

Descoperisem în tinerețe, lucrând cu Brook în format de atelier, cât de benefică este munca de laborator. În atelier competiția nu-și are locul, ca și, de altfel, multe alte constrângeri și piedici, inclusiv teama paralizantă dinaintea unei premiere. Când lucrăm la un spectacol, vine aproape inevitabil momentul când propria importanță se face simțită – acel amor propriu care ne împinge să fim preocupați mai mult de noi înșine decât de întreg și să ne simțim fiecare atât de „speciali”, de „intersanți”. Iată ce ne izolează în micul egoism, de fapt într-o imensă singurătate. În condiții de atelier, însă, ceea ce caut este să mă regăsesc împreună cu ceilalți, să ne punem aceleași întrebări. Atmosfera de calmă introspecție ne ajută și să simțim că există în noi și în jurul nostru energii de o altă natură decât cele cu care interacționăm de obicei, energii cosmice accesibile doar într-o stare de disponibilitate pe care nu o avem în graba cotidiană după succes. Și ne dăm seama că toți contribuim la condițiile speciale absolut necesare pentru a crea această deschidere. Astfel se naște în fiecare o responsabilitate nouă, aceea de a participa la efortul comun. Ecranul opac, cel care mă face să mă gândesc doar la mine, se dizolvă atunci când las impresiile care vin de la ceilalți să mă pătrundă și apoi să circule liber. (…)

De ce participarea la ateliere e un fel de a te dezvolta? Trăim într-o lume dominată de o individualitate maximă și de un egoism monstruos. Ne e foarte greu nouă, oamenilor, să fim împreună. Un stol de păsări pot gândi și reușesc să se miște împreuna. La fel insectele, peștii, animalele… Oamenii, dimpotrivă – fiecare în singurătatea sa. În același timp – dansatorii din Bali sau actorii japonezi ai teatrului No formează cu adevărat un grup, reacționează în mod natural toți împreună, sunt animați de același impuls, ca o orchestră remarcabilă, dar fără dirijor, fără ca cineva să le dea semnalul. Prin contrast, nouă ne e aproape imposibil. De ce? Pentru că toți vrem să fim „speciali și unici”. De exemplu, când mă observ pe mine însumi, recunosc cât mi-e de greu să-i ascult pe ceilalți – mă gândesc la „importanța” mea, la ce am „eu” de spus. Să fii sensibil la cel de lângă tine cere un alt fel de concentrare decât în viață, o anumită calitate care ne lipsește, care cere un antrenament special. Acesta se poate obține doar în conditii de atelier. Ar trebui să ne amintim că suntem aici pentru a servi ceva mai înalt decât propria noastră persoană, atât în viață, cât și în teatru – cred profund în asta. Și, dacă e adevărat ce spun, înseamnă că eu și tu suntem același în esență și ar trebui să ne considerăm „NOI”, fiecare cu individualitatea sa, dar tinzând împreună spre un scop înalt, nobil. Prin exerciții, ajung să simt că eu, tu, noi facem parte din același univers, ajung să-l văd și să-l înțeleg pe celălalt ca pe mine însumi: Eu-Tu-Noi.

(Fragment din volumul „Cartea Atelierelor. Academia Itinerantă Andrei Șerban”, coordonat de Monica Andronescu și Cristiana Gavrilă, Editura Nemira, 2013)

Pe facebook

joi, 18 august 2016

Solutii de porc pentru un terorism fara porc

Niciun comentariu:

afişări

Textele nerestricţionate pot fi preluate cu atribuire la blogul Grupului Prospectiv