Pe facebook: Blair isi cere scuze

sâmbătă, 6 august 2016

Blair isi cere scuze

Blair isi cere scuze – 7 iulie 2016

Smaranda Dobrescu shared Ciuca Mihai's post. – 7 iulie 2016

Ha,ha, e mare scandal acu in UK cu publicarea raportului legat de mistificarea probelor cu armele chimice din Irak, Blair si-a luat fata de milog cu regrete siropoase.
Iar aia de la Intelligence cica aveau un insider care le spunea despre arme chimice, iar dupa citva timp au constatat ca informarile lu ala seamana izbitor de mult cu descrierea armelor chimice din filmele holliwoodiene si nu au nimic in comun cu realitatea.
Cu toata dragostea, cind pute,pute si-aci in UK, mai rau decit in Romanica.

Ioan Sorin Leoveanu HA, ha, ha, am avut si noi "experti" in arme de distrugere in masa care-si dadeau cu presupusul pe bani NATO. Chiar, daca nu aveau nici o calitate in domeniu, de ce-l plateau nemtii, ha,ha,ha ?

Poti gresi ca prim ministru cand dai o HG cu oarece neclaritati, sa zicem Cand insa greseala inseamna mii de morti, pleci, te ascunzi in gaura de sarpe..Unii, isi cer scuze cu toata sinceritatea :-( :-((!!!)
"'Este decizia cea mai grea pe care am luat-o vreodata (…) si am luat-o cu buna credinta. Imi asum intreaga responsabilitate. Ma incearca mai multa durere si regrete decat va puteti imagina', a declarat fostul sef al guvernului, vizibil emotionat, in cadrul unei conferinte de presa desfasurate la Londra.
http://www.aktual24.ro/blair-isi-cere-scuze-pentru.../

Blair isi cere scuze pentru decizia de a INVADA Irakul: "Ma incearca mai multa…

AKTUAL24.RO

Ioan Sorin Leoveanu Cred ca acolo a fosdt o "lucratura" cu scopul declarat de a scoate din zona influenta Rusiei si nedeclarat, de a destabiliza lumea araba. Din pacate, ambele au reusit Iracul importa mult armament din Rusia si nici nu avea o conducere a armatei cit de cit competenta. S-a vazut in razboi cit de prost au fost condusi de Statul lor Major si cit de tupeista a putut sa fie clasa aceea politica. Bine ca a scapat Omenirea de astfel de satrapi. Nu are de ce sa-si ceara scuze Blair pentru asta. Acolo a fost un pol al incompetentei gaunoase. Ca noi am renuntat la datoriile Iracului catre noi, asta nu am inteles. Mai tirziu s-a vazut ca pretul politic platit de poporul Roman fost devastator. Puteam sa luam petrol de acolo in contrapartida si se anula datoria.

Smaranda Dobrescu Eu cred ca nu poate fi pornit un razboi declarand o alta miza decat cea reala. Scoti armele sa te aperi nu sa ataci oameni nevinovati. Omenirea a ajuns atat de parsiva in secolul 20?? In ce priveste datoria noastra uitata cu atata generozitate va dau perfecta dreptate.

Ioan Sorin Leoveanu Din pacate epoca razboaielor de aparare este apusa de mult. Nici Afganii nu s-au aparat fara sa fie ajutati cu armament si instructori, nici Vietnamezii nu au fost lasati singuri, nici Coreenii. Ipoteza razboiului intregului popor functioneaza atunci cind exista o putere militara care ajuta, nu exista potentiali tradatori necunoscuti, exista o industrie de aparare de baza si o populatie instruita militar, altfel, nici o sansa. Destructurarea unei astfel de aparari se face pas cu pas prin distrugerea industriei de armament, vinzarea stocurilor, diminuarea profesionalizarii armatei si dotarea ei cu tehnica invechita, aducerea in pozitii de comanda a conservelor plasate de potentialul inamic, hartuirea, distrugerea sau denigrarea oamenilor capabili sa preia raspunderile necesare la un moment dat, etc. Nereformarea sistemelor de forta ale statului si transformarea lor in mijloace de distrugere a statului. Sunt multe lucruri care trebuiesc aparate inainte de a se ajunge la praful de pusca.

Smaranda Dobrescu Inteleg ca la noi destructurarea posibilitatii de aparare e aproape rezolvata!

Ioan Sorin Leoveanu Cred ca s-a muncit la greu aici.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Despre Atelierul Grupului Prospectiv

Discutiile noastre la facebook au fost reluate in cadrul Atelierului Grupul Prospectiv. O buna descriere a ideii de atelier am gasit-o in textul lui Andrei Serban:

Nu mă gândesc prea des de ce sunt în viață, care e rostul meu pe lume. Ma gândesc în schimb foarte des cum să îmi fie mie bine, cum să am succes. Poate că nu sunt singurul care gândește așa… Totuși, oare nu suntem aici pentru altceva? În Mahabharata, Udishtira ne atrage atenția: „zilnic moartea ne bate la ușă, dar noi continuăm să trăim ca și cum am fi nemuritori”.

Un înțelept a spus: „Omul are o menire specială, pe care animalele nu o pot îndeplini: aceea de a sluji, de a servi conștient planeta. Un artist poate face mai mult, poate deveni un pod de legătură pentru ca anumite energii mai fine, de o altă calitate, să devină vizibile. Pentru a îndeplini această funcție, el trebuie să evolueze.”

Citind aceste cuvinte, cu mulți ani în urmă, m-am simțit imediat inspirat să mă examinez pe mine însumi, să mă întreb ce îmi lipsește și cum aș putea să evoluez, pentru a deveni un om și un artist adevărat.

Descoperisem în tinerețe, lucrând cu Brook în format de atelier, cât de benefică este munca de laborator. În atelier competiția nu-și are locul, ca și, de altfel, multe alte constrângeri și piedici, inclusiv teama paralizantă dinaintea unei premiere. Când lucrăm la un spectacol, vine aproape inevitabil momentul când propria importanță se face simțită – acel amor propriu care ne împinge să fim preocupați mai mult de noi înșine decât de întreg și să ne simțim fiecare atât de „speciali”, de „intersanți”. Iată ce ne izolează în micul egoism, de fapt într-o imensă singurătate. În condiții de atelier, însă, ceea ce caut este să mă regăsesc împreună cu ceilalți, să ne punem aceleași întrebări. Atmosfera de calmă introspecție ne ajută și să simțim că există în noi și în jurul nostru energii de o altă natură decât cele cu care interacționăm de obicei, energii cosmice accesibile doar într-o stare de disponibilitate pe care nu o avem în graba cotidiană după succes. Și ne dăm seama că toți contribuim la condițiile speciale absolut necesare pentru a crea această deschidere. Astfel se naște în fiecare o responsabilitate nouă, aceea de a participa la efortul comun. Ecranul opac, cel care mă face să mă gândesc doar la mine, se dizolvă atunci când las impresiile care vin de la ceilalți să mă pătrundă și apoi să circule liber. (…)

De ce participarea la ateliere e un fel de a te dezvolta? Trăim într-o lume dominată de o individualitate maximă și de un egoism monstruos. Ne e foarte greu nouă, oamenilor, să fim împreună. Un stol de păsări pot gândi și reușesc să se miște împreuna. La fel insectele, peștii, animalele… Oamenii, dimpotrivă – fiecare în singurătatea sa. În același timp – dansatorii din Bali sau actorii japonezi ai teatrului No formează cu adevărat un grup, reacționează în mod natural toți împreună, sunt animați de același impuls, ca o orchestră remarcabilă, dar fără dirijor, fără ca cineva să le dea semnalul. Prin contrast, nouă ne e aproape imposibil. De ce? Pentru că toți vrem să fim „speciali și unici”. De exemplu, când mă observ pe mine însumi, recunosc cât mi-e de greu să-i ascult pe ceilalți – mă gândesc la „importanța” mea, la ce am „eu” de spus. Să fii sensibil la cel de lângă tine cere un alt fel de concentrare decât în viață, o anumită calitate care ne lipsește, care cere un antrenament special. Acesta se poate obține doar în conditii de atelier. Ar trebui să ne amintim că suntem aici pentru a servi ceva mai înalt decât propria noastră persoană, atât în viață, cât și în teatru – cred profund în asta. Și, dacă e adevărat ce spun, înseamnă că eu și tu suntem același în esență și ar trebui să ne considerăm „NOI”, fiecare cu individualitatea sa, dar tinzând împreună spre un scop înalt, nobil. Prin exerciții, ajung să simt că eu, tu, noi facem parte din același univers, ajung să-l văd și să-l înțeleg pe celălalt ca pe mine însumi: Eu-Tu-Noi.

(Fragment din volumul „Cartea Atelierelor. Academia Itinerantă Andrei Șerban”, coordonat de Monica Andronescu și Cristiana Gavrilă, Editura Nemira, 2013)

Pe facebook

sâmbătă, 6 august 2016

Blair isi cere scuze

Smaranda Dobrescu shared Ciuca Mihai's post. – 7 iulie 2016

Niciun comentariu:

afişări

Textele nerestricţionate pot fi preluate cu atribuire la blogul Grupului Prospectiv