Pe facebook: Presedinti socialisti francezi

vineri, 27 mai 2016

Presedinti socialisti francezi

Presedinti socialisti francezi – 12 mai 2016

Smaranda Dobrescu

10 mai 1981, alegerea primului presedinte de stanga al celei de a V-a Republici care condusese Partidul socialist francez timp de 10 ani, ales gratie votului masiv al tinerilor si categoriilor populare. Francois Mitterand era pe atunci un partizan declarat al "rupturii de capitalism".. Treizeci si cinci de ani mai tarziu, un alt presedinte socialist, care si-a condus partidul timp de 11 ani are parte de rejectarea masiva din partea tinerilor si categoriilor lucratorilor, saracilor, etc.. Guvernul acestuia nu a incetat sa sarbatoreasca antreprenorii si sa le acorde favoruri; el se ocupa in prezent de restrangerea dreptului la munca. O aniversare trista, chiar daca istoria stangii de la putere a cunoscut si pagini glorioase printre care existenta coalitiei Frontul Popular s-a remarcat copios prin evenimente de acest fel. ( concedii platite de 15 zile, reducerea timpului de lucru si a saptamanii la 48 ore, stabilirea contractelor colective - 1938). Franta a remarcat odata in plus discreditarea marilor partide politice care s-au succedat la conducerea tarii, decenii dupa decenii, fara sa satisfaca aspiratia spre schimbare a celor care i-au ales.

Mihai Ion Turcu Mitterand era educat la iezuiti.Faptul ca guvernele social-democrate cum au fost si ale noastre, urmeaza directive, n-as spune "de dreapta" ci ale unor structuri oligarhice globalizatoare mondiale demonstreaza crisa sistemului politic constitutionalist liberal-democratic.

Smaranda Dobrescu De acord. Criza se poate rezolva prin contrazicerea lui Fukuyama si revederea programelor si ideologiilor in spiritul cerut de segmentele clasice sau mai noi de alegatori, fie prin acceptarea ideilor unor tineri de a intra in anarhie. Fiecare va raspunde conform posibilitatilor si intereselor proprii sau inoculate...

Mihai Ion Turcu Fukuyama a devenit foarte popular nu insemneaza ca ipoteza sa este lege. Stintic ipoteza sa n-a strabatut procesul de "falsificare". Personal cred ca proiectul uniupolar este utopic. Poate fi contrazis stiintific, Ca el este vointa unei oligarhii organizate este evident. Se pare ca proiectul se clatina si se va prabuzi inevitabil dar sub forma unei crize periculoase. Aceasta ar trebui reperata si evitata nu pentru a salva proiectul ci pentru a proteja lumea de crize majore.

Prospectiv A-z .
Criza nu poate fi evitata. Logica intreg sistemului face criza inevitabila--sistemul fiind piramidal. Se poate amana, ceea ce au facut pentru atata timp, cat s-au mai gasit fraieri sa fie aruncati la baza sau vreo schema de imbogatire instantanee prin speculatie imobiliara.

Prospectiv A-z .
Si Mitterrand a avut o perioada dificila din partea sistemului, la inceputul mandatului, ca si Hollande. Cand Franta a ales sa-l trimita acasa pe de Gaulle, in efect s-a terminat cu independenta ei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Despre Atelierul Grupului Prospectiv

Discutiile noastre la facebook au fost reluate in cadrul Atelierului Grupul Prospectiv. O buna descriere a ideii de atelier am gasit-o in textul lui Andrei Serban:

Nu mă gândesc prea des de ce sunt în viață, care e rostul meu pe lume. Ma gândesc în schimb foarte des cum să îmi fie mie bine, cum să am succes. Poate că nu sunt singurul care gândește așa… Totuși, oare nu suntem aici pentru altceva? În Mahabharata, Udishtira ne atrage atenția: „zilnic moartea ne bate la ușă, dar noi continuăm să trăim ca și cum am fi nemuritori”.

Un înțelept a spus: „Omul are o menire specială, pe care animalele nu o pot îndeplini: aceea de a sluji, de a servi conștient planeta. Un artist poate face mai mult, poate deveni un pod de legătură pentru ca anumite energii mai fine, de o altă calitate, să devină vizibile. Pentru a îndeplini această funcție, el trebuie să evolueze.”

Citind aceste cuvinte, cu mulți ani în urmă, m-am simțit imediat inspirat să mă examinez pe mine însumi, să mă întreb ce îmi lipsește și cum aș putea să evoluez, pentru a deveni un om și un artist adevărat.

Descoperisem în tinerețe, lucrând cu Brook în format de atelier, cât de benefică este munca de laborator. În atelier competiția nu-și are locul, ca și, de altfel, multe alte constrângeri și piedici, inclusiv teama paralizantă dinaintea unei premiere. Când lucrăm la un spectacol, vine aproape inevitabil momentul când propria importanță se face simțită – acel amor propriu care ne împinge să fim preocupați mai mult de noi înșine decât de întreg și să ne simțim fiecare atât de „speciali”, de „intersanți”. Iată ce ne izolează în micul egoism, de fapt într-o imensă singurătate. În condiții de atelier, însă, ceea ce caut este să mă regăsesc împreună cu ceilalți, să ne punem aceleași întrebări. Atmosfera de calmă introspecție ne ajută și să simțim că există în noi și în jurul nostru energii de o altă natură decât cele cu care interacționăm de obicei, energii cosmice accesibile doar într-o stare de disponibilitate pe care nu o avem în graba cotidiană după succes. Și ne dăm seama că toți contribuim la condițiile speciale absolut necesare pentru a crea această deschidere. Astfel se naște în fiecare o responsabilitate nouă, aceea de a participa la efortul comun. Ecranul opac, cel care mă face să mă gândesc doar la mine, se dizolvă atunci când las impresiile care vin de la ceilalți să mă pătrundă și apoi să circule liber. (…)

De ce participarea la ateliere e un fel de a te dezvolta? Trăim într-o lume dominată de o individualitate maximă și de un egoism monstruos. Ne e foarte greu nouă, oamenilor, să fim împreună. Un stol de păsări pot gândi și reușesc să se miște împreuna. La fel insectele, peștii, animalele… Oamenii, dimpotrivă – fiecare în singurătatea sa. În același timp – dansatorii din Bali sau actorii japonezi ai teatrului No formează cu adevărat un grup, reacționează în mod natural toți împreună, sunt animați de același impuls, ca o orchestră remarcabilă, dar fără dirijor, fără ca cineva să le dea semnalul. Prin contrast, nouă ne e aproape imposibil. De ce? Pentru că toți vrem să fim „speciali și unici”. De exemplu, când mă observ pe mine însumi, recunosc cât mi-e de greu să-i ascult pe ceilalți – mă gândesc la „importanța” mea, la ce am „eu” de spus. Să fii sensibil la cel de lângă tine cere un alt fel de concentrare decât în viață, o anumită calitate care ne lipsește, care cere un antrenament special. Acesta se poate obține doar în conditii de atelier. Ar trebui să ne amintim că suntem aici pentru a servi ceva mai înalt decât propria noastră persoană, atât în viață, cât și în teatru – cred profund în asta. Și, dacă e adevărat ce spun, înseamnă că eu și tu suntem același în esență și ar trebui să ne considerăm „NOI”, fiecare cu individualitatea sa, dar tinzând împreună spre un scop înalt, nobil. Prin exerciții, ajung să simt că eu, tu, noi facem parte din același univers, ajung să-l văd și să-l înțeleg pe celălalt ca pe mine însumi: Eu-Tu-Noi.

(Fragment din volumul „Cartea Atelierelor. Academia Itinerantă Andrei Șerban”, coordonat de Monica Andronescu și Cristiana Gavrilă, Editura Nemira, 2013)

Pe facebook

vineri, 27 mai 2016

Presedinti socialisti francezi

Smaranda Dobrescu

Niciun comentariu:

afişări

Textele nerestricţionate pot fi preluate cu atribuire la blogul Grupului Prospectiv