Pe facebook: Mai avem sindicate?

vineri, 27 mai 2016

Mai avem sindicate?

Mai avem sindicate? – 9 mai 2016

Smaranda Dobrescu

IN Romania, ca si in alte tari europene dialogul social si contractele colective au disparut sau exista doar cu numele. In concordanta cu ILO si Conventia pentru apararea drepturilor omului semnata de toate tarile in 1948, principiul fundamental al libertatii de asociere si dreptul la contracte colective reprezinta o reflectare a drepturilor omului.
In prezent, in coordonarea Consiliului European al Sindicatelor, multe filiale lucreaza impreuna cu partide social democrate si guverne nationale penbtru a presa semnarea unui Protocol pentru Progres Social care sa reechilibreze drepturile in Europa prin renegocierea Tratatului. Aceasta actiune se asteapta sa dea un semnal puternic asupra faptului ca UE si-a pierdut contactul cu cetatenii sai. Oare sindicatele noastre or fi interesate? Nu de alta, dar raportul CE considera ca si asa in lipsa productivitatii asteptate, salariile noastre sunt prea mari!!!

Alexandru Botu Care sindicate? Vorbesc de partea constructiva a participarii la dialogul social. Parte care ar trebui sa nu astepte conjuncturi, ci sa determine intelegeri.

Mihai Ion Turcu Pentru a exista o piata dinamica a bunurilor esentiale si de larg consumsi servicii trebuie sa existe un raport optim salarii-preturi.Atata timp cat majoritatea nunurilor sunt importate si se vand la preturi UE sau peste, diproportia salarii -preturi ar trebui sa se resimta in vanzari. Faptul ca se resimte si nu prea, ascunde alte disproportii in bugetele familiale. Care ?

Smaranda Dobrescu Munca la negru, evaziunea, venituri neinregistrate, etc

Alexandru Botu Nivelul din venituri cheltuit pentru vietuire...

Smaranda Dobrescu Actiunea la nivel sindical european a demarat in special ca urmare a desfiintarii contractelor colective la nivelul tarilor care stipulau conditii minime de salarizare, securitate a muncii si programe de munca fara sa le lase la bunavointa angajatorilor. Asa s-a ajuns ca toate salariile se negociaza la nivelul patronului ajungandu-se in extrem de multe cazuri ca absolventi de studii universitare sa fie platiti in mediul privat cu samariul minim. In cazul multinationalelor, programul de munca nu mai este normat, iar noxele de la locul de munca nu sunt deranjate mai deloc.

Alexandru Botu Exista si exceptii, pe care le cunosc, spre deosebire de situatia declarata pe care o stiu din auzite. Ce sa cred?...

Smaranda Dobrescu Orice regula comporta exceptii. La ce exceptii te gandesti, Alexandru?

Alexandru Botu La cei care lucreaza in societati cu management pe proiecte si unde resursele necesare executiei unui proiect sunt cunoscute si gestionate de echipa de proiect.

Smaranda Dobrescu Si acestia au contracte de munca pe perioada determinata. Echipa stie insa ca cu cat vor fi mai putini, venitul ce le va reveni va fi mai mare. Mai des insa, astfel de proiecte vin suplimentar unor norme didactice sau altor norme de baza obtinute in baza altor contracte. Vizeaza in special cercetarea.

Alexandru Botu Vizeaza in principal mediile inalt calificate, care lucreaza la proiecte relativ complexe, chiar foarte complexe. Echipa stie de la inceput (un fel de negociere) ce ii revine daca indeplineste exemplar sarcinile. De ce ar comenta angajamentele asumate?...

Smaranda Dobrescu Evident ca nu au ce comenta. Postarea se referea la lucratori obisnuiti aflati la discretia patronilor si care nu au un text , o regula generala care sa-i apere. Adica o autoritate care sa reglementeze conditiile urmare unei negocieri sindicate-patronate. Regulile le dicteaza acum doar, doar, doar -PATRONUL! Lucratorul este obligat sa accepte orice in lipsa unui act reglementator la nivel de tara incheiat intre patronatele si sindicatele reprezentative.

Alexandru Botu Sigur ca am inteles despre ce este vorba si de aceea am zis ca liderii de sindicat sunt cei care cunosc cel mai bine situatiile diverse si ar trebui sa gaseasca solutii potrivite pentru negocieri nedisproportionate, posibile-desigur- atunci cand si daca acesti lideri se fac ca fac sindicalism.

Dinica Roman "One suggestion to solving the retirement crisis in America was changing the conversation "from retirement as an aspiration to lifelong work as an aspiration.""

https://theintercept.com/.../at-conference-of-elites-the.../

Smaranda Dobrescu Desigur! Asa cum unii sustin ca supra-reglementarea stranguleaza economia sau ca este inutil sa mai dam saracilor beneficii suplimentare caci si asa se pare ca primesc 30 mii $ anual!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Despre Atelierul Grupului Prospectiv

Discutiile noastre la facebook au fost reluate in cadrul Atelierului Grupul Prospectiv. O buna descriere a ideii de atelier am gasit-o in textul lui Andrei Serban:

Nu mă gândesc prea des de ce sunt în viață, care e rostul meu pe lume. Ma gândesc în schimb foarte des cum să îmi fie mie bine, cum să am succes. Poate că nu sunt singurul care gândește așa… Totuși, oare nu suntem aici pentru altceva? În Mahabharata, Udishtira ne atrage atenția: „zilnic moartea ne bate la ușă, dar noi continuăm să trăim ca și cum am fi nemuritori”.

Un înțelept a spus: „Omul are o menire specială, pe care animalele nu o pot îndeplini: aceea de a sluji, de a servi conștient planeta. Un artist poate face mai mult, poate deveni un pod de legătură pentru ca anumite energii mai fine, de o altă calitate, să devină vizibile. Pentru a îndeplini această funcție, el trebuie să evolueze.”

Citind aceste cuvinte, cu mulți ani în urmă, m-am simțit imediat inspirat să mă examinez pe mine însumi, să mă întreb ce îmi lipsește și cum aș putea să evoluez, pentru a deveni un om și un artist adevărat.

Descoperisem în tinerețe, lucrând cu Brook în format de atelier, cât de benefică este munca de laborator. În atelier competiția nu-și are locul, ca și, de altfel, multe alte constrângeri și piedici, inclusiv teama paralizantă dinaintea unei premiere. Când lucrăm la un spectacol, vine aproape inevitabil momentul când propria importanță se face simțită – acel amor propriu care ne împinge să fim preocupați mai mult de noi înșine decât de întreg și să ne simțim fiecare atât de „speciali”, de „intersanți”. Iată ce ne izolează în micul egoism, de fapt într-o imensă singurătate. În condiții de atelier, însă, ceea ce caut este să mă regăsesc împreună cu ceilalți, să ne punem aceleași întrebări. Atmosfera de calmă introspecție ne ajută și să simțim că există în noi și în jurul nostru energii de o altă natură decât cele cu care interacționăm de obicei, energii cosmice accesibile doar într-o stare de disponibilitate pe care nu o avem în graba cotidiană după succes. Și ne dăm seama că toți contribuim la condițiile speciale absolut necesare pentru a crea această deschidere. Astfel se naște în fiecare o responsabilitate nouă, aceea de a participa la efortul comun. Ecranul opac, cel care mă face să mă gândesc doar la mine, se dizolvă atunci când las impresiile care vin de la ceilalți să mă pătrundă și apoi să circule liber. (…)

De ce participarea la ateliere e un fel de a te dezvolta? Trăim într-o lume dominată de o individualitate maximă și de un egoism monstruos. Ne e foarte greu nouă, oamenilor, să fim împreună. Un stol de păsări pot gândi și reușesc să se miște împreuna. La fel insectele, peștii, animalele… Oamenii, dimpotrivă – fiecare în singurătatea sa. În același timp – dansatorii din Bali sau actorii japonezi ai teatrului No formează cu adevărat un grup, reacționează în mod natural toți împreună, sunt animați de același impuls, ca o orchestră remarcabilă, dar fără dirijor, fără ca cineva să le dea semnalul. Prin contrast, nouă ne e aproape imposibil. De ce? Pentru că toți vrem să fim „speciali și unici”. De exemplu, când mă observ pe mine însumi, recunosc cât mi-e de greu să-i ascult pe ceilalți – mă gândesc la „importanța” mea, la ce am „eu” de spus. Să fii sensibil la cel de lângă tine cere un alt fel de concentrare decât în viață, o anumită calitate care ne lipsește, care cere un antrenament special. Acesta se poate obține doar în conditii de atelier. Ar trebui să ne amintim că suntem aici pentru a servi ceva mai înalt decât propria noastră persoană, atât în viață, cât și în teatru – cred profund în asta. Și, dacă e adevărat ce spun, înseamnă că eu și tu suntem același în esență și ar trebui să ne considerăm „NOI”, fiecare cu individualitatea sa, dar tinzând împreună spre un scop înalt, nobil. Prin exerciții, ajung să simt că eu, tu, noi facem parte din același univers, ajung să-l văd și să-l înțeleg pe celălalt ca pe mine însumi: Eu-Tu-Noi.

(Fragment din volumul „Cartea Atelierelor. Academia Itinerantă Andrei Șerban”, coordonat de Monica Andronescu și Cristiana Gavrilă, Editura Nemira, 2013)

Pe facebook

vineri, 27 mai 2016

Mai avem sindicate?

Smaranda Dobrescu

Niciun comentariu:

afişări

Textele nerestricţionate pot fi preluate cu atribuire la blogul Grupului Prospectiv