luni, 21 martie 2016

Abordari diferite ale acapararii terenurilor agricole

Abordari diferite ale acapararii terenurilor agricole – 7 martie 2016


Smaranda Dobrescu
 

In urma cu un an acuzam programul lui Orban de manifestari potrivnice democratiei de tip liberal. Cum am ajuns acum sa-mi regasesc parte din idei in actiunile aceluiasi Orban? Ma refer in special la initiativele maghiare de a consulta populatia in privinta deschiderii granitelor pentru refugiati si a vanzarii pamantului agricol catre cetateni/persoane juridice straini
"O lege votată în 2012 interzice vânzarea pământului către companii străine, impune cumpărătorului condiţia de a locui cât mai aproape de zona respectivă şi de a avea măcar o diplomă de absolvire a unor studii preuniversitare în domeniul agriculturii. Adoptarea legii a stârnit proteste în Austria vecină. Ministrul austriac al Agricultrii a acuzat atunci Ungaria de "gesturi neprietenești" și se temea de eventuale exproprieri.
A urmat apoi un program intensiv de achiziționare de terenuri agricole de către stat, care profita de dreptul său de preempțiune. Pământul urma să fie arendat fermierilor în cadrul unui program guvernamental."

 

 

România-Ungaria: două abordări ale acapărării terenurilor agricole

Partidul ungar de extremă dreapta Jobbik readuce în centrul dezbaterii problema vânzării terenurilor agricole către străini. Jobbik a propus organizarea unui…

COTIDIANUL.RO

 

Adrian Severin Nu te lasa sedusa Smaranda. Non idem est si duo dicunt idem. Noi ramanem demoliberali si europeni. Ceea ce criticam in UE nu este democratia liberala ci impostura democrata si nu federalismul european ci imperialismul pseudoeuropean. Orban a suparat Occidentul nu pentru ca i-a negat valorile ci pentru ca a indraznit sa pretinda dreptul de a le abandona tot asa cum UE le-a abandonat dar de asta data in apararea natiunii maghiare.

 

Smaranda Dobrescu Adrian, niciodata nu voi abandona valorile democratiei liberale, chiar daca eficienta economica a unor state non europene care au incalcat regulile acestei democratii pare atragatoare. Cele doua teme de care m-am apropiat cu exemplul sunt o manifestare a spiritului democratic de consultare a poporului. In discutie se pune acum respectarea intelegerilor europene. Macar vanzarea pamanturilor agricole si acceptarea cotelor de refugiati Orban nu le-a acceptat niciodata, fara ca mai marii UE sa-i fi penalizat in vreun fel desi a incalcat principiul unanimitatii. Ai dreptate ca ipocrizia ca si democratia buna pentru lei si nu pentru catei este o eschiva obisnuita a europenilor.

 

Adrian Severin Democratia directa nu este democratie liberala. De fapt nu este democratie deloc. In conditiile specifice societatii contemporane democratia trebuie reinventata. Oricum, a consulta poporul in chestiunea refugiatilor este o ipocrizie periculoasa. Ce saspuna poporul si pe ce baze sa rationeze? Chiar si cu vanzarea terenurilor este la fel. Daca conducatorii cred ca nu e bine sa nu o faca. Daca poporului nu ii place, sa schimbe conducatorii. Pastorul conduce turma iar nu turma pastorul. Cand turma conduce pastorul ajung cu totii in prapastie. Conducerea de catre popor este cu totul altceva.

 

Smaranda Dobrescu De acord. Democratia liberala se manifesta prin reprezentanti.. Este limitată prin aceea că participarea populară la guvernare este periodică şi de scurtă durată, fiind restrânsă de scrutinul electoral stabilit la câţiva ani o dată. Daca in decursul perioadei de 4 ani de guvernare prin reprezentanti intervin evenimente in viata cetatii care afecteaza bunul trai al populatiei, ceea ce nu e constitutional teoretic, o noua consultare poate interveni a carei semnificatie si decizie ar trebui sa stea la indemana Parlamentului. Fac diferenta intre faptul ca turma conduce pastorul si pastorul are nevoie in deciziile sale de o consultare fara rezultate obligatorii.Problema cotelor de refugiati este desigur un apanaj al Parlamentului. Dupa cum se vede acest Parlament nu exista iar premierul a respins cererea in acest sens facuta de un grup de galateni. 
In privinta terenurilor agricole, in decurs de 4 ani pana cand populatia isi va penaliza eventual alesii, terenurile agrare ale tarii se pot injumatati. Ce-i de facut in limitele democratiei liberale?

 

Preda Mihailescu Adrian Severin @ "Democratia directa nu este democratie liberala. De fapt nu este democratie deloc." Un punct de vedere provocator. Punandu-l la lucru, descoperim ca tara cea mai liberala din Europa este nedemocrata - Elvetia!

 

Adrian Severin Este Elveția țara cea mai liberală? Eu credeam că este cea mai provincială.

 

Adrian Severin Smaranda, democrația liberală sau cu orice alt nume echivalent, nu este un festival care se organizează o dată la fiecare patru ani. Ea este un mod de a gândi și a trăi în fiecare zi. În raportul meu asupra democrației, adoptat de PACE, am identificat 23 de parametri ai democrației reale. Nu spun că acel raport este Biblia democrației dar nici nu este în regulă ca nimic din ceea ce unii dintre noi am produs în acest ultim sfert de secol să fie ignorat în România. Oricât spirit sisific am avea, tot ajungem la o limită.

 

Smaranda Dobrescu Adrian, vorbesti de lucruri familiare mie, simtite si cunoscute, exact in aceasta ordine. Tema discutiei noastre este: In cadrul unei democratii liberale sunt permise referendumuri pe teme de interes larg? Rezultatul acestora naste o obligatie anume din partea Parlamentului sau Parlamentului ii revine sarcina deciziei?Sunt referendumurile doar un apanaj al democratiilor participative? Daca nu gresesc, Constitutia prevede referendumuri la initiativa Presedintelui. Daca gasim un raspuns comun voi putea fie sa-mi intaresc ideea asupra nevoii actuale de consultare privind cele doua teme, fie voi considera ca ce face Orban este un gest de cumparare de bunavointa fara sa aibe nimic in buzunar.

Iti multumesc ca ti-ai amintit de vremurile glorioase cand ne luptam sa ne apropiem cu pasi mai mari de Uniunea Europeana. Sperantele noastre s-au mai domolit, deceptiile au aparut, dar eu, cel putin consider ca formula tarii -insula nu e posibila. De aceea pana la noi solutii radicale, daca ar exista mi se pare ca modificarea Tratatului ar fi utila cel putin in privinta unor parametri economici. In sprijinul acestei idei:
https://www.socialeurope.eu/.../need-rewrite-maastricht.../

 

 

Why We Need To Rewrite The Maastricht Rules

SOCIALEUROPE.EU|DE JOHN WEEKS


Adrian Severin Smaranda, desi grijile curente nu imi permit intrarea in dezbateri atat de teoretice, iti raspund in doua fraze: 1. Referendumul, dupa parerea mea, nu este de exclus intr-o democratie, fiind insa esential cum si in ce scop este organizat. (In acest sens exista cel putin o recomandare interesanta a Consiliului Europei, bazata pe raportul elvetianului Andreas Gross.) 2. Tratatele europene trebuie profund schimbate pt ca UE sa ajunga a corespunde cu ideile noastre - ale mele si ale tale. (Vezi si propunerea de "lege fundamentala a Uniunii Europene" redactata de Grupul Spinelli din PE.)

 

Preda Mihailescu Adrian Severin @ Este liberala. Bancile se adapteaza liber la bataia vântului.

 

Prospectiv A-z .
"Noi ramanem demoliberali si europeni." Despre care 'noi' este vorba, domnule
Severin? Nu de alta, dar s-ar putea sa ramaneti singuri. EUropa nu mai este democrata, nu mai este pentru toti.

 

Adrian Severin Despre mine și despre prietena mea Smaranda. Cât despre Europa la care mă refer, ea este alta decât cea la care vă referiți dvs. Este Europa unită a proiectului nostru (al meu și al Smarandei) din anii 1990.

 

Prospectiv A-z .
Aceeasi EUropa, atunci si acum, domnule 
Severin. Nu numai in ceea ce priveste EUropa, ci si pe dumneavoastra. Doar ca cele 2 nu-s identice.

 

Prospectiv A-z .
In postarea initiala, colega
 Smaranda, scria: "In urma cu un an acuzam programul lui Orban de manifestari potrivnice democratiei de tip liberal. Cum am ajuns acum sa-mi regasesc parte din idei in actiunile aceluiasi Orban?"

Si eu ma intreb si atatia altii care, iata si alegerile americane, pun in discutie fie democratia in forma ei golita de continut de neoliberalism, fie neoliberalismul ca doctrina economica. Pana la urma, Trump si Sanders nu-s decat semnele de intrebare ridicate de multime despre aceste forme/doctrine deformate de establishment.

 

Mihai Ion Turcu Nu numai Victor Orban a facut ce se putea face pentru a prezerva obiectul care justifica existenta statului natiune -pamantul. In aceasta materie ni s-au bagat pe gat ultimativ "principii" si "legi" de catre unii interesati sa cumpere ce iei nu au de vanzare (Olanda spre exemplu) dupa principiul "Noi luam tot si ce ramane impartim- ce e corect e corect !"

 

Prospectiv A-z .
Iata EUropa expertilor revolutionari/revolutionarilor experti: ...Vezi mai mult

 

 

Diplomație a la Merkel: "Am ajuns ca la zece noaptea să negociem pe un colț de…

COTIDIANUL.RO

 

Prospectiv A-z .
Under the proposed framework hashed out between the EU and Turkey at a special summit Monday, Europe would double financial assistance to help Turkey cope with the refugee crisis to €6 billion. More controversial: Brussels would accelerate Turkey's EU membership negotiations and drop visa restrictions for all Turks traveling to the EU.

In return, Turkey would agree to take back all refugees who arrive in Greece illegally. For every Syrian sent back to Turkey, the EU would accept one Syrian from Turkey.

Pe romaneste giugiuc. Cücük.

http://www.politico.eu/.../europe-finds-no-delight-in.../Vezi traducerea

 

 

Europe finds no delight in Turkish deal

POLITICO.EU

Niciun comentariu: