Pe facebook: Taranii romani sunt abandonati in favoarea marelui agro-business

miercuri, 27 ianuarie 2016

Taranii romani sunt abandonati in favoarea marelui agro-business

Taranii romani sunt abandonati in favoarea marelui bussiness – 20 ianuarie 2016

Smaranda Dobrescu

Avem o noua scrisoare deschisa, de data asta adresata de un irlandez traitor in Romania, implicat in agricultura dar si in schimburi culturale bilaterale. Uimitor, dar iata ca atunci cand pe agricultorii saraci nu-i mai reprezinta nimeni s-a gasit un ne-roman sa o faca in fata premierului:
"Poate nu va fi niciodata o reforma in Politica Agricola Comuna, insa asta nu va scuteste pe dumneavoastra de responsabilitate in fata celor 9 milioane de romani care traiesc in 4 milioane de mici gospodarii taranesti, majoritatea in subzistenta, ci din contra va obliga la mai mult."

Ţăranii români sunt abandonaţi în favoarea marelui agro-business

COTIDIANUL.RO

Mihai Ion Turcu Va aduceti aminte de cotele obligatorii apoi de cooperativizare care de fapt a ruinat ideea de taran !? Precum varstnicii sunt asteptati sa iasa din sistem, taranii , care sunt si carstnici, se asteapta sqa-si vanda pamantul si .....

Smaranda Dobrescu S-a rupt firul povestii, Domnule Profesor...

Mihai Ion Turcu De cate ori sunt intrebat ce fel este originea familiei noastre, spun "taran" (sunt sigur ca nu) noi, generic, suntem tarani.

Smaranda Dobrescu De aceea ne si simtim solidari cu batranica cu basma si sort care vinde un fir de patrunjel la un colt de trotuar

Mihai Ion Turcu Saracia lucie este greu de inteles empatic. Cand spun ca R%omania are nevoie de politici social democrate si liberale concomitent, unele adevarate, ma gandesc si la faptul ca saracia lucie nu ar trebui sa existe si poate fi eradicata.

Alexandru Botu Uneori, chiar si criticile profesioniste facute unor institutii pot constitui informatii interesante pentru cei care au interese asupra statului vizat. Si aceste informatii sunt, iata, gratuite si plecate de la bune intentii...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Despre Atelierul Grupului Prospectiv

Discutiile noastre la facebook au fost reluate in cadrul Atelierului Grupul Prospectiv. O buna descriere a ideii de atelier am gasit-o in textul lui Andrei Serban:

Nu mă gândesc prea des de ce sunt în viață, care e rostul meu pe lume. Ma gândesc în schimb foarte des cum să îmi fie mie bine, cum să am succes. Poate că nu sunt singurul care gândește așa… Totuși, oare nu suntem aici pentru altceva? În Mahabharata, Udishtira ne atrage atenția: „zilnic moartea ne bate la ușă, dar noi continuăm să trăim ca și cum am fi nemuritori”.

Un înțelept a spus: „Omul are o menire specială, pe care animalele nu o pot îndeplini: aceea de a sluji, de a servi conștient planeta. Un artist poate face mai mult, poate deveni un pod de legătură pentru ca anumite energii mai fine, de o altă calitate, să devină vizibile. Pentru a îndeplini această funcție, el trebuie să evolueze.”

Citind aceste cuvinte, cu mulți ani în urmă, m-am simțit imediat inspirat să mă examinez pe mine însumi, să mă întreb ce îmi lipsește și cum aș putea să evoluez, pentru a deveni un om și un artist adevărat.

Descoperisem în tinerețe, lucrând cu Brook în format de atelier, cât de benefică este munca de laborator. În atelier competiția nu-și are locul, ca și, de altfel, multe alte constrângeri și piedici, inclusiv teama paralizantă dinaintea unei premiere. Când lucrăm la un spectacol, vine aproape inevitabil momentul când propria importanță se face simțită – acel amor propriu care ne împinge să fim preocupați mai mult de noi înșine decât de întreg și să ne simțim fiecare atât de „speciali”, de „intersanți”. Iată ce ne izolează în micul egoism, de fapt într-o imensă singurătate. În condiții de atelier, însă, ceea ce caut este să mă regăsesc împreună cu ceilalți, să ne punem aceleași întrebări. Atmosfera de calmă introspecție ne ajută și să simțim că există în noi și în jurul nostru energii de o altă natură decât cele cu care interacționăm de obicei, energii cosmice accesibile doar într-o stare de disponibilitate pe care nu o avem în graba cotidiană după succes. Și ne dăm seama că toți contribuim la condițiile speciale absolut necesare pentru a crea această deschidere. Astfel se naște în fiecare o responsabilitate nouă, aceea de a participa la efortul comun. Ecranul opac, cel care mă face să mă gândesc doar la mine, se dizolvă atunci când las impresiile care vin de la ceilalți să mă pătrundă și apoi să circule liber. (…)

De ce participarea la ateliere e un fel de a te dezvolta? Trăim într-o lume dominată de o individualitate maximă și de un egoism monstruos. Ne e foarte greu nouă, oamenilor, să fim împreună. Un stol de păsări pot gândi și reușesc să se miște împreuna. La fel insectele, peștii, animalele… Oamenii, dimpotrivă – fiecare în singurătatea sa. În același timp – dansatorii din Bali sau actorii japonezi ai teatrului No formează cu adevărat un grup, reacționează în mod natural toți împreună, sunt animați de același impuls, ca o orchestră remarcabilă, dar fără dirijor, fără ca cineva să le dea semnalul. Prin contrast, nouă ne e aproape imposibil. De ce? Pentru că toți vrem să fim „speciali și unici”. De exemplu, când mă observ pe mine însumi, recunosc cât mi-e de greu să-i ascult pe ceilalți – mă gândesc la „importanța” mea, la ce am „eu” de spus. Să fii sensibil la cel de lângă tine cere un alt fel de concentrare decât în viață, o anumită calitate care ne lipsește, care cere un antrenament special. Acesta se poate obține doar în conditii de atelier. Ar trebui să ne amintim că suntem aici pentru a servi ceva mai înalt decât propria noastră persoană, atât în viață, cât și în teatru – cred profund în asta. Și, dacă e adevărat ce spun, înseamnă că eu și tu suntem același în esență și ar trebui să ne considerăm „NOI”, fiecare cu individualitatea sa, dar tinzând împreună spre un scop înalt, nobil. Prin exerciții, ajung să simt că eu, tu, noi facem parte din același univers, ajung să-l văd și să-l înțeleg pe celălalt ca pe mine însumi: Eu-Tu-Noi.

(Fragment din volumul „Cartea Atelierelor. Academia Itinerantă Andrei Șerban”, coordonat de Monica Andronescu și Cristiana Gavrilă, Editura Nemira, 2013)

Pe facebook

miercuri, 27 ianuarie 2016

Taranii romani sunt abandonati in favoarea marelui agro-business

Niciun comentariu:

afişări

Textele nerestricţionate pot fi preluate cu atribuire la blogul Grupului Prospectiv