Pe facebook: Despre legile norvegiene de protectie a copilului

miercuri, 27 ianuarie 2016

Despre legile norvegiene de protectie a copilului

Despre legile norvegiene de protectie a copilului – 18 ianuarie 2016

Mă distrează la culme (ca să nu zic că mă înfurie) textele politice corect apropo de cazul norvegian. Acolo lucrurile sunt extrem de simple- e o instituție care face ce vrea ea- vezi Doamne că așa de bune sunt legile în Norvegia că instituția nu poate greși.
Și cam asta e și cu textele de apărare:
1. Părinții sunt "abuzori" . De la o palmă sau un zgâlțâit s-a trecut la termenul, de abuzori, de parcă le-ar fi făcut cine știe ce copiilor. Atenție ! Copiii nu s-au plâns că sunt maltratați ci pur și simplu au spus că uneori se mai pune de o corecție fizică. Nu e cazul unei greve din acest motiv- și de fapt nu e nici un caz- pentru că copiii sunt fericiți în familie- așa cum e ea.
2. Se încalcă intimitatea copilului- de aceea instituția cu nume pe care refuz să-l rețin nu dă detalii. Aceasta e cea mai mare porcărie posibilă. Deja se știe numele de familie, se cunosc copiiii- familia a făcut dezvăluirile. Ce mare intimitate se mai protejează ? Aici dacă corelăm cu punctul 1- cu abuzorii- mass-media "corectă" face niște aluzii înfricoșătoare. Faptul că Gigică a luat când era mic o palmă peste cap de la tac-su care l-a prins că fumează sau că și-a luat o bere- e un fâs.
3. Legile norvegiene sunt bune. Aiurea. Orice lege care nu vine de la Dumnezeu e perfectibilă. Uitându-ne cum sunt date legile în România și gândindu-ne că nu sunt toți Nobelii în parlamentul norvegian ne dăm seama că poate fi vorba despre o lege extrem de proastă.
4. Să nu ne stricăm relațiile. Aici iarăși e o porcărie imensă. Da, Norvegia dă niște granturi care nu înseamnă nimic. Se poate renunța foarte bine la acele granturi.

Mihai Ion Turcu Interviul in general, cel psihologic in special, cere o tehnica speciala si exclude sugerarile. Tragedii familiale au existat si in SUA, produse tot de pedopsihologi de scoala psihodinamica.

Preda Mihailescu MIT @ Ma intreb ce s-ar intampla cu BV daca ar permite procese cu contraexpertize conduse de specialisti de talia dumneavoastra! Cred ca s-ar alege praful de argumentele lor, in 80% din cazuri macar. Caci, fara indoiala, exista cazuri dificile. Dar cum merg lucrurile, se pare ca pe acelea le gasesc - daca le gasesc -mai mult din intamplare. Starea de drept este sub orice nivel.

Mihai Ion Turcu Una din conditiile expertizei psihologice corecte este detasarea de sine, psihologulului i-i estre interzisa subiectivitatea si preconceptia. Misiunea psihologului expert este de a identifica o stare de fapt apoi vine explicarea ei si pe urma prognoza.Psihologul trebuie sa fie constient de limiotele sale si relativitatea verdictelor sale.Obligatoriu un psiholog NU JUDECA (etic) subiectul pe care-l expertizeaza. Un psiholog care nu indeplineste aceste conditii minimale si pronunta vredicte este pericol public.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Despre Atelierul Grupului Prospectiv

Discutiile noastre la facebook au fost reluate in cadrul Atelierului Grupul Prospectiv. O buna descriere a ideii de atelier am gasit-o in textul lui Andrei Serban:

Nu mă gândesc prea des de ce sunt în viață, care e rostul meu pe lume. Ma gândesc în schimb foarte des cum să îmi fie mie bine, cum să am succes. Poate că nu sunt singurul care gândește așa… Totuși, oare nu suntem aici pentru altceva? În Mahabharata, Udishtira ne atrage atenția: „zilnic moartea ne bate la ușă, dar noi continuăm să trăim ca și cum am fi nemuritori”.

Un înțelept a spus: „Omul are o menire specială, pe care animalele nu o pot îndeplini: aceea de a sluji, de a servi conștient planeta. Un artist poate face mai mult, poate deveni un pod de legătură pentru ca anumite energii mai fine, de o altă calitate, să devină vizibile. Pentru a îndeplini această funcție, el trebuie să evolueze.”

Citind aceste cuvinte, cu mulți ani în urmă, m-am simțit imediat inspirat să mă examinez pe mine însumi, să mă întreb ce îmi lipsește și cum aș putea să evoluez, pentru a deveni un om și un artist adevărat.

Descoperisem în tinerețe, lucrând cu Brook în format de atelier, cât de benefică este munca de laborator. În atelier competiția nu-și are locul, ca și, de altfel, multe alte constrângeri și piedici, inclusiv teama paralizantă dinaintea unei premiere. Când lucrăm la un spectacol, vine aproape inevitabil momentul când propria importanță se face simțită – acel amor propriu care ne împinge să fim preocupați mai mult de noi înșine decât de întreg și să ne simțim fiecare atât de „speciali”, de „intersanți”. Iată ce ne izolează în micul egoism, de fapt într-o imensă singurătate. În condiții de atelier, însă, ceea ce caut este să mă regăsesc împreună cu ceilalți, să ne punem aceleași întrebări. Atmosfera de calmă introspecție ne ajută și să simțim că există în noi și în jurul nostru energii de o altă natură decât cele cu care interacționăm de obicei, energii cosmice accesibile doar într-o stare de disponibilitate pe care nu o avem în graba cotidiană după succes. Și ne dăm seama că toți contribuim la condițiile speciale absolut necesare pentru a crea această deschidere. Astfel se naște în fiecare o responsabilitate nouă, aceea de a participa la efortul comun. Ecranul opac, cel care mă face să mă gândesc doar la mine, se dizolvă atunci când las impresiile care vin de la ceilalți să mă pătrundă și apoi să circule liber. (…)

De ce participarea la ateliere e un fel de a te dezvolta? Trăim într-o lume dominată de o individualitate maximă și de un egoism monstruos. Ne e foarte greu nouă, oamenilor, să fim împreună. Un stol de păsări pot gândi și reușesc să se miște împreuna. La fel insectele, peștii, animalele… Oamenii, dimpotrivă – fiecare în singurătatea sa. În același timp – dansatorii din Bali sau actorii japonezi ai teatrului No formează cu adevărat un grup, reacționează în mod natural toți împreună, sunt animați de același impuls, ca o orchestră remarcabilă, dar fără dirijor, fără ca cineva să le dea semnalul. Prin contrast, nouă ne e aproape imposibil. De ce? Pentru că toți vrem să fim „speciali și unici”. De exemplu, când mă observ pe mine însumi, recunosc cât mi-e de greu să-i ascult pe ceilalți – mă gândesc la „importanța” mea, la ce am „eu” de spus. Să fii sensibil la cel de lângă tine cere un alt fel de concentrare decât în viață, o anumită calitate care ne lipsește, care cere un antrenament special. Acesta se poate obține doar în conditii de atelier. Ar trebui să ne amintim că suntem aici pentru a servi ceva mai înalt decât propria noastră persoană, atât în viață, cât și în teatru – cred profund în asta. Și, dacă e adevărat ce spun, înseamnă că eu și tu suntem același în esență și ar trebui să ne considerăm „NOI”, fiecare cu individualitatea sa, dar tinzând împreună spre un scop înalt, nobil. Prin exerciții, ajung să simt că eu, tu, noi facem parte din același univers, ajung să-l văd și să-l înțeleg pe celălalt ca pe mine însumi: Eu-Tu-Noi.

(Fragment din volumul „Cartea Atelierelor. Academia Itinerantă Andrei Șerban”, coordonat de Monica Andronescu și Cristiana Gavrilă, Editura Nemira, 2013)

Pe facebook

miercuri, 27 ianuarie 2016

Despre legile norvegiene de protectie a copilului

Niciun comentariu:

afişări

Textele nerestricţionate pot fi preluate cu atribuire la blogul Grupului Prospectiv