Pe facebook: Investitii, nu imprumuturi!

miercuri, 8 iulie 2015

Investitii, nu imprumuturi!

Investitii, nu imprumuturi! – 7 iulie 2015

Smaranda Dobrescu

Fata de diferentele actuale de productivitate si competitivitate existente intre statele membre UE, in special in comparatie cu Germania, apare clara ncesitatea transferurilor interne in zona euro. Aceasta concluzie ne aminteste de ideile dezvoltate de economistul britanic John Maynard Keynes, in timpul Conferintei de la Bretton Woods, in 1944. Propunerea sa care ar putea fi adaptata zonei euro, indeamna tarile europene sa retina principiul unei gestiuni de tip cooperativa a balantei de plati a acestora pentru a se mentine pe ansamblu in echilibru.. Nu prin simplu transfer financiar sau ajustari de schimburi interne, ci prin investitii ale tarilor excedentare spre tarile deficitare care isi vor putea corija dezechilibrele. Evident ca orice idee buna aceasta idee aplicata ar putea prezenta dezavantajul depasirii unor limite investitionale care ar duce la schimbarea statutului de independenta a tarilor mai slab dezvoltate. Deci, masura in toate.

Mihai Ion Turcu independenta care se dovedeste a fi doar teoretica.

Gabi Cretu Daca eu va spun ca federalizarea e singura soluție care sa împace capra cu varza... emoticon smile

Cornelius Frankenfeld Este o Idee, dar pentru asta trebuie ca finantele sa fie coordonate centralizat, adica un "minister european" de finante. Dar si alte domenii ar trebui sa ctioneze centralizat spre in afara ca d.ex. afaceriel externe, apararea.

S.D Cornel, federalizarea este in sine o idee valabila care presupune evident mai multe instituti centralizate. Din pacate in raportul celor 5 presedinti elaborat acum o saptamana nu se are in vedere decat consolidarea EMU, adica a uniunii monetare si economice, prin preluarea de catre ECB a rolului bancilor centrale nationale. Am discutat trei zile la rand ce inseamna acest EMU si cate necazuri ar putea avea o tara mai putin dezvoltata in cazul disparitiei creditorului de ultima instanta care sa scoata tara dintr-o nevoie presanta. Emisiile de bonduri vor intra pe piata iar tarile mai sarace vor suferi probabil devalorizari importante acolo. Ar mai fi si propunerea Macron-Gabriel pentru o Europa cu mai multe viteze. Evident ca noi vom trece direct in viteza cea mai mica admisa. (piata de desfacere).

C.F Dupa cum stii nu sunt un economist si nici politician, dar a echilibra deficitele monetare in cadreul Euro nu-mi pare o idee rea cu atit mai mult ca idea am citit-o si in comentarii pozitive ale diferitelor partide de aici inclusiv CSU si CDU. Oricum o negociere in sensul asta nu se poate face "cu ranga".

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Despre Atelierul Grupului Prospectiv

Discutiile noastre la facebook au fost reluate in cadrul Atelierului Grupul Prospectiv. O buna descriere a ideii de atelier am gasit-o in textul lui Andrei Serban:

Nu mă gândesc prea des de ce sunt în viață, care e rostul meu pe lume. Ma gândesc în schimb foarte des cum să îmi fie mie bine, cum să am succes. Poate că nu sunt singurul care gândește așa… Totuși, oare nu suntem aici pentru altceva? În Mahabharata, Udishtira ne atrage atenția: „zilnic moartea ne bate la ușă, dar noi continuăm să trăim ca și cum am fi nemuritori”.

Un înțelept a spus: „Omul are o menire specială, pe care animalele nu o pot îndeplini: aceea de a sluji, de a servi conștient planeta. Un artist poate face mai mult, poate deveni un pod de legătură pentru ca anumite energii mai fine, de o altă calitate, să devină vizibile. Pentru a îndeplini această funcție, el trebuie să evolueze.”

Citind aceste cuvinte, cu mulți ani în urmă, m-am simțit imediat inspirat să mă examinez pe mine însumi, să mă întreb ce îmi lipsește și cum aș putea să evoluez, pentru a deveni un om și un artist adevărat.

Descoperisem în tinerețe, lucrând cu Brook în format de atelier, cât de benefică este munca de laborator. În atelier competiția nu-și are locul, ca și, de altfel, multe alte constrângeri și piedici, inclusiv teama paralizantă dinaintea unei premiere. Când lucrăm la un spectacol, vine aproape inevitabil momentul când propria importanță se face simțită – acel amor propriu care ne împinge să fim preocupați mai mult de noi înșine decât de întreg și să ne simțim fiecare atât de „speciali”, de „intersanți”. Iată ce ne izolează în micul egoism, de fapt într-o imensă singurătate. În condiții de atelier, însă, ceea ce caut este să mă regăsesc împreună cu ceilalți, să ne punem aceleași întrebări. Atmosfera de calmă introspecție ne ajută și să simțim că există în noi și în jurul nostru energii de o altă natură decât cele cu care interacționăm de obicei, energii cosmice accesibile doar într-o stare de disponibilitate pe care nu o avem în graba cotidiană după succes. Și ne dăm seama că toți contribuim la condițiile speciale absolut necesare pentru a crea această deschidere. Astfel se naște în fiecare o responsabilitate nouă, aceea de a participa la efortul comun. Ecranul opac, cel care mă face să mă gândesc doar la mine, se dizolvă atunci când las impresiile care vin de la ceilalți să mă pătrundă și apoi să circule liber. (…)

De ce participarea la ateliere e un fel de a te dezvolta? Trăim într-o lume dominată de o individualitate maximă și de un egoism monstruos. Ne e foarte greu nouă, oamenilor, să fim împreună. Un stol de păsări pot gândi și reușesc să se miște împreuna. La fel insectele, peștii, animalele… Oamenii, dimpotrivă – fiecare în singurătatea sa. În același timp – dansatorii din Bali sau actorii japonezi ai teatrului No formează cu adevărat un grup, reacționează în mod natural toți împreună, sunt animați de același impuls, ca o orchestră remarcabilă, dar fără dirijor, fără ca cineva să le dea semnalul. Prin contrast, nouă ne e aproape imposibil. De ce? Pentru că toți vrem să fim „speciali și unici”. De exemplu, când mă observ pe mine însumi, recunosc cât mi-e de greu să-i ascult pe ceilalți – mă gândesc la „importanța” mea, la ce am „eu” de spus. Să fii sensibil la cel de lângă tine cere un alt fel de concentrare decât în viață, o anumită calitate care ne lipsește, care cere un antrenament special. Acesta se poate obține doar în conditii de atelier. Ar trebui să ne amintim că suntem aici pentru a servi ceva mai înalt decât propria noastră persoană, atât în viață, cât și în teatru – cred profund în asta. Și, dacă e adevărat ce spun, înseamnă că eu și tu suntem același în esență și ar trebui să ne considerăm „NOI”, fiecare cu individualitatea sa, dar tinzând împreună spre un scop înalt, nobil. Prin exerciții, ajung să simt că eu, tu, noi facem parte din același univers, ajung să-l văd și să-l înțeleg pe celălalt ca pe mine însumi: Eu-Tu-Noi.

(Fragment din volumul „Cartea Atelierelor. Academia Itinerantă Andrei Șerban”, coordonat de Monica Andronescu și Cristiana Gavrilă, Editura Nemira, 2013)

Pe facebook

miercuri, 8 iulie 2015

Investitii, nu imprumuturi!

Investitii, nu imprumuturi! – 7 iulie 2015

Smaranda Dobrescu

Niciun comentariu:

afişări

Textele nerestricţionate pot fi preluate cu atribuire la blogul Grupului Prospectiv