Era normala indatorarea Romaniei la o asemenea cota?-30 mai-2014
Adrian Severin Un Prospectiv mă întreabă: "De ce nu se stie de ce s-a imprumutat Romania in 2009 si statisticile PNB-ului si altele de gen sunt atat de contestabile?"
De ce nu știm? Pentru că lipsa de transparență a devenit o parte a sistemului de administrare a statului și de conducere a societății; alături de dezinformare și manipulare, de managementul prin criză, dezbinare și isterie, precum și altele asemenea.Transparența (transparency) și răspunderea (accountability) sunt, alături de controlul reciproc al puterilor și echilibrul acestora prin contraponderi (checks and balancies), trăsăturile sau dimensiunile esențiale ale unei democrații. De departe mai importante decât alegerile libere și corecte. Aceasta cu atât mai mult cu cât cele dintâi carcaterizează viața democratică în fiecare zi, în timp ce cele din urmă se produc doar din când în când. În consecință, lipsa transparenței, acompaniată în mod inevitabil de lipsa de control public asupra actului de decizie și, pe cale de consecință, de lipsa de răspundere a decidentului politic față de societate, dovedesc deteriorarea democrației românești, ruptura dintre sfera politicului și societate. Prin politizarea justiției, subordonarea reală a legislativului față de executiv și a acestuia față de partide devenite tot una cu statul - dar nu statul modern ci cel feudal dacă nu chiar tribal - separarea puterilor, specifică democrațiilor moderne, a fost înlocuită de monopolul puterii de tip oligarhic și separarea politicului de social.
Cum puterea politică nu se poate exercita numai prin mijloace de forță (forța brutală neputând fi, de altfel, utilizată, decât pe perioade relativ scurte), ea se impune prin dezinformare, manipulare, propagandă, intoxicare, spălarea creierelor etc. În acest sens statistica devine un instrument. Nu un instrument al informării ci unul al dezinformării. Cu cât democrația se va deteriora mai mult cu atât datele statistice vor fi mai contestabile și mai puțin credibile.
Dezinformarea societății este una dintre metodele cele mai eficiente pentru manipularea ei și prin aceasta, pentru ținerea ei sub control. Din câte știu, o asemenea opacizare premeditată a realității privește nu numai eșecurile ci și succesele. Căci puterea are nevoie de supuși care să-și ignore bolile dar care să fie și deprimați de obsesia unor false maladii incurabile. Ambele - beatitudinea și depresia - îndeamnă la inacțiune și fac credibile atât mesajele mesianice cât și pe cele apocaliptice, permițând schimbarea actorilor (oligarhilor) în folosul perpetuării piesei (oligarhiei).
Astfel, pe de o parte, asistăm la compromiterea actului de justiție și prin aceasta la coruperea luptei împotriva corupției. Nemaipuând ști cine este corupt și cine nu, omul de rând își pierde încrederea în capacitatea lui de a raționa și acționa, retrăgrându-se în cele din urmă în inacțiune și izolare. De asemenea, cum speranța moare ultima, el este dispus să creadă în profeții mincinoși și să îi răstingească fără judecată pe apostolii binelui și dreptății. Devenită mijloc iar nu scop, eradicarea corupției este ceața care îi ascunde pe oligarhi și ghilotina care îi decapitează pe democrați.
Pe de altă parte, am constatat recent că sunt ascunse de ochii lumii și statisticile care scot în evidență tendințele de reindustrializare (pe cale naturală) a țării, cele de restabilire a echilibrelor macro-economice sau cele de accelerare a creșterii. De ce? Este nevoie de speranța reziduală care duce la resemnare și așteptare iar nu de speranța tonică împingând la acțiune și la critică. Este nevoie ca masa să îi urmeze pe lideri de teama mai răului iar nu să îi evalueze în căutarea mai binelui. Este nevoie de o națiune care să nu creadă în puterile ei și de aceea, ajunsă la disperare, să se predea primului venit să o conducă - mai exact să o domine.
Iată de ce nu putem decât specula în legătură cu rațiunile împrumutului din 2009. Părerea mea este că acel împrumut era "necesar" întrucât, pe fondul crizei financiare izbucnite în SUA și extinse repede în Europa și în lume, proasta reputație de care se "bucura" România ar fi putut crea o neîncredere nejustificat de mare față economia românească și în special sectorul său bancar, împingându-o artificial spre faliment. Am fost siliți, din cauza stereotipurilor negative construite în timp îndelungat, despre noi și cu complicitatea noastră, să solicităm un program de salvare real pentru un naufragiu virtual pe care aparențele îl făceau iminent.
Îmi aduc aminte despre o discuție purtată atunci într-un grup select de colegi din PE. Tocmai se aprobase creditul de salvare pentru Ungaria. Pe acest fond un distins eurodeputat olandez a afirmat că ar trebui să ne pregătim spre a face ceva similar și pentru România. Dacă Ungaria, cu reputația ei excelentă, ajunsese cu apa la gură, România trebuia să fie deja pe fundul lacului.
Tot atunci, ca membru în Consiliul de consultanți ai unui mare grup bancar internațional, am fost invitat să prezint o evaluare asupra perspectivelor economice ale statelor membre ale UE în condițiile de contagiune ale crizei financiare. Am arătat atunci o hartă a Europei în care am marcat evoluțiile probabile cu simbolurile folosite în buletinele meteorologice. Mare a fost mirarea interlocutorilor când au văzut că prognoza mea pentru România era de cer variabil (soare și nori), în timp ce în Ungaria sau Grecia dar și în Italia și Spania era prognozată furtuna. Astăzi se poate constata că am avut dreptate. Dacă românii nu o simt poate foarte tare este pentru că pe de o parte, nu se compară cu ceilalți ci numai cu propriile lor așteptări iar, pe de altă parte, pentru că beneficiarii principali ai acestei situații sunt corporațiile străine care dețin filialele de pe teritoriul românesc. Devenită din stat teritoriu, România nu mai are economie ci este doar un teritoriu care găzduiește capitaluri străine.
De aceea se mai poate specula că românii s-au împrumutat în 2009 și spre a capitaliza sau a garanta din buzunarul lor sucursalele și filialele băncilor străine operând aici. Ne amintim că atunci la un moment dat apăruse riscul ca banii luați cu împrumut de la FMI și dați băncilor-fiice din România, să fie transferați băncilor-mamă din vestul UE spre salvarea acestora pe spezele contribuabilului român, chemat să restituie apoi împrumutul. Cum puteți crede că asemenea operațiuni s-ar fi putut face în mod transparent, la vedere, sub privirile marelui public? Asta poate într-o democrație dar democrația românească a murit (cel puțin clinic).
Ziarul
Financiar [Sorin Paslaru]:
„Şi totuşi, de ce s-a împrumutat statul român cu 15% din PIB într-o noapte dacă datoria sa publică era de doar 20% din
PIB? Omul care a îndatorat România într-o noapte cu 15% din PIB, adică 20
miliarde de euro, Jeffrey Franks, face ultima sa vizită în România ca şef al
delegaţiei…”
Indatorarea Romaniei si efectul ei de bumerang – reflectii in numele unei natiuni
Privind in retrospectiva, putem spune ca anul 2009 a reprezentat anul in
care Romania s-a angajat intr-o politica de indatorare externa extrem de
delicata. Argumentul principal ce a stat la baza deciziei de indatorare externa
a fost contextul economico-social in care se afla tara noastra.
FMIContext marcat profund nu doar de criza care ameninta toate economiile lumii, ci si de instabilitatea politica interna indusa de lupta pentru putere a principalelor formatiuni politice.
Insuficienta resurselor financiare publice (care nu permiteau acoperirea angajamentelor asumate in campania electorala atat fata de electori, cat si fata de cei care au contribuit la castigarea puterii) dar si arieratele interne ale bugetului general consolidat au generat o criza a finantelor publice care i-a determinat pe guvernanti sa caute alternative de finantare. Ofertele nu au intarziat sa apara: 12,95 miliarde euro de la FMI; 5 miliarde euro de la UE; 1 miliard euro de la Banca Mondiala; 1 miliard euro de la BEI si BERD. In viziunea guvernantilor, semnarea acordurilor pentru atragerea celor 19,95 miliarde euro a reprezentat un moment de glorie. Insa, in viziunea oamenilor de rand, acel moment de glorie s-a transformat intr-un „mar al discordiei”. Haituiti de si invrajbiti de luptele politice interne, supusi unor „experimente” demarate in virtutea imperativului de austeritate, cetatenii de rand au devenit, fara voie, cobaii marilor finantatori externi.
Deoarece canalele mass-media au redat opinii mai mult sau mai putin pertinente privind „succesul” indatorarii externe demarate in anul 2009, ne propunem sa formulam o opinie proprie care sa fie si pe intelesul tuturor.
Mai intai se impun cateva detalii de ordin tehnic. Acordul stand-by semnat cu FMI in valoare de 12,95 miliarde euro, pe o perioada de 24 de luni, prevede acordarea esalonata a opt transe de imprumut in perioada iunie 2009 – iunie 2011(fiecare transa fiind conditionata de masura indeplinirii angajamentelor anterior asumate). Dobanda anuala reglementata a fost de 3,5% pe an calculata la soldul tragerilor efectuate si nerambursate. Rambursarea imprumutului se va realiza incepand cu 6 august 2012 si se va incheia pe 15 martie 2016, cand va fi rambursata a 42-a si ultima rata (de 109,25 milioane DST, respectiv aproximativ 127 milioane euro). Conform intelegerilor, sumele au fost virate in doua conturi: unul al Bancii National Romane (pentru constituirea de rezerve valutare) si altul al Ministerul Finantelor Publice (pentru acoperirea deficitului bugetar).
Tabelul 1. Transe in cadrul acordului stand-by incheiat cu FMI
Transe
|
||||||||
I
|
II
|
III
|
IV
|
V
|
VI
|
VII
|
VIII
|
|
Conturi
|
BNR
|
BNR + MFP
|
BNR + MFP
|
BNR + MFP
|
BNR
|
BNR
|
BNR
|
BNR
|
Sume(euro)
|
5 mld.
|
1,85 mld.
|
2,45 mld.
|
913,2 mil.
|
900* mil.
|
900* mil.
|
1* mld.
|
|
12,15* mld. incasate
|
de primit
|
|||||||
Pana in prezent, Romania a incasat putin peste 12 miliarde euro de la FMI (dintr-un total recalculat de 13,15 miliarde euro). Din totalul acestora, jumatate din fiecare din transele a doua, a treia si a patra au fost virate in contul Ministerului Finantelor Publice (operatiune in premiera pentru FMI) iar cealalta jumatate din transele mentionate a fost alocata in contul BNR-ului. Totodata, se impune sa precizam faptul ca primele patru transe au fost utilizate, cu precadere, pentru plata salariilor si pensiilor. Incepand cu transa a cincia, acordarea a fost conditionata de orientarea sumelor catre piata de capital.
Asistenta financiara pe termen mediu primita din partea UE (in baza decizie Consiliului Uniunii Europene din 6 mai 2009), concretizata intr-un imprumut de 5 miliarde euro, acordat in cinci transe, a vizat atenuarea presiunilor de lichiditate pe termen scurt in paralel cu imbunatatirea competitivitatii si sprijinirea unei corectii sistematice a dezechilibrelor pe termen mediu; punctul central al finantarii l-a reprezentat corectia deficitelor fiscale si imbunatatirea guvernantei fiscale. Prima transa a imprumutului (de 1,5 miliarde euro) a fost acordata pe 27 iulie 2009 (la o dobanda de 3,125% pe an, avand scadenta in ianuarie 2015). A doua transa, de 1 miliard euro, s-a acordat in septembrie 2009, a treia transa de 1,15 miliarde euro s-a acordat in septembrie 2010, cu un mic decalaj fata de prevederile anterioare, iar a patra transa de1,2 miliarde euro – prevazuta initial a fi acordata in trimestrul 4 a anului 2010 – a fost decalata pentru anul 2011, an in care s-a prevazut a fi incasata si cea de-a cincia transa de 0,15 miliarde euro). Ultimele patru rate au fost prevazute cu rambursare intr-o singura transa si maturitati stabilite astfel incat durata medie a imprumutului sa nu depaseasca 7 ani; rata de dobanda s-a stabilit la nivel apropiat de cel al primei transe, in functie de conditiile in care s-a imprumutat CE. Transele mentionate au fost virate in contul trezoreriei statului si au fost administrate de Ministerul Finantelor Publice.
Banca Mondiala a incheiat cu Romania un program de finantare in valoare de un miliard de euro pentru a facilita atenuarea efectelor crizei economice globale si a sustine reluarea proceselor de crestere economica si convergenta. Asistenta s-a concretizat in trei imprumuturi pentru politici de dezvoltare contractate de la BIRD (parte a grupului BM). In octombrie 2009 a fost tras un prim imprumut de 300 milioane euro, avand o scadenta de 14 ani si o rambursare intr-o singura transa; al doilea imprumut in valoare de 360 milioane euro a fost programat pentru trimestrul IV a anului 2010, iar cel de-al treilea imprumut in valoare de 340 milioane euro a fost programat pentru trimestrul I a anului 2011. In acest caz, rata dobanzii a fost stabilita la nivelul ratei LIBOR la 6 luni la euro + 0,95% p.a. Sumele primite au fost administrate de Ministerul Finantelor Publice.
Contributia BEI si BERD de un miliard de euro in cadrul pachetului financiar extern are rol important in furnizarea finantarii necesare sectorului privat in perioada de criza.
Sintetizand, Romania a incasat, pana in prezent, circa 16,5 miliarde euro (12,5 miliarde euro de la FMI, 3,65 miliarde euro de la UE si 0,3 miliarde euro de la Banca Mondiala). Din totalul acestora, 10,35 miliarde euro au fost administrate prin BNR (in cadrul finantarii de la FMI) si 6,1 miliarde euro au fost administrate prin Ministerul Finantelor Publice (2,15 miliarde lei de la FMI, si 3,95 miliarde euro de la UE si BM).
In continuare, pentru a facilita intelegerea mecanismului creditarii, se impun a fi identificate si cuantificate costurile si efectele indatorarii externe a Romaniei. Daca ar fi sa ne raportam la cel mai reprezentativ cost cuantificabil – dobanda aferenta creditelor contractate – trebuie sa avem in vedere ca pana in prezent s-au platit:
- 365 milioane euro dobanda catre FMI (287 milioane euro platiti pana in 2010 inclusiv si 78 milioane euro cu scadenta la 1 februarie 2011; pentru intregul an 2011 Romania are de platit in contul dobanzii aferenta imprumutului de la FMI circa 303,6 milioane euro);
- circa 160 milioane euro dobanda catre UE si BM (valoare estimata conform conditiilor stipulate in acordurile de creditare incheiate).
Dincolo de aceste costuri cuantificabile, indatorarea a venit la pachet cu un set de reguli impuse de creditorii externi. In conditiile cresterii nivelului de indatorare, dar si pe fondul unei defectuoase gestiuni a fondurilor atrase, Romania a inregistrat o afectare a autonomiei financiare, creandu-se astfel o dependenta de marii finantatori. Mai mult, conditionarea acordarii transelor viitoare de nivelul de indeplinire a „obiectivelor” asumate in cadrul negocierilor anterioare le-a permis creditorilor externi sa se implice profund in politica interna a Romaniei. Astfel, politica salariala (in special cea bugetara), politica de venituri, politica bugetara (inclusiv politica fiscala), politica de protectie sociala, politica monetara, politica economica sunt doar cateva exemple de politici care nu mai reflecta raspunsul guvernarii la problemele publice interne, ci consecinta diminuarii autonomiei financiare a Romaniei ca stat.
Pe de alta parte, pentru a oferi o viziune accesibila privind efectele indatorarii, este suficient sa analizam evolutia economico-sociala a Romaniei in intervalul dintre momentul contractarii fondurilor si momentul prezent. Sondajele arata clar faptul ca nivelul de trai s-a deteriorat iar competitivitatea economica a scazut. Pentru a nu fi acuzati de superficialitate atunci cand indraznim sa apreciem impactul cresterii nivelului de indatorare externa (plecand de la faptul ca datoria externa a Romaniei a crescut de la 51% din PIB la sfarsitul anului 2008 la si va atinge un maxim de 82% din PIB in anul 2011), propunem si o trece in revista a evolutiei principalilor indicatori macroeconomici.
Astfel, conform Raportului privind administrarea datoriei publice guvernamentale, in anul 2009, Romania a inregistrat
- o contractie economica de 7,1% din PIB (produsul intern brut la sfarsitul anului 2009 fiind de 491 274 milioane lei); singura componenta majora care a inregistrat o contributie pozitiva la cresterea reala a PIB a fost exportul net, respectiv de 7,3 procente, ca urmare a diminuarii exporturilor de bunuri si servicii cu 5,5%, in timp ce importurile s-au redus cu 20,6%;
- o reducere a deficitului de cont curent (cu 68%); o influenta majora asupra diminuarii deficitului de cont curent a avut-o valoarea balantei comerciale care s-a redus cu 64,7% fata de anul 2008;
- semnificative scaderi ale investitiilor straine directe, ajungand sa fie mai mici cu 52% fata de anul 2008;
- o temperare a inflatiei la sfarsitul anului 2009 fata de decembrie 2008 (de 4,74%, media anuala ajungand la 5,59%);
- o depreciere nominala a cursului de schimb care a constituit un factor de presiune asupra inflatiei;
- o reducere a dobanzii de politica monetara ajungand la un nivel de 8% la sfarsitul anului;
- o mentinere a ratingu-lui si a perspectivei de rating de tara.
In lipsa unui raport asemanator pentru anul 2010, vom compara informatiile anterior mentionate cu datele furnizate de INS, respectiv BNR. Astfel, la sfarsitul anului 2010 Romania inregistra:
- o crestere negativa 1,9%; desi in aprilie-iunie 2010 economia a crescut, in termeni ajustati sezonier, cu 0,3% comparativ cu trimestrul anterior, urmatoarele doua trimestre au fost marcate tot de scaderi (deci Romania nu a iesit din recesiune asa cum se estimase initial); PIB real s-a contractat cu 1,9%; la scaderea pe ansamblu a produsului intern brut se remarca contributia activitatilor din servicii, ramura detinand o pondere de peste 49% in PIB (valoarea adaugata bruta din sectorul serviciilor a inregistrat o scadere de 2,2%, volumul de activitate din sectorul constructiilor s-a situat cu 13,3% sub nivelul perioadei ianuarie-septembrie 2009,agricultura, silvicultura si piscicultura si-au micsorat volumul de activitate cu 5,4%, iar valoarea adaugata bruta din industrie a marcat o crestere de 4,8%);
- o crestere a deficitului de cont curent; in primele 11 luni contul curent al balantei de plati a inregistrat un deficit de 5 173 milioane euro, in crestere cu 23,5% fata de aceeasi perioada din anul 2009, datorita majorarii soldurilor negative de la venituri si servicii si a diminuarii excedentului transferurilor curente (conform datelor furnizate de BNR); aceeasi sursa precizeaza ca deficitul de cont curent a fost finantat in proportie de 43,9% prin investitiile directe ale nerezidentilor in Romania;
- o scadere a investitiilor straine directe; in primele zece luni din 2010, investitiile straine directe au totalizat 2,14 miliarde de euro, in scadere cu 26% fata de aceeasi perioada a anului trecut, conform datelor BNR; investitiile au fost realizate in cea mai mare parte din participatii la capital, care au insumat 1,4 miliarde de euro, restul intrarilor, de 711 milioane de euro, reprezentand credite intra-grup; mai mult, semnalele pentru anul 2011 nu sunt favorabile avand in vedere si amanarea aderarii la Schengen;
- o crestere a ratei inflatiei (7,96% in decembrie 2010 fata de decembrie 2009); mai mult, conform Raportului asupra inflatiei emis de BNR in noiembrie 2010, se asteapta ca efectele majorarii TVA asupra ratei anuale a inflatiei sa se epuizeze catre sfarsitul trimestrului trei al anului curent;
- o instabilitate a cursului de schimb; cresterea abrupta consemnata de cursul leu/euro la finele celui de-al doilea trimestru s-a corectat in primele zile ale lunii iulie, rata de schimb manifestand o relativa stabilitate pana in ultima parte a lunii august, cand a consemnat o noua amplificare cu caracter episodic; conform aceluiasi raport emis de BNR in luna noiembrie 2010, aceste evolutii au reflectat, in principal, „schimbarile de sentiment al pietei, induse in mai mica masura de fluctuatiile apetitului global pentru risc cat, mai ales, de variatiile de intensitate ale incertitudinilor privind implementarea si eficacitatea masurilor de consolidare fiscala adoptate de autoritatile romane; din perspectiva variatiei anuale medii a cursului de schimb consemnate in trimestrul III, leul a inregistrat prima depreciere nominala din ultimele trei trimestre comparativ cu euro (0,7%) si cea mai ampla depreciere nominala din ultimele patru trimestre in raport cu dolarul SUA (10,4%);
- o scadere a ratei dobanzii de politica monetara; rata dobanzii de politica monetara afisata in prezent de BNR este de 6,25%;
- o ameliorare a ratingu-lui si a perspectivei de rating de tara; conform informatiilor oferite de Ministerul Finantelor Publice (prin raportarile privind ratingul suveran), se consemneaza trecerea de la BB+ (perspectiva negativa) in anul 2009 la BB+ (stabila) in anul 2010.
Sintetizand, putem afirma ca supraindatorarea (initiata in anul 2009) a fost dureroasa social si politic; intregul set de constrangeri impuse de marii creditori externi au lasat urme adanci pe constiinta romanului de rand. Mai mult, intentia executivului de a incheia un acord de tip preventiv dupa incheierea actualului acord stand-by umbreste si mai mult farama de optimism ce i-a mai ramas romanului. In atari context, indraznim sa adresam executivului urmatoarea intrebare: „Indatorare, indatorare … dar sa stim si noi pana cand?!”.
Sursa: www.corectnews.ro
Andrei
Țurcanu Just
și exact ca o formulă matematică!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu