Cel mai autentic mesaj pro-american

Cel mai autentic mesaj pro-american-31 mai 2014

Adrian Severin  Un Prospectiv mă întreabă: "De ce Basescu a reusit sa transmita un mesaj mai pro-american desi pesedeul nu ratase ocazia sa taca si romanii erau alaturi de americani in Irak? Mai cu seama in fata unui om ca Bush II, care a eliminat totusi niste bariere pentru Romania..."

Pentru că dl Băsescu este mai autentic și pentru că decizia sa de a lua lumină de la "licuriciul cel mai mare" era dacă nu morală măcar reală. Cu excepția lui Mircea Geoană, nimeni din PSD nu a fost vreodată dispus să depună jurământ de vasalitate față de SUA. Mulți au făcut complimente Washingtonului și majoritatea au cedat în fața lui când li s-a cerut dar cu toții au făcut-o cu gânduri ascunse, cu rezerve mentale și de teamă sau din calcule meschine, mai mult decât din convingere; urmând curentul iar nu propulsați de idealuri sau din instinctul solidarității. În 1990 ne-am dus în Irak la spartul târgului, când ne-am dat seama că riscăm să rămânem în afara cercului învingătorilor, iar în 2002 am participat la "coaliția doritorilor" fără dorință autentică (ceea ce era de înțeles dar nu de apreciat).
Cred că trebuie distins aici între patru abordări:
1. Abordarea lui Traian Băsescu, care a ajuns la concluzia că SUA sunt singura putere gloablă care contează, că aliatul lor principal în UE este Marea Britanie și că punând România 100% pe Axa Washington-Londra va oferi garanții optime atât pentru securitatea românilor cât și pentru securitatea puterii sale personale. Pe undeva neo-cezaristul Băsescu a vrut să îl copieze pe dictatorul Ion Antonescu care, la rândul său, a așezat țara pe Axa Berlin-Roma-Tokyo, nu din simpatie pentru Germania (nazistă) ci dintr-un calcul geo-politic în care a crezut și care l-a dominat până la a-l așeza în fața plutonului de execuție.
2. Abordarea celor care au ajuns la concluzia că accesul la conducerea României trece prin Biroul Oval și se poate perpetua numai în umbra Casei Albe. De regulă fără rădăcini politice interne, aceștia au fost împinși spre căutarea sprijinului extern, socotind că nici acesta, ca și banul, nu are miros. Un exponent al acestui curent a fost Mircea Geoană. Între cele două abordări este o mare deosebire. În primul rând este deosebirea între oportunismul național al unui histrion temerar și carismatic care a reușit să personalizeze națiunea și oportunismul personal al unor conformiști prudenți și necarismatici care ambiționează doar să personifice statul. În al doilea rând, este vorba despre deosebirea dintre un lider capabil să îi supună pe ceilalți voinței lui asumându-și pentru aceasta orice risc și garantând asfel executarea jurământului său de vasalitate și liderii dependenți de veșnice compromisuri, obligați la sperjur spre a supraviețui prin noi aranjamente. Fără să se dea în vânt după vreunul, americanii se simt, totuși, mai confortabili și mai în siguranță cu cel dintâi. (Trebuie să recunoaștem, din punctul lor de vedre, cu just titlu.)
3. Abordarea celor care văd în SUA un partener strategic de prim rang într-o lume necesarmente multipolară și în căutare de echilibru. Principiile acestei abordări sunt comunicarea, consultarea, coordonarea și cooperarea, precum și inserarea utilă a României în strategia regională americană referitoare la arhitectura de securitate din Europa de Est și Sud-Est, Marea Neagră și Caucaz. Eu mă revendic de la această abordare. Am comparat cândva relația româno-americană cu aceea dintre un mic remorcher-pilot care ghidează un super crucișător prin apele pline de stânci ale golfului Europei orientale. În această relație România se asociază dar nu se subordonează, este loială dar nu servilă, acceptă sacrificii dar nu vasalitate, oferă prioritate dar nu exclusivitate, împărtășește valorile dar nu destinul, ascultă dar și vorbește, se aliniază dar nu îngenunchează. Este o abordare respectată dar nu simpatizată, agreată sau preferată la Washington. Americanii sunt prea ocupați ca să își piardă timpul ascultându-și aliații sau să își bată capul convingându-i. Pe termen lung, cu cât SUA vor fi obligate de evoluția lumii să abandoneze strategia intervenției directe în favoarea strategiei echilibrelor globale, sunt convins că această abordare va ajunge, mai mult decât a fi respectată, să fie preferată.
4. Abordarea "multivectorială" a celor care semnalizează la stânga și virează la dreapta, a celor care confundă fexibillitatea cu duplicitatea și pragmatismul cu trădarea, făcând din corupție un sistem de management politic. Evident că pe asemenea baze nu se poate construi nimic. Din păcate americanii au fost expuși în special unui asemenea tip de "parteneriat". În plus, ei au constatat că interesele lor strategice privind stabilitatea securității în Europa centrală, de est și de sud-est sunt deranjate de incapacitatea mult prea versatililor români de a se guverna. Proamericanismul de circumstanță s-a asociat cu corupția și cu incompetenața managerială în cea mai nefericită combinație exact la nivelul acestei categorii majoritare de politicieni români convinși că retorica americanofilă poate suplini rigoarea atitudinilor concrete.
Între aceste categorii ce erau să aleagă americanii? În momentul în care au ales să se implice pentru a reduce impactul negativ al ultimului grup, neavând răbdare să se complice cu cel de al treilea (de altfel minoritar și nespecific pentru România), oricât de mult le-ar fi plăcut servilismul absolut al celui de al doilea, nu au mai avut de ales decât pe Traian Băsescu. Ei s-au găsit cumva în situația lui Adam căruia Dumnezeu i-a dat libertatea de a-și alege soția pe când singura femeie din Rai era Eva.
În discuțiile purtate cu mulți oameni politici și diplomați americani aceștia au reacționat cu o întrebare retorică la criticile mele față de neo-cezarismul băsescian: "Așa este dar știți dvs pe un român care ne poate garanta sprijinul mai bine?" Într-adevăr, după ce a tras cartea românească, dl Băsescu a schimbat-o pe cartea americană, pe care a jucat-o integral apoi spre a câștiga marele pot al consacrării regimului său neo-cezarist. SUA aveau nevoie, spre a-și promova strategia est-europeană, balcanică, pontică și caucaziană, de un lider român capabil a domina în același timp instituțiile statului și mințile cetățenilor, mobilizând în acest sens, prin manipularea frustrărilor, veleităților și rivalităților ascunse în subsolurile națiunii, un capital de încredere imens, a cărui energie, consumată prin arderi intensive, nu avea cum fi compensată decât prin sprijin extern pe măsură. Dominând ca nimeni altul România, Traian Băsescu era singurul care să o poată livra la export dar, cedându-o astfel integral, el era și cel mai sigur susținător al beneficiarului livrării, întrucât astfel devenea dependent de solvabilitatea acestuia.
Regimul neo-cezarist băsescian s-a construit pe umerii frustraților și prin manipularea frustrărilor românești acumulate în cantități enorme. Adunându-le într-un cocktail toxic a otrăvit statul, poporul și națiunea și a permis transformarea lor respectiv într-un teritoriu, o populație și o cvasi-colonie. Sindicalizarea frustrărilor asociată cu dezbinarea națiunii au generat timp de zece ani energiile negative care au coborât o entitate suverană adesea impredictibilă și haotică dar capabilă să ajusteze și să mențină echilibre internaționale, într-un protectorat depresiv și nihilist.
Nu cred că Traian Băsescu este un rău absolut și nici că nu a dorit binele României. Dimpotrivă, sunt convins ca avut proiecte mari cu care a vrut să intre în istorie. Din păcate modalitatea aleasă spre a transpune în viață acele intenții și proiecte, conformă temperamentului, caracterului și educației sale, l-a împins într-o logică a evoluției istorice pe care dacă la început a crezut că o poate domina, a sfârșit prin a fi dominat de ea.
După zece ani de neo-cezarism americano-obedient România nu mai este pentru ordinea euro-atlantică vulnerabilitatea impredictibilă de altă dată dar nici un atu strategic nu mai este. Într-o lume unipolară sau într-una caracterizată de o ordine relativ stabilă circumscrisă de ideea liberală a interdependenței cordiale, SUA puteau fi satisfăcute cu / de o asemenea Românie. Acum, însă, când ordinea monopolară a murit și omenirea se întoarce nu la Războiul Rece ci la dezordinea post-bipolară, punând modelul interdependenței sub semnul întrebării și prefigurând revenirea la sistemul contraponderilor, SUA ar putea avea nevoie de o alt fel de Românie - un aliat, fie el și insolent dar sigur iar nu un protejat obedient dar nesigur. În probabila trecere de la securitatea statică a lumii frontierelor spiritualizate la securitatea dinamică a liniilor de demarcație consolidate, va fi cu certitudine nevoie de un alt fel de Românie decât cea băsesciană, oligarhică, neo-cezaristă și neo-feudală. Problema este unde va mai putea găsi acum Washingtonul conducătorii români apți să ghideze o asemenea transformare și să se comporte ca aliați cinstiți iar nu ca supuși corupți?
  Un Prospectiv Considerand costurile reduse de a intra in joc si  multipolaritatea puterii in SUA, este probabil ca mai multi romani sa se creada alesi. Miza romaneasca nu cred ca a crescut pana acolo incat sa se aloce brain-power analitic pe masura complexitatii de tzara in ideea gasirii alternativei optime, domnule Severin.
Miza respectiva poate creste din motive interne (dezolvotare etc.) sau externe (conflict etc.). Asa ca las pentru fiecare sa decida implicatiile ca Romania sa insemne mai mult pentru SUA si sa se bucure astfel de un tratament mai nuantat/adecvat.
De asemenea, cred ca Basescu nu-i raul absolut doar in masura in care basismul e o stare de lucruri din societatea romaneasca a carui numitor comun a fost. Nu-i raul absolul, dar reprezinta bine mersi cel mai rau de pana acum.

A.S  De acord. Cel mai probabil noile conflicte vor fi cele care vor schimba atitudinea SUA. Din câte știu acest proces deja a început. Până când schimbarea să devină semnificativă va mai trece, însă, mult timp, căci conflictul este abia la debut și Washingtonul nu crede că mijloacele existente pentru apărarea arhitecturii de securitate din Europa de est au fost epuizate.

Un.P  "Washingtonul nu crede că mijloacele existente pentru apărarea arhitecturii de securitate din Europa de est au fost epuizate." Adica in cazul in care continua pe drumul de pana acum vor/vom avea o surpriza?

Gradinaru Gheorghe  Plecand de la intrebarea initiala ""De ce Basescu a reusit sa transmita un mesaj mai pro-american " cred ca trebuie mentionata si o cauza, in opinia mea determinanta, legata de incapacitatea reprezentantilor SUA( diplomati si reprezentanti ai serviciilor secrete) de a identifica corect acele personaje care sa le fie loiale dar fara a creste sentimentele antiamericane ale populatiei alese sa fie sprijinite in a juca rolul de leadership de tara.Am in vedere faptul ca la inceputul anilor 90 seful statiei CIA a fost un agent KGB iar ulterior ambasadorul Gitenstein lipsit de orice experienta diplomatica.Pentru multi reprezentatii americani la Bucuresti a fost foarte greu sa deosebeasca obedienta locala de loialitate a celor care au jinduit la aprecierea lor aceasta realitate datorandu-se pe de o parte medicritatii profesionale si intelectuale ale acestora si pe de alta parte de interesul lor de a beneficia de avantaje in interes personal sau de grup

 Un.P  G.G, ai surprins exact costul 'solutiei' Basescu, pe care ma stradui si eu sa-l fac cunoscut.
...doar America ne invata ca se poate win-win!

Fogarassy Paul Romanii au nevoie de discutii de acest gen pentru a se pozitiona corect in relatia de ura si iubire cu SUA.

Un.P Paul, ai scris romaneste, in termeni de ura si iubire. Pe lumea asta, acestea sunt emotii/sentimente de lux sau cerc foarte restrans.

F.P Suntem oameni ... sa negam sentimentele ?! sa uitam ca i-am asteptat pe americani cu speranta ? sa nu spunem ca i-am urat pe rusi ? sa ascund faptul ca am plans cand Yugoslavia a fost bombardata de cei pe care ii iubeam ? imi pare rau, sunt doar un om, care rade, si plange, care iubeste mult si uneori uraste (si ii este rusine cand nu-i poate iubi pe toti). Nu am cum sa imi neg natura si sa raman pur rational.

Desigur, as putea sa ma prefac ... Uneori trebuie. Stiu ca relatiile internationale ar trebui ghidate de logica si sprijinite prin emotii pentru vulg. De asta ne urasc europenii ... cei care fac politica au nevoie de motive emotionale pentru tot raul pe care ni-l fac; din interese pur financiare si strategice.

Un.P  Bun venit la Grup, Paul!

A.S  Aproape că sunt invidios pe observația dlui Gradinaru. Este cât se poate de corectă. Este, de asemenea, esențială. În răspunsul meu am pus accentul pe comportamentul românilor. De asemenea am punctat succint, atitudinea americană de reacție sau cauzele de principiu care au justificat opțiunea americană pentru abordarea tip Băsescu, respectiv preferința pentru un protejat obedient iar nu pentru un partener exigent.

Pe acest fond se impune adăugată, însă, și observația dlui Grădinaru referitoare la incapacitatea SUA de a defini corect tipul de interlocutor român pe care trebuie să și-l dorească, precum și de a identifica corect în mediul politic românesc, persoanele concrete care le sunt loiale pentru că sunt critice iar nu "loiale" pentru că sunt fără caracter. Insistând să le cultive și susțină pe cele din urmă, administrațiile amricane (multe iar nu numai cea prezentă) au trezit românilor sentimente antiamericane. Or, este, într-adevăr, uluitor cum o astfel de politică, în cel mai bun caz simplistă, mioapă și păguboasă, care a dus la pierderi de toate părțile - o adevărată "loose-loose" policy - a fost practicată de țara care, cum tot excelent remarcă Un Prospectiv, a inventat conceptul de "win-win" policy.

O explicație de ordin practic a acestei situații stă în împrejurarea că SUA au trimis la București prea mulți reprezentanți diplomatici corupți sau incompetenți profesional. Când spun corupți mă refer la cei care s-au dovedit de fapt a fi agenți ai unor puteri terțe sau ai unor grupuri de interese private care și-au cumpărat postul prin "sponsorizări / donații" în favoarea diverșilor președinți / vicepreședinți americani. (Recent, într-o corespondență purtată cu mine, un fost diplomat american de prim rang aflat în post la București îmi scria: "Văzând comportamentul diplomaților noștri trimiși în România am impresia că membrii ambasadei noastre nu sunt plătiți numai pe statele SUA." În timp ce un altul, comentând prestația fostului ambasador Gitenstein - încă neînlocuit întrucât pentru unele interese este de neînlocuit (sic!) - și vizita vicepreședintelui Biden, scria: " Avem și noi lichelele noastre în interior!")

În ceea ce privește incompetența ea este corolarul faptului că majoritatea ambasadorilor americani acreditați la București sunt "ambasadori politici" (și încă "prieteni politici" de rang secund) iar nu diploamați de carieră. Faptul a devenit o tradiție în relația cu România.

Aceasta în contrast cu calitatea ambasadorilor americani trimiși în Polonia. De ce diferența, "discriminarea"? Întrucât, în ciuda a ceea ce ne place să credem, România nu este evaluată la Washington ca având o importanță strategică egală, adică o importanță strategică de prim rang. România este văzută acolo, probabil, drept un posibil partener strategic central într-o o strategie periferică. Tind să cred că este o eroare.

Pe de altă parte, așa cum observa recent George Friedman, în timp ce polonezii sunt oricând gata de luptă și de sacrificiu plasându-se totdeauna spontan, dintr-un instinct cu rădăcini adânci în experiența lor istorică, de partea americană, românii, deși indiscutabil pro-americani, nu văd în SUA Noul Ierusalim (ei au de la origini o relație amicală nemediată cu Dumnezeu) și nu li se alătură fără rezerve, nefiind niciodată dispuși să moară în bătălii fără șanse. (Pentru mulți americani tocmai bătăliile fără șanse sunt cele care merită a fi purtate. Ar exista, deci, și o explicație de ordin cultural.)

Aceste remarci trebuie neapărat adăugate răspunsului meu, pentru ca acesta să fie cât de cât complet.

A.S Excelente remarci, dle Fogarassy! Emoționante și atât de adevărate. Și necesare...

Un. P Avem ceva de gandit si re/asezat conceptual odata cu raspunsurile dvs, domnule Severin. Numai ca nu putem retrai mai destept, din perspectiva invatamintelor, trecutul, iar viitorul numai cert nu este.

Pe fondul raspunsului "cât de cât complet" ce caracterizeaza relatia romano-americana, observ dela distanta o vanzoleala discursiva in Romania apropos de alte optiuni strategice romanesti, exprimate mai ales la nivelul strazii--dela "Mergi dom'le cu China, c'avem relatie istorica si premierul lor vorbea romaneste!" pana la "Vecinii nu ni-i alegem, trebuie sa ne intelegem cu Putin!", dela "Franta a fost prietenul istoric al romanilor" pana la "Europa vorbeste germana asa ca sa terminam cu iluziile!". Cum de un numar de ani auzim in tacere de la Externe de inca vreun parteneriat strategic sau altul, mai toate fara continuitate si fara rod, cum ati vedea pozitia Romaniei vis a vis Germania, Rusia, Franta sau China? Le-am numit pe acestea pentru a moşi gandul, fara vreun criteriu de ordonare/valoare intrinsec.