Romania in pericol!

Scris de Adrian Severin in 09 iulie 2014, in Politics.

Dupa cateva decenii traite cel putin cu iluzia ca se afla intr-o lume a solidaritatii si armoniei, Romania isi reia locul geo-politic traditional la punctul de ciocnire dintre interesele marilor actori globali. Raportarea Romaniei la acestia dar si raportarea lor la ea ridica probleme de o imensa complexitate si periculozitate.

In acest context cel putin doua lucruri imi sunt clare: 1) nimeni nu ignora Romania; 2) nimeni nu doreste Romania. Aceste doua teze, doar aparent paradoxale, se conciliaza in urmatorele enunturi alternative: nimeni nu vrea Romania ca partener dar toti o vor ca satelit; nimeni nu vrea sa se coordoneze cu ea dar toti vor sa li se subordoneze; nimeni nu o vrea independenta, toti o vor colonie; nimeni nu o accepta drept membru al familiei sale dar nimeni nu doreste ca ea sa devina membru al altei familii.
In incercarea de a ne domina sau macar de a nu ne lasa sa fim dominati de concurentii lor, strategii lumii au ales sa utilizeze arma exagerarii defectelor noastre creind mitul incompatibilitatii cultural-civilizationale a romanilor cu Occidentul euro-atlantic. Acest mit serveste atat puterilor euro-asiatice (in primul rand Rusiei) cat si celor euro-atlantice.
Caracterul exceptional al coruptiei la romani, spre exemplu, este un mit care permite: a) Rusiei sa „demonstreze” Occidentului ca nu are cum sa integreze deplin Romania structurilor sale (cel putin nu fara riscuri majore); b) SUA sa intervina direct in guvernarea Romaniei folosind justitia pentru a elimina de la guvernarea tarii pe liderii cu agenda nationala (uneori denuntati ca fiind pro-rusi); c) UE sa mentina Romania ca membru de mana a doua intr-o ordine continentala neo-iobagista in care pana si universalismul imperial are geometrie variabila si evolueaza cu mai multe viteze.
Romania – spune un alt mit de asemenea unanim imbratisat – nu a fost si, se subantelege, continua a nu fi pregatita sa intre intr-o democratie transnationala europeana asa cum, chipurile, ar fi UE, si sa contribuie la edificarea Europei politice, a Statelor Unite ale Europei; proiect al europenilor celor mai „avansati”, respectiv al „adevaratilor” europeni – catolici si protestanti, din vest si din nord, din lumea industriei si finantelor, neo-conservatori si neo-liberali. Aici nu mai este vorba despre „coruptia structurala” ci despre o „incapacitate structurala”, o „neputinta congenitala” a romanilor de a participa cu succes la actul guvernarii asa cum este el inteles si savarsit in civilizatia occidentala spre care ei aspira nejustificat si in institutiile careia s-au strecurat la fel de nejustificat. Cum modelul „bunei guvernari” ar fi unic si universal valabil, rezulta ca romanii sunt inclusiv incapabili de autoguvernare. Asadar nu numai ca incurca gestiunea UE dar nici nu au indreptatirea la un stat propriu sau, cel putin, la administrarea acestui stat prin ei insisi.
Pe ce se bazeaza asemenea teze? Cand concluziile sunt atat de ferme si de „utile” ele seduc prin propria lor afirmare, nemaifiind nevoie de argumente.
Daca cineva ar cauta argumente rezultatul ar fi mai mult decat dezamagitor pentru propagandistii mitului. Romania nu s-a opus nici unei reforme constitutionale a UE acceptand sa transfere institutiilor europene, fara nici o garantie de contrapartida, toate atributele suverane care i-au fost cerute. Prin acceptarea MCV Romania a acceptat chiar competente supranationale de control care nu se aplica nici unui alt membru (cu exceptia Bulgariei). Romania si-a platit fara cracnire contributia la bugetul european comun fara a primi din partea UE fonduri europene macar egale cu aceasta. A fost, deci, un contributor net (care a dat mai mult decat a luat) si niciodata nu i-a trecut prin cap sa spuna, asemenea Marii Britanii, „eu imi vreau banii inapoi!”. Romania si-a diminuat capcitatea productiva a economiei nationale in favoarea economiilor occidentale bazate pe export (in special Germania), oferindu-se acestora ca o mare piata de desfaceri. Romania a pus resursele sale naturale si forta de munca ieftina la dispozitia investitorilor straini (europeni si nu numai) foarte interesati sa isi valorifice capitalurile aici, inclusiv cu pretul coruperii administratiei romanesti. Romania a oferit statelor occidentale lovite de sovinismul si decandeta bunastarii, mana de lucru calificata pentru meserii pe care cetatenii lor nu mai vor sa le practice. Aceasta mana de lucru a creat acolo crestere economica, generand totodata venituri bugetare si noi locuri de munca. Romania s-a lasat saracita de elitele sale intelectuale, de talentele sale cele mai autentice si mai educate, contribuind astfel la imbogatirea si progresul strategic al Occidentului euro-atlantic, in aceeasi masura in care si-a pus in pericol propriul viitor. In timp ce elitele Romaniei, formate pe bani romanesti, aduc buna guvernare si prosperitate altora, romanilor li se spune ca trebuie sa accepte a fi condusi din afara caci, intr-adevar, in tara nu le-a mai ramas decat o elita-surogat formata din ciurucuri si tradatori. Si atunci, de ce atata „of” si vai”!? Daca cineva nu a fost pregatit sa integreze Romania in familia occidentala acela a fost Occidentul insusi. El a fost, in schimb, pregatit si bucuros sa o colonizeze.
Un al treilea mit – cu atat mai usor de acreditat cu cat elitele autentice romanesti isi parasesc in mars fortat patria – este acela ca Romania are vocatia de a fi ghetoul european al romilor. Legatura pe care atat discursul mediatic cat si cel politic occidental o fac intre insecuritatea cetatenilor europeni, „invazia” romilor si pretinsa „origine romaneasca” a acestora (origine cel putin civica daca nu si culturala) sustine ideea ca Romania, prin insasi identitatea sa etnica (in cel mai bun caz incerta daca nu cu desvarsire roma), pune in pericol civilizatia europeana. De aceea romii trebuie expulzati si concentrati in Romania iar aceasta trebuie izolata in afara spatiului Schengen si nu numai.
„Manelizarea” mass-mediei (independenta in relatia cu statul roman iar nu si in cea cu clanurile oligarhice ori cu diverse cercuri de interese straine), precum si cea a politicii romanesti, nu fac decat sa confirme o asemenea idee. Nu este clar care sunt politicile de integrare a romilor si care este eficienta lor. In schimb presa tabloidizata – cea mondena si cea de scandal – se delecteaza cu prezentarea detaliata si necritica a ceea ce traditiile rome au mai mult in contrast cu traditiile culturale romanesti si europene; ba chiar si cu evolutia comunitatilor rome pe calea convergentei cu valorile civilizationale europene.Aducerea obsesiva a interlopilor de origine roma in procesele intentate liderilor politici romani (mai mult sau mai putin corupti), cu mediatizarea aferenta, nu este, nici ea, o intamplare oarecare; sau, daca este, atunci interesul national cere sa fie oprita imediat, cel putin in dimensiunea sa mediatica.
In conexiune cu mitul exceptionalismului coruptiei romanesti si cu cel al identitatii culturale rome a Romaniei se degaja si mitul problemelor cronice, de factura structurala ale justitiei romane. Aceasta este prezentata ca fiind in acelasi timp blocata si dezlantuita, controlata si haotica, nesofisticata si impredictibila. Pe terenul mitului contrariile pot coexista cu usurinta. Pe o atare imagine s-a cladit concluzia ca justitia romana trebuie pusa sub controlul strainatatii. Acesta se exercita la vedere. Or, daca un stat cu o justitie ineficienta este un stat nefunctional, un stat cu o justitie controlata din afara nu mai este stat de loc.
„Cum credeti ca vin capitalurile de calitate, acelea care va aduc dezvoltare iar nu numai coruptie si infeudare, daca investitorii potentiali vad si aud de dimineata pana seara numai despre descinderi cu mascati ca in cartelurile mafiote din America Latina sau Orientul Indepartat, arestari de lideri politici bazate pe denunturile interlopilor romi, afaceri ruinate de luptele intre clanuri si altele la fel?” – m-a intrebat recent un distins diplomat strain. „Veti ramane doar cu afaceristii dubiosi protejati de justitia romana aflata sub controlul real al catorva guverne straine!” - a adaugat el. (Si nu era un diplomat rus, cum probabil ar fi fost tentat sa banuiasca dl Joe Biden.) Intr-adevar, din „statul romilor” – aflati si ei sub povara nedreapta a unor stereotipuri negative colportate masiv si nu tocmai innocet in Occident – capitalurile sanatoase fug iar regimul „jurisdictiei consulare” (desfiintat de Al. I. Cuza in zorii afirmarii existentei si demnitatii noastre nationale) reinvie in forme si sub acoperiri din cele mai perverse. (Acum nu numai „supusii straini” ci si romanii sunt „judecati” de functionarii diplomatici ai altor guverne, carora o natiune in declin le-a concesionat aceasta functie.) Cum sa primesti un asemenea neam in casa ta?!
Ce doreste, insa, Romania? Daca ceva este cu adevarat exceptional la romani aceasta nu este nici macar dezbinarea, care caracterizeaza, probabil cu o mai mica intensitate, si alte popoare. Exceptional la romani este spiritul auto-critic care ajunge la limita la care poate fi definit ca auto-demolator. Pe el s-au bazat, desigur, si creatorii mitologiei anti-romanesti. Mai exact ai mitului complex al incompatibilitatii cultural-civilizationale dintre Romania si Occidentul euro-atlantic; mit care justifica atat izolarea cat si dominarea externa a natiunii romane.
Iata de ce romanii trebuie sa isi asume, la randul lor, o parte de raspundere. O raspundere care nu scuza, insa, abuzul celorlalti.
Independent de vina, cu timpul cetatenii Romaniei au inceput sa resimta dureros – cum putea fi altfel?! – efectele miturilor amintite anterior. Dincolo de inconvenientele practice, aceastea i-au facut sa se simta umiliti si tradati. De catre cine? Tocmai de cei pe care i-au iubit si respectat totdeauna: americanii, in special, si vest-europenii. Reactia la descoperirea „refuzului” euro-atlantic („refuz” subliniat din motive evidente de propaganda rusa) a fost inevitabila, fireasca: americanofobia si euro-scepticismul. Doua sentimente socante la un popor in mod traditional pro-occidental, euro-entuziast si americanofil.
Americanofobia si euro-scepticismul care se strecoara tot mai mult in sufletele romanilor si in societatea romaneasca sunt, prin ele insesi, o amenintare la adresa securitatii nationale a Romaniei. De asemenea, instrainarea Romaniei de SUA si UE va afecta interesele vitale americane si vest europene in regiunea Balcanilor si Marii Negre, precum si procesul de continuare al integrarii si extinderii UE.
In acest sens reactia societatii romanesti fata de criza ucraineana este semnificativa. In mod instinctiv romanii s-au plasat de partea Ucrainei, fata de care pana atunci nu aratasera o mare simpatie. Pe de alta parte, in disputa dintre Occidentul euro-atlantic (SUA si UE) si Rusia romanii au aratat, lucru rar in istoria lor, mai multa intelegere pentru pozitia rusa. Intr-un fel se poate spune ca suntem cu Ucraina impotriva Rusiei si cu Rusia impotriva Occidentului. Surprinzator si periculos! Iata la ce efecte perverse a condus politica de „excludere si refuz” aplicata de Occident Romaniei prin „strategia disocierii culturale a romanilor”.
Aceasta americanofobie si acest euro-scepticism emergent pot fi anihilate numai printr-o politica adecvata (adica realista, corecta, inteligenta si prietenoasa) a SUA, precum si prin revenirea UE la proiectul federal bazat pe principiile egalitatii si solidaritatii, ale coeziunii economice, sociale si teritoriale.
In ceea ce priveste SUA, o asemenea politica este impiedicata de mitul exceptionalismului inadecvarii si incompatibilitatii romanesti alimentat chiar de unele cercuri americane in speranta ca astfel vor putea interveni in Romania si ii vor controla politica. Cu cat mitul se consolideaza cu atat americanofobia romanilor se acutizeaza si cu cat aceasta se acutizeaza cu atat risipirea mitului devine mai dificila.
Iata un cerc vicios care trebuie taiat. El poate fi taiat doar in SUA. Va fi asa numai in masura in care americanii vor intelege ca mitul, ca orice mit, nu este un adevar si ca perpetuarea lui contravine intereselor americane.
Cat despre UE, lucrurile sunt si mai complicate. Pe de o parte, nu numai ca Romania se gaseste intr-un raport defavorabil de forte cu protagonistii UE dar acestia au mult mai putine motive decat SUA sa vada in Romania un partener util spre indispensabil la frontiera estica a uniunii. Germania, Franta si Italia dar si Spania si Marea Britanie nu au nevoie de Romania pentru a se intelege cu Rusia si a conveni asupra unei arhitecturi de securitate la nivel continental. Dimpotriva, pentru ele ar fi mai potrivit ca romanii sa fie doar un obiect al istoriei plasat intr-o „tara a nimanui” care separa Europa germana de Asia rusa.
Pe de alta parte, sub aspect formal Romania este membru al aliantelor occidentale si in special al UE, in interiorul carora are o serie de drepturi precise cu garantiile juridice aferente. Din aceasta perspectiva euro-scepticismul si decuplarea de UE in favoarea unor formule alternative situate mai la est, nu trebuie sa reprezinte decat ultimul recurs. Pana la a se ajunge acolo, guvernul roman trebuie sa lanseze o strategie menita a reafirma si promova drepturile Romaniei ca stat membru, asa cum rezulta ele din tratate, precum si a mari influenta sa politica si economica in cadrul UE. Pe o astfel de baza se va putea actiona eficient pentru revenirea la proiectul Europei politice de tip federalcare sa functioneze in folosul tuturor membrilor sai.
Ce sanse sunt ca asemenea schimbari de curs istoric sa se produca? Foarte putine! In aceste conditii nu se poate trage decit o singura concluzie: Romania este in pericol!Poate cel mai mare din istoria sa. Top of Form

Smaranda Dobrescu Cum spune amicul Un Prospectiv: "Blestemul geografiei! Geografia care s-a transformat in caracter" Daca actualii conducatori si potentialii viitori conducatori ar traversa oceanul nu pentru a-si innoi juramintele de vasalitate ci pentru a vorbi de interesul bilateral al parteneriatului sau ar negocia fiecare vot in PE pe interesele tarii si nu pe numiri din clan, poate ar fi ceva sperante.

Adrian Severin Perfect comentariul Smarandei. Nu am intervenit spre a comenta știrile privind călătoriile transatlantice ale diverșilor "prezidențiabili". Ele nu sunt decât alte acte de vasalitate promise în schimbul firmanului de numire în domnie. Pe de altă parte toți vor să ne convingă că au urechea "sultanului" în loc să ne convingă că au un proiect pentru România, precum și coloana vertebrală spre a sta drept în fața "sultanului" și a-i spune răspicat "Majestate, aiasta nu se poate!".

Un Prospectiv Un text al momentului. Numarul republicarilor este proportional cu sansele de redresare.

Alexandru Botu A fost cineva, in istoria recenta a Romaniei, care sa fi spus raspicat (nu la teatru !):"Majestate, aiasta nu se poate!"?
I s-a intamplat ceva? A patit-o precum Brancoveanu?...

A.S Răspunsul la cele trei întrebări ale dlui Botu este: 1) Da. 2) Da. 3) Da. S-a întâmplat sub ochii dvs dar probabil că nu ați văzut.

A.B Va multumesc! Eu am destule banuieli, ceea ce este bine, de aceea am si pus intrebarile, Sper ca raspusnsurile Dumneavoastra sa-i lamureasca si pe altii...

S.D Un singur DA la prima intrebare te poate scuti de placerea altor impotriviri. Acum suntem in anul Brancoveanu si speram sa nu avem parte de urmatoarele doua afirmatii pentru nimeni din jur care a spus vreodata "aiasta nu se poate"