Ucraina se joacă la ruleta rusească –Adrian Severin

Smaranda Dobrescu-20 iulie la 18:00

"Ceea ce nu mai necesită timp de cercetare sau reflecție este faptul că în Ucraina s-a jucat și se joacă în aceste zile la „ruleta rusească” și că un glonte tocmai a trecut pe la urechea tuturor liderilor lumii implicați în acest joc de o manieră frivolă, mioapă, iresponsabilă. Următorul glonte s-ar putea să le intre în creier și să îi scutească de grija de a mai lua decizii."

Ucraina se joacă la ruleta rusească –Adrian Severin

July 20, 2014

Cel mai probabil doborârea avionului de linie malaiezian în Ucraina, cu o rachetă sol-aer, dintre acelea care se află în dotarea multor grupări de insurgenți, rezistenți sau teroriști din lume, s-a produs întâmplător. O tragedie umană rezultat al unei împrejurări nefericite. Ea ar fi putut fi (poate încă este) corespondentul glonțului de la Saraievo care în 1914 (adică exact cu un secol în urmă) a amorsat nu doar ceea ce se numește Primul Război mondial, ci „al doilea război de o sută de ani” din care criza ucraineană de astăzi este doar cel mai recent episod.

Dacă, totuși, nu ar fi vorba despre o pură întâmplare ci despre un act premeditat, întrebarea este care ar fi putut fi logica unei asemenea decizii – fără îndoială criminale – și cui i-ar fi putut servi ea?

Cel mai puțin interesată în producerea acestei tragedii apare a fi însăși Rusia. Chiar dacă și SUA a înarmat și înarmează diferite grupări rebele din lume (Afganistan, mai demult și Libia sau Siria, de curând, sunt doar câteva exemple) și de aceea este o ipocrizie să îi arate cu degetul pe cei care fac la fel, era limpede că riscul asumat prin transformarea în țintă a unui avion aparținând unei alte țări și având la bord civili din state terțe, era net superior ca amploare și diferit ca natură.

Pe drept sau pe nedrept America pretinde, de multe ori reușind să și convingă, că armele furnizate de ea pe sub mână servesc cauza libertății și democrației. În cazul Ucrainei, însă, nimeni nu poate crede că separatiștii rusofoni ar avea eficiența militară pe care o au fără susținerea Rusiei, precum și că o atare susținere are un alt scop decât promovarea ambițiilor geo-politice post-sovietice și neo-imperiale ale Moscovei.

Pe de altă parte, America a avut grijă, și până acum a reușit, ca armele furnizate de ea să risipească moartea numai în rândurile combatanților locali fără a produce victime în tabere terțe. Este aproape neîndoielnic că nici dl Putin nu putea avea o altă opțiune. Internaționalizarea reală și formală a unui conflict care și așa pune în coliziune agendele geo-strategice ale actorilor globali și în care Kremlinul și așa merge pe sârmă, ar fi ultimul necaz care îi lipsea.

Dnii Putin, Lavrov & Co. se pot lupta cu omologii lor americani sau europeni (printre care mai beneficiază și de câțiva „cai troieni”) dar nu au nici o șansă în confruntarea cu mamele care primesc acasă sicriele cu corpul copiilor uciși fără vină pe cerul străin al Ucrainei. O știu la fel de bine precum știu că șansele lor de a câștiga războiul mediatic cu Occidentul referitor la Ucraina sunt practic nule.

Iată de ce ideea că decizia doborârii avionului malaiezian – dacă a fost o decizie – ar fi fost luată la Moscova, este foarte improbabilă. Chiar dacă cel care a declanșat racheta ucigașă ar fi fost cetățean rus (așa cum cred a ști autoritățile de la Kiev) încă nu se poate reține în sarcina Rusiei mai mult decât vina de a încuraja în taină perpetuarea unei crize care, iată, crează un context periculos de natură a face victime și printre cei fără vreo o legătură directă cu ea.

Tragedia din estul Ucrainei aduce mai multe foloase vestului euro-atlantic și în special protagonistului său cel mai ferm, SUA. Acesta are acum ocazia de a dovedi că abordarea conciliatoristă este letală și totodată de a atrage de partea sa opinia publică, altminteri ostilă implicării militare într-un conflict părând a fi al altora. „De ce trebuie să îi expunem riscului pe tinerii noștri, pentru a-i opri pe ucraineni să se omoare între ei și a apăra integritatea unui stat artificial constituit?!” – se întrebau cetățenii democrațiilor occidentale, considerând că securitatea este divizibilă și că ei se află în afara oricărui pericol. Pe pacifismul oportunist al acestei opinii publice conta Rusia și de el se izbeau „uliii” euro-atlantici. O schimbare de tendință pe un atare plan ar dezavantaja-o pe cea dintâi și ar da apă la moară celor din urmă, oferind totodată adepților fermității, sancțiunilor și retalierii (de la Varșovia, Londra sau Washington) legitimitate democratică și bază morală în disputa cu adepții tranzacționismului și capitulării, ai profiturilor tactice și ai pragmatismului cu respirație scurtă (de la Berlin, Paris sau Roma).

Cu toate acestea este greu de crezut că din punct de vedere moral-politic pe trăgaci s-a apăsat la Washington sau în vreo capitală europeană rusofobă (cu sau fără voie de la Casa Albă). Președintele Obama este, fără îndoială, mai ferm, mai exact și mai explicit decât aliații săi europeni dar și el conduce „mașina confruntării” cu frâna de mână trasă. Situația globală este și așa foarte complicată pentru „jandarmul universal” spre a dori acum și o confruntare directă cu un rival de calibru precum Rusia. Să te lupți prin interpuși este una; să te iei la trântă cu adversarul strategic este alta. Una este strategia confruntărilor periferice și alta războiul puterilor globale. Aceasta mai ales în era tehnologiei nucleare și a armelor de distrugere în masă.

Dl Obama știe că dl Putin nu are cum da înapoi și de aceea nu va capitula fără luptă deși aproape cu siguranță nu dorește lupta. De aceea nici dl Obama nu este interesat în inflamarea și radicalizarea opiniei publice. Să îți flexezi mușchii spre a le da compatrioților și aliaților sentimentul că ești gata pentru orice, că nu vei ceda și nu vei face compromisuri, este una; să lași opinia publică să te facă a „aluneca” într-un război pe care nimeni nu îl vrea (cel mai puțin, desigur, Germania și alte puteri europene dependente de cooperarea economică și geo-politică cu Rusia) și ale cărui consecințe nimeni nu le poate cuantifica cu precizie, este alta.

Cum rămâne atunci cu Ucraina însăși? Lăsată singură să își tranșeze disputa cu Rusia, aceasta nu are nici o șansă. Pe termen scurt ar putea înregistra anumite succese (cum a fost cazul la Slaviansk) dar pe termen mediu și lung orizontul este întunecat. Aceasta cu atât mai mult cu cât în cauză sunt și interesele strategice ale Occidentului.

Prăbușită din punct de vedere economic, cu o armată post-sovietică pe loialitatea căreia nu știe cât poate conta, cu principalele active industriale aflate în chiar zona de conflict, Kievul a ajuns să se bată practic singur pentru apărarea intereselor occidentale la linia de contact dintre spațiul euro-atlantic și cel euro-asiatic. Pe deasupra, oligarhii ucraineni, care controlează statul, văd cum averile lor, concentrate în special în estul țării, sunt nu doar pe punctul de a fi distruse de războiul civil, ci și amenințate cu trecerea sub control politic rusesc. Să nu fie toate acestea rațiuni suficiente pentru ca, în disperare de cauză, unii să conceapă un gest de natură a produce șocul moral necesar implicării absolute și nemijlocite a Occidentului în tranșarea conflictului ucraineano-rus? Improbabil, poate; desigur nu imposibil.

Nici o anchetă internațională și nici o cutie neagră a avionului doborât nu va da răspuns acestor întrebări. Recursul la „investigatorii obiectivi” are doar rolul de a câștiga timp. La epuizarea timpului respectiv lumea va fi mai calmă dar la fel de confuză.

Ceea ce nu mai necesită timp de cercetare sau reflecție este faptul că în Ucraina s-a jucat și se joacă în aceste zile la „ruleta rusească” și că un glonte tocmai a trecut pe la urechea tuturor liderilor lumii implicați în acest joc de o manieră frivolă, mioapă, iresponsabilă. Următorul glonte s-ar putea să le intre în creier și să îi scutească de grija de a mai lua decizii.

Cei 298 de morți din Ucraina rămân pe conștiința dlui Putin dar mai ales pe aceea a liderilor occidentali, ai conducătorilor așa-ziselor democrații euro-atlantice care fuseseră averitizați de Moscova însăși asupra intențiilor ei și a urmărilor posibile și nu au făcut nimic; ori s-au prefăcut doar a face. Este vorba atât de acei conducători care fac înțelegeri subterane cu Rusia pe seama securității strategice a Occidentului euro-atlantic (și mai ales a Mitteleuropei) cât și de cei care refuză să treacă la negocieri serioase cu Rusia (ceea ce implică și mobilizarea credibilă a resurselor de putere spre a determina așezarea rușilor la masa tratativelor) pentru definirea unei noi ordini globale apte a concilia interesele tuturor prin compromisuri care să nu compromită principiile și prin convenirea unor garanții de securitate de natură a face stabilitatea durabilă și dezvoltarea inclusivă.

Să credem, totuși, că cei 298 de nevinovați nu au murit în zadar. În mod normal moartea lor trebuie să fi produs sau să producă în viitorul imediat o schimbare profundă de percepție și de mentalitate atât la vârful cât și la baza societății globale (sau, cel puțin, la nivelul Marii Europe de la San Francisco la Vladivostok). Pe de o parte, omul de rând – cu precădere cel bolnav de șovinismul bunăstării sau de paranoia naționalistă – trebuie să fi înțeles că războiul este real iar nu doar ipotetic și că luptele au loc la el acasă iar nu doar peste mări și țări. Pornind de aici va pune sub presiune elitele politice sau, după caz, le va sprijini spre a aborda responsabil și ferm relațiile internaționale. Pe de altă parte, conducătorii politici occidentali trebuie să fi observat că dacă vor continua cu ambiția prostească de a apăra iluzia viabilității actualei ordini mondiale și nu își vor folosi mușchii în asociere cu creierul la tratative, vor fi foarte curând obligați de faptele lor iar nu de intențiile lor, să își încerce mușchii într-o bătălie în care creierul (cel puțin al politicienilor și diplomaților) va conta mult mai puțin. În fine, Kremlinul trebuie să fi ajuns la concluzia că dacă nu renunță la agenda neo-imperială circumscrisă de vechea concepție potrivit căreia securitatea sa este direct proporțională cu insecuritatea vecinilor și nu vine cu o ofertă rezonabilă privind arhitectura de securitate în Europa de Est și Sud-Est, riscă să piardă inițiativa și să fie împins de logica evenimentelor scăpate de sub control spre un deznodământ nefast.

Pentru moment nu există garanția că asemenea mutații au avut loc în ceea ce îi privește pe decidenții politici. Condițiile ca ele să apară sunt, însă, create. Popoarele trebuie să contribuie urgent la transformarea unei atari potențialități în realitate. Asta dacă vor să fie subiect iar nu doar obiect al istoriei.

 Henrieta Szabo Resetarea politicii externe a UE, spre o noua constructie mai putin egoista, care sa includa in planul geo-politic si strategic, statele din vecinatatea estica, mizand si pe "cartea " diplomatiei abile si inteligente in care mutarile pe tabla de sah a batranului continent sa fie facute de strategi intelepti cu intuitie si clarviziune in ce priveste un posibil nou demos european.

Cristi Pantelimon De reținut ideea Marii Europe, de la San Francisco la Vladivostok. Este o idee geopolitică imperială. Pozitivă, în măsura în care Imperiul nu se va vrea un biet guvern mondial, imperialist.

Smaranda Dobrescu Cristi Pantelimon, aceasta idee geopolitica imperiala presupune indepartarea Rusiei ca putere independenta. Oare in mod simetric, mult dorita si normala multipolaritate nu presupune refacerea imperiului rus? Ar fi de ales intre doua imperii cu aceleasi reguli si aspiratii ?

Un Prospectiv: Domnule Severin, cum spuneam aici in alt comentariu recent, protagonistii par deja ca opereaza cu schemele proprii de reprezentare a lumii de maine. In afara acestora, ceilalti actori opereaza in zona gri si/sau pe schemele status qvo ante. Asta mai cu seama dela Vladivostock la San Francisco. In afara acestei zone, istoria se scrie deja de noua...

Un P.  Dungaciu: "Iar dacă aşa vor sta lucrurile, înseamnă că formula în care se va gestiona totul de aici înainte va fi un condominium ruso-german.“
Iata ca pot fi de acord si cu Dungaciu, numai ca baiatul asta lasa in aer tocmai vestul european ca si cum... El ce-o crede despre conversatia lui Sikorski? Asta dincolo de sarcinile de plan si serviciu.

Citeste mai mult: adev.ro/n90s74"

EXCLUSIV Dan Dungaciu: Miza crizei din Ucraina este statutul SUA în regiune. Germania şi Rusia,...

Un P. Sa fie acesta unul si acelasi cu fiul reexpatriat in Germania?

________________________________
Jean  Maurer

Domnule Dungaciu, in sfarsit un articol echidistant si foarte realist. Conflictul ruso-ukrainean nu poate fi solutionat de America. Solutia ramane la nivelul Europei, Ukrainei si Rusiei. Amestecul din ce in ce mai agresiv al Americii in conflictele europene a devenit deosebit de toxic. Istoria ne-a demonstrat ca acolo unde America si-a exportat "democratia" nu s-a rezolvat nimic, ba dimpotriva, s-au nascut focare noi de conflict si instabilitate. Acest conflict nu poate fi rezolvat militar cu interventia unor terte puteri militare, oricare ar fi ele, pentru ca pericolul escaladarii unei apocalipse internationale este imens. Ramane insa un fapt criminal ca mai marii acestei planete se vor aseza la masa tratativelor serioase numai datorita mortii a 298 de oameni nevinovati. Specia umana a politicienilor este cea mai abjecta specie nascuta vreodata pe aceasta planeta iar populatia globului este incapabila sa le confiste "jucariile" militare. Ca o paranteza: si Iliescu a avut nevoie de sange pentru a-si justifica mai multa legitimitate.

**********
la care altul raspunde:

Iancu Radomir-Gherman

SUA este obligata sa sustina federalizarea Uniunii Europene , urmata de federalizarea acestei federatii cu America de Nord ; povestea cu gestiunea ruso-germana este un concept pe care americanii si europenii care urmaresc pastrarea Principiilor Democratiei de tip occidental trebuie sa-l treaca la capitolul istorie , impreuna cu ''Europa natiunilor'' .

S.D Printre cateva concluzii la studiul "Parteneraiatul Estic-UE" intocmit in 3.11 2013 de catre Un Prospectiv impreuna cu mine aveam in vedere si ipoteza: " În scurt timp se va vedea dacă Germania, liderul de facto al UE, va incerca să răspundă provocărilor de moment având ca opţiune fie o conducere hegemonica fie întărirea alianţei cu Rusia, mânată de diferite interese economice . Plăcile tectonice care în urmă cu peste 70 ani s-au mişcat şi au rearanjat Europa, pot face oricând o reaşezare masivă a geografiei politice. În această eventualitate, Ucraina va decide obligatoriu dacă înca nu a făcut-o, între cele doua opţiuni. Şi acum întrebarea finala bivalentă pentru ambele entităţi: mai este UE capabilă de extindere? Vrea Ucraina să devină un pivot care să beneficieze de resurse de la Est şi de tehnologie inclusiv tehnică militară de la vest? Are capacitatea UE să ofere şi securitate sau e necesară si extinderea NATO?" Deocamdata stim precis ca UE nu doreste o extindere spre est, fapt linistitor pentru Rusia si mai analizam prin contributia D-lui Dungaciu si posibilitatea avuta si de noi in vedere a impartirii cogestiunii tarilor est-europene de catre tandemul Germania-Rusia. Dialogul in acest moment este absolut obligatoriu.

Mircea Platon AS: "Pe de altă parte, America a avut grijă, și până acum a reușit, ca armele furnizate de ea să risipească moartea numai în rândurile combatanților locali fără a produce victime în tabere terțe." Probabil ca functionarii Ambasadei Chinei din Belgrad faceau parte din randurile combatantilor locali: "Today marks the 15th anniversary of the bombing of the Chinese embassy in Belgrade, when three Chinese journalists were killed and 20 people were injured. The embassy was hit during the NATO bombing of the former Yugoslavia with three missiles, and NATO then announced that the bombing of the embassy happened due to a map-reading error."

M. P  "A typical example was the supply of several thousand rifles to an armed group in Colombia in late 2001. The Nicaraguan police swapped surplus rifles for new ones from a Guatemalan-based company that was to sell the surplus items to the Panamanian police. The US embassy was consulted and raised no objection. The weapons were subsequently loaded on a ship and diverted to a Colombian port where
one of the armed Colombian groups collected them. It remains unclear who provided the false papers involved in the deal and who the final recipients were." http://www.securitycouncilreport.org/.../Disarm...

M.P Dubla contabilitate nu foloseste nimanui.

M.P "As recently as 1997, the State Dept. issued licenses for small arms to such countries as Bulgaria, Colombia, El Salvador, Indonesia, Mexico, South Africa, and Turkey, all of which are currently involved in internal conflict, human rights abuses, or willful diversion to suspect third parties. Recent small arms sales recently to Albania, Bosnia, and FYR of Macedonia could come back to haunt us sooner than we think." http://fas.org/asmp/library/articles/resist.html     U.S. Exports Arms to the World fas.org

(Reprinted with permission from the Resist Newsletter 259 Elm Street, Somerville, MA 02144) "Resist" has been funding social change since 1967.

M.P  De unde stim deci pe cine au ranit armele exportate de SUA? Plutim in ceata. "Ce ceata deasa, mama, vai, ce ceata deasa."

C.P: Doamnă Smaranda Dobrescu, oricât ar părea de paradoxal, Imperiul exclude imperialismul. Să ne amintim definiția clasică a imperialismului (leninistă și nu numai) și vom avea o cale de acces la înțelegerea Imperiului. Acesta este în primul rând o sinteză politică și spirituală, nu economică. A se observa că Rusia încearcă să contracareze imperialismul prin tradiționalism (eurasianism), o sinteză care, pentru a se naște, exclude atlantismul, văzut ca antitradiționalism. Rusia vrea să renască drept Imperiu, atacând imperialismul. O pretenție absurdă, vor zice cei mai mulți...

M.P Un raport documentat aici: http://www.worldpolicy.org/.../arms/reports/wawrep.html...

III. Strengthening Potential Adversaries: - Report: Weapons at War - World Policy Institute - Resear      www.worldpolicy.org

A.S Exemplele dlui Platon sunt foarte bune. Ele confirmă ceea ce am spus și eu. Singura precizare care se impune, este aceea că din graba de a-și marca punctul, dânsul nu a băgat de seamă că ambasada Chinei la Belgrad a fost lovită de americanii înșiși iar nu de niște terți cărora americanii le-au vândut arme. Poate că or exista și exemple de acest fel pe care decamdată nu le cunosc dar asta nu ar schimba cu nimic ideea de bază. Câteodată ceața o facem și noi, supradimensionând detaliile, iar în această ceață nu mai distingem pretenii de adversari.

M.P Da, intr-adevar, am bagat de seama, dar mi s-a parut ironic faptul ca cineva ar putea pretinde ca e de preferat sa fii bombardat de amici, intr-un "friendly fire". In rest, armele SUA se duc inspre toate zarile si toate zonele de conflict. Uraniul american a ajuns - via Africa de Sud si Israel - in zone dinre cele mai obscure. Cine stie cine pe cine cu armele cui a ucis?

M.P In rest, toate cele bune.

S.D @Cristi Pantelimon. In sens larg, fara a introduce imperialismul, imperiul din primul exemplu este echivalent cu cel din al doilea insumand trasaturile unui teritoriu care cuprinde un stat dominant si regiunile controlate de acesta.

A.S Tezele dlui Dungaciu coincid, inclusiv în ceea ce privește unele formulări (vezi

"condominiul ruso-german"), cu unele idei formulate de mine deja de câțiva ani. Evident că

nu este o analiză exhaustivă așa încât unele aspecte importante precum poziția vestului

european sunt lăsate în afară. Comentariul ulterior al dlui Maurer, care vede în expulzarea

SUA din Europa soluția la problema securității europene, cred că găsește în textul dlui

Dungaciu  mesaje pe care autorul nu a dorit să le dea. Este mai mult decât discutabil că

aceasta ar fi soluția. Mai degrabă ar fi cauza altor conflicte regionale și globale.

C.P Doamnă Dobrescu, ca să glumim puțin (deși nu e de glumă!), având în vedere tema

paralelă cu care ne intersectăm, cele două imperii nu sunt echivalente... Al doilea vrea să-l

excludă pe cel dintâi!

Un P.   La acest moment al istoriei, cred ca evaluarile moralizatoare nu-s cele mai

productive, mai ales cand e vorba de protagonisti.

  Dpdv al Romaniei se pune problema daca avem de-a face cu o ocazie de a arata caracter sau

oportunism?

Va mai aduceti aminte chemarea mea la a defini aspiratile romanilor. Numai asa vedem ce e

la indemana, caracterul sau lipsa acestuia.

C.P Domnule Prospectiv, cred că suntem la un moment al istoriei la care am depășit ideea de

caracter sau oportunism. Pentru că nimeni nu poate sonda perfect viitorul (totuși...). Așadar,

fiecare om sincer cu sine caută o alegere cât mai rațională, având în vedere datele prezente și

trecute. Unii, ca d-l Jean Maurer, cred că ”îndiguirea” Americii pe teren european e soluția.

Alții se tem de indisciplina internă europeană și, deși nu agreează lumea unipolară, preferă o

dominație rezonabilă americană în locul unei dezlănțuiri interne europene. Mă tem că nicio

soluție pe care ne-o imaginăm acum nu va fi ca atare pusă în practică. Aici stă toată

tensiunea...

Un P. Multumesc d-le Pantelimon. Cautarile fara busola au costurile si riscurile lor, in timp

ce beneficiul este cel mult al experientei.

 Daca Romania joaca pe cartea caracterului, speranta este ca in vreun viitor mediu, in caz ca

garantii stats-qvo-ului sunt castigatori, Romania sa castige la masa verde. Daca joaca pe

cartea oportunismului, poate semnaliza orice directie, se face ca face si la un moment dat se

intoarce in ce directie i se ofera mai mult.

 Acum, ca am readus vorba de aspiratii: Cati vor sa {vorbeasca romaneste cu burta plina,

 vorbeasca orice cu burta plina, aiba dreptate in romaneste/orice alta limba}? Nu cumva

putem  imparti lumea in functie de aceste aspiratii? Dupa aceea, ne-am puiea uita sa vedem in

ce  schema ar fi satisfacute...

  Da, si eu cred ca solutiile imaginabile la firul ierbii sunt doar speculatii sub felinarul din

centru.   Numai ca am senzatia ca cei mari deja se misca pe directiile lumii la care vor ei sa

ajungem cu totii. Si se pare ca niciunul nu vrea sa se ridice dela masa.

 Fondul problemei ramane pana la urma criza capitalismului tembel si refuzul jucatorilor medii de  a mai subscrie la acesta, respectiv al celor mari de a-i schimba regulile. Asa ca pentru o tzara mica,  cum e Romania, as zice, ca trebuie jucata cartea caracterului. Numai ca

intre cele 2 feluri de contracte incheiate intre popor si elita sa politica, respectiva elita politica

si Cluburile din Vest, par  a fi tensiuni in crestere. Cred ca poporul ar avea de primit. Macar

 niscaiva conversatii pe sleau de  cum stau lucrurile.