Pe facebook: Ce descopera jurnalistii

vineri, 10 martie 2017

Ce descopera jurnalistii

Ce descopera jurnalistii – 17 februarie 2017

Dinica Roman shared Cristian Dogaru's post.

Jos palaria pentru Marius Albin Marinescu!

Am vazut ca inca din 11 decembrie 2016 jurnalistul din Sibiu vorbea despre tunurile date de Julien pe ultima suta de metri a mandatului sau....Din 11 decembrie deci, inainte de alegeri!...Iar noi am inceput sa vorbim despre asta abia dupa emisiunea lui Gadea de aseara....Jos palaria pentru Marius Albin Marinescu, publicatia lui merita toata atentia noastra...

"Cu ocazia „Zilei Internationale de lupta impotriva Coruptiei" am pregatit un material amplu despre „Ultimul Tun" al „onestului" Dacian Ciolos / sau „Cumintenia Pamantului" de 400 ori mai mare in varianta militara – de la 11 milioane la 4 miliarde Euro! Ghinion pentru Romania! Primul Ministru Dacian Ciolos afirma foarte clar ca nu sunt bani pentru maririle de salarii in Sanatate si Educatie / mai spune ca nu pot fi eliminate cele 102 taxe din Legea propusa de PSD si votata de Parlament pentru ca e nevoie de bani la buget / nu poate fi marit salariul minim pe economie asa cum cer ( foarte corect) Sindicatele / nu pot fi ieftinite medicamentele pentru ca se opun firmele internationale si importatorii/ Si tot asa – nimic nu se poate pentru ca nu sunt bani!"

Ultimul „tun" al lui Cioloș, patru miliarde de euro dați cadou germanilor și olandezilor lui Iohannis, care l-au decorat recent - Justitiarul - revista de investigatii

JUSTITIARUL.RO

Dinica Roman http://www.justitiarul.ro/ultimul-tun-al-lui-ciolos.../

Ultimul „tun" al lui Cioloș, patru miliarde de euro dați cadou germanilor și…

JUSTITIARUL.RO

Dinica Roman https://www.facebook.com/dena.../posts/999573866842093

Smaranda Dobrescu In 3 decembrie am discutat aici la grup subiectul:

Smaranda Dobrescu L-am ascultat aseara pe Ponta la emisiunea Subiectiv la A3.Nu o pot descarca din pacate caci imi cere sa ma abomez si oscilez deocamdata. Cine e abonat poate urmari emisiunea din ziua de 2 decembrie. In final Ponta a spus un lucru grav. Nu stiu cat e de real, dar nu suntem la emisiunea de bancuri, asa ca macar vi-l impartasesc: In urma cu cateva zile premierul Ciolos a perfectat cumpararea de blindate din Germania si de Corvette din Olanda. Suma totala e aproape de 6 mld.euro. Aceasta suma reprezinta dotarile prevazute pentru armata in decurs de 4 ani. Ponta era contrariat si de pretul mai mare decat din alte surse dar mai ales ca nu au fost cumparate aceste dotari de la americani care oricum ne-au atentionat ca securitatea costa.. Uite asa, premierul a scutit Parlamentul de deranj si a angajat romanii in alt imprumut semnificativ...

Dinica Roman http://www.politico.eu/.../jean-claude-juncker-eu.../...

Juncker: EU must resist US bullying on NATO spending

POLITICO.EU

Smaranda Dobrescu Atunci cine ne-a impus 2% pentru Aparare? Am vrut sa fim si noi odata primii la ceva?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Despre Atelierul Grupului Prospectiv

Discutiile noastre la facebook au fost reluate in cadrul Atelierului Grupul Prospectiv. O buna descriere a ideii de atelier am gasit-o in textul lui Andrei Serban:

Nu mă gândesc prea des de ce sunt în viață, care e rostul meu pe lume. Ma gândesc în schimb foarte des cum să îmi fie mie bine, cum să am succes. Poate că nu sunt singurul care gândește așa… Totuși, oare nu suntem aici pentru altceva? În Mahabharata, Udishtira ne atrage atenția: „zilnic moartea ne bate la ușă, dar noi continuăm să trăim ca și cum am fi nemuritori”.

Un înțelept a spus: „Omul are o menire specială, pe care animalele nu o pot îndeplini: aceea de a sluji, de a servi conștient planeta. Un artist poate face mai mult, poate deveni un pod de legătură pentru ca anumite energii mai fine, de o altă calitate, să devină vizibile. Pentru a îndeplini această funcție, el trebuie să evolueze.”

Citind aceste cuvinte, cu mulți ani în urmă, m-am simțit imediat inspirat să mă examinez pe mine însumi, să mă întreb ce îmi lipsește și cum aș putea să evoluez, pentru a deveni un om și un artist adevărat.

Descoperisem în tinerețe, lucrând cu Brook în format de atelier, cât de benefică este munca de laborator. În atelier competiția nu-și are locul, ca și, de altfel, multe alte constrângeri și piedici, inclusiv teama paralizantă dinaintea unei premiere. Când lucrăm la un spectacol, vine aproape inevitabil momentul când propria importanță se face simțită – acel amor propriu care ne împinge să fim preocupați mai mult de noi înșine decât de întreg și să ne simțim fiecare atât de „speciali”, de „intersanți”. Iată ce ne izolează în micul egoism, de fapt într-o imensă singurătate. În condiții de atelier, însă, ceea ce caut este să mă regăsesc împreună cu ceilalți, să ne punem aceleași întrebări. Atmosfera de calmă introspecție ne ajută și să simțim că există în noi și în jurul nostru energii de o altă natură decât cele cu care interacționăm de obicei, energii cosmice accesibile doar într-o stare de disponibilitate pe care nu o avem în graba cotidiană după succes. Și ne dăm seama că toți contribuim la condițiile speciale absolut necesare pentru a crea această deschidere. Astfel se naște în fiecare o responsabilitate nouă, aceea de a participa la efortul comun. Ecranul opac, cel care mă face să mă gândesc doar la mine, se dizolvă atunci când las impresiile care vin de la ceilalți să mă pătrundă și apoi să circule liber. (…)

De ce participarea la ateliere e un fel de a te dezvolta? Trăim într-o lume dominată de o individualitate maximă și de un egoism monstruos. Ne e foarte greu nouă, oamenilor, să fim împreună. Un stol de păsări pot gândi și reușesc să se miște împreuna. La fel insectele, peștii, animalele… Oamenii, dimpotrivă – fiecare în singurătatea sa. În același timp – dansatorii din Bali sau actorii japonezi ai teatrului No formează cu adevărat un grup, reacționează în mod natural toți împreună, sunt animați de același impuls, ca o orchestră remarcabilă, dar fără dirijor, fără ca cineva să le dea semnalul. Prin contrast, nouă ne e aproape imposibil. De ce? Pentru că toți vrem să fim „speciali și unici”. De exemplu, când mă observ pe mine însumi, recunosc cât mi-e de greu să-i ascult pe ceilalți – mă gândesc la „importanța” mea, la ce am „eu” de spus. Să fii sensibil la cel de lângă tine cere un alt fel de concentrare decât în viață, o anumită calitate care ne lipsește, care cere un antrenament special. Acesta se poate obține doar în conditii de atelier. Ar trebui să ne amintim că suntem aici pentru a servi ceva mai înalt decât propria noastră persoană, atât în viață, cât și în teatru – cred profund în asta. Și, dacă e adevărat ce spun, înseamnă că eu și tu suntem același în esență și ar trebui să ne considerăm „NOI”, fiecare cu individualitatea sa, dar tinzând împreună spre un scop înalt, nobil. Prin exerciții, ajung să simt că eu, tu, noi facem parte din același univers, ajung să-l văd și să-l înțeleg pe celălalt ca pe mine însumi: Eu-Tu-Noi.

(Fragment din volumul „Cartea Atelierelor. Academia Itinerantă Andrei Șerban”, coordonat de Monica Andronescu și Cristiana Gavrilă, Editura Nemira, 2013)

Pe facebook

vineri, 10 martie 2017

Ce descopera jurnalistii

Dinica Roman shared Cristian Dogaru's post.

Niciun comentariu:

afişări

Textele nerestricţionate pot fi preluate cu atribuire la blogul Grupului Prospectiv