Pe facebook: Saracia si cheltuielile militare

miercuri, 4 mai 2016

Saracia si cheltuielile militare

Saracia si cheltuielile militare – 14 aprilie 2016

Smaranda Dobrescu

Nivelul actual al sărăciei (sub 2 dolari pe zi/pers) pe glob este de cca 25%, cel al sărăciei severe (sub 1 dolar pe zi) este în jur de 8%, cel al celor care suferă de foame fiind de 11%. Sărăcia afectează în special Asia de Sud (India, China, principalele ţări) şi Africa Subsahariană iar sărăcia severă se regăseşte în proporţie de peste 93% în Asia de Sud (tot India şi China fiind în topul sărăciei severe).
Cum stam pe de alta parte cu productia de armament? Departe de a sediminua, cheltuielile militare in lume au crescut cu o treime in 10 ani, atingand in 2014 aproape 1700 miliarde de dolari.Acestea aproape s-au dublat in Africa de Nord si in Europa de Est, au crescut cu doua treimi in Orientul Apropiat si si tot asa in Asia Orientala. SUA, care au incercat o reducere a bugetului militar dupa retragerea trupelor din Irak, si in mare parte din Afganistan in 2011, l-au readus la nivelul din 2007, adica 607 mld. dolari, realizand doar americanii o treime din cheltuielile totale mondiale militare.
Lumea aceasta nu ar trebui schimbata oare exact prin redistribuire intre cele doua capitole?

Foto: Le monde diplomatique

Eugénia Paraschiv Care e faţeta mai puţin benefică adusă de viitorul venit minim de bazá necondiţionat?Interzicerea lenii şi reglementarea sáráciei prin actuala matrice a drepturilor omului?Sincer aş dori párerea dvs., doamnă Smaranda Dobrescu, pe tema asta am avut o scurtă şi retezată discuţie de cátre un filosof, cabrat pe paradigma analizelor Amartya Sen(oare scris-am bine, nici nu mai conteazá...)

Smaranda Dobrescu Eugenia, cred ca voi avea o parere mai categorica dupa ce voi urmari experimentele derulate in prezent in Finlanda, Franta si Germania. Deocamdata pot spune ca atat sindicatele cat si patronatele si partidele de stanga sau dreapta in general sunt de ac...See More

Grupul Prospectiv™ : Venitul de baza

BLOG.PROSPECTIV.ORG|BY SMARANDA DOBRESCU

Eugénia Paraschiv Mulţumesc.Este şi un film documentar şi el merge pe aceeaşi dimensiune motivaţionalá menţionatá de dvs.Rámîne sá vedem la lucru sursele finanţárii şi, dacá nu cumva ele implică mecanismele viitoare de taxare versus impozitare a entitáţilor şi produselor financiare bancaro-bursiere...

Smaranda Dobrescu Europenii parte din ei,si anume tarile mai bogate vor sa se descurce prin taxare, eventual cu o progresivitate mai mare. Exista insa si alti europeni care merg pe solutia QE a ECB cu bani dati nu cum propunea Corbyn pentru lucrari in infrastructura care sa angajeze lucratori cat mai multi, ci prin metoda bani direct in mana beneficiarului. Aici am eu dubii,caci ma gandesc ca tiparitul asta de hartie de asa anvergura va induce destula inflatie in zona euro. In acest caz vor diminua cuantumul VB pana la sume care nu stiu ce relevanta vor mai avea. De aceea spuneam ca problema e constanta finantarii.

Eugénia Paraschiv Deja sînt modificări operate şi-aici, progresivitatea taxárii e subtilá, grilajele deducerilor personale la bugetari e izbitoare.Mai e creşterea preţurilor acompaniatá de tematizarea paradisului instituţional financiar pentru testarea mecanismului fondu(rilor)lui VBN...?...

Smaranda Dobrescu Nu prea realizez ce intelegi tu prin "progresivitatea subtila a taxarii". Ea, dupa stiinta mea nu exista la noi, caci daca s-ar aplica altceva decat cota unica nu s-ar inregistra inegalitatile actuale de venituri. Americanii si-au propus in ideea VB safaca trepte mai mari de 50% la impozitarea veniturilor peste un anumit plafon, ceea ce in lipsa de altceva marii CEO au admis, ca sa nu se mai discute de alternativa Piketty care le produce bube pe inima. Dar si asta va fi o masura tranzitorie, caci peste cateva decenii cand doar foarte putini vor mai beneficia de venituri din munca nu prea mai ai ce impozita...

Eugénia Paraschiv Statul taxează indirect bugetaţii prin salarii.Creşteriile atrag diminuarea deducerii personale de bază, de unde creşterea impozitelor şi-a sumelor la şomaj, cass etc., .Eu vád de-aci rezultînd multă muncă-renumeraţie mică şi-un minim venit de bază necondiţionat, oi greşi asta e.Sänátate şi virtute cui taxează!

Eugénia Paraschiv Multul merge la puţinii oligarhi puţin cîte puţin la restul, în paradigma multitudului prind bine generalizările ilicite ale imateriatăţii muncii.Nici de recentrarea abordárilor teoretice ale economiei la scala micimii-gospodărie versus întreprinzători-regiuni nu putem deveni "străini"...

Smaranda Dobrescu In prima forma a Codului fiscal elaborat de Teodorovici, contributiile sociale erau scoase de la deductibilitati in ideea unei taxari cat mai eficiente pe cota unica. A revenit. (Si eu am intervenit in privinta CAS pentru pensii). Dar, oricand se poate jongla cu acest concept daca nu le atrage nimeni atentia ca un beneficiu nu poate fi taxat de mai multe ori. In cazul pensiei, nu poti sa taxezi si contributia, si capitalul investit (in cazul pensiilor private) si la beneficiar(pensia).. In materie de fiscalitate deductibilitatea este marja de manevra cea mai la indemana

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Despre Atelierul Grupului Prospectiv

Discutiile noastre la facebook au fost reluate in cadrul Atelierului Grupul Prospectiv. O buna descriere a ideii de atelier am gasit-o in textul lui Andrei Serban:

Nu mă gândesc prea des de ce sunt în viață, care e rostul meu pe lume. Ma gândesc în schimb foarte des cum să îmi fie mie bine, cum să am succes. Poate că nu sunt singurul care gândește așa… Totuși, oare nu suntem aici pentru altceva? În Mahabharata, Udishtira ne atrage atenția: „zilnic moartea ne bate la ușă, dar noi continuăm să trăim ca și cum am fi nemuritori”.

Un înțelept a spus: „Omul are o menire specială, pe care animalele nu o pot îndeplini: aceea de a sluji, de a servi conștient planeta. Un artist poate face mai mult, poate deveni un pod de legătură pentru ca anumite energii mai fine, de o altă calitate, să devină vizibile. Pentru a îndeplini această funcție, el trebuie să evolueze.”

Citind aceste cuvinte, cu mulți ani în urmă, m-am simțit imediat inspirat să mă examinez pe mine însumi, să mă întreb ce îmi lipsește și cum aș putea să evoluez, pentru a deveni un om și un artist adevărat.

Descoperisem în tinerețe, lucrând cu Brook în format de atelier, cât de benefică este munca de laborator. În atelier competiția nu-și are locul, ca și, de altfel, multe alte constrângeri și piedici, inclusiv teama paralizantă dinaintea unei premiere. Când lucrăm la un spectacol, vine aproape inevitabil momentul când propria importanță se face simțită – acel amor propriu care ne împinge să fim preocupați mai mult de noi înșine decât de întreg și să ne simțim fiecare atât de „speciali”, de „intersanți”. Iată ce ne izolează în micul egoism, de fapt într-o imensă singurătate. În condiții de atelier, însă, ceea ce caut este să mă regăsesc împreună cu ceilalți, să ne punem aceleași întrebări. Atmosfera de calmă introspecție ne ajută și să simțim că există în noi și în jurul nostru energii de o altă natură decât cele cu care interacționăm de obicei, energii cosmice accesibile doar într-o stare de disponibilitate pe care nu o avem în graba cotidiană după succes. Și ne dăm seama că toți contribuim la condițiile speciale absolut necesare pentru a crea această deschidere. Astfel se naște în fiecare o responsabilitate nouă, aceea de a participa la efortul comun. Ecranul opac, cel care mă face să mă gândesc doar la mine, se dizolvă atunci când las impresiile care vin de la ceilalți să mă pătrundă și apoi să circule liber. (…)

De ce participarea la ateliere e un fel de a te dezvolta? Trăim într-o lume dominată de o individualitate maximă și de un egoism monstruos. Ne e foarte greu nouă, oamenilor, să fim împreună. Un stol de păsări pot gândi și reușesc să se miște împreuna. La fel insectele, peștii, animalele… Oamenii, dimpotrivă – fiecare în singurătatea sa. În același timp – dansatorii din Bali sau actorii japonezi ai teatrului No formează cu adevărat un grup, reacționează în mod natural toți împreună, sunt animați de același impuls, ca o orchestră remarcabilă, dar fără dirijor, fără ca cineva să le dea semnalul. Prin contrast, nouă ne e aproape imposibil. De ce? Pentru că toți vrem să fim „speciali și unici”. De exemplu, când mă observ pe mine însumi, recunosc cât mi-e de greu să-i ascult pe ceilalți – mă gândesc la „importanța” mea, la ce am „eu” de spus. Să fii sensibil la cel de lângă tine cere un alt fel de concentrare decât în viață, o anumită calitate care ne lipsește, care cere un antrenament special. Acesta se poate obține doar în conditii de atelier. Ar trebui să ne amintim că suntem aici pentru a servi ceva mai înalt decât propria noastră persoană, atât în viață, cât și în teatru – cred profund în asta. Și, dacă e adevărat ce spun, înseamnă că eu și tu suntem același în esență și ar trebui să ne considerăm „NOI”, fiecare cu individualitatea sa, dar tinzând împreună spre un scop înalt, nobil. Prin exerciții, ajung să simt că eu, tu, noi facem parte din același univers, ajung să-l văd și să-l înțeleg pe celălalt ca pe mine însumi: Eu-Tu-Noi.

(Fragment din volumul „Cartea Atelierelor. Academia Itinerantă Andrei Șerban”, coordonat de Monica Andronescu și Cristiana Gavrilă, Editura Nemira, 2013)

Pe facebook

miercuri, 4 mai 2016

Saracia si cheltuielile militare

Smaranda Dobrescu

Niciun comentariu:

afişări

Textele nerestricţionate pot fi preluate cu atribuire la blogul Grupului Prospectiv