Pe facebook: Tara de doi lei

duminică, 17 ianuarie 2016

Tara de doi lei

Tara de doi lei – 12 ianuarie 2016

Octavian Lupu

Atunci când ministrul Finanțelor, Anca Dragu,

a sfidat contribuabilii, spunându-le că ar trebui să lucreze pe doi lei ca să fie competitivi cu sclavii moderni din India sau Brazilia, n-avusese nici măcar bunul-simț să se uite pe cifre. Căci dacă ar fi făcut-o, ar fi realizat că românii muncesc deja pe doi lei. Atunci când 80% din angajați nu câștigă nici măcar 400 de euro net lunar, nu se poate spune că românii ar fi o mână de lucru scumpă. Desigur, nu sunt nici atât de ieftini pe cât și-ar dori multinaționalele duios alintate cu numele de "investitori străini", de dragul cărora guvernele României sunt capabile de sacrificii enorme. Prea umblăm și noi cu nasul pe sus, prea ținem la preț. Poate, ca să fie toată lumea fericită și ca doamna Dragu să-și schimbe în bine părerea pe care o are despre pretențioșii de români, n-ar fi rău să mai coborâm ștacheta

Țara de doi lei - Caţavencii

În Pipera, într-o clădire din metal și sticlă unde nu se poate deschide nici un geam, cu temperatura controlată eficient prin intermediul unui foarte modern sistem de încălzire/aerisire, la un birou înghesuit, o tânără din clasa de mijloc a României…

CATAVENCII.RO|DE PATRICK ANDRÉ DE HILLERIN

Preda Mihailescu Bine ca le scoate la iveala.

Smaranda Dobrescu De fapt actualul salariu minim pe care il obtine cu truda cam 40% din lucratori inseamna 6 lei pe ora sau 1,3 euro pe ora. (in Europa acesta are o medie de 8 euro pe ora si in SUA depinde de stat, dar o medie federala de 10-11 dolari/ora). As pune intrebarea : competitivitatea iluzorie in care spera D-na Ministru in baza mainii de lucru ieftine o ajuta cu ceva daca criteriile de convergenta nu se pot atinge nici in 50 ani iar Romania nu se va putea gandi la aderarea la zona euro. ? Stie oare ca investitorii seriosi nu mai vin si pentru ca mana de lucru desi ieftina este descalificata iar salariul minimorum este un element determinant in aceasta situatie care ii determina pe cei calificati sa plece in patru vanturi?

Prospectiv A-z: Ceea ce prospectivii documentau acum un an, ajunge azi pe buzele tuturor. Nu ca ne-ar fi citit pe noi, desi le-am trimis materialele, ci pentru ca ministra de doi lei si-a dat arama tehnocrata pe fatza. Tehnotzatza!

http://blog.prospectiv.org/.../salariul-minim-pe-economie......Vezi mai mult

Grupul Prospectiv™ : Salariul minim pe economie, problematică generală şi…

BLOG.PROSPECTIV.ORG|DE GRUPUL PROSPECTIV

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Despre Atelierul Grupului Prospectiv

Discutiile noastre la facebook au fost reluate in cadrul Atelierului Grupul Prospectiv. O buna descriere a ideii de atelier am gasit-o in textul lui Andrei Serban:

Nu mă gândesc prea des de ce sunt în viață, care e rostul meu pe lume. Ma gândesc în schimb foarte des cum să îmi fie mie bine, cum să am succes. Poate că nu sunt singurul care gândește așa… Totuși, oare nu suntem aici pentru altceva? În Mahabharata, Udishtira ne atrage atenția: „zilnic moartea ne bate la ușă, dar noi continuăm să trăim ca și cum am fi nemuritori”.

Un înțelept a spus: „Omul are o menire specială, pe care animalele nu o pot îndeplini: aceea de a sluji, de a servi conștient planeta. Un artist poate face mai mult, poate deveni un pod de legătură pentru ca anumite energii mai fine, de o altă calitate, să devină vizibile. Pentru a îndeplini această funcție, el trebuie să evolueze.”

Citind aceste cuvinte, cu mulți ani în urmă, m-am simțit imediat inspirat să mă examinez pe mine însumi, să mă întreb ce îmi lipsește și cum aș putea să evoluez, pentru a deveni un om și un artist adevărat.

Descoperisem în tinerețe, lucrând cu Brook în format de atelier, cât de benefică este munca de laborator. În atelier competiția nu-și are locul, ca și, de altfel, multe alte constrângeri și piedici, inclusiv teama paralizantă dinaintea unei premiere. Când lucrăm la un spectacol, vine aproape inevitabil momentul când propria importanță se face simțită – acel amor propriu care ne împinge să fim preocupați mai mult de noi înșine decât de întreg și să ne simțim fiecare atât de „speciali”, de „intersanți”. Iată ce ne izolează în micul egoism, de fapt într-o imensă singurătate. În condiții de atelier, însă, ceea ce caut este să mă regăsesc împreună cu ceilalți, să ne punem aceleași întrebări. Atmosfera de calmă introspecție ne ajută și să simțim că există în noi și în jurul nostru energii de o altă natură decât cele cu care interacționăm de obicei, energii cosmice accesibile doar într-o stare de disponibilitate pe care nu o avem în graba cotidiană după succes. Și ne dăm seama că toți contribuim la condițiile speciale absolut necesare pentru a crea această deschidere. Astfel se naște în fiecare o responsabilitate nouă, aceea de a participa la efortul comun. Ecranul opac, cel care mă face să mă gândesc doar la mine, se dizolvă atunci când las impresiile care vin de la ceilalți să mă pătrundă și apoi să circule liber. (…)

De ce participarea la ateliere e un fel de a te dezvolta? Trăim într-o lume dominată de o individualitate maximă și de un egoism monstruos. Ne e foarte greu nouă, oamenilor, să fim împreună. Un stol de păsări pot gândi și reușesc să se miște împreuna. La fel insectele, peștii, animalele… Oamenii, dimpotrivă – fiecare în singurătatea sa. În același timp – dansatorii din Bali sau actorii japonezi ai teatrului No formează cu adevărat un grup, reacționează în mod natural toți împreună, sunt animați de același impuls, ca o orchestră remarcabilă, dar fără dirijor, fără ca cineva să le dea semnalul. Prin contrast, nouă ne e aproape imposibil. De ce? Pentru că toți vrem să fim „speciali și unici”. De exemplu, când mă observ pe mine însumi, recunosc cât mi-e de greu să-i ascult pe ceilalți – mă gândesc la „importanța” mea, la ce am „eu” de spus. Să fii sensibil la cel de lângă tine cere un alt fel de concentrare decât în viață, o anumită calitate care ne lipsește, care cere un antrenament special. Acesta se poate obține doar în conditii de atelier. Ar trebui să ne amintim că suntem aici pentru a servi ceva mai înalt decât propria noastră persoană, atât în viață, cât și în teatru – cred profund în asta. Și, dacă e adevărat ce spun, înseamnă că eu și tu suntem același în esență și ar trebui să ne considerăm „NOI”, fiecare cu individualitatea sa, dar tinzând împreună spre un scop înalt, nobil. Prin exerciții, ajung să simt că eu, tu, noi facem parte din același univers, ajung să-l văd și să-l înțeleg pe celălalt ca pe mine însumi: Eu-Tu-Noi.

(Fragment din volumul „Cartea Atelierelor. Academia Itinerantă Andrei Șerban”, coordonat de Monica Andronescu și Cristiana Gavrilă, Editura Nemira, 2013)

Pe facebook

duminică, 17 ianuarie 2016

Tara de doi lei

Niciun comentariu:

afişări

Textele nerestricţionate pot fi preluate cu atribuire la blogul Grupului Prospectiv