Exhibitionismul durerii

Exhibitionismul durerii-26 mai 2014

Gabriel Chircu  The Haunting Ruins Of Detroit

French photographers Yves Marchand and Romain Meffre took to the Motor City and came back with some of the most haunting photos of the ruins of Detroit.

all-that-is-interesting.com

Smaranda Dobrescu Ce poate fi mai dezolant decat o biserica ramasa fara vitralii, o biblioteca prabusita, un pian demolat, si peste toate atatea destine schimbate violent, atatea amintiri ramase in casele parasite!Si toate acestea, fara cataclisme naturale. Doar daca numim un fenomen natural piata libera si bancile de capul lor!

Adrian Rusu Este un „fenomen natural”! L-ati auzit cu certitudine pe, sa zicem Liiceanu, zicand ca economia de piata, sau propprietatea privata sunt „naturale”. E unul, blogger vedeta, care zice chiar ca lacomia e naturala. (si ca este BUNA, fiind motorul progresului). Si CHIAR sunt....atata ca nu ne spune nimeni de ce „naturalul” ar avea vreun ascendent asupra „fabricatului”. Crestinismul, de pilda, NU este deloc „natural”; credem tocmai pentru ca nu e „natural”.

S.D  Maestrul Liiceanu face parte din elita intelectuala dar si din cea economica. Profitul, rezultat al unei investitii este firesc sa existe, este o lege a capitalului, a economiei de piata.De obicei de profit, adica de un rezultat al unei actiuni inteligente trebuie sa beneficieze si cel care a venit cu ideea si capitalul si cei care au facut posibila o productie buna. Nu stiu cum vad insa tinerii scriitori propria investitie in publicarea unei carti, in conditiile in care editura incaseaza banii din vanzari fara sa investeasca adesea decat te miri ce. Asta o fi natural, sau asta e lacomie?Eu de fapt comentam in sensul critic piata excesiv de libera, nereglementata care aduce o mare parte a societatii in situatia de homeless sau societati odata prospere, la faliment.. In privinta "naturalului"si "fabricatului" relativ la crestinism, intuiesc ca gandesc la fel ca tine, dar nu am talentul si stiinta necesara sa ma aventurez.

G.C Haideti sa respectam proprietatea termenilor - in ce consta 'maiestria' lui Liiceanu?; cat despre majuscule, respectul se castiga, nu impune.

G.C  Este pana la urma si asta o forma de protest/imprecatie.

S.D  Cred ca lipsa ghilimelelor la maestru a provocat confuzie. In rest imi pare rau ca nu am reusit sa fiu clara: ca unui scriitor tanar sa-i apara o carte la Humanitas sau in alta parte de cele mai multe ori e nevoit sa plateasca cheltuielile de editare. In aceasta idee denuntam lacomia editorului si o asimilam unui lucru nenatural.Nu cred ca in evolutia mea pe FB am lasat vreo umbra de indoiala asupra parerilor mele despre "ïntelectualii neamului"

A.R  Indraznesc sa fluier in biserica: „inteligenta” in afaceri este un amestec cat de poate de ...amoral (sunt indulgent)...de abilitate intelectuala – oarecare, si smecherie - remarcabila. In orice act de vanzare-cumparare se presupune de la inceput ca exista un procent de inselatorie. In plus nu se presupune DELOC ca acesta treaba ar avea loc intre humani. Nu o spun eu, ci chiar Adam Smith. (va pot da citatul). Baza schimbului este abandonarea umanitatii. De aici INCEPEM. Putem ajunge, daca nu facem mofturi antropomorfe, pana la satanism pur. Da! (Stiu ca pare kistch. Asum.) Cititi Soloviov. Puteti pune pe doua coloane doctrina Antechristului cu cea a lui Liiceanu, comme dite dans „22” (desi Liiceanu e „idealist”). Ce ma uimeste este ca ar trebui sa-l aiba (nu doar pe S, caci mai sunt – sa se caute Berdiaev, despre proprietate, d. ex) ca reper- „cultural” macar. Nu le cere nimeni sa fie buni, dar cultivati le cere. (Ce zic nu e in niciun fel propaganda socialista, sunt simple fapte). Superstitia „inteligentei” sta in picioare doar in cazul imbogatirii din cutare inventie, creatie, chestie....etc. Dar cea mai mare parte a ei (a bogatiei) vine din manipularile financiare si comerciale.
Pentru „maestria” lui L: gandeste prost. Nu-i frumos s-o zici, dar asa e. E noroios, fara pique, fara mordant, fara eleganta. Trebuie de-astea, cand te apuci sa gandesti- fac parte din tehnica gandirii. Sunt multe de zis...Liiceanu e mai degraba o superstitie. Nu e singura, la Români.

S.D  Iata ce frumos vorbea "maestrul" in cartea sa " Ëstul naivitatilor noastre"despre misiunea ganditorului umanist: "orice intelectual umanist care isi respecta statutul va avea vrand-nevrand, rolul de moralist de serviciu al societatii. El se va raporta in mod spontan la un ideal de umanitate si va considera ca valorile care definesc acest ideal sunt eterne. In consecinta el va simpatiza cu acele programe de guvernare si de organizare a cetatii care coincid cu promovarea acestor valori, fara sa intre in jocul pasiunilor politice" Fara comentarii. Totusi, de cate ori si-o fi incalcat umanistul statutul in cei 10 ani de regim Basescu?

A.R Ha !Ma gandeam la ultima dumneavoastra fraza inainte de a fi ajuns la sfarsit... Ati remarcat, oare miscarea publicitara cu „tortionarul” său, tipul care il turna la securitate? Aveai impresia ca omul sufera, ca intr-adevar il durea chestia. Ei: „suferința” a durat fix cat sa-si lanseze cartea. Interviuri, dezbateri ezoterice la GDS, eseuri (despre gâște), interviuri la Tv....și fâs. Si-a vandut cartea si gata: pace si buna-intelegere. A fost, timp de o saptamana, un fel de om sandwich, dar cu reclame la carti despre turnatori, nu la hamburgeri. E dezgustator- sa-ti vinzi suferinta. A basculat de la „estul naivitatilor” la șantaj moral. (daca te gandesti, tot in zona unei oarecari naivitati ramane, ptr. ca trucul publicitar era ieftin, prea simplu. Coluche are un sketch cu „On a souffert !”. Cam pe-acolo se invarte si savantul nostru). In fine...problema majora ar fi totusi ca nu-si face treaba de „filosof”. Daca citesti atent iti dai seama ca nu stie ce spune, ca sunt schite de ganduri. E reflexiv, „cade pe ganduri”, dar nu gandeste, pe bune. Nu prea inteleg de ce ceilalti „oameni de cultura” joaca in farsa asta...

S.D Ai dreptate, Adrian. Nu doresc sa intaresc ideea ta cu exibitionismul durerii venind cu un exemplu personal, dar totusi, la o alta scala, poate merita: am scris in urma cu cativa ani o carte, un fel de jurnal-memorii din perioada Orasului Stalin. In familia mea au fost arestari, persecutii, etc. Cand a fost cartea gata, am recitit-o si am refuzat sa o distribui: prea era multa suferinta, prea avea o tenta personala. Asa a ramas si eu sunt multumita ca am reusit sa scot afara niste umbre care ma apasau. E suficient. Te-ai intrebat vreodata de ce fostii detinuti politici nu au povestit nici in carti, nici prin viu grai traiul lor din detentie?

A.R  Cum sa nu? Nici eu n-am fost ferit. Dar mi-e imposibil sa vorbesc. N-as putea sa explic mecanica cu precizie; eram victimă, dar mi-e rusine sa mi-aduc aminte. Cam asta e singurul lucru pe care-l pot spune (nevasta-mea stie, dar in rest...nimeni). Trebuie sa ai fibra exibitionista. De-aia ma enervez, cand ii vad pe „disidentii agreaţi” de pe vremea aia. In fine... Cum se numeste cartea? As fi curios. Tiens, am un prieten, care are o istorie cam ca a dumneavoastra (familia distrusa, si viata lui, dupa aceea). Da. Nu-i onorabil sa vorbesti.