Despre fondurile private de pensii – 28 mai 2018
Flavius Chircu shared a post.
Întrucât tefelimea e în continuare revoluţionară şi, spălată pe creier de propaganda administratorilor de fonduri private, m-am gândit să pun pe masă ceva cifre, astfel încât să le mai răspândesc fluturii din cap. Şi, cum tocmai ce în februarie s-au împlinit zece ani de pensii private, putem să luăm ca etalon datele pe care le-am primit cu această ocazie.
Unul dintre indicatorii esenţiali pentru analiza noastră este suma acumulată de participantul mediu la schema de pensii private. Aceasta este de 5944 lei. Presupunând că azi ar fi ziua în care ai ieşit la pensie, după ce ai fi contribuit 40 de ani, ai avea la dispoziţie 23 776 lei. Întrebarea care se pune imediat este cam cât ai de gând să trăieşti? Dacă te limitezi la zece ani, ai dat lovitura: vei avea la dispoziţie imensa sumă de aproape 200 RON pe lună(198,1, mai precis). Dacă în schimb ţi-e dragă viaţa şi te gândeşti s-o mai duci douăzeci de ani, iaca ce tocmai te-ai pricopsit cu imensa sumă de 100 RON/lună). Nu-ţi ajung nici de întreţinere, astfel încât ar cam trebui să-ţi iei adio de la mâncare sau medicamente. Dar eşti, „pă sistem privat", ce mama naibii?
Probabil te gândeşti că n-ai fi tocmai tu „cetăţeanul mediu" şi pârlit care, în zece ani a strâns nici 6 000 lei. Doar eşti tefelist, ce naiba! O altă statistică a pieţei ne spune însă altceva, anume că 10% dintre participanţii în sistem deţin peste 40% din activele fondului privat de pensii. Nu-i nimic nou, pe lume există bogaţi şi săraci, însă ceva îmi spune că, indiferent cât de tefelist ai fi şi oricât de bine te-ai simţi în pielea ta, există 90% şanse să faci parte din masa celor mulţi, care împart cei 60% din sistem. Adică undeva sub medie, deci nu faci nici măcar amărâţii ăia de 6000 lei în zece ani.
Chiar dacă faci parte dintre cei bogaţi, un alt element referitor la performanţa administrării fondurilor tale ar trebui să-ţi dea serios de gândit. Din cei 5944 lei, suma depusă de participant a fost de 4801 lei, iar restul de 1143 lei reprezintă „câştigul" sau plusul adus de administrator. În termeni procentuali, participantul la sistem a câştigat 23.8%. E o sumă impresionantă, nu-i aşa? Comparaţi-o însă cu inflaţia din cei zece ani care a păpat cumulat 33% din suma depusă. Cu alte cuvinte, în cei zece ani de participare la minunata schemă privata, în termeni reali ai pierdut o nimica toată de 9.2%.
Aşa cum spuneam în articolul anterior, menţinerea valorii banului într-un context ultra volatil precum cel în care trăim este extrem de greu. Mă rog, cifrele chioare ne arată că nici „super-specialiştii" fondurilor n-au făcut mare lucru, iar strategia lor de conservare a valorii a fost una perdantă. Dacă în loc de a pune bani în contul băieţilor deştepţi ai fi cumpărat metal preţios sau altceva mai puţin volatil, la momentul actual ai fi avut o rată a randamentului mult superioară celei pe care ţi-o oferă administratorii pensiei tale.
Un alt comentariu primit, izvorât evident din propagandă băloasă al cărei centru se află pe undeva pe la UM Digi 24, a fost că „decât să-mi ia PSD-ul banii, mai bine-i bag la fondul privat de pensie". E într-adevăr o opinie „solid" argumentată. Privind însă cifrele la rece, constat că ceea ce dă PSD-ul prin titlurile de stat, acoperă cât de cât inflaţia, în timp ce ceea ce dă propaganda se prăbuşeşte. Ca să fiu mai explicit, în timp ce în 2017 randamentul mediu al obligaţiunilor de stat la un an a fost de 1.74%, pe care dacă-l raportăm la inflaţia oficială de 1,3% obţinem un câştig real pozitiv de 0,44%, acţiunile DIGI, pe care fondurile de pensii le-au cumpărat într-o veselie fără nicio analiză(doar era ordin pe unitate), au scăzut(raportat la data de ieri) cu 23.25%!!! Astfel încât tefeliştii - să mă scuze cei mai pudibonzi - ar cam trebui să pupe în cur PSD-ul în general şi pe Dragnea în special deoarece sunt singurii care-au contribuit pozitiv la bunăstarea lor, acoperind cât de cât dezastrul produs de investiţia în acţiunile emise de ăia care-i îndoctrinează zi de zi.
Mari concluzii nu-s de tras. Ca participant captiv la sistemul obligatoriu de pensii private n-aş avea decât o singură dorinţă: ori să mi se ofere posibilitatea să-mi gestionez singur participaţiile, ori ca statul să constituie un fond care să investească tot ce strâng, într-o strategie automată, în titluri de stat şi fără comisioane de administrare. Simt c-ar fi ceva mult mai transparent şi mult mai sigur. Şi mai simt ceva, anume că ăia care se vor retrage primii vor fi cei care gândesc şi care caută un randament real pentru pensia lor, adică o mare parte dintre cei 10% care, la ora actuală, sunt vacile de muls ale administratorilor de fonduri. Şi-atunci să vezi poezie!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu