Pe facebook: Dupa 75 ani ne va fi bine..

duminică, 19 noiembrie 2017

Dupa 75 ani ne va fi bine..

Dupa 75 ani ne va fi bine.. – 27 octombrie 2017

Smaranda Dobrescu shared a link.

Mai avem de asteptat 75 ani si ne va fi bine.. Asa e modelul de baza..

Mark Gitenstein, despre criza politică din 2012: "Victor Ponta n-a fost de acord cu mine, dar măcar n-a închis căile de dialog"

PRESSONE.RO

Doina Nicolescu Pierdere de timp cu citirea interviului.

Smaranda Dobrescu Poate e de preferat un interviu cu M. Klemm!!??

Doina Nicolescu Nu, interviurile d-lui Klemm imi ridica tensiunea si nu este indicat la varsta mea.

Eugénia Paraschiv Păi e simplu de înțeles ce spune stimabilul domn.Sesizînd aceeași tendințá a gîndirii politice americane de a "vedea" problemele externe( de dincolo de graniță) printr-o exportare a ceea ce a fost specific, și problematic mediului politic intern.De am putea-o numi trăsátură a gîndirii colonialiste, asta n-o pot știi.Totuși nu pot să nu remarc tendința de a face firească iregularitatea sau indefinita ușurătate/lejeritate a normalului...prolegomene la arta haosului...

Eugénia Paraschiv La ce buná narațiunea lui pro și contra de vreme ce genealogia colonialismului e reinventatá?

Prospectiv A-z .
" Mai am două întrebări pentru final, poate cele mai importante pentru publicul român. Ce credeți că vrea România de la Statele Unite?

− Prietenie, alianță și susținere.

− Și ce vrea America de la noi?

− Prietenie, alianță și susținere. Vrem să fim prieteni, vrem să fim frați, vrem să fim parteneri. Iar parteneriatul este o relație pe baze egale."

Pe aceleasi baze ca imperecherea dintre un big dane si o chihuahua...

http://www.urdogs.com/.../a9e9068a5ea7a453b30e5ba28ee2bbd.

Eugénia Paraschiv Nimeni nu mai vrea nimic, iată producerea cunoașterii e devansată de practicile războiului pe pieile Boborului...

http://www.history.ox.ac.uk/changing-character-warfare-ccw

Changing Character of Warfare (CCW) | Faculty of History

The Oxford Changing Character of War Programme is…

HISTORY.OX.AC.UK

Eugénia Paraschiv îN TIMP CE UNII dau de pixeli pro și contra, alții legitimează practicile războiului ca afacere opozițională/adversatívă...mai să aplaudăm cunoașterea principiului terțului inclus.Deh, doar oamenii cu scaun la cap pot.....)))))) "Over the last decade (and indeed ever since the Cold War), the rise of insurgents and non-state actors in war, and their readiness to use terror and other irregular methods of fighting, have led commentators to speak of 'new wars'. They have assumed that the 'old wars' were waged solely between states, and were accordingly fought between comparable and 'symmetrical' armed forces. Much of this commentary has lacked context or sophistication. It has been bounded by norms and theories more than the messiness of reality. Fed by the impact of the 9/11 attacks, it has privileged some wars and certain trends over others. Most obviously it has been historically unaware. But it has also failed to consider many of the other dimensions which help us to define what war is - legal, ethical, religious, and social. The Changing Character of War, the fruit of a five-year interdisciplinary programme at Oxford of the same name, draws together all these themes, in order to distinguish between what is really changing about war and what only seems to be changing. Self-evidently, as the product of its own times, the character of each war is always changing. But if war's character is in flux, its underlying nature contains its own internal consistency. Each war is an adversarial business, capable of generating its own dynamic, and therefore of spiralling in directions that are never totally predictable. War is both utilitarian, the tool of policy, and dysfunctional. This book brings together scholars with world-wide reputations, drawn from a clutch of different disciplines, but united by a common intellectual goal: that of understanding a problem of extraordinary importance for our times.
This book is a project of the Oxford Leverhulme Programme on the Changing Character of War."

Prospectiv A-z .
"Au venit mulți ambasadori cu greutate, acum pot să spun că a trecut timpul, care au insistat foarte mult pentru numirea anumitor persoane. Unii dintre ambasadori au trecut cu mult dincolo de limitele normale unor astfel de întâlniri și pot spune chiar că au încălcat suveranitatea unui alt stat", a declarat Titus Corlățean, în fața Comisiei SIPA.

Titus Corlățean a continuat și a explicat că în 2012, în perioada în care se terminau mandatele procurorilor șefi și trebuiau făcute alte numiri, ambasadorul Olandei și ambasadorul SUA, Mark Gitenstein, au venit la Ministerul Justiției și au pus presiune pentru numirea Laurei Codruța Kovesi.

"Domnul Gitenstein a solicitat în mod repetat și nominal această numire. Fiind amândoi diplomați știu când se trece o anumită linie, iar în acest caz linia a fost trecută (...) Eu i-am explicat domnului ambasador în repetate rânduri că noi dorim o procedură de selecție transparentă, la care să participe mai mulți procurori cu calificați", a spus Corlățean.

http://www.stiripesurse.ro/titus-corlatean-face...

Titus Corlățean face DEZVĂLUIRI INCENDIARE din interiorul Ministerului…

STIRIPESURSE.RO

Prospectiv A-z .
https://www.facebook.com/liviuplesoianu.oficial/photos/a.1456823171201424.1073741828.1413816785502063/1916366958580374/?type=3

Liviu Plesoianu

November 1 at 9:52pm ·

Am avut un dialog extrem de interesant azi cu domnul Titus Corlățean, la audierile Comisiei de Anchetă SIPA. A făcut referire la presiuni ale unor ambasadori străini pentru numirea distinsei KOVESI ca Procuror-șef DNA, în 2012. L-am rugat să ofere mai multe amănunte. ...Le-a oferit, atât în cadrul audierii, cât și ulterior, pentru presă. Cât a fost ministru al Justiției, în 2012 (aproape trei luni), la domnul Corlățean au venit ambasadorul Olandei și cel al Partenerului Strategic (extraordinarul Mark Gitenstein, cel din poză), insistând și presând pentru ca L.C.Kovesi să fie propusă pentru șefia DNA.

Concluzii:

1. Am tot respectul pentru poziția lui Titus Corlățean! Atât pentru că i-a pus la punct pe cei doi ambasadori (unii ar zice, probabil, că a fost astfel "anti-american"), cât și pentru că a comunicat public acest lucru! Câți miniștri din ultimele decenii au avut curajul și demnitatea de a pune la punct niște ambasadori și de a ne și anunța că au făcut-o!?

2. Dacă ambasadorul Olandei și ambasadorul SUA săreau calul într-un asemenea hal și îl presau fără nicio jenă pe ministrul Justiției pentru a o propune pe KOVESI mare șefă la DNA, asta nu înseamnă decât că distinsa SUFRAGERISTĂ deja le servise interesele (cât fusese Procuror General - două ture) și că urma să le servească în continuare.

3. Ce îi spune unui om cu toate mințile la el faptul că absolut toți ambasadorii SUA din 2004 și până acum, precum și alți înalți reprezentanți ai Partenerului Strategic au sprijinit-o, au medaliat-o, au lăudat-o, au aplaudat-o pe ANTICORUPTA DIN SUFRAGERIE împotriva oricăror evidențe? ...Îi spune că, de fapt, L.C.Kovesi a fost și încă este o persoană care le servește INTERESELE! E simplu de priceput pentru orice om dotat cu neuroni funcționali și bun-simț elementar...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Despre Atelierul Grupului Prospectiv

Discutiile noastre la facebook au fost reluate in cadrul Atelierului Grupul Prospectiv. O buna descriere a ideii de atelier am gasit-o in textul lui Andrei Serban:

Nu mă gândesc prea des de ce sunt în viață, care e rostul meu pe lume. Ma gândesc în schimb foarte des cum să îmi fie mie bine, cum să am succes. Poate că nu sunt singurul care gândește așa… Totuși, oare nu suntem aici pentru altceva? În Mahabharata, Udishtira ne atrage atenția: „zilnic moartea ne bate la ușă, dar noi continuăm să trăim ca și cum am fi nemuritori”.

Un înțelept a spus: „Omul are o menire specială, pe care animalele nu o pot îndeplini: aceea de a sluji, de a servi conștient planeta. Un artist poate face mai mult, poate deveni un pod de legătură pentru ca anumite energii mai fine, de o altă calitate, să devină vizibile. Pentru a îndeplini această funcție, el trebuie să evolueze.”

Citind aceste cuvinte, cu mulți ani în urmă, m-am simțit imediat inspirat să mă examinez pe mine însumi, să mă întreb ce îmi lipsește și cum aș putea să evoluez, pentru a deveni un om și un artist adevărat.

Descoperisem în tinerețe, lucrând cu Brook în format de atelier, cât de benefică este munca de laborator. În atelier competiția nu-și are locul, ca și, de altfel, multe alte constrângeri și piedici, inclusiv teama paralizantă dinaintea unei premiere. Când lucrăm la un spectacol, vine aproape inevitabil momentul când propria importanță se face simțită – acel amor propriu care ne împinge să fim preocupați mai mult de noi înșine decât de întreg și să ne simțim fiecare atât de „speciali”, de „intersanți”. Iată ce ne izolează în micul egoism, de fapt într-o imensă singurătate. În condiții de atelier, însă, ceea ce caut este să mă regăsesc împreună cu ceilalți, să ne punem aceleași întrebări. Atmosfera de calmă introspecție ne ajută și să simțim că există în noi și în jurul nostru energii de o altă natură decât cele cu care interacționăm de obicei, energii cosmice accesibile doar într-o stare de disponibilitate pe care nu o avem în graba cotidiană după succes. Și ne dăm seama că toți contribuim la condițiile speciale absolut necesare pentru a crea această deschidere. Astfel se naște în fiecare o responsabilitate nouă, aceea de a participa la efortul comun. Ecranul opac, cel care mă face să mă gândesc doar la mine, se dizolvă atunci când las impresiile care vin de la ceilalți să mă pătrundă și apoi să circule liber. (…)

De ce participarea la ateliere e un fel de a te dezvolta? Trăim într-o lume dominată de o individualitate maximă și de un egoism monstruos. Ne e foarte greu nouă, oamenilor, să fim împreună. Un stol de păsări pot gândi și reușesc să se miște împreuna. La fel insectele, peștii, animalele… Oamenii, dimpotrivă – fiecare în singurătatea sa. În același timp – dansatorii din Bali sau actorii japonezi ai teatrului No formează cu adevărat un grup, reacționează în mod natural toți împreună, sunt animați de același impuls, ca o orchestră remarcabilă, dar fără dirijor, fără ca cineva să le dea semnalul. Prin contrast, nouă ne e aproape imposibil. De ce? Pentru că toți vrem să fim „speciali și unici”. De exemplu, când mă observ pe mine însumi, recunosc cât mi-e de greu să-i ascult pe ceilalți – mă gândesc la „importanța” mea, la ce am „eu” de spus. Să fii sensibil la cel de lângă tine cere un alt fel de concentrare decât în viață, o anumită calitate care ne lipsește, care cere un antrenament special. Acesta se poate obține doar în conditii de atelier. Ar trebui să ne amintim că suntem aici pentru a servi ceva mai înalt decât propria noastră persoană, atât în viață, cât și în teatru – cred profund în asta. Și, dacă e adevărat ce spun, înseamnă că eu și tu suntem același în esență și ar trebui să ne considerăm „NOI”, fiecare cu individualitatea sa, dar tinzând împreună spre un scop înalt, nobil. Prin exerciții, ajung să simt că eu, tu, noi facem parte din același univers, ajung să-l văd și să-l înțeleg pe celălalt ca pe mine însumi: Eu-Tu-Noi.

(Fragment din volumul „Cartea Atelierelor. Academia Itinerantă Andrei Șerban”, coordonat de Monica Andronescu și Cristiana Gavrilă, Editura Nemira, 2013)

Pe facebook

duminică, 19 noiembrie 2017

Dupa 75 ani ne va fi bine..

Smaranda Dobrescu shared a link.

Niciun comentariu:

afişări

Textele nerestricţionate pot fi preluate cu atribuire la blogul Grupului Prospectiv