Cheia geopolitică a alegerilor prezidențiale din România - Argumente și fapte – 17 noiembrie 2014

Gheorghe Gradinaru

Revistă de idei care se cer gândite cu grijă

argumentesifapte.ro

Cheia geopolitică a alegerilor prezidențiale din România

Alegerile prezidențiale din România au multe aspecte relevante, dar cheia principală a problemei este una geopolitică. Cine și-a imaginat că ele erau de la bun început deschise oricărui rezultat (că ar fi putut câștiga oricare dintre candidații principali) s-a înșelat – și s-a înșelat tocmai pentru că a ignorat miza geopolitică a acestor alegeri.
Care este această miză? România are (iar) nenorocul istoric de a fi plasată geografic la linia de confruntare între Rusia și marile puteri occidentale. Aceasta îi conferă o importanță strategică deosebită,  în total contrast cu lipsa ei de importanță economică și militară. În contextul conflictului cu Rusia, cine anume conduce România și cât de disciplinată va fi România în executarea unor directive americane, ale NATO sau ale UE devin lucruri vitale pentru marile puteri. Cu cât țara are o mai mare autonomie, cu atât ea se poate disocia de unele strategii concepute la Washington sau la Bruxelles (fie în centrul Bruxelles fie la Evere…) Or, o politică autonomă (axată pe interese naționale, și nu pe prioritățile NATO) este ultimul lucru pe care și-l dorește Occidentul, care are deja mari probleme, în acest sens, cu state ca Turcia și Ungaria. Un lider relativ independent, cum e Viktor Orbán la Budapesta sau Erdogan la Ankara, care cenzurează directivele occidentale funcție de interesele naționale pe care le reprezintă, este o mare sursă de probleme pentru puterile ce vor să controleze lumea. Ar fi fost un coșmar pentru marile puteri să aibă și la București un lider politic relativ autonom sau cu un grad apreciabil de independență. De asemenea, ar fi fost foarte neplăcut ca în România conducerea să manifeste ezitări în intransigența față de Rusia, așa cum manifestă, de exemplu, Sofia.
Tocmai din acest motiv, nici SUA nici NATO nu puteau fi dispuse să accepte orice rezultat al alegerilor prezidențiale. Întrebarea care se pune este însă: de ce nu putea fi Victor Ponta omul potrivit pentru a coordona aplicarea politicii occidentale de către România? Pentru că e un om corupt, sau un impostor (din punct de vedere academic) sau un prieten al Rusiei? Nimic din toate acestea. Prea puțin contează, din punct de vedere geostrategic, plagiatul lui Ponta sau corupția PSD-istă. Defectul capital al lui Ponta, din unghiul de vedere geopolitic, este pur și simplu prea marea putere a PSD. De ce nu iubește Vestul PSD-ul? Pentru că e corupt, sau dictatorial, sau pentru că e „de stânga”(?) ori chiar „neocomunist”? Nici vorbă – toate acestea sunt simple sloganuri electorale. Corupția există în toate partidele și instituțiile românești, iar dacă Vestul ar opta să colaboreze doar cu politicieni nepătați el ar fi silit să se adreseze exclusiv sfinților și mucenicilor din Calendarul Ortodox… De fapt, SUA au colaborat perfect cu numeroase regimuri corupte (vezi nenumărate exemple din America latină și centrală), cu dictaturi nemiloase (vezi chiar Arabia Saudită, marele aliat arab al Vestului), și chiar cu regimuri de stânga (dacă acestea erau ascultătoare…)  De ce, atunci, SUA și NATO refuză să facă din PSD aliatul lor principal în România? Oare nu s-a dovedit PSD-ul destul de docil? Ba bine că nu… el și-a dovedit de multe ori disponibilitatea de a executa fără murmur directivele. Și atunci?
Marele defect al PSD este forța sa politică, mult prea mare pentru a fi pe placul oricui vrea să dirijeze lucrurile în România. PSD-ul are un electorat constant, de multe milioane de votanți, putere organizatorică, rădăcini solide în teritoriu, numeroși susținători cu bani (indiferent că sunt numiți „baroni” sau „oligarhi”), și deci o anumită autonomie. Ne place sau nu, PSD este (încă) singurul partid solid, cu bază de masă, din România (nu va mai fi multa vreme… DNA, instituția prezidențială și alte forțe mai puțin vizibile îl vor demonta treptat). Or, un atare partid constituie un risc major pentru politicile construite peste granițe, el putându-se lesne replia în strategii naționale/naționaliste neconvenabile pentru marii actori strategici. Din nou, Ungaria, Turcia și chiar Bulgaria atestă clar că mișcări politice solide pe plan intern constituie obstacole pentru aplicarea lină a directivelor SUA, NATO sau UE. De ce e Vestul așa de supărat pe Viktor Orbán? Pentru radicalismul său de dreapta? Nicidecum, acesta ar fi chiar pe placul republicanilor neoconservatori din SUA și al multor altor forțe de dreapta occidentale. Inacceptabil la liderul maghiar este faptul că el pune interesele maghiare mai presus decât prioritățile marilor puteri. Acest lucru nu îi va fi iertat. Cea mai bună dovadă a intransigenței occidentale față de regimurile „autonomiste” (care manifestă independență națională în raport cu marii actori strategici) este, așa cum indică analiștii,  subminarea sistematică de către SUA a regimurilor arabe modernizatoare din Africa de Nord și Orientul Apropiat. Toate aceste regimuri erau nu doar orientate spre modernizare, ci și naționaliste, adică susceptibile de a iniția politici autonome. Este exact ceea ce nu li s-a iertat, și ceea ce a dus la subminarea lor, chiar cu prețul (constatabil azi) al exploziei radicalismului islamic al grupărilor ce s-au impus în locul lor în aceste regiuni.
Pe scurt, marile puteri occidentale nu au nevoie de regimuri politice relativ autonome, care să își poată negocia („precupeți”) colaborarea cu Vestul; ele au nevoie de regimuri politice complet docile, care să execute disciplinat directivele de peste graniță. PSD-ul este încă prea puternic pentru a se putea conta pe completa sa docilitate; evenimentele din vara anului 2012 au dovedit că PSD, și forțele aliate cu el, pot provoca surprize… Se poate spune că încă de atunci partidul lui Ponta și aliatele sale și-au pecetluit soarta. Nici la Washington, nici la Bruxelles nu se tolerează veleitățile de autonomie politică, și era clar că ele sunt cu atât mai puțin tolerabile cu cât se proiectează un război cu Rusia. Orice promisiuni ar fi făcut Ponta americanilor, el nu prezenta încredere; acțiuni imprevizibile, ca acelea din 2012, s-ar putea repeta și singura garanție contra lor este nu cuvântul de onoare psd-ist, ci pur și simplu neputința PSD-ului de a le relua. Iată de ce, dacă nu vor surveni evenimente-surpriză, este de așteptat ca PSD-ul să fie în continuare demontat treptat. Odată redus la insignifianță, nu va mai exista în România nici o forță politică cu veleități (măcar marginale) de autonomie națională. Tonul politicii va fi dat de mass media, de ONG-uri „apolitice” (gen GDS) și think tank-uri „academice” a căror finanțare vine de unde vine și a căror poziție poate fi perfect controlată de unde trebuie; iar în fruntea politicii românești, Johannis, adică nimeni: un om fără personalitate, fără partid solid care să îl susțină, fără autonomie și fără alte idei decât aceea că… trebuie să fim aliații cei mai fideli ai SUA, NATO și UE. Un asemenea lider nu creează nici un risc de autonomizare față de directivele occidentale; el va fi totdeauna cel mai disciplinat executant al acestor directive. (Să nu-l confundăm pe Johannis cu Ferdinand I de Hohenzollern, după cum nici Ponta sau Băsescu nu pot fi confundați cu Ionel Brătianu…).
Bineînțeles, rezultatele alegerilor nu se explică pur și simplu printr-o conspirație a străinilor îndreptată contra poporului român.  Mulți votanți (disperați, ca totdeauna, de ineficacitatea instituțiilor românești, de corupție și sărăcie) au investit speranțe într-un nou președinte (așa cum au făcut-o și în 2004… istoria se repetă). Românii disperați au contribuit și ei, masiv la aceste rezultate. După cum au contribuit toți cei care, supuși manipulării, credeau că aici se confruntau două persoane, cu meritele și lipsurile lor – când de fapt a fost o competiție între inițiativa autohtonă și decizia marilor puteri. „Soluția Johannis” nu este o soluție de origine românească: fără organizarea marilor actori strategici, ea n-ar fi avut nici o șansă. Johannis este prea lipsit de personalitate, prea lipsit de conexiuni politice de partid, și prea puțin cunoscut de masa electoratului pentru a dobândi așa repede un succes răsunător. Totuși, să nu uităm că el a prezis în mod genial și a anunțat explicit (cu o surprinzătoare aroganță, pentru un om până mai ieri necunoscut milioanelor de alegători români) sfârșitul carierei lui Ponta… cum s-o explica asta? O fi Johannis vreun clarvăzător, a primit el mesajul decisiv din lumea  spiritelor? Da, el a primit un mesaj. Dar nu din lumea spiritelor, ci de acolo de unde se iau deciziile. După modelul doamnei Nuland, cineva i-o fi transmis poate lui Johannis: „F… the voters! Ponta is finished, you are the new President!”
Cea mai clară dovadă a faptului că Ponta și PSD-ul nu aveau nici o șansă să câștige alegerile prezidențiale o reprezintă pregătirea minuțioasă a unor tulburări de stradă modelate după modelul celor din timpul „Primăverii arabe” și ale celor de pe Maidan-ul din Kiev. Aceeași mobilizare a ONG-urilor și mass mediei „pro-occidentale”; aceeași „schimbare la față” bruscă a unor lideri de opinie (până mai ieri anti-Băsiști, iar în timpul campaniei brusc aliați ai lui Vasile Blaga, Mihai Răzvan Ungureanu și ai tuturor celorlalți servanți ai „Președintelui Jucător”); aceeași convocare insistentă pe rețelele de socializare, aceeași isterie pe Facebook: „suntem la marginea prăpastiei!”, „acum ori niciodată!”, „înfruntarea decisivă dintre Bine și Rău!” etc. (Că PSD-ul a colaborat perfect cu SUA și cu NATO, girând acceptarea României în alianța euro-atlantică, nu mai conta; el a devenit deodată „Răul” – și va continua să fie asta câtă vreme va fi mai puternic decât se dorește la Washington și la Bruxelles – Evere!) Aceleași grupuri de „protestatari” dispuși să provoace dezordini de stradă, pentru a dovedi că nu votul alegătorilor contează, ci cauza „Binelui” (definit de cine trebuie și unde trebuie… nu de către alegători); aceleași amenințări cu „Revoluția” (amenințări care îl lasă pe cetățeanul român interzis… el credea că e pur și simplu vorba de alegeri prezidențiale, nu de răsturnări ale regimului) etc.
Dacă, în ciuda tuturor presiunilor, Ponta ar fi obținut mai multe voturi decât Johannis, ar fi urmat scenariul clasic: contestarea alegerilor, acuzații de fraude masive, ocuparea Pieței Universității, provocări și violențe etc. Până când? Până când diplomații occidentali le-ar fi spus clar PSD-iștilor că „nemulțumirea populară” îi obligă să se retragă. Așa că cei care sperau că Ponta și PSD-ul ar putea câștiga alegerile se înșelau – datorită necunoașterii intereselor geopolitice implicate.
Post Scriptum
Am explicat mai sus, in acest articol aparut ieri, de ce (in contextul conflictului din Ucraina) Vestul il vrea pe Johannis si nu pe Ponta. Azi, Financial Times s-a ocupat binevoitor cu furnizarea unei dovezi clare pentru spusele mele: “din când în când se poate auzi că unii politicieni de rang înalt din România au lansat, în discuţii private, ideea de a se ajunge la o înţelegere cu Vladimir Putin, pentru a oferi Rusiei dominaţia permanentă în sud-estul Ucrainei.
Este puţin probabil că domnul Iohannis se va juca cu asemenea lucruri. Fiind etnic german şi de centru dreapta, el are relaţii excelente cu Angela Merkel. El este de acord cu cancelarul german în privinţa pericolului reprezentat de Rusia nu numai prin conflictul din Ucraina, dar şi prin sprijinul acordat regiunii separatiste Transnistria. Sub conducerea lui Iohannis, se aşteaptă ca România să contribuie la o poziţie a UE faţă de Rusia mai coerentă şi solidară.” (cf. cotidianul.ro).
Nu vad cum s-ar putea exprima mai clar rolul lui Johannis: acela de a asigura ca Romania va fi intransigenta in campania contra Rusiei, spre deosebire de alte state ale UE ( de aici aluzia la o pozitie mai coerenta si mai solidara). Altfel spus, Johannis e aici pentru a face ca Romania sa fie virf de lance contra Rusiei si sa dea exemplu in acest sens altor state europene. Ma tem ca veselii sustinatori autohtoni ai lui Klaus Johannis nu au inteles la timp ca, de fapt, pentru asta voteaza cu tot entuziasmul. Si mai putin au inteles ei consecintele posibile ale acestei pozitionari a Romaniei in linia intai a acestui conflict. Nu ne ramine decit sa le asteptam cu acelasi entuziasm cu care am votat.

Post Scriptum II
Nu este deloc elegant sa insisti cu “nu v-am spus eu… iata dovada”. Dar, cum continua sa curga comentarii ce rastalmacesc pozitia mea exprimata mai sus, pot face o exceptie si adauga inca o dovada a ceea ce am spus mai sus. Iat-o:
‘Yesterday, according to the spokesperson, Merkel and Johannis spoke “about the current situation in Ukraine and the Republic of Moldova” – both countries being directly implicated in the current conflict between the West and Russia – and agreed, “to coordinate their standpoints on important foreign policy questions in future.” This insures Berlin of Bucharest’s unconditional loyalty in the power struggle against Moscow. Johannis’ opponent in the presidential race, Victor Ponta, had looked toward closer cooperation with Russia and was considered in Berlin to be unreliable.’ German-Foreign-Policy.com, http://www.german-foreign-policy.com/en/fulltext/58805
Comentariile sunt de prisos.
Adrian-Paul Iliescu

Prospectiv FCh . Acum cca o luna ma intrebam aici daca nu cumva PSDul era miza alegerilor, acesta incomodand prin caracteristicile sale pe cei din triaj, pe motive ideologice sau geopolitice. Intre timp, s-a conturat si ideea aceasta, PSD incomodeaza obiectivul faramitarii corpului politic romanesc. Mi-e din ce in ce mai clar, odata cu evolutia d-lui Ponta, ca nu acesta era tinta, in pofida eforturilor de acomodare facute de el, ca si altii ce l-au succedat pe Ion Iliescu la carma acelui partid.

Cristi Pantelimon Ce-i de facut?

C.P  Pentru a suveraniza o tara, o miscare politica trebuie sa plece de la mase, luand termenul fara conotatiile ideologice trecute. Pur si simplu nu exista alta cale. PSD-ul a functionat asa pe vremea lui Ion Iliescu, caci liderul era atotputernic si cu priza enorma la cei multi. Cand a venit prima schimbare de generatie, deja au aparut problemele. Acum continua aceeasi linie descendenta. Aud ca Monica Macovei pregateste aparitia unui partid politic. Ceilalti se pregatesc, asadar, sa decupeze fragmente de societate pe care sa le inventeze ideologic. Pentru ca o astfel de constructie este artificiala, ea nu va avea efect important, cu conditia ca partidele traditionale sa redevina reale, adica sa iasa din proiectul postmodernitatii politice... cu consilieri straini, exces de PR si investitii de imagine in detrimentul lucrului cu oamenii. Se impune o noua generatie de activisti, nu de mercenari!

Gheorghe Gradinaru Prospectiv FCh se pare ca "e unii licurici" pentru care daca nu recunosti ca PSD este urmasul FSN, ca daca lozinca jos comunismul nu este sutinuta si reiterata chiar daca este desuta in Romania nu au sentimentul increderii in liderii nostri indiferent de cate acte de supunure dau.Solutia posibila sa cautam intre licurici membri mai elevati nu la nivelul secolului trecut

Mihaila Augustiniu Hai ca stimatul autor o da de gard anapoda. Amesteca jumatati de adevaruri cu fantasme antiimperialite in scopul unei manipulari pro-estice. E un truism ca Romania e la rascruce de continente si imperii, asa a fost dintotdeauna, dupa cum istoria a dovedit-o , si cand am incheiat "capitulatii" tot am ramas cu forma statala .... altii au disparut din istorie perioade mai lungi sau mai scurte de timp.... C sa nu mai vorbim de alt aspect : romanul cu cat de cat educatie, adica dincolo de abecedar, cu cat are sansa sa traiasca cu mai multe libertati individuale, cu atat devine mai imun la manipulare. Vezi Moromete.

Viorel Straoanu Cum adica sa suveranizezi o tara?!