Pe facebook: Taxele si sanatatea

marți, 18 octombrie 2016

Taxele si sanatatea

Taxele si sanatatea – 26 august 2016

Dinica Roman shared Brandon Weber's photo.

Aviz amatorilor de privatizare a sistemului medical in Romania! In SUA, sistemul este in faliment (financiar, tehnic, moral etc.).

Niste jmekeri(sic!) cumpara drepturile legale la medicamente dezvoltate cu bani publici cu decenii in urma, incorporeaza o noua entitate medicala intr-un paradis fiscal, dupa care ridica pretul la medicament de zeci/sute de ori.

Socialismul era mic copil pe langa genul asta de capitalism. TTIP-ul ar ridica aceasta practica la cotele Everestului responsabilitatii sociale corporatiste.

Mihai Ion Turcu Malthisoanism .

Smaranda Dobrescu Sa ma mai mir odata: de ce oare D-l Voiculescu, ministrul sanatatii, adulat de manifestantii ce-au schimbat guvernul si poate si de liberali, a propus trecerea in administrare privata a spitalelor? A facut mentiunea ca pacientii nu vor plati nimic in plus doar ca spitalele vor fi construite in parteneriat public-privat iar administrarea se va face tot privat. Primele doua spitale ce se vor renova si vor fi administrate in acest fel vor fi CC iliescu Fundeni si Marie Curie.Poate ca administrarea de catre Cocos a unor unitati medicale sa se fi constituit intr-un exemplu? Oare administratorii privati vor aduce medicamente, aparatura, materiale sanitare mai ieftine sau mai scumpe? Cum se va acoperi diferenta daca acestea vor fi mai scumpe? Vor fi concediati medici si personal mediu?

Doina Nicolescu Din aceeasi cantitate de bani se extrage o parte pentru beneficiul privatilor. Suma care ramane, mai mica ca in prezent, va asigura servicii mai slabe. QED, simplu.

Preda Mihailescu Cam asa se pare!

Smaranda Dobrescu Daca Ministerul Sanatatii, nu are niciun interes sa-si mentina in viata Institutul Cantacuzino, care a primit de 20 ani mereu lovituri sub centura, atunci iata ca intervine biserica:
""Eu aş desfiinţa Guvernul. Serios, ăsta e un atac la siguranţa naţională. Să desfiinţezi Institutul Cantacuzino ca să aduci pe piaţă vaccinuri expirate ăsta nu înseamnă să-ţi supui poporul la un holocaust?", a spus preotul Necula."

Oare aceasta complacere in situatie nu e similara problemei "Hexipharma" asa cum ne-a oferit-o Tolo in prima faza?
De ce oare cazul bebelusilor din Arges si Bacau a fost abandonat si nu a avut o explicatie publica?
http://cuvantator.blogspot.ro/.../preotul-constantin...

Preotul Constantin Necula, atac dur la aleşii ţări: "Eu aş desfiinţa Guvernul! Ăsta e…

CUVANTATOR.BLOGSPOT.COM

Mihai Ion Turcu Problema fara solutie (?) sunt partidele politice.Cata vreme partidele politice au la varf figuranti si in substanta compradori nu putem avea "guvern".

Smaranda Dobrescu Din 1998 m-am interesat de problema Cantacuzino. Spitalele Victor Babes, Matei Bals erau cele care pierdusera vaccinurile uzuale. Am vorbit de cateva ori cu ministrii sanatatii din perioada (intamplator doi maghiari) , am insistat, am facut un calcul ca ne costa mai mult importul decat mentinerea efectivului si cumpararea materiilor prime necesare , mi s-a dat dreptate, dar nu s-a intamplat nimic. De atunci am inteles ca sunt prea multi producatori de vaccin in lume, iar noi facem concurenta neloiala cu preturile noastre oneste. Daca ar fi doar figuranti, ar fi bine.

Mihai Ion Turcu Cinismul si iresponabilitatea sunt specifice compradorilor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Despre Atelierul Grupului Prospectiv

Discutiile noastre la facebook au fost reluate in cadrul Atelierului Grupul Prospectiv. O buna descriere a ideii de atelier am gasit-o in textul lui Andrei Serban:

Nu mă gândesc prea des de ce sunt în viață, care e rostul meu pe lume. Ma gândesc în schimb foarte des cum să îmi fie mie bine, cum să am succes. Poate că nu sunt singurul care gândește așa… Totuși, oare nu suntem aici pentru altceva? În Mahabharata, Udishtira ne atrage atenția: „zilnic moartea ne bate la ușă, dar noi continuăm să trăim ca și cum am fi nemuritori”.

Un înțelept a spus: „Omul are o menire specială, pe care animalele nu o pot îndeplini: aceea de a sluji, de a servi conștient planeta. Un artist poate face mai mult, poate deveni un pod de legătură pentru ca anumite energii mai fine, de o altă calitate, să devină vizibile. Pentru a îndeplini această funcție, el trebuie să evolueze.”

Citind aceste cuvinte, cu mulți ani în urmă, m-am simțit imediat inspirat să mă examinez pe mine însumi, să mă întreb ce îmi lipsește și cum aș putea să evoluez, pentru a deveni un om și un artist adevărat.

Descoperisem în tinerețe, lucrând cu Brook în format de atelier, cât de benefică este munca de laborator. În atelier competiția nu-și are locul, ca și, de altfel, multe alte constrângeri și piedici, inclusiv teama paralizantă dinaintea unei premiere. Când lucrăm la un spectacol, vine aproape inevitabil momentul când propria importanță se face simțită – acel amor propriu care ne împinge să fim preocupați mai mult de noi înșine decât de întreg și să ne simțim fiecare atât de „speciali”, de „intersanți”. Iată ce ne izolează în micul egoism, de fapt într-o imensă singurătate. În condiții de atelier, însă, ceea ce caut este să mă regăsesc împreună cu ceilalți, să ne punem aceleași întrebări. Atmosfera de calmă introspecție ne ajută și să simțim că există în noi și în jurul nostru energii de o altă natură decât cele cu care interacționăm de obicei, energii cosmice accesibile doar într-o stare de disponibilitate pe care nu o avem în graba cotidiană după succes. Și ne dăm seama că toți contribuim la condițiile speciale absolut necesare pentru a crea această deschidere. Astfel se naște în fiecare o responsabilitate nouă, aceea de a participa la efortul comun. Ecranul opac, cel care mă face să mă gândesc doar la mine, se dizolvă atunci când las impresiile care vin de la ceilalți să mă pătrundă și apoi să circule liber. (…)

De ce participarea la ateliere e un fel de a te dezvolta? Trăim într-o lume dominată de o individualitate maximă și de un egoism monstruos. Ne e foarte greu nouă, oamenilor, să fim împreună. Un stol de păsări pot gândi și reușesc să se miște împreuna. La fel insectele, peștii, animalele… Oamenii, dimpotrivă – fiecare în singurătatea sa. În același timp – dansatorii din Bali sau actorii japonezi ai teatrului No formează cu adevărat un grup, reacționează în mod natural toți împreună, sunt animați de același impuls, ca o orchestră remarcabilă, dar fără dirijor, fără ca cineva să le dea semnalul. Prin contrast, nouă ne e aproape imposibil. De ce? Pentru că toți vrem să fim „speciali și unici”. De exemplu, când mă observ pe mine însumi, recunosc cât mi-e de greu să-i ascult pe ceilalți – mă gândesc la „importanța” mea, la ce am „eu” de spus. Să fii sensibil la cel de lângă tine cere un alt fel de concentrare decât în viață, o anumită calitate care ne lipsește, care cere un antrenament special. Acesta se poate obține doar în conditii de atelier. Ar trebui să ne amintim că suntem aici pentru a servi ceva mai înalt decât propria noastră persoană, atât în viață, cât și în teatru – cred profund în asta. Și, dacă e adevărat ce spun, înseamnă că eu și tu suntem același în esență și ar trebui să ne considerăm „NOI”, fiecare cu individualitatea sa, dar tinzând împreună spre un scop înalt, nobil. Prin exerciții, ajung să simt că eu, tu, noi facem parte din același univers, ajung să-l văd și să-l înțeleg pe celălalt ca pe mine însumi: Eu-Tu-Noi.

(Fragment din volumul „Cartea Atelierelor. Academia Itinerantă Andrei Șerban”, coordonat de Monica Andronescu și Cristiana Gavrilă, Editura Nemira, 2013)

Pe facebook

marți, 18 octombrie 2016

Taxele si sanatatea

Dinica Roman shared Brandon Weber's photo.

Niciun comentariu:

afişări

Textele nerestricţionate pot fi preluate cu atribuire la blogul Grupului Prospectiv