Pe facebook: Acoperitii grei din societate..

marți, 11 octombrie 2016

Acoperitii grei din societate..

Acoperitii grei din societate.. – 22 august 2016

Smaranda Dobrescu

"Al doilea indiciu pentru depistarea unora dintre acoperiții infiltrați prin scorburile societății (pentru a-i face bine, desigur) este protejarea lor în fața justiției."

Cum recunoaștem „acoperiții" grei din societate?

Cum recunoaștem „acoperiții" grei din societate? Contele de Saint Germain 22/08/2016 Cum recunoaștem „acoperiții" grei din societate?2016-08-22T13:41:34+00:00 Editoriale No Comment Scorul acestui articol[Total: 0 voturi.…

CONTELEDESAINTGERMAIN.RO

Like

Ioan Albescu Intrebare: putem evalua, acum la 26 de ani capitalism de cumetrie, pe cale statstica empirica cam cați sunt?

Smaranda Dobrescu "Nici nu stiu cati mai suntem" - Mircea Geoana :-)

Alexandru Botu Suficienti, cu rezerve.

Alexandru Botu O categorie nementionata de Conte: cei care au stabilit sa para ca se dusmaneasc de moarte, pentru a-si forma falange de sprijin, actionand neconditionat si pentru a diviza societatea.

Smaranda Dobrescu Minuni mai vezi si in lumea noastra: In topul preferintelor electoratului (nu intentie de vot) sunt in ordine: Firea, Ponta, Dragnea, Basescu, Nicusor Dan. Basescu daca nu gresesc se bucura de 34% incredere iar Nicusorul vreo doua procente mai putin.. Prima concluzie pe care o pot trage este ca deciziile de vinovatie sau nevinovatie ale justitiei ii lasa reci pe alegatori...

Alexandru Botu Cea mai tare putere in stat este Propaganda!

Doina Nicolescu Am impresia ca astazi servicile secrete au mult mai multa putere decat pe timpul lui Ceausescu.

Mihai Ion Turcu Dupa ce serviciile nu au mai fost direct conduse de cle sovietice (1966, nu sunt sigur privind data) au fost aduse in ascultare de catre PCR.

Prospectiv A-z .
Nomial, caci in realitate oamenii rusilor au operat aproape nestigheriti in Romania pana dupa 1989--e drept, nu mereu la varf. Desi, daca incercam sa explicam comportamentul Cabinetului 2, trebuie ca acela era lucrat la randu-i de afara. Asa ca...

Domnule Turcu, in momentul cand tanti Secu a dat de gustul banilor (mai cu seama cei la lucru in occident) a inceput sfarsitul.

Alexandru Botu Inceputul sfarsitului a fost initiat de Andropov. El a stabilit ca sefii de promotie sa mearga la Servicii si cu ei a populat serviciile de comert exterior, ambasadele si reprezentantele din strainatate. In timp, acestia-nefiind prosti- au schimbat ideologia pentru mirajul banilor, bani destul de multi (comisioane diferite nedeclarate) pe care nu aveau cum sa-i cheltuiasca fara sa se expuna. Modelul a fost urmat si de celelalte tari, dar nu la acelasi nivel. Si asa s-a ajuns ca prin acei oameni sa se coaguleze puciurile pentru schimbari (declarate democratice) care sa le permita lor sa preia controlul asupra afacerilor si circuitului banilor. Dar, in foarte mare masura, cei care cu adevarat i-au manipulat facandu-i sa creada ca sunt doar ajutati le-au aratat ca statutul lor real era de gainari (daca nu-l accepta pe acesta vor fi dovediti tradatori!).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Despre Atelierul Grupului Prospectiv

Discutiile noastre la facebook au fost reluate in cadrul Atelierului Grupul Prospectiv. O buna descriere a ideii de atelier am gasit-o in textul lui Andrei Serban:

Nu mă gândesc prea des de ce sunt în viață, care e rostul meu pe lume. Ma gândesc în schimb foarte des cum să îmi fie mie bine, cum să am succes. Poate că nu sunt singurul care gândește așa… Totuși, oare nu suntem aici pentru altceva? În Mahabharata, Udishtira ne atrage atenția: „zilnic moartea ne bate la ușă, dar noi continuăm să trăim ca și cum am fi nemuritori”.

Un înțelept a spus: „Omul are o menire specială, pe care animalele nu o pot îndeplini: aceea de a sluji, de a servi conștient planeta. Un artist poate face mai mult, poate deveni un pod de legătură pentru ca anumite energii mai fine, de o altă calitate, să devină vizibile. Pentru a îndeplini această funcție, el trebuie să evolueze.”

Citind aceste cuvinte, cu mulți ani în urmă, m-am simțit imediat inspirat să mă examinez pe mine însumi, să mă întreb ce îmi lipsește și cum aș putea să evoluez, pentru a deveni un om și un artist adevărat.

Descoperisem în tinerețe, lucrând cu Brook în format de atelier, cât de benefică este munca de laborator. În atelier competiția nu-și are locul, ca și, de altfel, multe alte constrângeri și piedici, inclusiv teama paralizantă dinaintea unei premiere. Când lucrăm la un spectacol, vine aproape inevitabil momentul când propria importanță se face simțită – acel amor propriu care ne împinge să fim preocupați mai mult de noi înșine decât de întreg și să ne simțim fiecare atât de „speciali”, de „intersanți”. Iată ce ne izolează în micul egoism, de fapt într-o imensă singurătate. În condiții de atelier, însă, ceea ce caut este să mă regăsesc împreună cu ceilalți, să ne punem aceleași întrebări. Atmosfera de calmă introspecție ne ajută și să simțim că există în noi și în jurul nostru energii de o altă natură decât cele cu care interacționăm de obicei, energii cosmice accesibile doar într-o stare de disponibilitate pe care nu o avem în graba cotidiană după succes. Și ne dăm seama că toți contribuim la condițiile speciale absolut necesare pentru a crea această deschidere. Astfel se naște în fiecare o responsabilitate nouă, aceea de a participa la efortul comun. Ecranul opac, cel care mă face să mă gândesc doar la mine, se dizolvă atunci când las impresiile care vin de la ceilalți să mă pătrundă și apoi să circule liber. (…)

De ce participarea la ateliere e un fel de a te dezvolta? Trăim într-o lume dominată de o individualitate maximă și de un egoism monstruos. Ne e foarte greu nouă, oamenilor, să fim împreună. Un stol de păsări pot gândi și reușesc să se miște împreuna. La fel insectele, peștii, animalele… Oamenii, dimpotrivă – fiecare în singurătatea sa. În același timp – dansatorii din Bali sau actorii japonezi ai teatrului No formează cu adevărat un grup, reacționează în mod natural toți împreună, sunt animați de același impuls, ca o orchestră remarcabilă, dar fără dirijor, fără ca cineva să le dea semnalul. Prin contrast, nouă ne e aproape imposibil. De ce? Pentru că toți vrem să fim „speciali și unici”. De exemplu, când mă observ pe mine însumi, recunosc cât mi-e de greu să-i ascult pe ceilalți – mă gândesc la „importanța” mea, la ce am „eu” de spus. Să fii sensibil la cel de lângă tine cere un alt fel de concentrare decât în viață, o anumită calitate care ne lipsește, care cere un antrenament special. Acesta se poate obține doar în conditii de atelier. Ar trebui să ne amintim că suntem aici pentru a servi ceva mai înalt decât propria noastră persoană, atât în viață, cât și în teatru – cred profund în asta. Și, dacă e adevărat ce spun, înseamnă că eu și tu suntem același în esență și ar trebui să ne considerăm „NOI”, fiecare cu individualitatea sa, dar tinzând împreună spre un scop înalt, nobil. Prin exerciții, ajung să simt că eu, tu, noi facem parte din același univers, ajung să-l văd și să-l înțeleg pe celălalt ca pe mine însumi: Eu-Tu-Noi.

(Fragment din volumul „Cartea Atelierelor. Academia Itinerantă Andrei Șerban”, coordonat de Monica Andronescu și Cristiana Gavrilă, Editura Nemira, 2013)

Pe facebook

marți, 11 octombrie 2016

Acoperitii grei din societate..

Smaranda Dobrescu

Niciun comentariu:

afişări

Textele nerestricţionate pot fi preluate cu atribuire la blogul Grupului Prospectiv