Pe facebook: Cum e cu tobele razboiului?

vineri, 23 septembrie 2016

Cum e cu tobele razboiului?

Cum e cu tobele razboiului? – 13 august 2016

Draghi Puterity

Domnule profesor Turcu, puteti comenta cele spuse de Kissinger? Mie imi suna putin patologic, desi nu pot sa exclud nici ca marele plan malefic pe care il descrie ar putea fi real.

Henry Kissinger: "If You Can't Hear the Drums of War You Must Be Deaf" - Daily Squib

NEW YORK - USA - In a remarkable admission by former Nixon era Secretary of State, Henry…

DAILYSQUIB.CO.UK

Mihai Ion Turcu Este un proiect in mare cunoscut. Nu este realist. Generatia lor este epuizata , inclusiv conceptual. Lumea se schimba alert.

Smaranda Dobrescu Nu cred ca Kissinger mai da dovada de ratiunea pe care o manifesta in urma cu 30 ani. Nu este realism, este numai cinism in ce prognozeaza, chiar daca povestea asta pare a fi obiectivul multor cluburi si elite de tip sorosist si chiar daca povestea e in curs de aplicare. Sigur ca daca vor veni Doamnele Clinton si Nuland bine sustinute de magnatii lor si ai Israelului, Kissinger va exulta de bucurie. In rest nu stiu daca luand in serios aceste amenintari UE trebuie sa ramana unita sau sa cedeze tendintelor centrifuge.. Probabil ca unele concepte dragi noua vor ramane in plan secund in caz ca... Adica cum? Sa devenim fermieri si sa ne cumparam pusti sa ne aparam de hoardele flamande? Asta am citit-0 doar in cartile SF din anii `80!

Smaranda Dobrescu Draghi, daca tot esti in aceasta dispozitie, iti recomand sa asculti o alta prognoza, ca sa discutam despre apocalipsa jumatate in gluma, jumatate in serios. Care sunt cele 10 tari care e posibil sa dispara in urmatorii 20 ani:
https://www.youtube.com/watch?v=1vP3Ju7J4gk

10 Countries That May Not Survive The Next 20 Years

YOUTUBE.COM

Preda Mihailescu Daca nu era si America pe lista, era ridicul. Asa este ... amatoresc? Prefer amatorii profesionistilor cinici care cred ca se indeplinesc visele lor criminale.

Dragos Bora Suna patologic, intr-adevar. Deoarece a aparut pe un site de umor. Desi-s un soi de bufoni, ca mai scapa printre randuri si adevaruri...http://www.dailysquib.co.uk/.../3089-henry-kissinger-if...

Henry Kissinger: "If You Can't Hear the Drums of War You Must Be Deaf" - Daily…

DAILYSQUIB.CO.UK

Stefan Kovacs Să și le bage unde nu îl bate soarele...hai că l-au condamnat nevinovat pe Miloșevici dar javra asta vinovată de vreo 500.000 de morți în Indonezia și Bangladesh, vreo 200.000 în Timor plus câteva zeci de mii în Chile- când își scoate limba în spânzurătoare ?

Prospectiv A-z .
Mai incet, domnule Kovacs, ca v'aude schimbul III dela DNA si il condamna si p'asta sa-l despagubiti! ;-)

Stefan Kovacs Prospectiv A-z Ziceam și eu- la schimb cu să-mi vireze prin conturi câteva milioane...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Despre Atelierul Grupului Prospectiv

Discutiile noastre la facebook au fost reluate in cadrul Atelierului Grupul Prospectiv. O buna descriere a ideii de atelier am gasit-o in textul lui Andrei Serban:

Nu mă gândesc prea des de ce sunt în viață, care e rostul meu pe lume. Ma gândesc în schimb foarte des cum să îmi fie mie bine, cum să am succes. Poate că nu sunt singurul care gândește așa… Totuși, oare nu suntem aici pentru altceva? În Mahabharata, Udishtira ne atrage atenția: „zilnic moartea ne bate la ușă, dar noi continuăm să trăim ca și cum am fi nemuritori”.

Un înțelept a spus: „Omul are o menire specială, pe care animalele nu o pot îndeplini: aceea de a sluji, de a servi conștient planeta. Un artist poate face mai mult, poate deveni un pod de legătură pentru ca anumite energii mai fine, de o altă calitate, să devină vizibile. Pentru a îndeplini această funcție, el trebuie să evolueze.”

Citind aceste cuvinte, cu mulți ani în urmă, m-am simțit imediat inspirat să mă examinez pe mine însumi, să mă întreb ce îmi lipsește și cum aș putea să evoluez, pentru a deveni un om și un artist adevărat.

Descoperisem în tinerețe, lucrând cu Brook în format de atelier, cât de benefică este munca de laborator. În atelier competiția nu-și are locul, ca și, de altfel, multe alte constrângeri și piedici, inclusiv teama paralizantă dinaintea unei premiere. Când lucrăm la un spectacol, vine aproape inevitabil momentul când propria importanță se face simțită – acel amor propriu care ne împinge să fim preocupați mai mult de noi înșine decât de întreg și să ne simțim fiecare atât de „speciali”, de „intersanți”. Iată ce ne izolează în micul egoism, de fapt într-o imensă singurătate. În condiții de atelier, însă, ceea ce caut este să mă regăsesc împreună cu ceilalți, să ne punem aceleași întrebări. Atmosfera de calmă introspecție ne ajută și să simțim că există în noi și în jurul nostru energii de o altă natură decât cele cu care interacționăm de obicei, energii cosmice accesibile doar într-o stare de disponibilitate pe care nu o avem în graba cotidiană după succes. Și ne dăm seama că toți contribuim la condițiile speciale absolut necesare pentru a crea această deschidere. Astfel se naște în fiecare o responsabilitate nouă, aceea de a participa la efortul comun. Ecranul opac, cel care mă face să mă gândesc doar la mine, se dizolvă atunci când las impresiile care vin de la ceilalți să mă pătrundă și apoi să circule liber. (…)

De ce participarea la ateliere e un fel de a te dezvolta? Trăim într-o lume dominată de o individualitate maximă și de un egoism monstruos. Ne e foarte greu nouă, oamenilor, să fim împreună. Un stol de păsări pot gândi și reușesc să se miște împreuna. La fel insectele, peștii, animalele… Oamenii, dimpotrivă – fiecare în singurătatea sa. În același timp – dansatorii din Bali sau actorii japonezi ai teatrului No formează cu adevărat un grup, reacționează în mod natural toți împreună, sunt animați de același impuls, ca o orchestră remarcabilă, dar fără dirijor, fără ca cineva să le dea semnalul. Prin contrast, nouă ne e aproape imposibil. De ce? Pentru că toți vrem să fim „speciali și unici”. De exemplu, când mă observ pe mine însumi, recunosc cât mi-e de greu să-i ascult pe ceilalți – mă gândesc la „importanța” mea, la ce am „eu” de spus. Să fii sensibil la cel de lângă tine cere un alt fel de concentrare decât în viață, o anumită calitate care ne lipsește, care cere un antrenament special. Acesta se poate obține doar în conditii de atelier. Ar trebui să ne amintim că suntem aici pentru a servi ceva mai înalt decât propria noastră persoană, atât în viață, cât și în teatru – cred profund în asta. Și, dacă e adevărat ce spun, înseamnă că eu și tu suntem același în esență și ar trebui să ne considerăm „NOI”, fiecare cu individualitatea sa, dar tinzând împreună spre un scop înalt, nobil. Prin exerciții, ajung să simt că eu, tu, noi facem parte din același univers, ajung să-l văd și să-l înțeleg pe celălalt ca pe mine însumi: Eu-Tu-Noi.

(Fragment din volumul „Cartea Atelierelor. Academia Itinerantă Andrei Șerban”, coordonat de Monica Andronescu și Cristiana Gavrilă, Editura Nemira, 2013)

Pe facebook

vineri, 23 septembrie 2016

Cum e cu tobele razboiului?

Draghi Puterity

Niciun comentariu:

afişări

Textele nerestricţionate pot fi preluate cu atribuire la blogul Grupului Prospectiv